MEDITAŢII ŞI CUVINTE DE FOLOS

[admin]

Si tu boboc. Si multumim pentru ca impartasesti cu noi.

[asido1973]

tare asta boboc . As fi vrut si eu la betie , sa zic asta , numai ca saraca nevasta se chinuia cu mine , si eu le luam pe toate celelalte la rand . de asta am spus, ac tare rau am mai facut cu limba la betie . Mai fac si-acum , dar cica nu mai e rau !!!

[boboc]

NIci nu vreau sa stiu la ce te referi cand spui ca le luai pe toate la rand ...
Iar daca ceea ce faci acum cu limba-ti iscusita , cineva zice ca faci bine ceea ce faci, inseamna ca e de bine!!!!
Nu!?

[asido1973]

adica , nu faceama ca ala , lasa-ma tarfo ca-s insurat , ii spuneam nevesti la betie , celelalte nume ... de asta zic ca am facut rau

[tudor]

[tudor]

Cum să dormi într-o noapte furtunoasă
Îngrijitorul unei ferme tocmai plecase, şi moşierul avea nevoie de un om nou. S-a urcat în trăsură şi a plecat în oraş. A vorbit cu numeroşi pretendenţi pentru post, dar nici unul nu era prea impresionant. Până la urmă l-a ales pe John, pentru că oricum avea nevoie de cineva, încă în ziua aceea. S-au întors la fermă, şi moşierul a încercat să-l înveţe pe John ce avea de făcut. Dar înainte de a-i putea arăta totul, moşierul a fost chemat de acolo, pentru alte treburi. A fost plecat trei zile. În drum spre casă l-a prins o furtună tipică de Noua Anglie, cu ploi abundente, şi vânturi puternice. Moşierul a fost cuprins de teamă că furtuna îi va pune în pericol vitele, oile şi mai ales căpiţele de fân de pe câmp. A dat bice cailor, şi s-a grăbit să ajungă acasă. Acolo, a sărit din trăsură, a fugit în casă, a aprins un felinar, şi s-a grăbit spre hambar. Şi măi, să vezi! Oblonul era tras şi porţile închise! Moşierul a deschis poarta şi vacile erau acolo, rumegând fânul adus de John. Moşierul a răsuflat uşurat, dar apoi şi-a adus aminte de oi. A alergat la grajdul lor, şi i-a găsit acolo în siguranţă, adunate în turmă. După aceea,
s-a gândit la căpiţele de fân lăsate pe câmp, şi a fugit afară, dar şi pe acestea le-a găsit în siguranţă, acoperite şi fixate cu greutăţi, ca vântul să nu le împrăştie. Moşierul stătea acolo, înfrigurat şi ud leoarcă, nervos pe sine că şi-a făcut atâtea griji fără motiv. A luat-o înapoi spre casă, dar tunetele şi fulgerele erau atât de puternice, încât a intrat pe uşa din spate, ca să ajungă mai repede la adăpost. Uşa dormitorului lui John era întredeschisă, şi moşierul s-a uitat înăuntru. John dormea liniştit, sforăind de se cutremura tavanul. Moşierul se gândea că John i-a dat o lecţie bună, şi spera să o ţină minte toată viaţa. Îl învăţase cum să poată dormi într-o noapte furtunoasă!

Există aici o morală înţeleaptă. John putea să doarmă pentru că era împăcat cu el însuşi. Şi-a îndeplinit toate sarcinile într-o manieră responsabilă, şi astfel putea dormi liniştit şi în mijlocul furtunii. Dar furtunile din viaţa dumneavoastră? Le trataţi în mod responsabil sau iresponsabil?

[asido1973]

pai dormim si noi cum apucam , cu usa inchisa sau deschisa !

[boboc]

M-am gândit eu oare că impulsul de a „arunca cu bombe" și de a spune ceva nepoliticos sau chiar răutacios, daca ar fi fost dus la îndeplinire, m-ar fi afectat pe mine personal mult mai mult decat persoana față de care am adresat cuvintele? Trebuie să încerc constant să-mi liniștesc mintea înainte de a acționa impulsiv și chiar ostil, pentru că altfel mintea mea poate să fie un inamic - în adevaratul sens al cuvintului – chiar mai puternic decât mi-am închipuit eu vreodata. Mă voi uita eu înainte de a călca, mă voi gândi înainte de a spune ceva – și voi încerca să evit impunerea voinței proprii cât mai mult posibil?

Rugăciunea de azi :
Fie ca eu să îmi amintesc că exploziile și ieșirile mele, atunci când sunt torente de acuzații sau insulte, mă rănesc atât pe mine cât și persoana către care le îndrept. Ajuta-mă ca mania mea să nu mai ajungă până la faza de explozie, recunoscând-o pe parcurs și acceptand-o ca pe un fapt.

Ce să-mi amintesc azi :
Nu pune capacul pe oală fără să lași aerisire !

Hai să fim iubiți, și pe zi ce trece mai buni cu noi și cu ceilalți !
Să aveți o zi mi-nu-na-tă !

[boboc]

Pot să mă liniștesc oricând, știind că aparțin unei comunității globale. Sute și sute de mii, asemenea mie, se străduiesc împreună pentru același scop. Nici unul dintre noi nu trebuie să mai fie singur de acum înainte, pentru că fiecare dintre noi lucrează spre binele celorlalți. Suntem uniți de o problemă comună care poate fi rezolvată prin iubire, înțelegere și ajutor reciproc. Comunitatea functionează prin îndurarea lui Dumnezeu. I-am mulțumit eu astăzi lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să găsesc Prietenii, care îmi arată calea către un nou mod de viață?
Rugăciunea de azi :
Fie ca mulțumirile mele să ajungă la Dumnezeu în fiecare zi pentru a-mi disipa singurătatea propriu indusă, pentru a-mi încălzi stoicismul, pentru a mă conduce spre nemărginita prietenie dinntre noi.

Ce să-mi amintesc azi :
Am un glob de prieteni.
Vă pup !

[boboc]

Smerenia fățarnică

În deplină opoziție cu mândria stă smerenia. Precum mândria este izvorul tuturor patimilor, tot astfel și smerenia este maica tuturor virtuților. Sfântul Ioan Gura de Aur numește smerenia temelia pe care "se poate înălța fără nici o primejdie orice altceva" bun și mântuitor pentru noi ". Și iarăși, dacă această temelie lipsește, chiar dacă cineva s-ar înălța, prin viața sa, până la ceruri, tot ce a zidit cu ușurință se distruge și va avea sfârșit rău".
Cei mândri sfârșesc întotdeauna în chip tragic. Acela care a urcat în vârful plopului, acela cu siguranță va cădea și își va sparge capul. Cel smerit nu cade niciodată. Și cum ar putea să cadă? El se află mai jos decât pământul! Mândria este asemenea unui balon de săpun, se umflă și zboara în înalt, dar într-o clipită se sparge și dispare.
Smerenia însă este asemenea copacului binecuvântat: cu cat rădăcinile îi sunt mai adânc înfipte în pământ cu atât mai înalt crește. Așa precum asupra celor mândri se abate blestemul lui Dumnezeu: "Cel ce se va înălța pe sine se va smeri", tot astfel și cu cei smeriți se împlinește binecuvântarea dumnezeiască : " Cel ce se va smeri, pe sine se va înălța."
Pe lângă adevărata smerenie există și o falsă smerenie. Aceasta este "smerenia" deșartă, care își aruncă privirea de jur împrejur ca să vadă dacă cumva a zărit-o cineva, dacă se vorbește despre ea, sau este pizmuită. Ea nu este altceva decât mândrie înveșmântată în haine smerite. Numai pe dinafară are înfățișarea smereniei, însă pe dinăuntru clocotesc toate patimile.
Cel smerit cu adevărat este întotdeauna liniștit și calm: el nu se bucură de laudele ce i se aduc, nici nu se necăjeste din pricina umilințelor. Pe când falsul smerit caută, printr-o părută evlavie, slava omenească. El a observat că smerenia aduce laude și cinstiri celor care o au și și-a pus, astfel, masca smereniei, spre a se mări și el în felul acesta. Un astfel de om arată că nu a înțeles nimic din esența smereniei. Lui îi place să spună despre sine: "Oh, eu păcătosul, oh, eu nevrednicul!" Dar în același timp așteaptă ca ceilalți să se împotrivească și să spună că nu este adevărat, că nu este păcătos. Iar dacă este contrazis se simte bine. Dar dacă ceilalți sunt de acord cu el și îi spun: "Deci tu însuți recunoști că ești păcătos! Deci sunt adevărate cele ce se spun despre tine?", de îndată se arată a fi nemulțumit, jignit și începe a întreba: " Dar ce se spune despre mine?"
O astfel de smerenie nu este mântuitoare, ci fățarnică și de aceea este socotită a fi o smerenie mai rea decât mândria. "Nu cel ce se hulește pe sine dă dovadă de
„ smerita cugetare„ spune Sfântul Ioan Scărarul "ci acela care vazându-se hulit de altul, dragostea lui față de acesta nu se micșorează".

De aceea trebuie ca omul să aibă lăuntric, în inima sa, smerenie, precum și toată evlavia. Pentru că Dumnezeu judecă "după sfaturile inimilor" (I Cor. 4, 5) și nu după aparență, nu așa cum ne arătăm noi înaintea oamenilor".