021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Servicii de tratament ambulator si rezidential in Bucuresti si Suceava: http://www.clinica-aliat.ro

Centre gratuite ALIAT, de interventii scurte, AlcoInfo: Brasov-Spitalul Judetean, Bucuresti-Spitalul Pantelimon si Institutul Clinic Fundeni, Suceava - Spitalul Judetean. Detalii pe http://www.alcohelp.ro.

Introducere în cei Doisprezece Paşi AA

Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Re: Introducere în cei Doisprezece Paşi AA continuarea

Mesajde tudor » 14 Iun 2011, 19:57

La un anumit moment în progresia bolii lui, alcoolul pare să asigure odihna şi liniştea alcoolicului. Din nefericire, pe parcurs ce boala progresează, efectul amorţitor al alcoolului pare să se diminueze şi alcoolicul ajunge să se trezească atunci când ar prefera să doarmă în timpul celor mai rele simptome ale unei mahmureli. Aceasta înseamnă că durata unei mahmureli e extinsă şi, pentru că o parte importantă a mahmurelii nu e nimic altceva decât pofta de a bea mai mult alcool, durata tentaţiei este şi ea prelungită astfel. Băutul cu scopul de a stopa durerea unei mahmureli este un cerc vicios şi încă unul cu care aproape fiecare alcoolic trebuie să se confrunte la un moment dat. A zace întins într-o durere groaznică în momente în care şi-ar dori foarte mult să doarmă devine ceva obişnuit şi acesta e momentul în care alcoolicul trebuie să decidă dacă poate sau nu să reziste pentru restul zilei (fapt care poate implica o anumită cantitate de cafea neagră şi băi) sau dacă durerea resimţită este atât de mare încât trebuie să reînceapă să bea doar pentru a supravieţui. Acesta e modul în care, de multe ori, beţiile repetate se perpetuează de la sine.
Progresia continuă, chiar dacă alcoolicul nu are prea mulţi bani sau o sursă regulată de alcool. Uneori, când băutul e necesar doar pentru că durerea e extrem de copleşitoare, abilitatea de a lua decizii morale dispare. Singurul lucru care e simţit e nevoia, iar nevoia e de „reparare” şi nimic nu poate fi mai important decât această „dregere”. Sunt necesare puteri supraomeneşti pentru a sparge acest ciclu chiar şi temporar. E aproape imposibil să-l spargi pentru totdeauna.
Dacă poate să lucreze, alcoolicul va alege munca pentru a spori şansele adevăratei sale ţinte în viaţă. Bineînţeles, individul nu se gândeşte şi nu acţionează la nivel conştient în acest caz, iar o mare parte a motivaţiei lui principale în viaţă rămâne ascunsă, chiar faţă de el însuşi. Doar atunci când o altă forţă îl determină să-şi apere punctul de vedere poate fi pus, uneori, faţă în faţă cu adevărul.
Un alcoolic activ este o persoană care cunoaşte foarte bine mânia, căci el trăieşte într-o lume în care mânia este cel mai la îndemână instrument. Din experienţă, ştie că întreaga lume e împotriva lui. Aceasta nu e paranoia obişnuită care e cunoscută şi înţeleasă de restul rasei umane. Paranoia lui e una justificată. Un beţiv poate aborda o persoană complet străină şi îl poate transforma într-un duşman doar printr-un contact vizual. Atât de multă milă şi mânie este aruncată asupra majorităţii alcoolicilor pe parcursul carierei lor de băut, încât uneori au dreptate să creadă că cei mai mulţi oameni îi cred „buni de nimic”.
Un alcoolic care bea nu poate iubi pentru că centrul lumii lui nu poate fi niciodată o altă persoană. El poate doar să venereze alcoolul, mijloacele de obţinere a alcoolului sau şansele de a fi lăsat în pace cu alcoolul lui, indiferent de sentimentalismele şi emoţiile care îl conving de altceva.
Îi lipseşte judecata morală; pentru că nu are vreun simţ al binelui sau răului; este neînţelept şi expeditor. Pentru că trăieşte pentru un sentiment iluzoriu de satisfacţie bazat pe consum, el nu are absolut nici un sentiment de auto-reţinere, iar auto-controlul este complet opus ţintei lui în viaţă. El nu are răbdare, deseori pentru că singurul moment real în viaţa lui apare atunci când „pune mâna” pe următorul pahar. Atât cât poate el înţelege, propria lui voinţă este a-tot-puternică şi nimic şi nimeni nu are permisiunea să pună în pericol această stare de fapt. Dacă există vreo emoţie care pătrunde prin blindatul lui sistem defensiv, acesta e probabil frica. Pentru alcoolic, teama vine şi din exterior, şi din interior. În mare măsură, acest lucru se datorează faptului că băutorul nu se poate baza ca alcoolul să îi fie cel mai bun prieten, ghid şi paznic, aşa cum şi-ar dori el. Alcoolul este, în acelaşi timp, un zeu fals pentru că el nu e o persoană, ci un lucru şi nu are nici o grijă sau preocupare pentru viaţa celor pe care îi ia sub aripa lui tenebroasă. El este şi un depresiv şi îl recompensează pe băutor cu simptomele cronice ale depresiei, pe lângă durerea fizică permanentă care însoţeşte băutul excesiv.
Alcoolicul cunoaşte trădarea şi renunţă rapid la loialitate. Învaţă să nu aibă încredere în nimeni. Priveşte suferinţa îndelungată ca pe ceva pentru idioţii din lumea aceasta. Nici măcar nu ştie ce e aceea speranţă pentru că valorile lui sunt orientate spre gratificarea imediată, în timp ce speranţa implică răbdarea.
Una dintre marile ironii este că alcoolicul este, surprinzător, foarte capabil de auto-disciplină. Totuşi, aceasta nu e din perspectiva auto-constrângerii sau curajului, ci e în totalitate ţintită către pedepsirea propriei persoane. El poate opera la câteva nivele de conştiinţă în acelaşi timp şi, în orice s-ar transforma conştiinţa lui de-a lungul nebuniei gândirii alcoolice, se pare că aceasta nu face decât să-l umple de durere faţă de comportamentele sale din trecut.
Ar fi o greşeală să credem că alcoolicul e de acord cu propriul comportament, chiar dacă este complet devotat faţă de continuarea acestuia. El îşi dispreţuieşte comportamentul, dispreţuieşte alcoolul şi se dispreţuieşte pe sine.
De asemenea, ar fi o greşeală să credem că alcoolicul joacă doar un rol pasiv în relaţia sa cu alcoolul. De fapt, el este într-o stare de război permanent cu acesta. Într-adevăr, de fiecare dată când bea ceva, el încearcă să se lupte cu alcoolul şi să câştige. Totuşi, aşa cum va învăţa în timp, această bătălie e inutilă şi nu poate fi câştigată. Cu toate acestea, el continuă, ca şi cum dacă ar bate un cui pătrat, acesta ar intra într-o gaură rotundă. El încearcă din nou şi din nou să aplice în viaţa lui remedii care au fost încercate de atâtea ori înainte şi care au dat greş întotdeauna.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Re: Introducere în cei Doisprezece Paşi AA continuarea

Mesajde tudor » 15 Iun 2011, 20:16

Pentru băutor, umilinţa şi umilirea sunt sinonime. Din când în când, curajul ar putea ieşi la iveală sub forma unor obrăznicii la beţie, dar asta e tot. Dreptatea e desconsiderată ca ceva ce ţine de oricine e suficient de prost ca să creadă în virtuţile acestei vieţi, iar pacea e ceva imposibil, pretins de nebuni.
Pentru alcoolic, nu are nici un sens să vorbeşti despre puterea voinţei ,- căci aceasta este partea cea mai afectată la persoana sa.
Acest fapt – că abilitatea sa de a face alegeri e afectată – face dificil, dacă nu chiar imposibil, ca alcoolicul să profite de diferitele metode folosite în mod tradiţional pentru a-i ajuta pe oameni şi acest lucru e valabil la toate nivelele tentativelor de tratament.
În general, cam tot ce-i poate oferi direct alcoolicului medicina tradiţională, este să transforme băutul într-o experienţă total neplăcută şi periculoasă pentru individ. Acest lucru e făcut prin administrarea unui anume medicament care are o reacţie neplăcută cu alcoolul, făcând persoana să se simtă cu adevărat rău. Teoria este că atât timp cât medicamentul este administrat, persoana va alege în mod normal să nu bea alcool. Din nefericire pentru alcoolici, asta va funcţiona rareori pe termen lung, de vreme ce ei beau deseori până când băutul devine dezgustător şi periculos - şi asta fără ajutorul nici unui medicament prescris. Pe lângă asta, compulsia de a bea, e întotdeauna mai puternică decât orice teamă de consecinţe, iar tentaţia de a face acest lucru e o trăsătură străveche care nu poate fi depăşită de administrarea nici unui medicament.
Băutorii înrăiţi care nu sunt alcoolici pot răspunde la terapia aversivă descrisă mai sus, cel puţin pentru o vreme. Ea nu dă rezultate pentru alcoolici pentru că se aşteaptă ca ei să facă o alegere raţională bazată pe dovezi şi bun simţ. Dacă ei ar fi sensibili la o cantitate cât de mică din oricare dintre cele două, ar avea şanse să fie eficientă. Dar ei nu sunt. Aşa că ea nu este.
Nu poate fi accentuat suficient: alcoolicii suferă de ceva mult mai serios decât nefolosirea corectă a voinţei umane sau de o serie de alegeri greşite. Ei suferă, de fapt, de o boală a voinţei; ei nu pot lua decizii bune. Nici un efort nu poate face vreo diferenţă, căci nu e nimic cu care să se lucreze.
* * * * *
Bunătatea şi simpatia sunt deseori cele mai dăunătoare daruri care pot fi oferite unui alcoolic. Ambele au tendinţa de a transmite mesajul că, date fiind circumstanţele vieţii sale, băutorul nu trebuie să aibă nici un sentiment de responsabilitate. Alcoolicul receptează aceste mesaje de parcă ar avea ascuns un radio pe unde scurte, aflat în funcţiune doar pentru acest gen de afirmaţii. În gândirea alcoolicului, orice scuzare a băutului său îi permite să bea. Într-un mod asemănător, orice scuză pentru cineva cu tulburări de alimentare îi va permite acestuia să mănânce mai mult, pentru un dependent de sex să se comporte ca atare, pentru cel care cheltuieşte prea mult să cheltuiască mai mult. Orice relaxare a noţiunii de totală responsabilitate e suficientă pentru a crea un motiv ca el să se strecoare şi să aibă comportamentul său specific – nu de dragul său – ci pentru sentimentul de eliberare pe care îl conferă acesta. Nici gustul alcoolului, nici efectul acestuia nu sunt cele mai toxice. Mai degrabă, libertatea “indulgenţei” – de a acţiona fără responsabilitate – e cea care e mai tentantă decât poate structura umană să suporte.
Alcoolicii îşi petrec cea mai mare parte a timpului într-o amorţire emoţională, asigurându-se că vor rămâne astfel. Atunci, nu-i de mirare că alcoolicul proaspăt abstinent nu e prea sigur de ce anume înseamnă să aibă un sentiment sau cum să procedeze cu un sentiment pe care îl are. Dacă i se întâmplă ceva rău lui sau în jurul lui, alcoolicul va găsi de obicei pe altcineva pe care să îl învinovăţească şi (cu înflăcărare egală) se va asigura că, indiferent de situaţie, el va fi văzut ca victimă. După un eveniment ca tragedia de pe 11 septembrie 2001, în New York şi în alte părţi, alcoolicii din toată lumea proclamau fără îndoială cum aceste întâmplări i-au rănit pe ei personal.
De timpuriu, alcoolicii resping ca pe ceva bizar orice relaţie de cauză şi efect în relaţia cu corpurile lor. Ei tind să se vadă pe ei înşişi într-un mod “deconectat” – persoana e deconectată de propriul corp, exact aşa cum propriul corp e deconectat de oricare altul. În fiecare dimineaţă, el poate fi uimit să se trezească şi să se “găsească” încă în corpul său. Trupul e bătut şi îndurerat pentru a se asigura, de acest fapt, dar el e încă acolo, pregătit să primească mai multe pedepse, pregătit să fie tras ceva mai aproape de moarte.
Alcoolicilor le lipseşte sentimentul conexiunii cu restul lumii şi chiar cu restul rasei umane. Nu e un concept pe care să-l folosească însăşi Paşii, dar acesta explică pe larg situaţia dificilă a alcoolicului. Fiecare simte un anumit grad de izolare în viaţa sa, într-o măsură mai mică sau mai mare. Ca şi paranoia, acest sentiment de izolare e o parte necesară din repertoriul fiinţei umane pentru a face faţă dificultăţilor vieţii. Alături de alte ameninţări existenţiale: lipsa de semnificaţie, moartea, durerea şi anxietatea, conştientizarea izolării ne face puternici, independenţi. Într-adevăr, toate ameninţările asupra existenţei noastre sunt importante pentru noi, indiferent de cât de neplăcute pot să fie, căci ele ne dau un anume simţ al dimensiunii, un simţ al experienţei. De exemplu, foamea este o stare mult mai naturală decât sentimentul de a fi plin de mâncare. Dacă nu faci nimic, ţi se face foame. Foamea doare sau, cel puţin, e inconfortabilă. La un nivel, foamea e necesară pentru a ne stimula să găsim, să preparăm şi să mâncăm hrana. Un om care a mâncat bine la un banchet va desconsidera o bucată de pâine ca fiind nedemnă de atenţia lui. Un om înfometat va privi aceeaşi bucată de pâine ca pe ceva delicios, cu un gust special.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Re: Introducere în cei Doisprezece Paşi AA

Mesajde tudor » 17 Iun 2011, 21:48

Izolarea ne învaţă să fim independenţi şi să stăm pe picioarele noastre. Alternativa ar fi să fim ca o oaie sau să fim dependenţi ca altcineva să ia toate deciziile în locul nostru. La nivelul la care se află, în general, alcoolicul, această izolare e departe de cea care l-ar putea încuraja să se bazeze pe el însuşi. Mai degrabă, e vorba de un sentiment de a fi complet izolat, dincolo de arena cauzei şi efectului. Toate informaţiile pe care le primeşte trebuie să fie filtrate prin egoul său şi cele care nu sunt conforme cu personalitatea sa sunt fragmentate. Ascultându-i pe alcoolici povestindu-şi şi repovestindu-şi experienţele în cadrul grupului, îţi dai seama că există un anumit grad de similaritate. Ceea ce descriu ei nu este doar un sentiment de pierdere a individualităţii – există suficiente dovezi pentru a demonstra că alcoolicul se simte foarte singur. Mai degrabă, e vorba de sentimentul că nu există nimic în interior – că acolo nu e nimic. Într-un efort extraordinar de a fi regele universului, el îşi pierde orice sentiment de sine. Gândiţi-vă la acele trucuri pe care le vedeţi la circ atunci când magicianul are o grămadă de farfurii pe care le învârte cu vârful unui băţ. El se plimbă de colo colo, provocând tensiune pe parcursul reprezentaţiei, prin faptul că lasă câteva farfurii să se clatine, gata să cadă. Pentru alcoolic, toată viaţa i se pare ca o grămadă de farfurii - toate gata să cadă. La final, singura scăpare e singura care îi dă un oarecare confort – îşi îneacă necazurile şi caută uitarea în beţie. Încercarea de echilibrare între învârtirea farfuriilor şi căderea în uitare este tocmai situaţia grea a alcoolicului.
* * * * *
Până acum, am văzut partea negativă a poveştii şi asta poate dura mult timp, uneori chiar mulţi ani. Totuşi, cât timp mai există suflu în corpul său, există mereu şansa ca alcoolicul activ să ajungă în faza în care durerea e suficientă, iar viitorul destul de lipsit de speranţă pentru a-l pune în legătură cu Alcoolicii Anonimi. Întregul proces poate implica una (sau mai multe) “excursii” în centre de tratament, prăbuşirea căsniciei, pierderea serviciului, pierderea demnităţii şi poate chiar şi “vizite” la spital sau în arest – dacă nu şi mai rău. În cele din urmă, unii - puţini, dar norocoşi – vor găsi drumul spre A.A. fără pic de putere rămasă în ei, fără puterea de a lupta, fără dorinţa de a merge mai departe. O astfel de persoană poate să fie primită, să fie acceptată şi să asculte. Dacă ascultă suficient, pentru suficient de mult timp, e posibil ca ea să audă ceea ce trebuie să înveţe.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Capitolul 3 Viaţa în A.A., Viaţa în Recuperare Întâlnirile

Mesajde tudor » 17 Iun 2011, 21:49

Capitolul 3
Viaţa în A.A., Viaţa în Recuperare
Întâlnirile

Cel ce doreşte să afle voia Domnului trebuie ca mai întâi să înceteze a mai asculta pretenţiile propriului ego. Apoi, după ce L-a rugat pe Dumnezeu cu credinţă şi simplitate sinceră şi a vorbit cu ceilalţi din grup cu umilinţa inimii şi fără gând de îndoială, el ar trebui să accepte ce îi spun ceilalţi ca fiind spuse de gura lui Dumnezeu, chiar dacă sfatul lor e contrar propriei lui dorinţe şi chiar dacă cei consultaţi nu sunt foarte spirituali. Căci Dumnezeu nu e nedrept şi El nu îndepărtează sufletele celor care cu credinţă, inocenţă şi umilinţă se supun experienţei, puterii şi speranţei celorlalţi. Chiar dacă cei întrebaţi sunt bestii, El, cel care vorbeşte, este Cel Imaterial şi Invizibil.

Aceasta e o interpretare a ceea ce Sfântul Ioan, autorul Scării Sfintei Ascensiuni spunea în secolul 7 (Pasul 26:111).
Dată fiind o epocă diferită şi un grup complet diferit de oameni dintr-un mediu complet diferit, Sf. Ioan ar putea descrie o întâlnire A.A. Într-o astfel de întâlnire, o persoană vorbeşte şi este ascultată. Apoi, altcineva vorbeşte şi ceilalţi ascultă. De fapt, rareori e căutat un sfat şi aproape niciodată dat, însă se ascultă foarte mult. Dacă ceva din ce e spus necesită a fi comentat, un alt vorbitor va integra respectiva informaţie în ceea ce are el de spus, referindu-se la greşelile pe care le-a făcut el în propria viaţă mai degrabă decât apostrofându-l pe cel care a adus în discuţie respectiva problemă. Asta nu e chiar atât de complicat pe cât sună, de vreme ce alcoolicii tind să fie destul de lipsiţi de originalitate în greşelile pe care le fac, iar aceleaşi greşeli au fost făcute, probabil, de alţi oameni din cameră. Până la urmă, ce se împărtăşeşte la o întâlnire A.A. este „experienţa, puterea şi speranţa” fiecărei persoane. Atunci când la o întâlnire cineva este răutăcios, conştient sau nu, nu e neobişnuit ca membrii grupului să îi atragă atenţia faţă de acel comportament, cu blândeţe, dar ferm şi fără a o face într-un mod acuzator.
Înainte de a ajunge la prima lui şedinţă, alcoolicul se califică pentru tot ce are A.A.-ul de oferit, iar preţul pentru asta e durerea – durerea fizică, durerea din suflet, durerea de a trăi. În orice formă, durerea e un însoţitor constant al alcoolicului activ. Uneori, ea îl va determina să facă cel mai dificil lucru din lume pentru el: să pună mâna pe telefon şi să ceară ajutor. Asta înseamnă pentru el o mică crăpătură în armura lui masivă; luând în considerare completa lui lipsă de stabilitate emoţională, portiţa deschisă oportunităţii de a face aşa ceva e extrem de mică. Însă minunile se întâmplă.
Odată ce e în contact cu A.A.-ul, el va descoperi două puternice surse de sprijin: grupul (sau întâlnirea) şi naşul. Mergând la întâlniri şi vorbind cu naşul, el va avea tot ce îi trebuie pentru ca adevărata muncă să înceapă: lucrarea celor Doisprezece Paşi.
Foarte des, odată ce contactul telefonic iniţial a fost făcut, alcoolicul va fi condus la o întâlnire de către alţi alcoolici care sunt deja în recuperare. Ce va vedea el acolo e pe cât de evident, pe atât de neaşteptat. Acolo nu există secrete ascunse, nimeni nu chicoteşte, nici nu arată cu degetul, nu există strângeri de mână neobişnuite sau parole – într-adevăr, nimic ieşit din comun. I se va oferi o cană de cafea (sau ceai) şi va fi salutat de oameni care arată ca… nişte oameni obişnuiţi.
Uneori e o mare surpriză pentru nou-veniţi faptul că alcoolicii în recuperare arată ca nişte oameni normali. Alcoolicii nu recunosc în mod obişnuit alţi alcoolici, iar dacă singura imagine mentală e aceea că un alcoolic trăieşte sub poduri şi bea soluţie de lustruit pantofii, acea imagine va suferi o revizuire semnificativă.
La o întâlnire, există şi alte lucruri care pot să îl surprindă. În A.A. nu există nici un proces de evaluare. Nu există nici un procedeu de admitere. Nu există formulare de completat, nici întrebări de răspuns. Singura cerinţă pentru a participa ca membru este dorinţa de a înceta băutul. Singura taxă de iniţiere plătită de către cei care încep să meargă la A.A. este pericolul şi răul pe care şi l-au făcut lor înşişi prin consumul lor de alcool. Nu există profesionişti la aceste întâlniri – toţi cei care sunt acolo sunt alcoolici în recuperare.
Noul venit e întâmpinat şi încurajat să-l asculte pe cel ce vorbeşte şi să fie atent la acele elemente din povestea acestuia care seamănă cu experienţa proprie. Cei mai mulţi alcoolici încetează să asculte cu ani înainte de a înceta băutul, astfel încât acest lucru în sine poate să fie o noutate. Alcoolicii activi se află printre cei mai răi ascultători din lume. Chiar atunci când sunt prinşi într-o conversaţie, ascultă rareori pentru că folosesc timpul în care vorbeşte partenerul de discuţie gândindu-se la ce vor ei să spună în continuare. Forma preferată de comunicare a alcoolicului este monologul.
Ascultarea e şi ea unul dintre primele lucruri pe care alcoolicul învaţă să le facă pe drumul spre recuperare. De la a fi un ascultător foarte prost, alcoolicii încep să asculte şi încep să înveţe. În timp, abilităţile lor de ascultare pot să se îmbunătăţească mai mult decât cele ale oamenilor normali. E posibil ca ascultarea să nu fi fost niciodată specialitatea omului, iar în lumea modernă e cu adevărat rară. Din punct de vedere spiritual, acest lucru e trist, mai ales atunci când cineva consideră că cel puţin jumătate din experienţa rugăciunii constă în ascultare.
Noul venit poate fi doar la câteva minute depărtare de ultimul pahar (cel puţin, până acum) şi pe când ajunge el să se gândească la asta, mare parte din ce se întâmplă la întâlniri poate să nu fie mai mult decât o amintire înceţoşată . Nu contează. Ce e important e ca el să-şi amintească faptul că a petrecut ceva timp cu un grup de oameni care l-au tratat cu amabilitate şi cu demnitate – poate prima întâlnire de acest gen într-o lungă perioadă de timp.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Capitolul 3 Viaţa în A.A., Viaţa în Recuperare Întâlnirile

Mesajde tudor » 17 Iun 2011, 21:50

Formatul general al unei întâlniri A.A. este următorul: după o scurtă introducere în care sunt citiţi cu voce tare Preambulul, cei Doisprezece Paşi şi cele Doisprezece Tradiţii, oamenii vorbesc fie despre tema anunţată de secretar ca şi temă a întâlnirii (preferatul din toate timpurile pare să fie „recunoştinţa”), fie despre un subiect care îl preocupă în mod special pe vorbitor sau pe altcineva prezent la şedinţă. Deseori, dacă e prezent şi un nou venit, întreaga întâlnire va fi devotată Pasului Unu, permiţându-i fiecărui membru prezent să-şi reactualizeze propria experienţă a intrării lui în A.A. În unele grupuri mai mari, nou veniţii pot fi încurajaţi să meargă la o mini-întâlnire a lor în care preocupările lor specifice vor fi abordate de către membri cu câţiva ani de experienţă.
În timpul unei întâlniri, atunci când cineva vorbeşte, ceilalţi membri ascultă şi nici nu îl întrerup (aşa-numita „vorbire încrucişată” – un categoric „nu” în conduita A.A.), nici nu îi adresează întrebări vorbitorului. După ce acesta a terminat de vorbit, lui/ei i se mulţumeşte pe scurt, fiind apoi rândul altcuiva să vorbească. În întâlnirile mici poate fi normal ca fiecare să vorbească. În întâlnirile foarte mari, doar câţiva vor face acest lucru. Fiecare membru fie va continua să vorbească pe tema deja stabilită, fie va vorbi despre o chestiune proprie, aproape întotdeauna legată în vreun fel de cei Doisprezece Paşi.
În unele întâlniri, citirea literaturii A.A. e mai extinsă şi devine punctul central al acestora. În altele, poate să existe un invitat care să vorbească pentru o bună parte a întâlnirii, în timp ce în altele membrii vor împărtăşi, pur şi simplu, ce doresc. De fapt, aproape toate grupurile ajung să fie aşa. Ca şi regulă, oricine are dorinţa puternică de a vorbi, e liber să facă asta, exceptând situaţiile în care sunt opriţi să o facă, de durata întâlnirii – de obicei, o oră sau nouăzeci de minute pentru toată şedinţa. Sunt citite anunţurile şi are loc o colectă (numită Tradiţia Şapte) pentru a se acoperi costurile întâlnirii şi pentru a ajuta la achiziţionarea literaturii A.A. aprobate, inclusiv a pachetelor informative care pot fi oferite pe gratis nou-veniţilor. Cele mai multe întâlniri se termină cu o rugăciune. Oarecum surprinzător, rugăciunea folosită e deseori ‚Tatăl nostru’, deşi acest lucru nu e cât de puţin obligatoriu, de vreme ce grupul însuşi poate decide ce rugăciune doreşte să folosească. O altă rugăciune, împrumutată de A.A. cu mult timp în urmă, e aproape universală:
Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba,
Curajul să schimb ceea ce pot şi
Înţelepciunea să fac diferenţa.
Întâlnirile sunt inima experienţei A.A.; ele permit membrilor să discute şi să-şi împărtăşească experienţa în lucrarea celor Doisprezece Paşi. Este un proces lent, însă complet. Aici, noul venit învaţă, ascultând cât de bine poate, poveştile a sute, poate mii de alţi oameni şi îşi spune propria poveste în multe, multe feluri diferite, de multe ori. Pur şi simplu, spunerea poveştii din nou şi din nou e o parte importantă a procesului terapeutic, iar acest lucru e mai bine făcut prin povestirea în faţa unor oameni diferiţi sau în grupuri diferite, mai degrabă decât forţând o singură persoană să o asculte încă o dată, şi încă o dată.
Pentru a li se da o măsură a priorităţii abstinenţei, nou-veniţii sunt, în general, invitaţi să participe la nouăzeci de întâlniri în nouăzeci de zile consecutive. Orice idee conform căreia cineva poate rezolva această problemă cu ‚jumătate de normă’ trebuie respinsă cu orice preţ, însă cu grijă. Un nou-venit a fost odată invitat de cineva prezent la o şedinţă să participe la o altă întâlnire, în ziua următoare, într-un alt loc. Noul venit a respins acest lucru ca fiind o exagerare; pe lângă asta, era un om foarte ocupat. Nu a stat abstinent pentru prea mult timp.
Unii oameni merg la prima lor întâlnire, iar după aceea nu mai beau niciodată. Alţii nu sunt atât de norocoşi. Asta nu e deloc o surpriză, căci individul urmează să experimenteze poate cea mai puternică transformare din toată viaţa lui, cu excepţia naşterii. Toţi sunt încurajaţi să continue să participe la întâlniri pentru că asta e singura cale care promite vreun soi de recuperare, chiar dacă nu imediată. A participa la şedinţe băut nu e chiar atât de îngrozitor pe cât se poate crede – persoana beată e cu siguranţă în locul potrivit, iar celorlalţi membri li se reaminteşte clar unde ar ajunge dacă ar alege să bea din nou. O astfel de persoană nu e privită ca un vizitator nedorit (exceptând, bineînţeles, cazurile în care acesta are o lungă istorie de intervenţii beligerante – şi chiar şi în astfel de situaţii grupurile dovedesc o cantitate extraordinară de răbdare). În timp ce membrii Comunităţii vor spune, în mod normal, că nu are nici un rost să vorbeşti cu cineva care e beat, dacă, totuşi, acesta revine la şedinţă băut, ceilalţi membri tind să îl trateze cu foarte multă răbdare şi înţelegere, ştiind că persoana din faţa lor are nevoie de Comunitate mai mult decât de orice altceva.
Întâlnirile din cluburile din oraş sau din centrele de tratament cu mulţi nou-veniţi pot fi la fel de bune ca şi întâlnirile din suburbii, din cadrul convenţiilor organizate în mari hoteluri sau cu ocazia altor adunări A.A., chiar şi atunci când vocabularul este întrucâtva diferit. Cei ce vorbesc în cadrul întâlnirilor folosesc rareori un limbaj menit să jignească, însă, de vreme ce toţi alcoolicii împărtăşesc cam aceeaşi experienţă a unor comportamente ‚mai puţin decât delicate’, astfel de lucruri nu sunt privite ca fiind o serioasă nerespectare a etichetei. Sentimentul comuniunii între membrii A.A. este cât se poate de real şi se poate ajunge la strânse prietenii.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Capitolul 3 Viaţa în A.A., Viaţa în Recuperare Întâlnirile

Mesajde tudor » 17 Iun 2011, 21:58

Membrii A.A. care călătoresc pot să afle informaţii despre grupurile din localitatea de destinaţie, odată cu informaţiile despre cazarea la hotel sau cu planurile de transport. Sigur, e bine ca acest membru să verifice informaţiile cu A.A.-ul dintr-un loc străin. Se întâmplă uneori ca un membru să meargă la o întâlnire într-o ţară străină, într-o limbă pe care nu o înţelege, cu oameni pe care nu i-a mai întâlnit niciodată şi, totuşi, să aibă imediat sentimentul că aparţine grupului respectiv.
Membrii A.A. descoperă că nu e un obicei bun să se pună unul pe celălalt pe un piedestal. Până la urmă toţi membrii A.A. sunt la un pahar depărtare de a fi beţi. Totuşi, alcoolicii în recuperare dovedesc foarte multă toleranţă unii faţă de ceilalţi. E înţelept să presupunem că toţi au suferit, că toţi au pierdut ceva, că toţi au fost oprimaţi. Odată ce luăm în considerare acest lucru, nu mai e necesar să vorbim despre asta sau să tratăm pe cineva cu ceva similar simpatiei. Din contră, membrii Comunităţii privesc deseori simpatia ca pe o comoditate periculoasă, de vreme ce ea alimentează înclinaţia naturală a alcoolicului de a se vedea pe el însuşi ca victimă. Oricine îndrăzneşte să spună: „Vai, săracul de tine” unui alcoolic (sau oricărei alte victime) încurajează respectiva persoană să rămână în durerea ei pentru că asta îi aduce mai multă simpatie. E nevoie de empatie, nu de simpatie. Această distingere e delicată, însă importantă. Empatia permite ca persoana suferindă să ştie că durerea îi e înţeleasă, fără însă a o răsplăti pentru ea.
În recuperare, alcoolicul descoperă că diferitele instrumente oferite de A.A. sunt absolut vitale. Primul sfat este de ‚a merge la întâlniri’. Al doilea sfat, de nepreţuit, este ca în timpul grupului să fie atent la lucrurile pe care le crede folositoare şi să le ignore respectuos pe celelalte. La întâlniri, pot fi spuse multe lucruri pe care el le găseşte ca fiind irelevante sau chiar nefolositoare. În acest caz, el e convins să ignore părţile care nu îi plac. Se spune uneori, doar parţial în glumă, că dacă cuiva îi plac toate întâlnirile la care merge, atunci nu merge la suficiente întâlniri. Grupurile pot fi vitale, însă nu pot avea întotdeauna fiorul abstinenţei imediate.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Capitolul 3 Viaţa în A.A., Viaţa în Recuperare ÎntâlnirileFo

Mesajde tudor » 17 Iun 2011, 21:58

Nimeni din A.A nu are o poziţie de putere; toţi alcoolicii sunt în pericolul de a bea din nou, indiferent de cât de mult timp au fost abstinenţi. Nimeni din A.A. nu deţine monopolul înţelepciunii. Uneori, într-adevăr, grupul trebuie să audă mai mult decât orice altceva ce are de spus un nou-venit, chiar dacă nu e neapărat nevoie ca acesta să ştie asta!
Uneori, terminologia A.A. e derutantă pentru publicul larg. De exemplu, cei mai mulţi oameni din afara Comunităţii folosesc termenul ‚alcoolic’ pentru cineva care încă bea. Ei tind să numească pe cineva care nu bea ‚ex-alcoolic’ sau ‚alcoolic vindecat’. Nu şi în Comunitate. Aici, oameni care nu au băut deloc de mulţi ani se prezintă bucuroşi ca ‚alcoolici’. Fraza „Bună, numele meu este … şi sunt alcoolic” este o aclamare, nu o condamnare. E o afirmare a puterii, nu o a admitere a înfrângerii. Parte din puterea acestui cuvânt stă în faptul că alcoolicul activ foloseşte orice forţă posibilă aflată la îndemână pentru a îndepărta această etichetă, indiferent de cât e de evident pentru tot restul lumii faptul că o merită. Pentru a ascunde şi a disimula e nevoie de îngrozitor de multă energie mentală şi spirituală, de vreme ce trăirea acestei minciuni necesită toată atenţia şi efortul de care e capabil alcoolicul activ. Însă, odată ce acelaşi alcoolic se poate ridica şi spune „Sunt alcoolic”, greutatea e ridicată. Sentimentul de uşurare din acest moment e aproape tangibil şi nu e ceva neobişnuit ca ceilalţi din cameră să înceapă să aplaude sau să-şi arate aprobarea în alt mod, mai ales dacă l-au urmărit pe un individ de ceva vreme, care nu făcuse acest pas atât de important. Nu e neobişnuit ca alcoolicii să înceapă să participe la întâlnirile A.A. perfect conştienţi, pe de o parte, că trebuie să facă ceva în legătură cu problema lor, însă, pe de altă parte, la fel de perfect de lipsiţi de puterea sau de voinţa de a admite că au o problemă. Acest gen de logică, destul de des întâlnit în sălile de grup ale A.A., e oarecum ciudat pentru restul lumii. Însă, nou-venitul se prinde repede de cum stau lucrurile atunci când îi vede pe alţii venind cu exact acelaşi mod de gândire ca al lui.
Afirmaţia „Sunt alcoolic” e plină de înţelesuri. Deşi e independentă de cei Doisprezece Paşi, ea sprijină şi completează munca pe care Paşii o încurajează. Mai întâi, ea semnifică „Admit că am o problemă”. Orice alcoolic care poate spune asta se separă de alcoolicii fără număr care preferă să meargă în mormânt decât să admită că au o problemă. Ea înseamnă şi „Sunt alcoolic în recuperare”, chiar dacă misterul de a nu bea (fiecare zi la rândul ei) poate să nu facă încă parte din experienţa sa.
Afirmaţia „Sunt alcoolic” înseamnă şi „Eu nu sunt Dumnezeu” sau chiar „Nu sunt eu Dumnezeu, deci trebuie să fie altcineva”. În schimb, de vreme ce altcineva e Dumnezeu, băutorul e liber să lase acea persoană să-şi facă treaba Lui. Alcoolicul e liber apoi să fie el însuşi, să descopere şi să-şi găsească locul în orice i-a pregătit adevăratul Dumnezeu. Acesta e un stadiu crucial în recuperare.
Mai apoi, pentru prima dată, afirmaţia „Sunt alcoolic” are o altă semnificaţie, mai importantă. Titlul de „alcoolic” e purtat ca o insignă de onoare şi îi dă celui ce o poartă sentimentul că aparţine unui grup în care fiecare poartă acelaşi titlu. „Fac parte din A.A.” înseamnă, de fapt, că „moştenirea şi comunitatea A.A. îmi aparţine”. Asta e foarte important, mai ales pentru cineva care, timp de ani de zile, nu a cunoscut nimic altceva în afară de respingere.
E util să purtăm în minte că membrii A.A. nu au, de obicei, prea multe în comun unii cu ceilalţi înainte de a se alătura Comunităţii, în afară de faptul că sunt cu toţii alcoolici. Ei provin din toate clasele sociale şi economice, din toate grupările etnice, au o educaţie şi convingeri religioase diferite. Acest ultim factor face ca discuţiile despre „Dumnezeu” să fie exprimate în cei mai simpli termeni, permiţându-i fiecăruia să folosească cuvintele pe care el sau ea le găseşte acceptabile, fără a fi însă jignitor pentru cei prezenţi. Orice încercare de limitare a definiţiei la o anumită înţelegere religioasă sau de insinuare că există o conexiune normală şi evidentă între ce se spune şi practica sau credinţa unui anumit grup religios este întâmpinată, în general, cu un comentariu referitor la prezenţa membrilor din mai multe confesiuni religioase şi la faptul că ce spun oamenii ar trebui să reflecte această realitate. Bineînţeles, e posibil să fie şi unii care se declară atei sau agnostici şi aceştia vor admite că înţelegerea lor cu privire la cuvântul „Dumnezeu” (care în cazul lor poate să fie la fel de uşor exprimat ca „Dumnezeu aşa cum nu Îl înţelege fiecare dintre noi”) poate să fie nesatisfăcător din punctul de vedere al altora din grup.
Însă, şi ei aparţin în aceeaşi măsură grupului.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Capitolul 3 Viaţa în A.A., Viaţa în Recuperare Întâlnirile

Mesajde tudor » 17 Iun 2011, 22:27

Naşul AA
Membrii A.A., mai ales cei noi, sunt încurajaţi să-şi găsească un naş. Sarcina naşului e aceea de a conduce persoana prin cei Doisprezece Paşi, în general în baza unei prietenii de unu la unu. Această relaţie e una importantă şi se aşteaptă, în general, să dureze o anumită perioadă de timp.
Se obişnuieşte ca naşul să aibă anumită experienţă în abstinenţă, deşi nu a fost mereu aşa – e evident că în primele zile ale Comunităţii unii dintre oameni aveau doar cu câteva minute mai multă abstinenţă decât cei pe care îi îndrumau. Totuşi, e un avantaj clar să ai un naş experimentat, iar alegerea naşului e o sarcină importantă. Unii naşi sunt foarte relaxaţi în legătură cu programul, în timp ce alţii ţin cu o loialitate puternică la formularea textului conţinut fie de Cartea Mare a Alcoolicilor Anonimi, fie de Doisprezece Paşi şi Douăsprezece Tradiţii, fie de o altă carte despre Paşi. Însă, toţi îi vor încuraja pe oameni să meargă la întâlniri şi să citească literatura A.A.
Un naş va îmbina întotdeauna cunoştinţele şi înţelepciunea acumulată în Comunitate cu experienţa personală, căci această experienţă, împreună cu promisiunea puterii şi speranţei, sunt de primă importanţă pentru persoana aflată în recuperare. Naşul e linia de apărare în faţa posibilităţii de a bea din nou şi oferă un sprijin important în a pune înţelepciunea A.A. la dispoziţia persoanei îndrumate. Naşul îşi oferă sprijinul, înţelepciunea, prietenia, timpul şi (uneori, incredibil de nelimitată) răbdarea sa ca parte a serviciului său în A.A., ca parte a acţiunii de plată a datoriei faţă de Comunitate, continuând, în schimb să-şi consolideze propria abstinenţă. Mulţi naşi le vor permite celor pe care îi îndrumă să îi sune acasă, fie zi, fie noapte. Mulţi au învăţat (din experienţă) că e important pentru un alcoolic să pună mâna pe telefon înainte de a pune mâna pe pahar.
Asemănările şi diferenţele dintre sarcina naşului şi sarcina tatălui sau mamei spirituale vor fi descrise pe parcurs ce Paşii înşişi vor fi examinaţi.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Structura A.A.

Mesajde tudor » 17 Iun 2011, 22:31

Structura A.A.
Multe lucruri din Alcoolicii Anonimi pot fi regăsite în alte grupuri de fiinţe umane. Există o organizare, o istorie, tradiţii (atât scrise, cât şi nescrise), obiceiuri şi convenţii. Pe parcurs ce A.A. creşte, creşte şi personalitatea lui. Deşi există multă literatură, cea mai mare parte a gândirii A.A. e transmisă pe cale orală. La fiecare întâlnire, e posibil să auzi şi să re-auzi parte din această tradiţie orală – la fel de răspândită şi de variată ca şi Comunitatea însăşi, totuşi coerentă în conţinut, ghidată, ca întotdeauna, de spiritul Paşilor şi Tradiţiilor. Atunci când membrii, mai ales nou veniţii, se abat de la viziunea conţinută de Paşi şi Tradiţii, ei sunt cu grijă îndrumaţi înapoi către viziunea originală. Cu siguranţă, nu există insistenţe cu privire la uniformizarea gândurilor, aşa cum cineva s-ar aştepta să găsească într-un cult. Pe de altă parte, aceasta e o Comunitate de oameni care ştiu că abstinenţa lor e sigură doar atât timp cât păzesc unitatea Comunităţii ca întreg: recuperarea personală depinde de unitatea A.A.
Viaţa în Comunitatea Alcoolicilor Anonimi nu e de natură ierarhică, deşi există şi aici organizare. Conform formulării Tradiţiei Doi, „Liderii noştri nu sunt decât umili servitori – ei nu guvernează.” Acesta e spiritul conducerii în cadrul Comunităţii, indiferent dacă e la nivel local, regional, naţional sau internaţional. Sunt multe lucruri de făcut şi toţi sunt invitaţi să se implice. În cele mai multe grupuri, există sugestii cu privire la faptul că cineva ar trebui să aibă o anumită perioadă de abstinenţă (de multe ori, şase luni) înainte de a se angaja în munca activă („serviciu”) în Comunitate, mai ales ca şi funcţionar ales în cadrul grupului - pentru a asigura un anume grad de stabilitate. Fiecare grup îşi alege funcţionari (secretar, responsabil cu literatura, casier, ş.a.m.d), de multe ori pe o perioadă de şase luni. Nou veniţii sunt încurajaţi să ajute la unele dintre sarcinile domestice ale grupului, chiar dacă nu e ieşit din comun să vezi un membru senior, cu experienţă, să spele cănile de cafea sau să spele podelele.
Mai sus, în organizaţie, există o anumită muncă de comitet de făcut, iar asta e făcută de obicei de către oameni care ar fi buni să stea în comitetele din lumea întreagă. Există o structură – grupuri locale, regionale, naţionale şi internaţionale – care e importantă pentru ca viaţa Comunităţii să continue. Totuşi, nu structura internaţională (de vreme ce mulţi dintre membrii A.A. cunosc rareori Comunitatea la acest nivel, dacă asta se întâmplă vreodată) e sângele Comunităţii, ci grupurile locale. În orice oraş, pot să existe multe grupuri, diferite atât prin mărime, cât şi prin natură sau orar, astfel încât cât de mulţi oameni să aibă acces la mesajul A.A. Întâlniri ale femeilor, întâlniri ale tinerilor, întâlniri ale homosexualilor – toate acestea sunt disponibile şi prezentate ca atare în listele cu grupuri locale; orarul lor poate fi disponibil şi ca mesaj înregistrat pe linia telefonică A.A. Chiar şi aici, însă, participarea la o întâlnire tinde să nu fie atât de exclusivistă, iar în situaţii de urgenţă orice întâlnire e mai bună decât nici o întâlnire.
Grupurile se ţin într-o varietate de clădiri, în holurile sau subsolurile bisericilor, spitale sau alte facilităţi, uneori chiar şi în case private. Un grup se poate întâlni zilnic sau săptămânal sau în anumite zile ale săptămânii. E normal ca alcoolicii în recuperare să participe la mai mult decât la un singur grup – e posibil, în general, să găsească o întâlnire convenabilă pentru fiecare zi a săptămânii – deşi vor recunoaşte că un grup („grupul de acasă”) este cel căruia îi acordă cea mai mare importanţă.
Grupurile au un mare grad de autonomie. În mare, ele se auto-guvernează şi se auto-întreţin prin propriile contribuţii. Evident, e nevoie de bani pentru a plăti chirie pentru cameră, pentru a plăti literatura, parte din care grupul o va pune spre vânzare. Grupurile locale vor face donaţii şi la nivelele superioare ale organizaţiei (numite ‚Intergrupuri’) care organizează linia telefonică de urgenţă şi alte servicii, de obicei la nivelul unui oraş.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3190
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Zile de abstinență:
Ani de abstinență: 10 ani

Localitate: Bucuresti
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Cum e să te recuperezi din alcoolism

Mesajde tudor » 11 Iul 2011, 20:33

Cum e să te recuperezi din alcoolism
Atunci când, în recuperare, apare abstinenţa, alcoolicii trebuie să facă faţă problemei coordonării trupului, minţii şi spiritului – până la urmă, recuperarea are loc în toate aceste trei arii în acelaşi timp. Asta pare straniu pentru alcoolic – simpla idee că poate exista o cooperare între el însuşi şi trupul lui (ca să nu mai vorbim de suflet) e o noutate atât de mare încât o poate vedea drept unul dintre cele mai bizare efecte ale încetării băutului. Trecerea de la dezbinare haotică la unitate şi armonie e una dintre primele, şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai importante şi mai de durată impresii ale abstinenţei.
Memoria care a fost atât de mult timp inamicul alcoolicului începe să devină un prieten. E destul de util. În locul durerii fizice şi psihice intense, individul începe să simtă plăcerile liniştite ale „potrivirii” în propriul corp. Oboseala, cu senzaţiile însoţitoare de relaxare, se re-stabilesc la trezirea din somn, moment care în trecut era mereu acompaniat de teamă, spaimă şi (deseori) de o durere sfâşietoare.
.Lucrurile încep să aibă sens, în loc să dea naştere unui şir nesfârşit de gânduri confuze şi fără legătură între ele. Obiectele încetează a se mai mişca de colo colo şi încep să fie găsite acolo unde au fost lăsate ultima dată. Chei, agende, haine – toate rămân acum acolo unde sunt puse până când e nevoie din nou de ele. Hainele nu mai poartă pete necunoscute; maşinile nu mai au urme de coliziuni pe jumătate amintite; mâncarea pusă în cuptor e scoasă atunci când e gata, nu e lăsată să se facă scrum, să fie descoperită de prieteni, vecini sau de departamentul de pompieri. Fumarea ţigărilor devine doar o ameninţare pentru sănătate şi bunăstarea materială, fără a mai preceda arderea hainelor, lenjeriei de pat sau casei. Timpul începe să treacă în linii drepte. Alcoolicul începe să meargă undeva şi, în cele din urmă, să ajungă. Atunci când merge acasă, ajunge în casa lui şi nu se mai trezeşte în realitatea cenuşie a dormitorului altcuiva sau într-o celulă de poliţie. El spune că ceva se va întâmpla şi sunt destule şanse ca acel lucru să aibă loc cu adevărat. Începe să îşi dea seama de funcţia utilă a cuvintelor şi de faptul că nu există doar pentru a-i îndepărta pe ceilalţi oameni, speranţele, ideile şi pretenţiile acestora.
Uneori, în abstinenţă, băutorul îşi va da seama că oamenii fac faţă de el gesturi de bunătate pornite din nimic altceva decât dintr-un spirit de vecinătate, nu din milă. La început, nu va şti cum să reacţioneze faţă de acest lucru pentru că va trebui să înveţe să aibă încredere. El se află acum în oceanul lui „dă şi primeşte” care constituie societatea umană, iar cele mai multe dintre regulile acestei societăţi îi sunt necunoscute.
Manipularea grosolană şi un anumit fel de a spera pentru ce e mai bun sunt singurele instrumente pe care le cunoaşte, iar în abstinenţă ele nu îşi mai găsesc locul.. Poate că nu va mai fi respins direct, însă societatea are multe si variate moduri de a refuza pretenţiile unui individ, iar el nu va fi sigur de ce anume e pus la bătaie atunci când se întâmplă aşa ceva.
Abstinenţa nu e mai mult decât o muchie de cuţit. Nu e o concluzie previzibilă şi nu poate fi privită cu neseriozitate – este un miracol de zi cu zi. Pentru a trăi în miracol, cineva trebuie să fie conştient. Dacă îţi vei pierde conştiinţa, vei pierde şi miracolul. Dacă îţi pierzi miracolul, îţi pierzi abstinenţa. Dacă îţi pierzi abstinenţa, pierzi toate binecuvântările vieţii.
Alcoolicii în recuperare au un puternic simţ al miraculosului. Oricine îşi poate aminti de un moment din viaţa lui în care şi-a dat seama că nu se poate opri din băut – indiferent de cât de mult şi-a dorit asta – va accepta darul abstinenţei ca pe ceva ieşit din comun, ca pe ceva dincolo de natural. Dincolo de credinţă. Acesta e domeniul în care mintea umană nu poate pătrunde – domeniul credinţei – domeniul în care are loc adevărata muncă a recuperării.
Sfinţenia nu e o cerinţă pentru a te menţine abstinent, însă bunăvoinţa este. De fapt, pe parcurs ce oamenii abstinenţi încep să devină tot mai mult adepţii inventarului personal, ei tind să fie tot mai conştienţi de cât de mult rău, mai degrabă de cât de mult bine, fac în viaţa de zi cu zi. Totuşi, ei devin tot mai conştienţi de puterea lui Dumnezeu de a ierta şi de a menţine această iertare. Sunt mai conştienţi ca niciodată că viaţa e un dar care trebuie preţuit şi folosit profitabil – de care să te bucuri, pe care să fii sigur, dar care să fie de un oarecare folos în a găsi un fel de împlinire.
Educaţia religioasă îi oferă cuiva cunoştinţe religioase. Viaţa în abstinenţă în cadrul Comunităţii îi poate oferi cuiva experienţa spirituală. În mod evident, pentru cei mai mulţi alcoolici în recuperare e mai puţin interesant să ştie „despre” decât să ştie „că…”, mai ales atunci când cea din urmă variantă e abordată cu un profund sentiment de umilinţă şi recunoştinţă.
În A.A., abstinenţa completă faţă de alcool e văzută ca singura cale posibilă către recuperarea din alcoolism, însă recuperarea e văzută în primul rând în termeni spirituali, nu fizici. Acest lucru e adevărat în ciuda faptului că Paşii înşişi sunt foarte practici.
La întâlnirile A.A., se poate auzi în mod obişnuit: Alcoolicul face Paşii pentru a deveni abstinent sau alcoolicul devine abstinent pentru a lucra Paşii? Răspunsul, întrucâtva mistic, ar trebui să fie că ambele sunt adevărate şi că ambele sunt în centrul a ceea ce înseamnă să duci o viaţă abstinentă care pentru alcoolici e opusul morţii, distrugerii şi nebuniei. „O viaţă abstinentă” poate să sune destul de neplăcut pentru cei mai mulţi dintre oameni, sugerându-le poate o lipsă de distracţie şi o lipsă de relaxare sau plăcere. Totuşi, pentru alcoolicul activ, asta reprezintă o alternativă frumoasă şi sănătoasă nebuniei, distrugerii şi morţii.
După ce devine abstinent, viaţa de după moarte pare o concluzie previzibilă.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine

Înapoi la “ALCOOLICI ANONIMI”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 9 vizitatori