021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Dumnezeul din paharul cu votcă I

Materiale folositoare, filme, texte, AA.
Avatar utilizator
Ploicica
Veteran
Veteran
Mesaje: 1103
Membru din: 30 Mai 2013, 08:20

Dumnezeul din paharul cu votcă I

Mesaj de Ploicica »

Nu ştiu exact care este prima mea amintire cu tata, dar un lucru este sigur: nu mi-l pot aminti decât cu ţigara "Mărăşeşti" în colţul gurii şi cu paharul de băutură în faţă. Mă ducea cu el, încă de mic, pe la toate sindrofiile, mă urca pe bicicleta "Carpaţi" de culoare albastră; încălicam scăunelul din lemn în formă de inimă, special construit pentru mine, şi plecam pe la prietenii săi. Întotdeauna începeau cu o partidă de cărţi, jucau şaizeci şi şase şi licitaţie, dar acesta mi se părea doar pretextul pentru a scăpa de neveste şi de a se apuca de băut. Cheful se dezlănţuia şi ţinea toată noaptea. Masa se umplea cu sticle de băutură: cumpărau spirt, un fel de alcool ieftin din cartofi şi care era foarte tare. De aceea îl lungeau cu ceai din zahăr ars, încât dintr-un litru de spirt ieşeau trei. Preparau amestecul într-o găleată smălţuită şi o puneau în mijlocul mesei. Beau cu o cană din aluminiu până se lăsa întunericul.

Mama mergea pe urmele noastre şi mă recupera târziu în noapte. Tata nu se dădea dus acasă nici mort. Îl auzeam cum trântea poarta spre dimineaţă: păşea bâjbâind şi vorbind singur, scrâşnea din dinţi şi după ce nimerea uşa de la tindă cădea pe vatra de pământ. Adormea întotdeauna în spaţiul de la uşă şi până la pat pe locul în care cădea prima dată. Nu-l trezeam niciodată deoarece atunci ar fi ieşit scandal mare. Mamei i se făcea milă şi arunca un ţol pe el. Îi îndesa uşor o pernă sub cap. Când se trezea era mut. Nu vorbea cu nimeni şi după ce se spăla şi îşi schimba hainele dispărea în tăcere pe stadă şi o lua de la început. Tata spunea oricui îl întâlnea că a intrat în topuri. Beţia continua cam o săptămână întreagă. În tot acest timp nu se ducea la fabrică chiar dacă ar fi venit directorul general în persoană după el. După ultima zi de băutură îi era rău şi făcea o pauză care ţinea două zile, timp în care zăcea pur şi simplu şi era total absent din viaţa familiei. A treia zi însă pleca spăşit la fabrică. Urmau două săptămâni în care era cel mai ursuz om din lume. Ştiam că mergea la serviciu doar pentru a nu-i desface contractul de muncă deoarece îi era frică să nu-l trimită la închisoare ca pe un boschetar.

Uneori, când nu băuse destul şi era doar întărâtat, se întorcea acasă pe la miezul nopţii şi se îmbrăca într-o salopetă verde de furnalist şi ne spunea în taină, cu glas şoptit, că este legionar şi în noaptea aceea regimul communist, cu Ceauşescu în frunte, va cădea şi că ei vor lua puterea. Nu înţelegeam prea bine cine erau ei, adică tovarăşii tatălui meu. La lipsa noastră de reacţie se înverşuna, ridica tonul şi ieşea în curte strigând "jos comunismul!". Îngheţam toţi. Pentru că déjà ştiam că în micul orăşel de provincie şi pereţii au ochi şi urechi. “Comisarul Negru”, spaima tuturor gospodarilor locali putea să fie oriunde la ora aceea din noapte. Acesta era locotenent major de miliţie şi îşi căpătase porecla, nu doar din pricina pielii sale tuciurii ci şi din cauză că vedea în orice i se părea ieşit din comun o conspiraţie. Se strecura întotdeauna ca o umbră şi îl aflai acolo unde nu te aşteptai niciodată. Bântuia ca un strigoi şi dacă punea ochii pe tine nu scăpai fără invitaţie la sediul poliţiei şi fără dosar penal. Avea ochii la fel de întunecaţi ca faţa şi îi plăcea să se laude că avea fler şi suficientă experienţă să distingă între cetăţenii corecţi pe adevăraţii duşmani de clasă.
Asemenea unui copil, uita imediat orice jignire! Nu o pastra niciodata in inima,pentru ca va aprinde ura!
Shivananda
Avatar utilizator
Ploicica
Veteran
Veteran
Mesaje: 1103
Membru din: 30 Mai 2013, 08:20

Dumnezeul din paharul cu votcă II

Mesaj de Ploicica »

Alergam şi ne luptam să-l aducem pe tata în casă. Ne lovea cu braţele şi ne cerea să-l lăsăm că dacă nu face moarte de om. Până la urmă îl imploram, plângând, să tacă şi se întorcea în casă. Dacă se liniştea vorbea singur toată noaptea. Dădea ordine militare în somn, executa, răspundea la comenzi şi intra în luptă. Eram uimit, încă de când eram mic, de ura lui faţă de regimul de la putere.
Tot de atunci mă familiarizasem cu denumirea băuturilor şi a ţigărilor. Cea mai populară băutură era un fel de rachiu slab, făcut din grâu, i se spunea "Rachiu alb". Avea vreo douăzeci şi cinci de grade. Trebuia să bei doi litrii ca să te ameţeşti. "Rachiul superior" era puţin mai tare şi mai aspru la gust. Dar când te îmbătai de rachiu superior îţi pierdeai lesne echilibrul şi ştiam că atunci când se întorcea cu faţa însângerată şi plină de răni tata s-a cinstit cu rachiu superior. Nu ştiu din ce era făcută această băutură care în opinia tatăţui meu era doar soluţia de avarie, când portofelul îi era aproape gol. Apoi venea la rând votca. Cea românească aducea la gust cu rachiul superior, era ambalată în sticle de un kilogram şi purta o etichetă albastră. Aceasta era varianta de pre avarie, sau varianta pentru buzunarul slăbit după potopul din ziua chenzinei. Dar adevărata votcă era cea rusescă sau cea poloneză. Votca Zitnaia era ambalată într-o sticlă atractivă de o jumate de litru şi avea aplicată o etichetă sângerie cu chenar auriu, iar în interiorul său plutea un pai de plastic, de unde venea şi denumirea popular de votcă - cu pai. Avea un gust angelic, o culoare de cristal şi după beţie nu cerea să fie stinsă cu apă din belşug. Dar şi preţul era pe măsura calităţii sale şi dintr-o chenzină de pălmaş nu putea-i să te îmbeţi cu această delicatesă decât o singură dată la două luni. Votca Wyborova era o băutură făcută pentru desfătarea zeilor, spunea tata. Sticla avea o etichetă bleu aurie cu un tablou ce închipuia o corabie cu pânze cu gust de tămâie şi cu o putere din altă dimensiune care te făcea să te simţi ca un matelot navigând pe Styx, spre infern. Când se antrena cu acest tip de votcă tata devenea foarte agresiv. Ajungea acasă scrâşnind din dinţi şi atunci ştiam că a navigat în mările întunecate, cum recunoştea singur a doua zi. Mama trebuia să stea departe de el deoarece era ziua ei neagră, în care tata îşi aducea aminte de toată partea întunecată a poveştii lor de iubire. Dacă nu eram atenţi se lăsa cu geamuri sparte şi cu scaune făcute ţăndări.
Asemenea unui copil, uita imediat orice jignire! Nu o pastra niciodata in inima,pentru ca va aprinde ura!
Shivananda
Avatar utilizator
Ploicica
Veteran
Veteran
Mesaje: 1103
Membru din: 30 Mai 2013, 08:20

Dumnezeul din paharul cu votcă III

Mesaj de Ploicica »

În acestă zi, sau mai bine spus noapte, mergeam întotdeauna la nănaşul Romoluţ, care era vecin. Când ne vedea zâmbea înţelegător, ştia că tata este în draci şi la insistenţa noastră venea la noi. Când îl vedea tata se calma ca prin minune, îi cerea o mărăşească şi striga să-i aducem o oală de poşircă. Mama mai că nu ar fi dat curs acestei solicitări dar nănaşul îi făcea semn să se supună. Poşirca era băutura casei pe care ai mei o făceau în fiecare toamnă, fie din merele culese din livadă şi amestecate cu prune, fie din resturile strugurilopr după tescuire. Era o băutură greţoasă şi slabă, de aceea o denumiseră poşircă. Cu toate acestea mama o ţinea sub cheie şi o folosea mai ales pentru lucrătorii care ne săpau grădina. Când se matolea de-a binelea cu poşircă, şi pentru că era ziua lui blestemată, tata devenea chiar dracul în persoană. Se pare că băutura acesta îl demoniza de-a dreptul. După ce pleca nănaşul Romoţuţ acasă începea spectacolul nostru. La început dansa şi chiuia încât ni se părea că ni se vor sparge timpanele, apoi îşi aducea aminte de copilăria sa chinuită şi atunci plângea cu sughiţuri. După care îşi amintea că Ceauşescu şi ai lui i-au luat pământul şi animalele. Atunci ieşea în curtea casei şi înjura cu patimă chemând în ajutor toţi sfinţii din cer. Avea un repertoriu considerabil. Săream să-l oprim dar nu se dădea dus cu una cu două. Ne ameninţa că va aduce pistolul de la grinda şurii, dar nu-l luam în seamă ştiind că tata nu are armă. Dar îi aminteam că pe înserat îl văzusem pe Comisarul Negru pe uliţă şi presupuneam că s-ar putea să-l fi turnat cineva să fi venit pentru el să-l aresteze. Îi explicam serios că pune în pericol chiar viaţa tovarăşilor săi de celulă. Se lăsa până la urmă convins să intre în casă. Mai cerea o tură de poşircă şi o bea în tăcere plângând. Aşteptam clipa când va intra de-a binele în depresia beţiei. Nu-mi permiteam să dorm de frică să nu-şi facă ceva. Mereu ne ameninţase că îşi va lua viaţa într-o zi şi ne îngrozea cu o astfel de hotărâre. De câteva ori alergasem după el noaptea prin grădini, înarmat cu un cuţit cu care îi tăiasem sfoara de care se agăţase de câte un pom. Lucra atunci cu necuratul, conchidea mama. O dată l-am găsit atârnat de cureaua de la pantaloni care era prinsă de cotarga din lemn în care ţineam porumbul. Era aproape mort când am reuşit să tai pielea veche a curelei cu secera ruginită pe care o găsisem în grabă sub streaşină. S-a potolit pentru o vreme. Intrase spaima în el. Povestea că l-a văzut pe cel rău în chip de om, împungând cu furca spre ochii săi. Asta se întâmpla primăvara, în vinerea paştilor, deoarece paştele au venit devreme în acel an.

Pe la vremea cosei dintâi tata s-a apucat să taie iarba în ogradă. Fusese la fabricăp în schimbul de noapte şi nu dormise de loc. S-a pus pe la amiază să doarmă pe pământul reavăn, în brazda de iarbă. Adormise atât de profund încât n-a simţit când a început ploaia câinoasă de primpvară. Când l-am găsit era ud de-a binelea. A doua zi îşi pierduse vocea. Credeam că este doar o răguşeală şi îi va trece. Nu-mi închipuiam că nu va mai putea să vorbească niciodată. După o săptămână s-a dus la medic. Vestea a fost fulgerătoare. Cancer pulmonar. Tata era tânăr, nu împlinise încă cincizeci şi şase de ani. A stat două luni în spital la oncologie. Când s-a întors era mai să nu-l recunoaştem. Avea faţa pământie şi era numai piele şi os. Când a intrat pe poartă sprijinit într-un baston din lemn aş fi vrut să fie doar un vis. Dar era o realitate dureroasă. Noaptea tata tuşea întruna. Cînd deschideam uşa la cameră îi zăream ochii întunecaţi pironiţi în tavan. Încă mai licărea în ei o speranţă de viaţă. Cu câteva zile înainte de muri de abia se mai ridica din pat pentru nevoi. Nu puteam să-l mai privesc în ochi. Venise toamna, mai tristă ca niciodată. Se zvonea că erau mari tulburări sociale pe la Timişoara. Dar eram cu totul absent. Ca şi ceilalţi din casă. Aproape că nu schimbam nici un cuvânt între noi.

În ziua când a împlinit cincizeci şi şase de ani a venit preotul, a făcut o slujbă şi a vrut să-l spovedească pe tata, dar el era aproape absent. A venit să-l vadă şi un prieten şi i-a scris să se ducă să cumpere o sticlă de votcă. Şi-a pus un pahar dar nu s-a atins de el. Îl privea fascinat, ca şi când i-ar fi vorbit din licoarea de cristal un duh, un dumnezeu necunoscut, străin, absent. Nu ştiu câte ore a stat aşa, în faţa paharului, neclintit. Până când s-a întunecat. Nu era lumină deoarece la acea oră din seară se lua timp de două ore curentul. Am aprins o lumânare şi am stârnit umbrele; le contemplam cum ieşeau din sticla de votcă şi pluteau spre tavanul încăperii.

de Ioan Barb
Asemenea unui copil, uita imediat orice jignire! Nu o pastra niciodata in inima,pentru ca va aprinde ura!
Shivananda
Scrie răspuns