Negarea

[tudor]

Negarea
Se spune deseori că primul şi cel mai semnificativ simptom al alcoolismului este negarea. Prin asta, umanitatea rămâne cu o problemă serioasă, din moment ce o persoană care spune „Nu am o problemă cu băutul”, şi este alcoolic sună exact la fel ca o persoană care spune „Nu am o problemă cu băutul” şi nu este alcoolic. Din această cauză diagnosticarea acestei condiţii este foarte dificilă.
Negarea înseamnă mai mult decât a minţi, cu toate că, evident, există şi acest element implicat. Negarea implică şi dificultăţi în menţinerea integrităţii într-o situaţie dificilă.
Dacă cineva ar întreba un alcoolic activ despre cum este viaţa lui, cel mai probabil va auzi un răspuns imediat de genul „bine” sau o expresie de acest gen. Conform înţelepciunii AA, băutul are loc în trei stadii: impulsiv, compulsiv şi repulsiv. Răspunsul alcoolicului va fi cam acelaşi de-a lungul acestor trei stadii. Dacă îl întrebi dacă a băut, el va spune „nu”, chiar dacă poate are un pahar în mână. Dacă te oferi să îl ajuţi, îţi va spune probabil că nu are nevoie de ajutor, în special din partea ta. „Vezi-ţi de treabă şi lasă-mă în pace” este cel mai probabil lucru pe care îl veţi auzi de la un alcoolic aflat în această situaţie. „Sunt bine, sunt puternic, deţin controlul”. Acestea sunt minciunile cu care trăieşte alcoolicul, din moment ce orice altceva ar însemna să admită că are o problemă.
Negarea apare în toate formele şi mărimile, unele mai perverse decât celelalte. Orice lider care crede că nu poate face greşeli este în negare, dar şi cei care îi conferă onoruri şi demnitate, ca şi cum ar fi aşa, sunt, de asemenea, în negare. O persoană care are vederea parţială şi care, cu toate astea insistă să conducă o maşină fără ochelari este în negare. Cineva care refuză să admită realitatea a ceva important în viaţă - moartea unui partener, o boală foarte gravă – este în negare. A pretinde că suntem invincibili şi că vom trăi întotdeauna este negare.
Negarea începe prin a fi un mecanism de coping. Avem nevoie de abilităţi de coping atunci când ne confruntăm cu o situaţie dificilă şi, de multe ori când începem ceva pentru a face faţă – doar pentru a trece de ceva – ne este foarte greu să ne debarasăm de acel comportament după ce nu ne mai e necesar.
Când aveam vreo 7-8 ani, mi-am scrântit glezna. Mă jucam în curtea din spate, şi am încercat să sar, dar am făcut-o fără să am prea mare grijă. În loc să aterizez pe o suprafaţă netedă, un picior mi-a căzut pe o piatră. Îmi aduc aminte de cât de mult mă durea, iar la un moment dat am fost dus la spital cu autobuzul.
Ocazional, ne vom folosi de anumite forme ale negării, a căror sarcină este de a face o situaţie imposibilă, posibilă.
Dacă, cumva, cineva dintre noi cei de la masă (în afară de mătuşa mea) ar fi crezut că acest lucru este normal, acea persoană ar fi fost în mare încurcătură şi ar fi avut nevoie de terapie imediată. Acea persoană ar fi respins realitatea lui Dumnezeu şi ar fi înlocuit-o cu realitatea mătuşii mele. O astfel de persoană este numită codependentă pentru a o distinge de acea persoană care înlocuieşte realitatea lui Dumnezeu cu propria lui realitate, şi care este dependentul. Toţi avem în noi poate puţină codependenţă şi puţină dependenţă în acelaşi timp.
Dacă cineva ar întreba un alcoolic activ despre cum este viaţa lui, cel mai probabil va auzi un răspuns imediat de genul „bine” sau o expresie de acest gen. Conform înţelepciunii AA, băutul are loc în trei stadii: impulsiv, compulsiv şi repulsiv. Răspunsul alcoolicului va fi cam acelaşi de-a lungul acestor trei stadii. Dacă îl întrebi dacă a băut, el va spune „nu”, chiar dacă poate are un pahar în mână. Dacă te oferi să îl ajuţi, îţi va spune probabil că nu are nevoie de ajutor, în special din partea ta. „Vezi-ţi de treabă şi lasă-mă în pace” este cel mai probabil lucru pe care îl veţi auzi de la un alcoolic aflat în această situaţie. „Sunt bine, sunt puternic, deţin controlul”. Acestea sunt minciunile cu care trăieşte alcoolicul, din moment ce orice altceva ar însemna să admită că are o problemă.
Negarea apare în toate formele şi mărimile, unele mai perverse decât celelalte. Orice lider care crede că nu poate face greşeli este în negare, dar şi cei care îi conferă onoruri şi demnitate, ca şi cum ar fi aşa, sunt, de asemenea, în negare. O persoană care are vederea parţială şi care, cu toate astea insistă să conducă o maşină fără ochelari este în negare. Cineva care refuză să admită realitatea a ceva important în viaţă - moartea unui partener, o boală foarte gravă – este în negare. A pretinde că suntem invincibili şi că vom trăi întotdeauna este negare.
Negarea începe prin a fi un mecanism de coping. Avem nevoie de abilităţi de coping atunci când ne confruntăm cu o situaţie dificilă şi, de multe ori când începem ceva pentru a face faţă – doar pentru a trece de ceva – ne este foarte greu să ne debarasăm de acel comportament după ce nu ne mai e necesar.
itual’ ca şi cum s-ar referi vag cam la acelaşi lucru. Astfel, expresia de persoană ‘religioasă’ şi persoană ‘spirituală’ poate fi interpretată ca având mai mult sau mai puţin acelaşi înţeles.

[tudor]

În accepţiunea Comunităţii Alcoolicilor Anonimi, diferenţa dintre ‘religios’ şi ‘spiritual’ este atât de mare astfel încât cuvintele nu pot fi confundate. În timp ce aceşti doi termeni sunt legaţi, ei se referă totodată la două lucruri distincte, iar această diferenţă este crucială în misiunea AA.
Singurul scop al AA-ului este de a-i ajuta pe alţi alcoolici care mai suferă încă; nu încearcă să-şi impună punctul de vedere, nu încearcă să convingă pe nimeni de nimic. AA-ul nu caută să fie în dialog cu nimeni, decât dacă este vorba de transmiterea mesajului către “alcoolici care mai suferă încă”, care pot fi găsiţi mai aproape sau mai departe. Ceea ce face AA-ul este extrem de dificil, şi pentru a avea succes, trebuie să-şi menţină atenţia asupra misiunii şi să se rezume la sarcina care o are de îndeplinit. Misiunea nu este de a educa întreaga lume despre alcoolism, ci de a transmite mesajul abstinenţei către alcoolicii care mai beau încă.
AA-ul nu încearcă să educe pe cineva, cu excepţia propriilor membri. Cu toate astea dacă cineva din exterior încearcă să vadă ce vrea să facă AA-ul, e necesar să înţeleagă definiţiile de bază şi filosofia AA şi felul în care AA-ul le foloseşte. Altfel, semnificaţia programului de recuperare nu va fi niciodată înţeleasă pe deplin. Cei care doresc să folosească cei Doisprezece Paşi pentru propriul progres personal trebuie să fie conştienţi de anumite aspecte, pentru a se hotărî.

În cuvinte foarte simple, iată câteva concepte:

Religia şi spiritualitatea sunt două concepte aliate cu o orientare diferită:

Religia se preocupă de cine este Dumnezeu.
Spiritualitatea se preocupă de ceea ce face Dumnezeu.

Religia are de-a face cu relaţia lui Dumnezeu cu umanitatea.
Spiritualitatea are de-a face cu relaţia unei persoane cu Dumnezeu.

Religia se ocupă de relaţia lui Dumnezeu cu universul.
Spiritualitatea se ocupă de modul în care o persoană îşi vede locul în univers.

Cursul recuperării este minunat în simplitatea lui şi uluitor de complex în execuţie. Alcoolicul îşi analizează viaţa şi admite că este un dezastru. El începe un drum al credinţei care presupune (cel puţin) că există o putere exterioară controlului său care poate să-i redea ceea ce boala i-a furat; apoi, într-un gest disperat, îşi aruncă rămăşiţele vieţii sale în direcţia lui Dumnezeu, cerându-i să facă cu ele ce doreşte El. Disperarea în sine devine rugăciunea.
CREDINTA intr-o putere superioara ,indiferent cum o numeste alcoolicul, DUMNEZEU . ALLAH , BUDHA in functie de ce credinta este si ABSTINENTA ii vor aduce recuperarea .

[vanea]

La disperare ,omul nu mai neaga .Se roaga ,cautand abstinenta.