021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

recomandari pentru copii nostrii

junelu
Boboc
Boboc
Mesaje: 52
Membru din: 12 Noi 2009, 18:35

recomandari pentru copii nostrii

Mesaj de junelu »

Copiii Adulţi ai Alcoolicilor (C.A.A.)


 Alcoolismul e o boală de familie care ne afectează pe toţi cei implicaţi, indiferent de situaţiile particulare;
 Maturizarea din punct de vedere fiziologic nu presupune implicit şi maturizarea psihic-emoţională.
 Următoarele afirmaţii nu sunt făcute pe baza unor studii ştiinţifice, ci pe baza experienţei proprii a copiilor adulţi ai alcoolicilor; e posibil să nu ţi se potrivească toate sau, poate, au apărut modificări în timp; îţi sugerăm, însă, să le explorezi, să vezi în ce măsură te regăseşti în ele şi în ce măsură identificarea lor te poate ajuta să faci o schimbare în bine.

1. Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă "normalul".
- lipsa unui model de normal; bizarul ni se pare normal; evadăm în fantastic; normalul nu e decât un mit; “funcţional şi disfuncţional” – ce anume se potriveşte pentru noi şi pentru familia noastră;

2. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până la sfârşit.
- în copilărie, nerespectarea promisiunilor, amânarea treburilor casnice, lipsa comunicării şi a planificării activităţilor; grandomania şi perfecţiunea ne pot împiedica uneori să ducem la bun sfârşit ceea ce facem; putem să descoperim ce sistem au alţii şi ce sistem ne putem crea noi: realismul ideii, paşii de urmat, durata în timp, când e cel mai bine pentru noi să facem acel lucru; uneori funcţionăm mai bine în situaţii de criză, de urgenţă;

3. Copiii adulţi ai alcoolicilor mint atunci când ar fi la fel de simplu să spună adevărul.
- minciunile iau forma negării, acoperirii alcoolicului, încălcarea promisiunilor; în timp, pierderea încrederii în ceilalţi, a valorii adevărului, crearea obiceiului de a minţi; panica de a nu fi prins; mod de atragere a atenţiei;
- minciuni “controlate” şi “automate”; pierderea controlului asupra minciunii; luarea deciziei de a înceta minţitul şi aplicarea programului de 24 de ore; extrema refuzului de a minţi, ca negare a paternului familial;

4. Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.
- internalizarea criticilor negative primite şi formarea unei imagini de sine negative; nu ne atribuim nimic bun, dar ne simţim vinovaţi de orice e rău;
- conştientizarea calităţilor; acceptarea complimentelor; dacă greşim, nu înseamnă că suntem greşiţi;

5. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.

6. Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.
- cele două trăsături sunt legate între ele; teama de ridicol; ne e greu să ne separăm de munca noastră – riscul de a ajunge la epuizare;
- învăţarea relaxării; redescoperirea copilului din noi; “copii de închiriat” = model de distracţie; disocierea muncă – propria persoană pentru a putea beneficia de celelalte bucurii ale vieţii; “ce ai făcut pentru tine azi?”

7. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.
- lipsa unui model sănătos de relaţie; inconsistenţa iubirii gen “du-te - vino”, temerea de abandon; amplificarea conflictelor mărunte din panica abandonului; ceilalţi au puterea de a decide cum ne simţim; nu ştim să facem faţă respingerii; retragerea atunci când cineva îşi manifestă interesul;
- o relaţie sănătoasă trebuie întreţinută în fiecare zi, nu apare peste noapte; elementele unei relaţii sănătoase;

8. Copiii adulţi ai alcoolicilor supra - reacţionează la schimbări asupra cărora nu au nici un control.
- lipsa de control în copilărie; decizia de a controla totul la maturitate; suntem acuzaţi de rigiditate, aroganţă, lipsă de spontaneitate, când, de fapt, ne e teamă că putem scăpa lucrurile din mână; reacţiile exagerate devin automatisme, reflexe involuntare;
- conştientizarea reacţiilor defensive exagerate şi efectele acestora; încercarea de acomodare treptată cu schimbarea şi flexibilitatea;


9. Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.
- În copilărie primim mesaje confuze despre ce şi cum suntem: “eşti băiat bun, dar…”; căutăm în mod constant aprobarea celorlalţi în tot ce facem; ceilalţi continuă să decidă cât de buni sau de răi suntem;
- Încercarea de internalizare a aprobării, odată obţinute şi folosirea energiei motivante a acesteia; acceptarea complimentelor, recunoaşterea meritelor noastre; fiecare om are şi eşecuri, şi succese; “ce ai făcut bine azi?”

10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.
- lipsa aptitudinilor sociale şi de relaţionare; ne simţim ciudat atunci când trebuie să interacţionăm cu alţii; ne alegem modele sau prieteni “mai răi sau mai urâţi” decât noi; cei care sunt “mai buni” ne intimidează;
- deşi suntem unici, nu suntem complet diferiţi; avem aceleaşi probleme; participă la un grup de suport; împărtăşeşte-ţi sentimentele şi problemele; caută informaţii referitoare la CAA;

11. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie supra - responsabili, fie supra - iresponsabili.
- lipsa unui model de familie care colaborează, în care sarcinile şi responsabilităţile sunt împărţire; ajungem să ne asumăm fie tot proiectul, fie să nu ne implicăm deloc; nu ne cunoaştem limitele; ne e greu să spunem “nu” şi să refuzăm sarcini; epuizare; insecuritate; teama de a fi concediaţi, de a nu fi suficient de buni;
- trebuie să ne analizăm pe noi, pe cei de lângă noi şi relaţiile cu ei; să ne stabilim limite; să nu fim “de toate pentru toţi”, să nu ne lăsăm exploataţi; în sens invers, învăţarea treptată a responsabilităţii şi asumarea de sarcini;

12. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extrem de loiali, chiar atunci când există dovezi clare că loialitatea nu e meritată.
- loialitatea e rezultatul fricii şi insecurităţii; nimeni nu părăseşte familia atunci când situaţia e dificilă; ne e greu să stabilim relaţii, aşa că ne mulţumim cu ce avem; schimbarea ni se pare prea grea;
- sinceritate faţă de realitatea situaţiei şi relaţiilor în care ne aflăm; e loialitatea justificată? Ce decizie luăm? Ce ne reţine de la a pune în practică acea decizie? Cum ne simţim faţa de o eventuală separare? Evitarea manipulării;

13. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se "încleşteze" într-un mod de acţiune fără a lua în considerare comportamente alternative sau consecinţe posibile. Această impulsivitate conduce la confuzie, pierderea controlului asupra mediului înconjurător. În plus, petrec mult timp "curăţând mizeria".
- impulsivitatea e o trăsătură a copiilor; nouă nu ne-a explicat nimeni care sunt consecinţele faptelor noastre; în copilărie, acestea erau imposibil de prezis; “viziune tunelistă” – ne urmăm “fixa”, fără a mai putea să ne dăm seama de efecte sau persoane afectate: ne căsătorim cu cineva pe care nu cunoaştem; demisionăm fără să avem altă sursă de venit, etc.; căutăm gratificare imediată; nu avem răbdare – starea de urgenţă: “acum ori niciodată”; în copilărie, orice lucru amânat nu avea să se mai întâmple niciodată;
- identificarea situaţiilor de impulsivitate; care sunt consecinţele şi persoanele afectate? Luarea deciziei?



Concluzii

A. Alcoolismul se "moşteneşte". Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existat cineva - mai apropiat sau mai îndepărtat - care să sufere de această boală.

B. Copiii adulţi ai alcoolicilor au un risc mai mare de a dezvolta această boală faţă de ceilalţi copii. Discuţiile legate de explicaţii genetice sau de mediu sunt mai puţin importante în faţă acestui adevăr.

C. Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă ca ei să conştientizeze acest lucru la momentul respectiv, dar observăm acest fenomen repetându-se din nou şi din nou.



Pentru copiii noştri


a. Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.
Copiii învaţă prin imitare. Fi persoana pe care vrei să o imite copiii tăi. Tu eşti modelul - fie că îţi place, fie că nu. Dacă tu eşti supărat şi confuz, copiii tăi vor fi supăraţi şi confuzi. Dacă tu eşti iritabil, copiii tăi vor fi iritabili. Copiii tăi vor deveni temători, vinovaţi şi obsedaţi cu alcoolul, exact aşa cum ai fost tu. Aşa cum se poate crea o atmosferă negativă în casă, se poate instaura şi una pozitivă. Dacă tu zâmbeşti, copiii tăi vor zâmbi. Tensiunea poate fi simţită în aer; nu e nevoie să fie exprimată în cuvinte. Dacă vei reuşi să te relaxezi, atmosfera din casa ta va fi relaxată. Ăsta poate un punct de început.

b. Ascultă-ţi copiii.
Fă-ţi timp să stai cu ei şi să asculţi ce au de zis – indiferent despre ce e vorba. Arată-le că eşti interesat de ei şi că ei se bucură de toată atenţia ta. Simplul fapt că asculţi nu înseamnă că eşti de acord cu ei, ci doar că eşti dispus să asculţi. Încearcă să le accepţi dreptul de a fi cine sunt şi de a gândi ce gândesc, exact aşa cum vrei ca ei să accepte cine eşti şi ce gândeşti. Uşor de zis, greu de făcut. Poate că unele dintre gândurile lor ţi se vor părea strigătoare la cer, dar şi tu ai avut astfel de gânduri când erai ca ei. Sau poate că le mai ai şi acum. A asculta fără să predici nu înseamnă că eşti de acord. E doar deschiderea unei linii de comunicare.

c. Spune adevărul. Fi cinstit cu ei.
Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul. Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu mai ajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolic acoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea să confrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.
Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să te simţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit, atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îl urăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îl vom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine să explorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu, dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să se comporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.
Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că, în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschis despre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţi striga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e în regulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.
Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţii care nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece, puteţi sta amândoi de vorbă. Copii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atunci când vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.

d. Educă-i.
Spune-le tot ce ştii despre boala alcoolismului. Oferă-le literatură şi încearcă să le răspunzi la întrebări. Poate că nu vei şti să le răspunzi la tot ce îi interesează: “Da, bine, înţeleg că odată ce tata începe să bea, nu se mai opri, dat, atunci, de ce mai începe?”. “Asta e boala, iar compulsia de a bea face parte din ea. Nici eu nu înţeleg exact, dar ştiu ă nu trebuie să lăsăm boala să ne afecteze pe noi”.


e. Încurajează-i să participe la Alateen.
Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată ce copiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şi copii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care I le spune alcoolicul afectează felul în care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toata lumea ar fi mai fericită dacă aş muri!”
Nimeni nu pate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zis şi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos. Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţeles şi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.

f. Renunţă la negare.
Negarea e cel mai mare aliat pe care îl are alcoolismul şi cel mai mare duşman pe care îl avem noi, cei care încercăm să îl combatem. Oricum, realitatea e mai uşor de înfruntat decât necunoscutul, chiar şi în cazul alcoolismului. Dacă le spui copiilor “Tatăl tău are o alergie la alcool care îl face să se comporte şi să facă lucruri pe care nu ar vrea. Trebuie să ţinem minte că atunci când se comportă aşa, e din cauza bolii, şi nu a lui tata. N-o să fie uşor să ţinem minte asta, dar putem să ne ajutăm unul pe altul să nu uităm”.

g. Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.
Dacă alcoolicul distruge lucruri în casă, atunci e mai bine pentru el să poată vedea dovada distrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost ă trebuie să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”. A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-a întâmplat. Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o putem folosi pentru a ne recupera.

h. Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.
Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şi mode de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îl iubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-I cât de noroc te simţi pentru că îl ai – asta e iubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentru noi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, ci că e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nu înseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, în acelaşi timp, poţi urî boala lui.

i. Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.
Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc. Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţi-o viaţă ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare aceste limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă, însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.

j. Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.
Dacă copilul sparge un geam, atunci el trebuie să se descurce şi să îl înlocuiască. Atât succesele, cât şi eşecurile sunt ale lui. Dacă a ajuns prea târziu pentru masă, e problema lui, nu a ta. Învăţarea a cum să faci faţă dificultăţilor face parte din construirea stimei-de-sine şi îi arată că are un anumit control asupra vieţii sale. De obicei, copiii alcoolicilor se simt neajutoraţi; ajută-i să găsească alternative, îndeamnă-i să încerce lucruri noi, încurajează-i pentru orice succes, cât de mic. Gândeşte-te la ce anume te face pe tine să te simţi valoros şi încearcă să îi oferi şi copilului aceleaşi lucruri. Aţi suferit împreună, divizaţi din cauza alcoolismului, acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de alcoolism.

Pentru copiii noştri


k. Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.
Copiii învaţă prin imitare. Fi persoana pe care vrei să o imite copiii tăi. Tu eşti modelul - fie că îţi place, fie că nu. Dacă tu eşti supărat şi confuz, copiii tăi vor fi supăraţi şi confuzi. Dacă tu eşti iritabil, copiii tăi vor fi iritabili. Copiii tăi vor deveni temători, vinovaţi şi obsedaţi cu alcoolul, exact aşa cum ai fost tu. Aşa cum se poate crea o atmosferă negativă în casă, se poate instaura şi una pozitivă. Dacă tu zâmbeşti, copiii tăi vor zâmbi. Tensiunea poate fi simţită în aer; nu e nevoie să fie exprimată în cuvinte. Dacă vei reuşi să te relaxezi, atmosfera din casa ta va fi relaxată. Ăsta poate un punct de început.

l. Ascultă-ţi copiii.
Fă-ţi timp să stai cu ei şi să asculţi ce au de zis – indiferent despre ce e vorba. Arată-le că eşti interesat de ei şi că ei se bucură de toată atenţia ta. Simplul fapt că asculţi nu înseamnă că eşti de acord cu ei, ci doar că eşti dispus să asculţi. Încearcă să le accepţi dreptul de a fi cine sunt şi de a gândi ce gândesc, exact aşa cum vrei ca ei să accepte cine eşti şi ce gândeşti. Uşor de zis, greu de făcut. Poate că unele dintre gândurile lor ţi se vor părea strigătoare la cer, dar şi tu ai avut astfel de gânduri când erai ca ei. Sau poate că le mai ai şi acum. A asculta fără să predici nu înseamnă că eşti de acord. E doar deschiderea unei linii de comunicare.

m. Spune adevărul. Fi cinstit cu ei.
Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul. Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu mai ajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolic acoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea să confrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.
Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să te simţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit, atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îl urăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îl vom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine să explorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu, dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să se comporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.
Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că, în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschis despre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţi striga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e în regulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.
Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţii care nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece, puteţi sta amândoi de vorbă. Copii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atunci când vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.

n. Educă-i.
Spune-le tot ce ştii despre boala alcoolismului. Oferă-le literatură şi încearcă să le răspunzi la întrebări. Poate că nu vei şti să le răspunzi la tot ce îi interesează: “Da, bine, înţeleg că odată ce tata începe să bea, nu se mai opri, dat, atunci, de ce mai începe?”. “Asta e boala, iar compulsia de a bea face parte din ea. Nici eu nu înţeleg exact, dar ştiu ă nu trebuie să lăsăm boala să ne afecteze pe noi”.
o. Încurajează-i să participe la Alateen.
Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată ce copiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şi copii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care I le spune alcoolicul afectează felul în care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toata lumea ar fi mai fericită dacă aş muri!”
Nimeni nu pate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zis şi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos. Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţeles şi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.

p. Renunţă la negare.
Negarea e cel mai mare aliat pe care îl are alcoolismul şi cel mai mare duşman pe care îl avem noi, cei care încercăm să îl combatem. Oricum, realitatea e mai uşor de înfruntat decât necunoscutul, chiar şi în cazul alcoolismului. Dacă le spui copiilor “Tatăl tău are o alergie la alcool care îl face să se comporte şi să facă lucruri pe care nu ar vrea. Trebuie să ţinem minte că atunci când se comportă aşa, e din cauza bolii, şi nu a lui tata. N-o să fie uşor să ţinem minte asta, dar putem să ne ajutăm unul pe altul să nu uităm”.

q. Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.
Dacă alcoolicul distruge lucruri în casă, atunci e mai bine pentru el să poată vedea dovada distrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost ă trebuie să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”. A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-a întâmplat. Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o putem folosi pentru a ne recupera.

r. Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.
Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şi mode de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îl iubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-I cât de noroc te simţi pentru că îl ai – asta e iubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentru noi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, ci că e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nu înseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, în acelaşi timp, poţi urî boala lui.

s. Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.
Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc. Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţi-o viaţă ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare aceste limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă, însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.

t. Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.
Dacă copilul sparge un geam, atunci el trebuie să se descurce şi să îl înlocuiască. Atât succesele, cât şi eşecurile sunt ale lui. Dacă a ajuns prea târziu pentru masă, e problema lui, nu a ta. Învăţarea a cum să faci faţă dificultăţilor face parte din construirea stimei-de-sine şi îi arată că are un anumit control asupra vieţii sale. De obicei, copiii alcoolicilor se simt neajutoraţi; ajută-i să găsească alternative, îndeamnă-i să încerce lucruri noi, încurajează-i pentru orice succes, cât de mic. Gândeşte-te la ce anume te face pe tine să te simţi valoros şi încearcă să îi oferi şi copilului aceleaşi lucruri. Aţi suferit împreună, divizaţi din cauza alcoolismului, acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de alcoolism.
Scrie răspuns