Anonimatul, Negarea şi Controlul adicţiei

[tudor]

Anonimatul
Anonimatul este unul dintre cel mai puţin înţeleşi factori în viaţa Comunităţii Alcoolicilor Anonimi. E posibil să se întâmple aşa pentru că termenul se aplică la concepte diferite şi în momente diferite în viaţa alcoolicului în recuperare.
Pe vremea când bea, alcoolicul încearcă să menţină o faţadă falsă. Încearcă să facă cunoscut faptul că el nu are nici o problemă în viaţă. Chiar dacă zace cu capul în şanţ e probabil că el va spune oricui că este bine. Negarea îl determină să facă acest lucru.
În momentul în care intră în abstinenţă, sau chiar dacă numai se întreabă cum ar fi să se recupereze, alcoolicul obişnuit este îngrozit de ideea că ceilalţi s-ar putea să afle. Gândirea lui este foarte greşită. Atunci când bea, puterea negării este suficient de puternică, astfel încât să nu îi mai pese dacă oamenii l-au văzut vreodată beat în public. El va avea tot felul de mecanisme defensive pentru a se asigura că, la modul conştient, nu se îngrijorează de astfel de lucruri, chiar dacă ele sunt total observate de toţi ceilalţi. Un prieten, alcoolic, lucra ca profesor în ultimii ani ai carierei de băutor. În ultimul an de băut, a absentat mai mult de 30 de zile de la şcoală. În cele mai multe cazuri asta ar fi însemnat că profesorul este concediat. Nu şi în acest caz. Şcoala se pare că l-a crezut, iar alcoolicul nu era sigur că nu credea şi el, că pur şi simplu a fost foarte des răcit anul acela.
Negarea nu îi aparţine numai alcoolicului. Un alt prieten, a fost odată la o înmormântare pe când i se rupsese filmul. El nu îşi aminteşte să fi fost acolo. Chiar şi aşa, după câteva cercetări a reuşit să-i convingă pe cei care au fost prezenţi la înmormântare că el nu se simţise bine în acea zi, şi se pare că toată lumea l-a crezut. Negarea este uneori prostească şi degradantă, dar de cele mai multe ori este mai uşor de înfruntat decât adevărul.
Acelaşi alcoolic care este văzut beat în public, va trece prin mari chinuri pentru ca nimeni să nu afle că merge la prima lui întâlnire AA. Logica este simplă. Odată ce începe să meargă la AA trebuie să admită că are o problemă. În timp ce încă mai bea, poate să se folosească de negare (a lui şi a celorlalţi) pentru a pretinde că nu este nici o problemă.
Pentru această persoană, întreaga importanţă a anonimatului este de a nu fi identificat public ca având o problemă. Dintre toţi factorii care pot să-i dea de bănuit sau să-l oprească de a participa la prima întâlnire, anonimatul poate fi unul dintre puţinele lucruri care i se par atractive. Poate îşi va parca maşina la câteva blocuri distanţă de întâlnire, şi îşi va deghiza mersul, ascunzându-şi privirea de cei care trec pe lângă el. Pentru el, a admite că are o problemă înseamnă foarte multă ruşine.
Odată ce intră în recuperare, anonimatul începe să capete o altă funcţie. Îi permite să fie o persoană autentică. În cele mai multe grupuri şi în cele mai multe situaţii, va fi cunoscut de către alţi membri AA, doar după numele mic. Într-adevăr, mulţi membri AA nu cunosc numele de familie al celorlalţi, chiar dacă se cunosc de ani de zile. Astfel, identitatea fiecăruia este foarte simplă. Nimeni nu are nici o autoritate şi nici nu are istorie. El /ea este pur şi simplu … oricare i-ar fi numele. Acest lucru îi permite, de asemenea, să treacă prin fazele iniţiale ale recuperării asemenea unui cocon. Nu apără nimic şi nu reprezintă nimic. Poate să facă greşeli dacă are nevoie să le facă, unele chiar stupide, şi nimeni nu îl va arăta cu degetul. El este doar un alt beţiv care încearcă să se însănătoşească. Orice tendinţe perfecţioniste ar avea,(iar cei mai mulţi dintre alcoolici au multe), el învaţă în acest stadiu să facă cunoştinţă cu anonimatul pentru că sarcina lui e pusă astfel în perspectivă. Nu trebuie să schimbe lumea pentru a deveni abstinent. Poate să fie el însuşi. Pentru prima dată, poate să stea deoparte şi doar să “FIE”, şi să se bucure de libertatea lumii în care el nu este Dumnezeu.
Mai târziu, anonimatul are o funcţie cu totul diferită. De fapt, atunci când cineva face ceva în AA, o face anonim. Aceasta are funcţia de a îndepărta ego-ul din tot ceea ce face, astfel încât orice acţiune îndeplinită, să fie de dragul ei. În viaţa normală, aproape tot ceea ce face fiecare, are un motiv. Îmbrăţişând anonimatul, individul învaţă să facă ceva, fără a fi motivat de nimic altceva decât plăcerea de a face acel lucru – ca şi consecinţă, începe să fie autentic. Pentru un alcoolic, chiar şi cea mai mică posibilitate de a fi autentic este foarte atractivă.
Anonimatul are, şi funcţia de a întări identitatea fiecărei persoane cu restul Comunităţii. O persoană anonimă ce intră într-o cameră de oameni anonimi, descoperă un simţ al apartenenţei doar prin acest fapt. Faptul că i se acordă încredere cu anonimatul tuturor celor prezenţi, devine o sursă de mare confort pentru cineva căruia nu i s-a acordat încredere de mulţi ani.
Se mai întâmplă ca anonimatul să aibă şi o latură sălbatică, cu toate că întotdeauna este o cauză pentru umilinţă şi recunoştinţă. Întâlnirea din întâmplare cu un şef, cu un doctor, sau un student, poate chiar cu un actor renumit sau cu un alt membru al familiei, poate să aducă multă mulţumire spirituală; fiecare persoană din Comunitate este învăluită în siguranţă, de anonimat.
Mai există încă un element mistic şi foarte semnificativ care stă în spatele gândirii privind anonimatul din AA. Dumnezeu în sine este anonim. Dumnezeu trebuie să intre sub vălul anonimatului, din moment ce este singura formă în care este acceptat de alcoolic. Dumnezeu îl întâlneşte pe alcoolic în singura formă în care alcoolicul este pregătit să Îl întâlnească.