021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Aplicatia mobila Alcohelp poate fi descarcata acum din App Store si Play Store.

Servicii de tratament ambulator si rezidential in Bucuresti, Suceava, Brasov, Constanta: http://www.clinica-aliat.ro

Centre gratuite ALIAT, de interventii scurte, AlcoInfo: Brasov-Spitalul Judetean, Bucuresti-Spitalul Pantelimon si Institutul Clinic Fundeni, Campulung Moldovenesc - Spitalul Municipal, Suceava - Spitalul Judetean. Detalii pe http://www.alcohelp.ro.

BIBLIOTECA :: Acceptă-ți sentimentele într-un mod responsabil

Materiale folositoare, filme, texte, AA.
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 2484
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență:

Gen: Nespecificat - Nespecificat
Contact:

Acceptă-ți sentimentele într-un mod responsabil

Mesajde tudor » 02 Sep 2012, 21:32

Posted on 9 iulie 2012
Negarea propriilor sentimente nu înseamnă că acestea mor sau nu mai există, ori că energiile lor nu mai operează în câmpul nostru energetic. Dimpotrivă, atât timp cât vor rămâne nerezolvate, energia lor va rămâne în interiorul nostru, continuând să crească şi să se amplifice la fel ca o drojdie. Ea va atrage către sine toate vibraţiile similare din atmosferă, inclusiv a celorlalte emoţii negative din interiorul corpului nostru. Aceste energii reunite creează astfel un blocaj, care acţionează la fel ca un baraj ce împiedică fluxul normal al apei şi care scurtcircuitează sistemul nostru energetic în o mie şi unul de feluri, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu ni le putem imagina. Dacă aceste sentimente rămân nerezolvate, procesul continuă să se amplifice, iar efectele perturbatoare pot fi fără număr. Dacă te afli în această situaţie, începe prin a recunoaşte aceste efecte şi necesitatea schimbării.

Aceste sentimente nerezolvate nu pot fi considerate moarte şi îngropate, întrucât energia lor continuă să fie vie, rezonând pe un anumit nivel al fiinţei noastre. La un moment dat, ele se vor manifesta într-un fel sau altul. De aceea, transformarea energiei lor negative într-o energie pozitivă şi vindecătoare conferă un mare sentiment de eliberare interioară.
Sentimentele sunt energie, deci pot fi sublimate. Altfel spus, vibraţia lor poate fi transformată dintr-una negativă într-una pozitivă. Aceste sentimente negative pot fi rezolvate pentru totdeauna. Procesul este minunat, amuzant, terapeutic, vindecător şi generator de mari beneficii. El îţi permite să intri în contact cu întregul tău potenţial adormit, nerealizat, dar care îţi este inerent.

Care a fost prima ta reacţie atunci când ai aflat că TU ÎNSUŢI ai putea fi cauza şi creatorul tuturor problemelor cu care te confrunţi, inclusiv al tuturor bolilor tale? […]Este infinit mai puţin dureros să crezi că altcineva este de vină pentru problemele tale de sănătate, sau pentru orice fel de alte probleme. Din păcate, atunci când învinovăţim pe altcineva, apar două dificultăţi. Pe de o parte, acuzarea altor persoane ne protejează sistemul inconştient de supravieţuire. Ea ne permite să rămânem în zona noastră de confort psihic, în care ne simţim în siguranţă. Din păcate, în acest fel noi blocăm procesul creşterii noastre interioare, care ne-ar putea elibera de condiţionarea noastră anterioară.

Pe de altă parte, dacă ne-am învăţat să dăm întotdeauna vina pe altcineva, fără să ne asumăm vreodată responsabilitatea pentru sentimentele, emoţiile şi gândurile noastre, noi sfârşim prin a nu ne mai recunoaşte aceste trăiri care fac parte integrantă din fiinţa noastă. „Şi ce dacă?”, te-ai putea întreba. Atunci când îi învinovăţim pe cei din jur, nu putem învăţa din propriile noastre experienţe şi nu ne putem maturiza psihic, proiectând astfel asupra altora puterea noastră personală, respectiv voinţa şi libertatea noastră de a face alegeri. Practic, noi îi lăsăm pe ceilalţi să fie responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, nemaiavând la îndemână nicio pârghie prin care să preluăm controlul asupra acesteia. De aceea, dacă dorim să ne păstrăm aceste comori supreme, singurele care fac ca viaţa să merite să fie trăită – puterea personală, autocontrolul, voinţa şi libertatea de a face alegeri –, noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre sentimente, emoţii şi gânduri, inclusiv pentru atitudinile şi reacţiile derivate din ele. În acest fel, noi vom deveni singurii responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră.

Dacă vom depăşi nevoia de a-i învinovăţi pe ceilalţi, nu vom mai fi o victimă a circumstanţelor exterioare ale vieţii. Altfel spus, vom elimina din viaţa noastră tiparul victimei. Dacă vom înţelege că toate greutăţile prin care trecem sunt rezultatul Legii Cauzei şi Efectului, noi vom fi motivaţi să căutăm „cauzele” circumstanţelor noastre actuale, astfel încât să putem schimba „efectele” lor, adică situaţiile neplăcute în care ne aflăm.

DReţine acest lucru: rămânerea în interiorul zonei de confort echivalează cu blocarea creşterii spirituale.

Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ieşim din această zonă de confort psihic, să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre atitudini şi să ne lărgim orizonturile riscând să facem un mic efort, sau chiar unul mai mare! Dacă vom accepta acest risc şi vom păşi în afara zonei noastre de confort psihic, procesul de creştere spirituală va începe automat.

Adeseori, acesta se dovedeşte neconfortabil, sau chiar dureros, dar creşterea nu poate fi concepută fără acest disconfort. Pe măsură ce ne vom acomoda cu noua situaţie, experienţele noastre vor deveni din ce în ce mai puţin dureroase, din ce în ce mai puţin înspăimântătoare şi din ce în ce mai confortabile. Partea cea mai interesantă este că noi putem să ne continuăm creşterea spirituală chiar şi fără vreo senzaţie de disconfort.

Un alt motiv pentru care noi nu dorim să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre gânduri şi sentimente (proces numit negare) este acela că dacă am admite că NOI suntem cei care ne-am provocat singuri toată această suferinţă, boala sau problemele cu care ne confruntăm, ar însemna să recunoaştem că am greşit în toţi aceşti ani în foarte multe privinţe. Noi preferăm să rămânem în starea de negare, întrucât ne simţim atacaţi sau ameninţaţi. Foarte mulţi oameni nu sunt dispuşi să îşi asume faptul că au greşit, întrucât îşi bazează identitatea pe un sistem de convingeri incorecte, la care se rezumă însă întreaga lor filozofie de viaţă. Dacă şi-ar asuma propriile greşeli, multe din aceste convingeri s-ar prăbuşi, iar ei s-ar simţi extrem de vulnerabili. O astfel de experienţă poate spulbera literalmente identitatea unei persoane, aruncând-o într-o confuzie totală, care ar face-o să îşi piardă orice punct de referinţă. Din cauza dezorientării, ea nu şi-ar mai da seama cine este şi încotro se îndreaptă.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine

Înapoi la “BIBLIOTECA”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 9 vizitatori