021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Servicii de tratament ambulator si rezidential in Bucuresti si Suceava: http://www.clinica-aliat.ro

Centre gratuite ALIAT, de interventii scurte, AlcoInfo: Brasov-Spitalul Judetean, Bucuresti-Spitalul Pantelimon si Institutul Clinic Fundeni, Suceava - Spitalul Judetean. Detalii pe http://www.alcohelp.ro.

viata fara bautura 1


Sunt autorul acestui subiect
junelu
Boboc
Boboc
Mesaje: 52
Membru din: 12 Noi 2009, 18:35
Gen: Nespecificat - Nespecificat

viata fara bautura 1

Mesajde junelu » 12 Noi 2009, 19:03

VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
“tratamentul implică, în primul rând abstinenţa de la băutură ”… (Asociaţia Medicală Americană)
În legătură cu titlul…
Însuşi îndemnul de a „nu bea” – ca să nu mai vorbim de noţiunea de „a trăi fără băutură” – ne-a ofensat pe mulţi dintre noi, când ni s-a dat acest sfat pentru prima oară. Deşi beam mult, nu ne simţeam a fi beţi şi eram convinşi că nici nu se vedea. Nu cădeam niciodată, umblam drept şi vorbeam neîmpleticit. Mulţi dintre noi nu eram deloc dezorientaţi, nu lipseam nici o zi de la serviciu, nu pricinuiam accidente rutiere şi categoric nu am fost internaţi la dezalcoolizare, nici nu am fost reţinuţi de poliţie pentru „stare de ebrietate”.
Cunoşteam mulţi oameni care beau mai mult decât noi şi oameni care „nu ştiau să bea”. Noi nu eram ca ei. Aşa că sugestia „poate ar fi mai bine să nu bei” ne suna aproape ca o insultă.
În plus, părea a fi o măsură mult prea drastică. Cum să trăim fără băutură? Mai mult ca sigur, nu era nimic rău în a beau un păhărel sau două la o cină de afaceri sau înainte de prânz. Oricine are dreptul să se relaxeze cu câteva păhărele sau să bea câteva barici înainte de culcare, nu?
Însă după ce am aflat câteva lucruri în legătură cu boala numită alcoolism, ne-am schimbat părerile. Ni s-au deschis ochii asupra faptului că milioane de oameni suferă de alcoolism. Ştiinţa medicală nu furnizează explicaţii cu privire la cauze, dar medicii experţi în alcoolism ne asigură că cel mai mic strop de alcool creează necazuri alcoolicului, numit şi băutor problemă.
Deci, a nu bea deloc – adică, a nu ne atinge de alcool – devine baza recuperării noastre din alcoolism. Şi dorim să subliniem că traiul fără băutură se dovedeşte a nu fi mohorât, supărător sau dezagreabil, cum ne-am temut că va fi, ci ceva care în fine ne tihneşte, o viaţă mult mai bună decât cea din vremea băutului.
Vă vom arăta aici cum este posibilă o astfel de viaţă.
Câteva repere pentru VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Conţinut Pagina
1. Despre cartea de faţă……………………………………………………..11
2. Stând departe de primul pahar……………………………………………16
3. Planul de 24 de ore……………………………………………………….18
4. Ţinând minte că alcoolismul este o boală incurabilă, progresivă, fatală…21
5. „Trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască”…………………………………...26
6. Fă ceva, fi activ…………………………………………………………..30
7. Rugăciunea pentru Seninătate……………………………………………38
8. Schimbări în vechiul tipar de viaţă……………………………………….40
9. Ceva de mâncat şi de băut – de obicei ceva dulce ………………………45
10. „Terapia telefon”…………………………………………………………47
11. Ia-ţi un naş ………………………………………………………………50
12. Suficientă odihnă ………………………………………………………..57
13. „Fiecare lucru la timpul său”…………………………………………...60
14. Dărâmând zidurile singurătăţii …………………………………………62
15. Atenţie la mânie şi resentimente ……………………………………….68
16. A fi bun cu tine însuţi ………………………………………………….74
17. Atenţie la stările de exalare ……………………………………………77
18. „Cu răbdarea treci marea” ……………………………………………..79
19. Gratitudinea ……………………………………………………………83
20. Aminteşte-ţi ultima beţie ………………………………………………90
21. Evitarea stupefiantelor şi a medicamentelor periculoase………………92
22. Eliminarea autocompătimirii…………………………………………..98
23. Ajutorul specialiştilor ………………………………………………..102
24. Atenţie la legăturile sentimentale …………………………………….105
25. Ieşitul din capcana lui „dacă”…………………………………………109
26. Prudenţă în privinţa „ocaziilor” cu băutură ………………………….112
27. Renunţarea la vechile idei ……………………………………………121
28. Lectura mesajului AA ………………………………………………..126
29. Întrunirile AA ………………………………………………………..132
30. Încercând cei 12 Paşi ………………………………………………...142
31. Găsirea unui drum propriu …………………………………………...146
Câteva întrebări puse adesea de proaspeţii abstinenţi – şi de pagina la care se află răspunsul
Vezi pagina
Ce să fac şi ce să spun la o petrecere la care se bea? 114
Să ţin băutură în casă? 43
Cum să le explic oamenilor de ce nu beau acum? 116
Ce să fac în privinţa vieţii sexuale? 106
Ce să mă fac cu insomnia 58
De ce se face că beau, în vis? 59
Să mai dau pe la baruri? 113
Ce pot face când mă simt singur? 62
Sunt în afara oricărei primejdii atâta timp cât sunt fericit? 77
Să apelez la vreun specialist? 102
Este necesar să renunţ la vechiul anturaj şi la vechile obiceiuri? 113
De ce acest „să nu bem”?
Noi, membrii ai comunităţii AA, găsim răspunsul la această întrebare atunci când privim cu onestitate în trecut. Experienţa ne-a dovedit clar că orice strop de alcool provoacă necazuri serioase alcoolicului – băutorului problemă. În cuvintele Asociaţiei Medicale Americane:
„Alcoolul, pe lângă trăsăturile sale adictive, are şi un efect psihologic, care modifică puterea de gândire şi de raţiune. Un pahar de băutură schimbă capacitatea de gândire a alcoolicului, astfel încât acesta trăieşte cu impresia că poate tolera încă un pahar, apoi încă unul şi încă unul…
Alcoolicul poate învăţa să-şi controleze boala în totalitate, dar această afecţiune nu poate fi vindecată astfel ca el să se poată întoarce la alcool fără consecinţe adverse”. (dintr-o declaraţie oficială, publicată la 31 iulie, 1964)
Iar noi repetăm: oarecum spre surprinderea noastră, abstinenţa se dovedeşte a nu fi experienţa sumbră şi de proastă dispoziţie la care ne aşteptaserăm! Pe vremea când beam, viaţă fără alcool părea a nu fi o viaţă. Dar, pentru majoritatea celor din AA, traiul fără băutură este cu adevărat o experienţă agreabilă. Noi o preferăm pe aceasta, în locul necazurilor din vremea băutului.
Şi încă ceva. Oricine poate să se abţină de la consumul de alcool. Am făcut-o de multe ori. Poanta este : să ne păstrăm abstinenţa şi să trăim fără băutură. Iar cartea de faţă prezintă tocmai acest subiect.
1. Despre cartea de faţă
Cartea aceasta nu oferă un plan de tratament de recuperare din alcoolism. Paşii AA, care sintetizează programul de recuperare, sunt prezentaţi în detaliu în cărţile: Alcoolicii Anonimi şi Doisprezece Paşi şi Douăsprezece Tradiţii. Respectivii paşi nu sunt interpretaţi aici; această carte nu discută nici gama de aspecte pe care le acoperă Paşii.
Aici, vorbim doar despre câteva metode pe care le folosim noi, pentru a trăi fără băutură. Le puteţi folosi pe toate, dacă doriţi, indiferent dacă vă interesează comunitatea AA sau nu.
Consumul de alcool depindea de multe dintre deprinderile noastre de rutină sau de decizie. Uneori exista o legătură între băut şi ceea ce se petrecea în capul sau sufletul nostru. Alteori, era asociat cu mici gesturi autonome, involuntare sau cu acţiuni conştiente, deliberate.
În perioada de acomodare cu abstinenţa de alcool, am descoperit că aveam nevoie de obişnuinţe noi, care să le înlocuiască pe cele vechi.
(De pildă, în loc să beţi paharul acesta – cel din mână sau cel pe care-l plănuiţi – puteţi să-l amânaţi doar până când ajungeţi cu lectura la pagina 3? Sorbiţi un strop de apă gazoasă sau suc de fructe, în locul băuturii alcoolice, cât durează cititul. Ceva mai încolo, vom explica mai pe larg ce implicaţii are această schimbare de vechile apucături.
După câteva luni de practică, noile obişnuinţe de a acţiona şi gândi, în abstinenţă, au devenit aproape a doua natură pentru majoritatea dintre noi, exact cum fusese băutul, până nu demult. A nu bea a devenit ceva natural şi uşor de realizat, nicidecum vreo strădanie îndelungată, plictisitoare.
Aceste metode practice, aplicabile de la oră la alta, pot fi folosite fără dificultate acasă, la serviciu sau în societate. Am inclus aici şi câteva lucruri pe care am învăţat să nu le facem sau să le evităm. Este vorba de acele lucruri care, după cum ne dăm seama acum, ne tentaseră pe vremuri spre pahar sau care ne pusese recuperarea în primejdie.
Credeam că veţi găsi că multe, poate chiar toate sugestiile discutate aici sunt pretenţioase traiului într-o abstinenţă împlinită, unei vieţi confortabile şi relaxante. Ordinea în care sunt ele discutate în această carte nu înseamnă nimic. Le puteţi rearanja în ce ordine doriţi, numai să dea rezultate. Mai mult, lista noastră nici nu este completă. Practic fiecare membru AA pe care îl întâlniţi vă poate sugera cel puţin o metodă în plus, nemenţionată aici. Chiar şi dumneavoastră veţi găsi probabil metode nou-nouţe care dau rezultate în cazul dumneavoastră. Sperăm că le veţi împărtăşi altora, ca să beneficieze şi ei de ele.
AA-ul ca şi comunitate, nu sprijină şi nu recomandă, oficial, fiecare linie de acţiune inclusă aici pentru toţi alcoolicii. Dar fiecare practică menţionată s-a dovedit a fi utilă unora dintre membrii şi poate că vă va ajuta şi pe dumneavoastră.
Cartea aceasta a fost proiectată ca un manual la îndemână, pentru consultat din când în când şi nu ca ceva care trebuie citit de la început până la sfârşit o singură dată şi apoi dat uitării.
Iată aici două măsuri de precauţie care s-au dovedit a fi de ajutor.
A. Păstraţi-vă mintea deschisă
Poate că unele dintre sugestiile oferite aici nu vă atrag. Într-un asemenea caz, noi am descoperit că e mai bine să l lăsăm în rezervă pentru o vreme, decât să le respingem pentru totdeauna. Dacă nu închidem etern la ideile care la început nu ne plac, ne putem întoarce mai târziu la ele, ca să le încercăm, dacă vrem.
De pildă, unii dintre noi am descoperit că, în primele zile de nebăut, sugestiile şi prietenia oferite de „naşul” AA, ne-au ajutat imens să ne păstrăm abstinenţa. Pentru alţii dintre noi, a fost nevoie mai întâi să vizităm multe grupuri şi să întâlnim mulţi membrii înainte de a apela la un „naş” AA, pentru ajutor.
Unii dintre noi am găsit puternic sprijin pentru a nu bea, în rugăciuni religioase, în timp ce alţii, am respins tot ce suna a religie. Dar fiecare dintre noi este liber să se răzgândească şi să îmbrăţişeze aceste idei mai târziu.
Mulţi dintre noi am descoperit că a fost bine că am început să practicăm imediat cei 12 Paşi, care sunt oferiţi ca program de recuperare în cartea Alcoolicii Anonimi. Alţii, am simţit nevoia să-i amânăm, până ce am câştigat ceva abstinenţă mai întâi.
Nu există nici u mod „corect” sau „greşit”. Fiecare dintre noi foloseşte ceea ce este cel mai bun pentru sine – fără să ne închidem la alte tipuri de ajutor, cărora le-am putea descoperi valoarea mai târziu. Şi fiecare dintre noi încearcă să respecte drepturile celorlalţi de a proceda altfel.
Uneori, un membru AA vă va vorbi în stil de cafenea despre diferite părţi ale programului, selectându-i ce-i place şi ocolind ce nu doreşte să pomenească. Poate că alţii nu vor lua cuvântul şi vor aborda subiecte neatinse – sau poate că membrul respectiv se va întoarce el însuşi la ideile respinse pentru moment.
Oricum, este bine să nu uităm că există tentaţia de a mânca doar crema sau frişca, ori doar salata, adică numai ceea ce ne place dintr-un meniu. Este important să ţinem minte asta, pentru echilibrul în viaţă.
Recuperându-ne din alcoolism, am descoperit că avem nevoie de o dietă de idei echilibrate, chiar dacă unele din acele idei nu prea păruseră atrăgătoare la început. Exact ca şi mâncarea bună, ideile bune nu ne-au fost de nici un folos dacă nu le-am aplicat în mod inteligent. Astfel am dat peste a doua măsură de precauţie:
2. Folosiţi-vă bunul simţ.
Am descoperit că trebuia să folosim, simpla inteligenţă cotidiană, în aplicarea sugestiilor care urmează.
Cum se întâmplă adesea cu multe idei bune, sugestiile din această carte pot fi prost folosite. De exemplu, vorbind despre mâncatul de dulciuri, bineînţeles că alcoolicii diabetici sau obezi vor trebui să găsească înlocuitori pentru zahăr, ca să nu îşi pericliteze sănătatea; totuşi, şi ei vor putea beneficia de ideea de a mânca dulciuri în timpul recuperării din alcoolism. (Mulţi specialişti în nutriţie sunt în favoarea gustărilor bogate în proteine, în locul dulciurilor, ca o practică generală). De asemenea, nimănui nu îi fac bine excesele în dulciuri în dietă. Este nevoie să mâncăm mâncăruri echilibrate, pe lângă dulciuri.
Un alt exemplu este folosirea zicalei „Cu răbdarea, treci marea”. Unii dintre noi am abuzat de această zicală de bun simţ ca să ne justificăm lenea, bădărănia sau lipsa de punctualitate. Desigur, zicala nu are acelaşi înţeles. Aplicată cum trebuie, ea poate fi tămăduitoare; aplicată greşit, poate zădărnici recuperarea. Unii dintre noi am adăugat: „Cu răbdarea treci marea – numai ia vaporul”.
Este clar că trebuie să ne folosim inteligenţa, când urmăm orice sfat. Fiecare metodă descrisă aici trebuie trecută prin filtrul raţiunii.
Şi încă ceva. Alcoolicii Anonimi nu pretind că oferă păreri ştiinţifice, experte, legate de viaţa fără băutură. Nu putem împărtăşi experienţa personală proprie, nicidecum teorii sau explicaţii profesioniste.
Prin urmare, aceste pagini nu oferă nici o „scurtătură” medicală, despre cum să încetaţi băutul, dacă încă beţi alcool, nici vreo gamă de secrete miraculoase pentru evitarea sau limitarea duratei sevrajului.
Unii pot ajunge la abstinenţă la ei acasă; dar, adesea, băutul îndelungat produce serioase probleme de sănătate astfel încât recomandăm ajutorul medical sau spitalicesc, pentru perioada de sevraj. Dacă sunteţi foarte bolnav, s-ar putea să aveţi nevoie de asemenea servicii ale specialiştilor, înainte ca ceea ce vă oferim noi aici să prezinte vreun interes pentru dumneavoastră.
Mulţi dintre noi nu am fost grav afectaţi de alcoolism, şi totuşi, am asudat din belşug pe drumul către abstinenţă, în compania altor membrii AA – neprofesionistul – la uşurarea mizeriei şi a suferinţei din timpul acesteia. Cel puţin noi înţelegem prin ce treceţi. Am fost şi noi în această situaţie.
Deci, cartea noastră se ocupă de nebăut (şi mai puţin de opritul din băut). Este vorba aici despre viaţa în abstinenţă.
Am descoperit că pentru noi, recuperarea a început cu nebăutul – cu ajungerea la abstinenţă completă de la alcool şi menţinerea ei în totalitate. De asemenea am descoperit că trebui să stăm deoparte şi de alte droguri care alterează gândirea. Nu ne putem mişca în direcţia unei vieţi pline şi satisfăcătoare decât dacă rămânem abstinenţi. Abstinenţa este rampa de lansare a recuperării noastre.
Într-un fel cartea aceasta ne arată cum să trăim fără alcool.(Înainte de AA nu ştiam, deci, beam)
2. Stând departe de primul pahar
Expresiile cel mai des auzite în AA sunt: „Dacă nu te atingi de primul pahar, nu te poţi îmbăta” şi „Un pahar e prea mult, iar douăzeci nu sunt destule”
Mulţi dintre noi, la început, pe când ne apucaserăm de băut nu intenţionam să bem, şi nici nu beam, mai mult de unul sau două păhărele. Dar, cu vremea, am crescut numărul. Şi în ultimii ani, ne-am pomenit bând din ce în ce mai mult; mulţi ne îmbătam rău şi rămâneam aşa mult timp. Poate că starea în care ne aflam nu se vedea, pe vorbă sau pe mers, dar, de acuma, nu mai eram treji propriu-zis niciodată.
Dacă acest fapt ne deranja cam mult, o lăsam mai moale sau încercam să ne limităm la unul sau două păhărele, ori să trecem de la tării, la bere sau vin. Ori încercăm să ne limităm măcar cantitatea, ca să nu ne facem chiar praf. Sau, încercam să ascundem cât de mult bem.
Dar toate aceste măsuri au devenit treptat din ce în ce mai greu de luat. Uneori, ne lăsam de băut brusc şi nu beam o vreme.
Mai devreme sau mai târziu, o luam de la început cu băutul – doar un păhărel. Şi pentru că păhărelul acela nu părea să ne facă nici un rău, simţeam că nu e nici o primejdie să mai bem unul. Poate că nici nu bem mai mult în astfel de ocazii; şi ne simţeam tare uşuraţi, descoperind că puteam bea numai un pahar sau două şi că ne puteam opri la atât. Unii dintre noi am făcut acestea de multe ori.
Dar experienţa s-a dovedit a fio capcană. Ne convingea că vom putea bea fără primejdie. Însă iată că venea o ocazie (o sărbătoare deosebită sau o suferinţă pentru o mare pierdere, ori nici un fel de eveniment anume), când două-trei pahare ne făceau să ne simţim bine; deci ne spuneam că unul sau două în plus n-aveau cum să ne facă rău. Şi, cu absolut nici o intenţie iniţială, ne găseam din bând prea mult. Ne aflam, din nou, exact unde fuseserăm – bând peste măsură, fără voia noastră.
Asemenea experienţe repetate ne-au forţat să tragem o concluzie logică, pe care n-o mai putem ocoli. Dacă nu beam primul pahar, ne îmbătam niciodată. De aici, în loc să ne facem planuri că n-o să ne mai îmbătăm niciodată sau să încercăm să limităm numărul de pahare ori cantitatea de alcool, am învăţat să ne concentrăm eforturile spre evitarea unui singur pahar: primul.
Astfel, în loc să ne batem capul cu numărul paharelor la capătul unui episod de băut, evităm paharul care declanşează acel episod.
Sună aproape ca „la mintea cocoşului”, nu-i aşa? Multora ne este greu să credem acum că nu ne-am gândit la acest lucru noi înşine, înainte de a contacta AA-ul. (ca să spunem adevărul, desigur, noi nici nu doriserăm niciodată să ne lăsăm de tot de băut, până când am aflat ce este alcoolismul). Dar ideea principală rămâne aceea că acum ştim că metoda aceasta funcţionează.
În loc să scotocim câte pahare putem bea (paharul? – şase? – o duzină?) ne spunem: „Nu te atinge de primul pahar”. E cu mult mai simplu aşa. Obişnuinţa de a gândi astfel a ajutat mii de membrii AA să rămână abstinenţi ani de zile.
Medici experţi în alcoolism afirmă că efectul primului pahar se bazează pe un fapt medical real. Exact acest prim pahar este cel care declanşează, imediat sau după un timp, nevoia aprigă de a bea din ce în ce mai mult, până când ajungem la necaz cu băutul. Mulţi dintre noi am ajuns la convingerea că alcoolismul este o dependenţă de un drog numit alcool; exact ca orice bolnav adictiv la orice fel de droguri şi care vrea să rămână în recuperare, trebuie să stăm şi noi departe de prima doză din drogul faţă de care am dezvoltat dependenţă. Experienţa pare să ne dovedească acest lucru. Mărturii în acest sens puteţi găsi în cartea Alcoolicii Anonimi şi în revista „Viţa de vie AA”(Grapevine), precum le puteţi şi auzi, oriunde se întrunesc membrii AA ca să-şi împărtăşească experienţa.
3. Planul de 24 de ore
Pe vremea când beam, aveam adesea momente atât de neplăcute, încât juram: „Nu mai beau cât trăiesc”. Ne luam angajamente de nebăut ori promiteam cuiva că nu ne mai atingem de „pileală” trei săptămâni sau trei luni. Şi desigur, am încercat să le lăsăm de băut pentru intervale mai lungi sau mai scurte.
Eram absolut sinceri în timp ce făceam aceste declaraţii scrâşnind din dinţi. Voiam, din toată inima, să nu ne mai îmbătăm niciodată. Eram hotărâţi. Juram că ne lăsăm de băut de tot, cu intenţia de a o face cu adevărat, începând cu o dată definită, în viitor.
Şi totuşi, în ciuda intenţiilor noastre bune, rezultatele erau întotdeauna – inevitabil – acelaşi. Mai devreme sau mai târziu, amintirea jurămintelor şi a suferinţelor care ne-au forţat să le facem pălea. Beam din nou şi sfârşeam în mai mari necazuri. Astfel „nu mai beau cât trăiesc” nu durase prea mult.
Unii dintre cei care făcuserăm asemenea jurăminte, nutream gândul secret că promisiunea de a nu mai bea privea doar „tăriile” şi nu şi berea sau vinul. Astfel am aflat, dacă n-o ştiam deja, că berea şi vinul ne puteau îmbăta tot aşa de bine – doar că trebuia să bem cantităţi mai mari, ca să obţinem acelaşi efect pe care-l obţinuserăm din băuturile distilate. Iar îmbătarea cu vin sau cu bere era tot atât de gravă, ca şi cea cu „tării”. Da, unii ne-am lăsat de tot de băut, exact până la data promisă; ne-am ţinut angajamentele. Apoi, puneam capăt „regimului de secetă” cu băutura şi, curând, sfârşeam iar în necazuri, cu o povară şi mai mare de vinovăţie şi remuşcări.
Cu asemenea bătălii la activ, în AA încercăm să evităm expresii precum: „lăsat de băut” şi „făcut promisiuni”. Acestea nu fac decât să ne amintească de eşecurile trecute.
Deşi ştim că alcoolismul este o stare permanentă, ireversibilă, experienţa ne învaţă să nu mai facem promisiuni de abstinenţă-pe termen-lung. Găsim că este mult mai realist – şi mai de succes – să spunem: „Azi nu beau”.
Chiar dacă ieri am băut, ne putem face planuri să nu bem azi. Poate că vom bea mâine (cine ştie dacă mâine vom mai fi în viaţă?), dar decidem să nu bem în cele 24 de ore prezente. Indiferent de tentaţii sau de provocări, suntem determinaţi să mergem până în pânzele albe cu efortul de-a evita paharul, azi.
Este de înţeles că prietenii şi familia sunt sătui până peste cap să ne audă spunând: „Zău că de data asta vorbesc serios”, numai ca apoi să ne vadă împleticindu-ne în drum spre casă. Deci, nu promitem nimănui, nici lor, nici altor membri AA, că nu vom mai bea. Ne-o promitem doar nouă înşine. La urma urmelor, este vorba de propria noastră viaţă şi sănătate, care sunt în cumpănă. Noi înşine trebuie să facem paşii însănătoşirii, nu familia, nici prietenii.
Dacă dorinţa de a bea este foarte puternică, mulţi dintre noi „tranşăm” cele 24 de ore în „felii” mai mici. Decidem să nu bem, să zicem, cel puţin o oră. Putem îndura disconfortul temporar al nebăutului timp de numai încă o oră; apoi, încă una şi aşa mai departe. Mulţi ne-am început recuperarea exact în acest fel. De fapt, fiecare caz de recuperare din alcoolism a început cu o oră de abstinenţă.
O variantă a acestei metode este amânarea următorului pahar.
(Ce părere aveţi? Tot mai sorbiţi din sifon? Aţi amânat paharul de alcool, de care vorbeam la începutul primului capitol? Dacă da, poate că acesta este începutul recuperării dumneavoastră.)
Vom putea bea următorul pahar mai târziu, dar în clipa de faţă îl amânăm pentru o zi sau pentru un minut (să zicem, până terminăm de citit restul paginii).
Planul de 24 de ore este flexibil. Îl putem începe iar şi iar, oricând, oriunde ne-am afla. Acasă, la serviciu, într-un bar sau într-un salon de spital, chiar atunci, la ora 16:00 sau la 3:00, putem decide să nu bem în următoarele cinci minute.
Reînnoit continuu, acest plan nu mai are carenţele metodelor cu lăsatul de băut sau cu angajamentele. Perioadele de lăsat de băut şi cele de abstinenţă prin angajamente solemne – toate au ajuns la termenul stabilit, cum plănuiserăm, aşa că mereu ne-am simţit liberi să bem din nou. Dar astăzi este mereu prezent. Viaţa este zilnică; astăzi este tot ce avem; şi oricine poate trăi o zi fără băutură.
Încercăm înainte de toate, să trăim în prezent, numai cu scopul de a ne menţine abstinenţi – şi metoda se dovedeşte a fi bună. Odată ce ideea a devenit parte din modul nostru de a gândi, descoperim că trăitul în segmente de 24 de ore este o cale eficientă şi satisfăcătoare pentru rezolvarea majorităţii problemelor noastre de orice natură.
4. Ţinând minte că alcoolismul este o boală incurabilă, progresivă, fatală
Mulţi oameni, pretutindeni în lume ştiu că nu pot mânca anumite mâncăruri precum scoici, ouă, castraveţi, zahăr sau altele de acest fel – fără să îşi provoace mari neplăceri sau fără să se îmbolnăvească. Poate că cine este alergic la anumite mâncăruri îşi plânge de milă şi se văicăreşte în faţa oricui vrea să asculte, pentru această interdicţie nedreaptă; poate că se lamentează fără încetare în legătură cu faptul că nu i se permite să consume ceva delicios, pentru că-i este dăunător sănătăţii.
Evident, chiar dacă ne simţim nedreptăţiţi , nu este înţelept să ne ignorăm constituţia fiziologică. Neluând în seamă limitele, putem ajunge la mari neplăceri sau la boală. Ca să ne păstrăm sănătatea şi fericirea, între cote rezonabile, trebuie să învăţam să trăim cu corpul pe care-l avem.
Una dintre noile obişnuinţe de a gândi, pe care şi-o poate dezvolta alcoolicul în recuperare, este convingerea („fără nervi”) că este necesar să evite substanţele chimice (alcoolul şi celelalte droguri care-l substituie), dacă vrea să-şi menţină sănătatea.
Avem dovezi, din vremea băutului şi din experienţa cu alcoolul a sute de mii de bărbaţi şi femei de-a lungul veacurilor: ştim că pe parcursul anilor de băut, problemele noastre legate de alcool s-au înrăutăţit continuu. Alcoolismul este progresiv.
O desigur, mulţi am avut perioade de luni sau chiar de ani, când credeam că maniera de a bea ni s-a îmbunătăţit de la sine. Păream a fin în stare să consumăm destul de mult, fără pericol. Sau, ne abţineam de la băutură, cu unele mici excepţii, când o făceam lată într-o seară, dar băutul nu se înrăutăţea vizibil, cel puţin nu în ochii noştri. Nu se întâmpla nimic oribil sau dramatic.
Totuşi acum, ne dăm seama că, mai devreme sau mai târziu, problema băutului devenea, inevitabil, din ce în ce mai serioasă.
Unii medici experţi în alcoolism nu au nici o îndoială în privinţa faptului că alcoolismul se înrăutăţeşte constant, odată cu vârsta. (Cunoaşteţi pe cineva care nu îmbătrâneşte?)
Suntem, de asemenea, convinşi – după nenumărate încercări de-ale noastre de a dovedi contrariul – că alcoolismul este incurabil, exact ca alte boli fără remediu. Este „nevindecabil”, în sensul că nu putem modifica structura chimică a corpului nostru ca să redevenim băutori normali, de societate, cum am fost mulţi în tinereţe.
Cum zicem unii dintre noi, nu ne putem schimba structura, exact aşa cum un castravete murat nu mai poate redeveni castravete proaspăt. Nici un medicament, nici un tratament fiziologic nu a vindecat alcoolismul cuiva.
În plus, după ce am văzut mii de alcoolici care nu s-a oprit din băut, suntem absolut convinşi că alcoolismul este o boală fatală. Pe lângă faptul că am văzut mulţi alcoolici murind din cauza băuturii, fie în timpul unor simptome de sevraj de tip delirium tremens sau convulsii, fie de ciroză a ficatului legată direct de consumul de alcool, ştim şi că multe decese, neatribuite oficial alcoolismului, sunt în realitate cauzate de acesta. Adesea, când cauza decesului în acte apare ca: accident rutier, înecat, sinucidere, victimă a uni omor, criză cardiacă, incendiu, pneumonie sau infarct, băutul nemăsurat a condus la starea sau evenimentul fatal.
Desigur, majoritatea celor care astăzi suntem în AA, pe vremea băutului ne simţeam departe de astfel de primejdii şi probabil că cei mai mulţi nici nu atinseserăm, nici pe departe, oribilele faze finale ale alcoolismului cronic.
Dar am constatat că, bând în continuare, puteam ajunge acolo. Cine a luat un tren care are destinaţie o localitate la mii de km depărtare, va ajunge exact acolo unde îl duce trenul, câtă vreme nu coboară ca să ia altul, în altă direcţie.
Ce poate face cineva care tocmai a aflat că suferă de o boală incurabilă, progresivă şi fatală – alcoolism sau altceva de acest fel, precum o afecţiune cardiacă sau cancer?
Mulţi neagă, pur şi simplu, realitatea, ignoră starea de boală, nu acceptă nici un tratament, suferă şi mor.
Dar există şi o altă cale.
Omul acceptă „diagnosticul” – convins de doctor, de prieteni sau de sine însuşi. Apoi, descoperă ce poate face pentru menţinerea stării „sub control”, aşa încât poate trăi încă mulţi ani fericiţi, productivi, cu sănătate, câtă vreme are grijă de sine aşa cum se cuvine. Recunoaşte din plin seriozitate condiţiei în carte se află şi face lucrurile de bun simţ necesare vieţii sănătoase. Se pare că acest procedeu este surprinzător de uşor în cazul alcoolismului, dacă omul vrea într-adevăr să-şi menţină sănătatea. Şi fiindcă în AA am învăţat să savurăm atât de mult viaţa, vrem cu adevărat să rămânem sănătoşi.
Încercăm să nu scăpăm niciodată din vedere faptul că nu ne putem schimba condiţia de alcoolici, dar învăţăm să nu ne lăsăm descurajaţi, să nu ne plângem de milă şi să nu vorbim tot timpul despre boala noastră. O acceptăm ca pe o caracteristică a organismului nostru – aşa cum ne acceptăm înălţimea sau nevoia de-a purta ochelari ori alergiile.
Apoi, încercăm să învăţăm cum să trăim confortabil – nu cu amărăciune – ştiind acest fapt, cât timp pornim de la ideea de a evita pur şi simplu acel prim pahar (vă amintiţi?) doar pentru azi.
Un membru AA, nevăzător, spunea că alcoolismul este pentru el exact ca0020şi cum nu vede:
- Odată ce am acceptat faptul că mi-am pierdut vederea şi a urmat programul de readaptare care mi s-a pus la dispoziţie, explică el, am descoperit că mă pot deplasa în siguranţă cu adevărat, oriunde vreau să merg, ajutat de baston şi de câinele meu, câtă vreme nu uit şi nu ignor faptul că sunt orb. Dar atunci când nu ţin serios cont de acest fapt, mă trezesc rănit sau la necaz.
O membră AA zicea:
- Dacă vrei să te faci bine, urmezi tratamentul şi instrucţiunile. Şi continui să trăieşti. E uşor, cât timp nu uiţi noile fapte despre sănătatea ta. Cine are timp de pierdut, ca să cultive sentimente de frustrare sau de autocompătimire, când există atâta desfătare într-o viaţă fericită şi lipsită de teamă de boală?
În sumar: Ţinem minte că suferim de o boală incurabilă, potenţial fatală, numită alcoolism. Şi, în loc să persistăm în a bea, preferăm să găsim şi să folosim căi mai plăcute pentru traiul fără alcool.
Nu trebuie să ne fie ruşine că suntem bolnavi. Ne este ceva degradant. Nimeni nu ştie cu precizie de ce unii oamenii devin alcoolici, iar alţii nu. Nu am alergat după alcoolism, să-l contactăm.
La urma urmelor, nu din plăcere am suferit noi de alcoolism. Nimic din ce-am făcut – lucruri de care apoi ne-a fost ruşine – n-am făcut deliberat şi cu răutate. Le făceam, deşi raţiunea şi instinctele ne spuneau altceva pentru că eram într-adevăr bolnavi şi nici măcar n-o ştiam.
Am aflat că, din regretele şi neliniştile în inutile, legate de cum am ajuns în această stare, nu iese nimic bun. Primul pas pe care îl putem face, spre a ne simţi bine şi a ne depăşi boala, este să nu bem pur şi simplu.
Experimentaţi ideea. N-aţi prefera să ştiţi că sănătatea vă este afectată dar că există un tratament, decât să petreceţi mult timp torturându-vă cu întrebări de genul: „ce-o fi cu mine?”. Noi am descoperit că noua imagine despre sine este mult mai agreabilă şi ne face să ne simţim mai bine, decât cea lungubră pe care o avuseserăm înainte. Noua imagine este şi mai conformă cu realitatea. Noi ştim acest lucru. Dovada se află în felul în felul în care ne simţim, acţionăm şi gândim – acum.
Oricine doreşte, este invitat să „încerce pe gratis” acest nou mod de a fi. După perioada de încercare, cine doreşte să se întoarcă la „vremurile cele bune”, este perfect liber să o facă. Aveţi tot dreptul să vă întoarceţi la mizerie, dacă doriţi. Pe de altă parte, vă puteţi păstra noua imagine despre sine, dacă preferaţi. Şi ea vă aparţine, de drept.
5. Trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască
Vechea zicală: „trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască”, a devenit un adevăr atât de cunoscut, încât nu este greu să fie luată drept o banalitate. Desigur, unul dintre motivele pentru care oamenii respectă mereu este acela că s-a dovedit a fi benefică în atâtea moduri!
Noi, cei din AA, o utilizăm în special pentru a ne ajuta să nu bem. Ne foloseşte mai ales atunci când avem de a face cu persoane care ne calcă pe nervi.
Recapitulând din nou o parte a trecutului de băutură, mulţi dintre noi putem vedea cât de des era problema băutului legată, într-un fel sau altul, de alţi oameni. Experimentările cu bere sau cu vin, în adolescenţă, păreau naturale, de vreme ce atâţia alţii le făceau, iar noi doream să fim remarcaţi printre ei. Apoi, veneau nunţi sau alte „obligaţii”, botezuri, sărbători, meciuri de fotbal, chefuri sau câte o cină de afaceri…lista poate continua la nesfârşit. În toate aceste ocazii, beam, în parte pentru că toată lumea bea, şi ni se părea că toţi aşteptam acelaşi lucru şi de la noi. Aceia dintre noi care la început a băut sporadic, singuri sau pe ascuns, o făceam astfel pentru ca alţii sau o anumită persoană, să nu afle cât sau cât de des beam. Prea rar ne plăcea să auzim discutându-se despre băutul nostru. Dacă cineva o făcea deseori îi recitam „raţiuni” pentru care beam, ca să scăpăm de critici sau reproşuri.
Unii ne pomeneau arţăgoşi sau chiar beligeranţi după ce beam. Alţii, dimpotrivă, simţeam că ne putem înţelege mult mai bine cu oamenii după un păhărel sau două, dacă era vorba de o seară în societate, de o tranzacţie comercială dificilă ori de un interviu pentru angajare – sau chiar de făcut dragoste.
Băutul ne-a determinat pe mulţi să ne alegem prietenii după cât de mult beau; ba chiar ne schimbam prietenii, când simţeam că le-am depăşit stilul de a bea. Preferam „băutori adevăraţi”, în locul celor care beau unul sau două păhărele. Şi încercam să-i evităm pe cei care nu beau deloc.
Mulţi ne simţeam vinovaţi şi ne iritau reacţiile familiei faţă de băutul nostru. Unii ne-am pierdut serviciul din cauza obiecţiilor pe care le aveau şefii sau colegii cu privire la băut. Ne doream ca oamenii să-şi vadă de treburi şi să ne lase în pace!
Adesea ne iritau şi ne era teamă până şi de cei care nu ne criticaseră. Sentimentul de vinovăţie ne făcuse hipersensibili la cei din jur şi le purtam ranchiură. Uneori schimbam barurile sau locurile de muncă, numai ca să evităm anumite persoane.
Deci, în afară de noi înşine, mulţi alţii erau, într-un fel sau altul implicaţi în băutul nostru, până la un anume punct.
La început, după încetarea consumului de alcool, am descoperit cu uşurare că oamenii întâlniţi în AA – alcoolici recuperaţi, păreau atât de diferiţi. Reacţiile lor faţă de noi erau de înţelegere şi grijă, nu de critică şi suspiciune.
Totuşi este perfect natural să întâlnim oameni care ne calcă pe nervi, atât în AA, cât şi în lumea de afară. Poate descoperim că prietenii ne-AA, colegi de serviciu sau membri ai familiei continuă să ne trateze ca şi cum încă am bea. (S-ar putea să le trebuiască un timp până să creadă că am încetat într-adevăr băutul).
Pentru a începe să punem în practică principiul „trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască”, trebuie să ţinem cont de următorul fapt: în AA şi oriunde altundeva, există oameni care uneori spun lucruri care ne displac sau cu care nu suntem de acord. Este esenţial, pentru confortul nostru, să învăţă să trăim printre semenii cu vederi diferite de ale noastre. Şi exact pentru astfel de situaţii găsim că ne este de mare folos să ne spunem: „Păi, trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască”.
De fapt, în AA se pune mult accentul pe a învăţa cum să tolerăm comportamentul altora. Oricât ni s-ar părea acesta de jignitor sau de lipsit de bun simţ, suntem siguri că nu se merită bem din cauza lui. Recuperarea noastră este mult prea importantă. Alcoolismul poate ucide – şi o face, după cum bine ne aducem aminte.
Descoperim că nu avem numai de câştigat în urma unui efort deosebit de a încerca să-i înţelegem pe alţii, în special pe cei care ne irită. De dragul recuperării, este mult mai important să înţelegem decât să fim înţeleşi. Acest lucru nu este prea dificil dacă ţinem minte mereu că, exact ca şi noi, şi ceilalţi membrii AA încearcă să înţeleagă.
Prin urmare, vom întâlni unii oameni, în AA sau în altă parte, care nu se vor chiar prăpădi de dragul nostru. Aşa că fiecare dintre noi încearcă să respecte dreptul altora de a acţiona aşa cum consideră ei de cuviinţă (sau cum trebuie). Abia atunci putem aştepta de la ai aceeaşi curtoazie faţă de noi. În general cei din AA ne-o oferă.
De obicei, oamenii care se înţeleg bine între ei – vecini de cartier, salariaţi ai aceleaşi întreprinderi, membrii ai aceluiaşi club sau în AA – se simt atraşi reciproc. Când petrecem un timp în compania unor oamenii care ne plac , cei care ne displac ne enervează mai puţin.
Cu vremea, descoperim că nu ne este teamă să ne dăm la o parte din calea celor care ne irită şi nu-i lăsăm să ne intre sub piele, nici nu încercăm să-i „îndreptăm”, aşa ca să fie mai pe placul nostru.
Nici unul dintre noi nu-şi aminteşte ca cineva să-l fi forţat să consume alcool. Nimeni nu ne-a legat burduf, ca să ne toarne băutura pe gât. Exact aşa cum nimeni nu ne-a silit fizic să bem, acum noi încercăm să procedăm astfel încât nimeni să nu împingă psihologic spre pahar.
Este uşor să folosim acţiunile altora ca alibi pentru a bea. Fuseserăm experţi la aşa ceva. Dar în abstinenţă am achiziţionat o tehnică nouă. Nu ne permitem niciodată să nutrim resentimente atât de aprige faţă de cineva, încât să ajungem să lăsăm acea persoană să ne controleze viaţa până în punctul în care ne vom apuca din nou de băut.
Un înţelept zicea odată că nimeni n-ar trebui să critice pe cineva , până n-a umblat cel puţin un kilometru în papucii acestuia. Acest sfat ne poate aduce mai multă compasiune în suflet pentru semenii noştri. Iar punerea în practică ne face să ne simţim mult mai bine decât ne-ar face o dimineaţă de mahmureală de „după”.
„Lasă-i să trăiască ”, de acord. Dar unii dintre noi găsim ceva tot atât de valoros în prima parte a zicalei: „Trăieşte”!
numai după ce am adoptat căi de savurare din plin a vieţii proprii, vom putea găsi satisfacţie în a-i lăsa pe alţii să trăiască aşa cum vor ei. Dacă propria viaţă ne este productivă şi interesantă, chiar că nu ne mai vine să căutăm noduri în papură sau să ne frământăm pentru modul în care acţionează ei!
Vă gândiţi chiar în clipa de faţă, la cineva care vă irită?
Dacă da, încercaţi să faceţi următorul experiment. Amânaţi gândurile despre acea persoană şi despre ce vă irită la ea. Vă veţi putea prepeli cu astea toate oricând, ceva mai târziu. Dar, pentru moment de ce să nu amânaţi aceste gânduri, doar atât cât durează lectura următorului paragraf?
Trăieşte! Să te preocupe propria viaţă. În opinia noastră menţinerea abstinenţei împlinite ne deschide calea spre viaţă şi fericire. Se merită să sacrificăm câţiva ghimpi, câteva certuri…Aha, deci, n-a fost chip să alungaţi persoana acea din minte! Hai să vedem dacă vă poate ajuta sugestia care urmează.
6. Fă ceva, fii activ
Este deosebit de greu pentru oricine să stea neclintit, încercând să nu facă anume lucru sau nici măcar să nu se gândească la acesta. Este cu mult mai uşor să ne antrenăm într-o activitate, să facem ceva – altceva decât ceea ce încercăm să evităm.
La fel şi cu băutul. Doar încercarea, ca atare, de a evita paharul (sau gândul la unul) nu pare a fi destul. Cu cât ne gândim mai mult la paharul de care încercăm să ne ţinem departe, cu atât va ocupa el mai mult loc central în mintea noastră. Şi aceasta nu ne serveşte la nimic. Este mai bine pentru noi să ne ţinem ocupaţi cu ceva, aproape orice, ceva ce ne va concentra atenţia şi ne va canaliza energia către sănătate.
Mulţi dintre noi ne-am întrebat ce-o să facem, odată ce am încetat băutul, cu tot timpul acesta la dispoziţie. De îndată ce n-am mai băut, toate acele ore pe care le petrecuserăm înainte plănuind şi procurându-ne ceva de băut, bând şi recuperându-ne din efectele imediate ale beţiei, s-au transformat în lungi perioade goale care trebuiau umplute cumva.
Mulţi aveam un serviciu. Dar chiar şi aşa, existau clipe sau ore lungi, vacante, care „se zgâiau” la noi. Ne trebuiau noi obiceiuri de activitate cu care să umplem acele spaţii şi să folosim energia nervoasă pe care ne-o monopolizase preocuparea (sau obsesia) de a bea.
Oricine a încercat să se descotorosească de vreun obicei ştie că, dacă l-a înlocuit cu o activitate nouă, diferită, i-a fost mult mai uşor, decât dacă a încetat doar vechea activitate, fără a pune nimic în loc.
Alcoolicii recuperaţi spune adesea că simpla oprire din băut nu este suficientă. A nu bea sună ca o negaţie sterilă. Experienţa noastră a dovedit-o clar. Ca să trăim fără alcool, am descoperit că era nevoie ca, în locul băutului, să punem un program pozitiv de acţiune. Ar trebui să învăţăm cum să trăim nebăuţi.
Poate că teama a fost ceea ce ne-a împins spre a ne întreba dacă avem sau nu o problemă cu băutul. Pe termen scurt, frica singură ne poate ţine departe de pahar. Dar starea de frică nu este o stare de fericire sau de relaxare, pe care s-o menţinem pe termen lung. De aceea, încercăm să ne cultivăm, în locul fricii, un respect sănătos faţă de puterea alcoolului, exact aşa cum alţi oameni au un respect sănătos faţă de cianură, iod sau orice altă otravă. În loc să fim hăituiţi de groaza de aceasta, majoritatea oamenilor respectă efectele asupra corpului uman şi sunt suficient de inteligenţi să se abţină de la a le consuma. Noi, cei din AA, ştim acum acelaşi lucru despre alcool, faţă de care avem atitudinea descrisă mai sus. Am aflat toate acestea din propria experienţă, nu din desenul cu două oase încrucişate şi un craniu, de pe etichetă.
Nu ne putem baza pe frică pentru a traversa acele ore în care nu bem; deci, ce ne rămâne de făcut?
Am descoperit felurite activităţi, unele mai utile şi mai profitabile, altele mai puţin. Iată două tipuri de astfel de activităţi, în ordinea eficienţei lor, în experienţa noastră.
A. Activităţi în AA şi legate de acesta
Când membri AA cu experienţă spun că au constat că „a fi activ” i-a ajutat în recuperarea din alcoolism, ei se referă de obicei la activităţi în AA şi legate de acesta.
Le puteţi desfăşura şi dumneavoastră, chiar şi înainte de a decide dacă vreţi sau nu să deveniţi membru. Nu vă trebuie permisiune şî nici invitaţie de la cineva.
De fapt, s-ar putea să fie o idee bună ca, înainte de a decide dacă aveţi o problemă cu băutul, să petreceţi un timp în contact cu AA-ul. Fiţi fără grijă – doar stând în jurul mesei şi observând ce se discută în şedinţele AA, nu vă etichetează drept alcoolic sau membru AA exact aşa cum nu v-aţi transforma în găină, numai pentru că v-aţi fi cocoţat pe coteţul găinilor. Vă puteţi oferi o „perioadă de probă” sau de „tatonare” a AA-ului, înainte de a vă hotărî să aderaţi.
Activităţile de început în AA, s-ar putea să vi se pară destul de nesemnificative, dar rezultatele le dovedesc valoarea. Le-am putea numi activităţi de „spart gheaţa”, pentru că ele ne dau un sentiment de confort printre necunoscuţi.
După încheierea şedinţelor, veţi observa că, în general, unul dintre cei prezenţi încep să aranjeze scaunele sau să golească scrumiere, ori cănile de ceai sau de cafea.
Alăturaţi-vă acestora. Veţi fi surprins de ce efect vor avea asupra dumneavoastră nişte mici „corvezi” banale. Puteţi ajuta la spălatul cănilor şi la aparatul de făcut cafea, la pus la loc literatura, la măturatul podelei. Doar pentru că ajutaţi la aceste mici îndatoriri, nu înseamnă că aţi devenit omul de serviciu al grupului. Nici vorbă de aşa ceva. Pentru că le-am făcut noi înşine de-a lungul anilor şi pentru că i-am văzut şi pe alţii făcându-le, ştim că fiecare persoană care şi-a găsit abstinenţa fericită în AA, a participat la un moment dat la făcutul cafelei, la prfegătirea răcoritoarelor şi la curăţenie. Rezultatele pe care le-am simţit în urma acestor activităţi au fost concrete, benfice şi – de obicei – surprinzătoare.
De fapt, mulţi dintre noi am început să ne simţim confortabil în preajma AA-ului numai după ce am început să participăm la aceste activităţi simple. Ne-am simţit mai în largul nostru şi cu mult mai departe de băutură sau de gândul la ea, când am acceptat chiar câte o mică responsabilitate specifică – precum adusul răcoritoarelor, ajutatul la prepararea şi servirea lor sau făcând altceva, ce se dovedea a fi necesar. Veţi afla ce este de făcut pentru pregătirea şedinţelor şi pentru ordinea de după, prin simpla observare a ceea ce fac alţii.
Desigur, nimeni nu este obligat să facă nimic din toate acestea. În AA, nu există nici un fel de solicitări pentru a face sau a nu face ceva anume. Dar aceste simple treburi mărunte gospodăreşti şi angajamentul (luat doar faţă de sine) de a le îndeplini cu sfinţenie, au avut şi au, în continuare, efecte neaşteptat de benefice asupra multora dintre noi. Ele ajută la întărirea „musculaturii” abstinenţei noastre.
Continuând să frecventaţi un grup AA, veţi observa şi alte treburi care trebuie făcute. Veţi auzi un secretar de grup făcând anunţuri; veţi vedea casierul ocupându-se de contribuţia „la coş”. Asumarea oricăreia dintre aceste responsabilităţi de îndată ce am acumulat un interval de timp fără băutură (cam 90 de zile, în majoritatea grupurilor) este o cale bună de umplere a timpului pe care îl petrecuserăm bând.
Dacă aceste „sarcini” vă interesează, frunzăriţi broşura Grupul AA. Ea explică sarcinile „responsabililor” şi cum sunt aleşi aceştia.
În AA nimeni nu este „superiorul” şi nimeni nu este „subaltern”; printre membri, nu există clase, straturi sociale ori ierarhice. Nu există nici un fel de responsabili oficiali cu putere de guvernare sau cu o autoritate de vreo formă sau alta. AA-ul nu este organizaţie, în sensul obişnuit al cuvântului. Dimpotrivă, este o comunitate de egali. Fiecare se adresează celorlalţi pe numele mic. Membrii AA îndeplinesc serviciile necesare şedinţelor grupului sau alte funcţii, pe principiul rotaţiei.
Nu se cere nici un fel de formaţie sau competenţă profesională. Chiar şi dacă n-aţi fost niciodată membru, preşedinte sau secretar al vreunei organizaţii, veţi descoperi – cum am descoperit mulţi dintre noi – că, în cadrul grupului AA, aceste servicii sunt uşor de îndeplinit şi că ele fac minuni pentru noi, clădind solidă coloana vertebrală a recuperării noastre.
În continuare, vom vorbi despre al doilea tip de activităţi care ne ajută să stăm departe d băutură.
B. Activităţi nelegate de comunitatea AA
Curios, dar adevărat, unii dintre noi, de îndată ce am încetat băutul, parcă am trăi un scurt circuit al imaginaţiei.
Faptul este curios, pentru că e vremea când beam, mulţi făcuserăm dovada unei puteri a imaginaţiei aproape incerdibil fertile. În ami puţin de o săptămână, puteam visa instantaneu atâtea raţiuni (sau scuze?) pentru a bea, câte nu pot aduce majoritatea oamenilor, în legătură cu alte scopuri, într-o viaţă întreagă. (Referitor la acest fapt, se ştie sigur că băutorii normali – adică, nealcoolici – nu au nevoie de şi nu recurg niciodată la nici un fel de justificări pentru a bea sau a nu bea!)
Deoarece nu mai trebuie să ne căutăm scuze pentru a bea (fiindcă nu mai bem), creierul nostru parcă intră în grevă. Unii nici nu ne mai putem imagina că am putea face ceva, fără băutură, pentru că ne-am pierdut acest obicei sau pentru că probabil, mintea noastră are nevoie de o convalescenţă prin repaus, după încetarea alcoolismului activ. În orice caz, acest gol se va umple. După prima lună de abstinenţă, mulţi am sesizat o diferenţă remarcabilă. După trei luni, mintea ni s-a limpezit şi mai mult. Iar în cursul celui de-al doilea an de restabilire, schimbarea devine izbitoare, cu o rezervă de energie mintală mai bogată decât oricând înainte.
Dar, în timpul a ceea ce pare a fi interminabila perioadă iniţială de sevraj, ne puteţi auzi întrebând: „Şi cam ce anume aş putea face?”
Lista care urmează nu este decât o unealtă, pentru demarat. Nu este prea palpitantă, nici prea îndrăzneaţă, dar acoperă acele activităţila care am recurs mulţi dintre noi, pentru a umple ceasurile libere, când nu eram la serviciu, nici cu alţi nebăutori. Ştim că aceste activităţi sunt sufieciente, pentru că le-am făcut:
1. Mersul pe jos – în special în locuri pe unde nu mai umblaserăm înainte şi prin parcuri ori la ţară; plimbări relaxate, de plăcere, nu marşuri obositoare.
2. Cititul – deşi mulţi nu prea avem răbdare să citim nimic ce ar fi solicitat multă concentrare.
3. Vizitat muzee şi galerii de artă.
4. Exerciţii fizice – înot, golf, jogging, yoga sau alte exerciţii recomandate de medic.
5. Începerea unor treburi gospodărăşti îndelung neglijate – curăţenie într-un sertar de birou, aranjarea actelor, răspuns la câteva scrisori, agăţat tablouri pe pereţi sau altceva asemănător, care a fost atât amânat.
Găsim că este important să nu exagerăm nici una din aceste activităţi. Planuri de curăţenie mare prin dulapuri (sau în pod, ori în garaj, în pivniţă sau în apartament) poate că sună ca ceva simplu, dar, după o zi întreagă de trudit, s-ar putea să ne pomenim extenuaţi, murdari, departe de a fi terminat treaba şi descurajaţi. Aşa că sfatul pe care ni-l dăm reciproc este: scurtează planul de dimensiuni realiste. Pentru început, nu te omorî să faci curăţenie în bucătărie sau în dulapul de acte; fă ordine într-un singur sertar sau un singur dosar; te vei ocupa de un altul a doua zi.
6. Un hobby nou – nimic costisitor, ca bani sau efort; ceva plăcut şi uşor, în care să nu fie nevoie să excelăm sau să ieşim învingători, ci doar să ne bucurăm de prospeţimea clipelor de relaxare. Mulţi ne-am ales hobby-uri la care, înainte, nici nu îndrăznisem să visăm, ca de exemplu operă, peşti tropicali, tâmplărie, broderie, scrisul, cântatul, cuvintele încrucişate, îndeletniciri culinare, ornitologie, teatrul amator, pielăritul, grădinăritul, marinăritul, cinema-ul, dansul, jocul de bile, colecţionar de diverse etc. Mulţi am descoperit că ne fac plăcere lucruri la care nici nu ne gândiserăm vreodată.
7. Reluarea unui vechi hobby – altul decât ştim – noi – ce. Poate că o trusă de acuarele sau un goblen început se află pitite undeva, de nu le-aţi mai întins de ani de zile – ori poate un acordeon, o masă de tenis, o colecţie de casete cu muzică sau nişte însemnări pentru un roman. Unora dintre noi ne-a făcut bine să dezgropăm astfel de lucruri, de pe unde erau dosite, să le scuturăm de praf şi să ne îndeletnicim din nou cu ele. Dacă, dimpotrivă astfel de treburi nu vă mai cad bine, descotorosiţi-vă de ele.
8. Înscrisul la un curs. V-aţi dorit mereu să invăţaţi chineza sau rusa, să vă desfătaţi cu istoria sau cu matematica, să înţelegeţi arheologia sau antropologia? Întotdeauna se va găsi undeva un curs, prin corespondenţă sau la televizor, ori un curs pentru adulţi (ceva facultativ nu pentru diplomă) şi care se ţine săptămânal. De ce să nu încercaţi? Mulţi dintre noi am descoperit că un astfel de curs a condus la o nouă carieră.
Dar, dacă studiatul devine o povară, nu ezitaţi să vă retrăgeţi. Aveţi dreptul să vă răzgândiţi şi să abandonaţi ceva în care „e mai mare daraua decât ocaua”. De multe ori e nevoie de curaj şi de gândire sănătoasă, pentru a putea lăsa baltă ceva ce este în detrimentul nostru sau care nu ne aduce nimic pozitiv, plăcut sau sănătos în viaţă.
9. Munca benevolă într-un domeniu util. Multe spitale, organisme dedicate copiilor, biserici şi alte instituţii şi organizaţii au nevoie disperată de voluntari pentru tot soiul de activităţi. Aveţi din ce alege, de la a cit cu voce tare pentru nevăzători, până la a sigila plicurile de corespondenţă a unei biserici sau la a strange semnături pentru o petiţie politică. Contactaţi spitalele, bisercile, agenţiile neguverneamentale sau cluburile civice din localitatea dumneavoastră. Noi am descoperit că stima de sine ne-a crescut după fiecare serviciu adus în beneficiul semenilor. Chiar şi actul în sine de a investiga posibilităţile pentru astfel de servicii este ceva informativ şi interesant.
10. Îmbunătăţirea aspectului personal. Mulţi ne neglijăm destul de des. Un tuns proaspăt, ceva haine noi, o pereche nouă de ochelari, poate chiar o nouă proteză dentară ne poate aduce o stare de bine. În multe cazuri, ne gândiserăm serios la astfel de schimbari înainte de AA, iar primele luni de abstinenţă s-au dovedit a fi momentul propice pentru a le face.
11. Un divertisment! Nu tot ce facem trebuie să fie doar strădanii într auto-depăşire, deşi astfel de eforturi îşi au valoarea lor şi contribuie puternic la sporirea stimei de sine.
Mulţi dintre noi consideră că este important să contrabalansăm prioadele serioase cu momentele de pur divertisment.
Vă plac baloanele? Grădinile zoologice? Guma de mestecat? Comediile cinematografice? Muzica „soul”? Lectura de cărţi poliţiste sau ştiinţifico-fantastice? Vă place să faceţi plajă sau să vă plimbaţi cu sania cu motor? Dacă nu, găsiţi altceva care să vă aducă pură plăcere şi distraţi-vă „pe uscat”. O meritaţi.
12. _____________________________________________
Completaţi singur la punctul acesta. Să sperăm că lista de mai sus vă sugerează o idee originală , diferită de toate cele de pe listă … Vă gândiţi la ceva anume? Bun. La treabă.
Doar un mic sfat de prudenţă: unii dintre noi recunoaştem că avem o tendinţă d a exagera şi ne apucăm de prea multe în acelaşi timp. Metoda de a ne înfrâna această tendinţă vă este explicată în capitolul 18. Se numeşte „Cu răbdarea treci marea”.

Înapoi la “ALCOOLICI ANONIMI”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori