021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Servicii de tratament ambulator si rezidential in Bucuresti si Suceava: http://www.clinica-aliat.ro

Centre gratuite ALIAT, de interventii scurte, AlcoInfo: Brasov-Spitalul Judetean, Bucuresti-Spitalul Pantelimon si Institutul Clinic Fundeni, Suceava - Spitalul Judetean. Detalii pe http://www.alcohelp.ro.

depresia


Sunt autorul acestui subiect
junelu
Boboc
Boboc
Mesaje: 52
Membru din: 12 Noi 2009, 18:35
Gen: Nespecificat - Nespecificat

depresia

Mesajde junelu » 12 Noi 2009, 19:32

Terapia Raţional Emoţională

Depresia
de Tim Sheehan

















Programul “Sf. Dimitrie Basarabov”
pentru recuperarea persoanelor dependente de alcool
sau alte droguri
si a familiilor acestora
-Februarie 2002-
Cluj-Napoca














































Introducere
Fericirea e o stare personală de bine; este capacitatea de a simţi bucurie, mulţumire şi împlinire. Fericirea e una dintre cele motivaţiile de bază ale comportamentului uman. Cei mai mulţi dintre oameni îşi doresc să fie fericiţi. Chiar şi Declaraţia de Independenţă se referă la „atingerea fericirii” ca drept fundamental al omului. Pentru acei dintre noi care sunt în recuperare din boala alcoolismului, fericirea este ceva ce sperăm să construim pe parcursul recuperării.
Fericirea şi tristeţea nu sunt feţele aceleiaşi monede. În unele situaţii, ne putem simţi fericiţi şi trişti în acelaşi timp. De exemplu, în tratamentul dependenţei chimice s-ar putea să ne simţim fericiţi că nu mai repetăm comportamentul auto-distructiv, dar trişti pentru că nu mai avem acele stări de „beţie”.
Tristeţea face parte din viaţa noastră – este emoţia care ne semnalează că ceva s-a schimbat sau pierdut. Fiecare dintre noi este trist într-un moment sau altul. Pentru cei mai mulţi dintre noi, tristeţea e ceva temporar. După ce ne ştergem ochii, tristeţea noastră se diminuează, iar capacitatea noastră pentru fericire continuă.
Cei mai mulţi dintre noi echivalează depresia cu sentimente inconfortabile ca tristeţea sau durerea. Totuşi, depresia e mai mult decât un sentiment. În timp ce tristeţea poate fi un simptom al depresiei, aceasta implică, de cele mai multe ori, gânduri şi sentimente negative faţă de propria persoană şi comportamente care ne limitează capacitatea de a simţi bucurie, de a fi responsabili şi care ne izolează de ceilalţi.
Depresia variază în intensitate. Unele pot fi medii şi au un impact minimal în viaţa individului. Altele sunt mai severe şi se manifestă prin insomnii, modificări ale apetitului alimentar, oboseală, sentimente de GLOOM şi chiar gânduri de sinucidere.

Depresia - nu e mereu la fel
Cei mai mulţi dintre noi se simt depresivi din trei motive:
(1) datorită unei schimbări sau pierderi – depresie reactivă;
(2) datorită constituţiei bio-chimice a organismului nostru – depresie biologică;
(3) datorită sistemului nostru de credinţe – depresie caracterologică.
Desigur, unii dintre noi nu se încadrează direct într-o categorie şi se simt depresivi ca rezultat al cumulării de elemente din cele trei categorii.

Depresia reactivă: alinarea rănilor făcute de schimbări sau pierderi
Depresia reactivă, uneori numită şi durere, GRIEF, apare de obicei atunci când intervine o pierdere. Durerea e o reacţie naturală care ne ajută să acceptăm schimbările şi pierderile care au loc în viaţa noastră. Pierderea persoanei iubite, pierderea unui loc de muncă, dobândirea unui handicap fizic sau mutarea domiciliului dintr-un loc în altul ne pot cauza durere. Aceasta poate să apară în etape, deseori începând cu o stare de negare sau neîncredere, continuând cu tristeţe şi terminându-se prin acceptarea pierderii. Uneori, putem să ne simţim mânioşi faţă de o pierdere pe care am suferit-o sau chiar pe persoana iubită pentru că a plecat sau a murit.
Tratament. Prin înţelegerea şi exprimarea sentimentelor noastre, putem să lăsăm procesul durerii să ne vindece rănile făcute de schimbările sau pierderile din viaţa noastră. Pe parcurs ce timpul trece, începem să ne recunoaştem şi să facem mult mai bine faţă depresiei reactive. Durerea sănătoasă e însoţită de depresie nesănătoasă atunci când pretindem că schimbările nu trebuie sau nu ar trebui să aibă loc şi insistăm că nu vom mai putea fi fericiţi vreodată dacă acestea vor avea loc. Putem să ne gândim şi că viaţa nu mai merită trăită din cauza acestora.

Depresia biologică: uneori nu e din cauza unei pierderi
În contrast cu depresia reactivă care e declanşată de factori stresanţi din mediul înconjurător, depresia biologică e cauzată de un dezechilibru chimic intern. De vreme ce depresia biologică vine din interior, e numită uneori depresie endogenă. Factorul care creează depresia biologica pare să fie ereditar; se crede că acesta e reprezentat de un dezechilibru chimic în acea parte a creierului care coordonează comportamentul. Acest dezechilibru chimic atrage după sine o mulţime de simptome, printre care:
• sentimente de melancolie
• capacitate diminuată de a simţi plăcerea
• pierderea interesului faţă de ceilalţi
• instinct sexual redus
Modificările somnului şi apetitului alimentar sunt mult mai severe în cazul depresiei biologice. O persoană care suferă de depresie biologică poate să doarmă prea mult, şi totuşi să se simtă obosit. Sau, poate să doarmă cu întreruperi sau deloc. Şi apetitul poate fi afectat. Sentimentele de foame sunt distorsionate, astfel că o persoană poate fie să mănânce mult mai mult, fie mult mai puţin decât de obicei.
Tratament. Pentru acest tip de depresie, deseori, sunt folosite medicamente antidepresive. Acestea contracarează dezechilibrul chimic prin stimularea producerii de substanţe neuro-chimice deficitare sau a neutralizării celor care sunt în exces. Medicamentele pot fi folosite în recuperarea din dependenţa chimică pentru că ele nu au efect în schimbarea dispoziţiei, însă diminuează simptomele asociate cu depresia.

Poveste Sorinei
De mai bine de doi ani, Sorina, o asistentă medicală, scăpase de simptomele de bulimie cu care se luptase din perioada adolescenţei. Cu ajutorul consilierului ei şi a grupului, Sorina a putut să îşi schimbe comportamentul. Pentru că îi mersese atât de bine, nu putea să înţeleagă schimbările care au început să apară în ultima vreme. Se trezea dimineaţa devreme, pe la ora 3, şi nu putea să mai adoarmă. Deşi îşi respectat programul alimentar, nu îi era foame atunci când mânca. Era mereu obosită şi nu se putea concentra la serviciu. Devenise depresivă. Nu putea să gândească cu claritate şi reacţiona excesiv faţă de anumite situaţii. Treptat, sentimentele ei de neajutorare şi disperare s-au adâncit.
Asistentă medicală fiind, ea a căutat ajutor medical. După o examinare fizică, medicul ei a îndrumat-o către un întâlnire cu un medic psihiatru. Acesta i-a diagnozat simptomele ca fiind rezultatul unei depresii biologice şi i-a recomandat un tratament antidepresiv. Sorina ştia de la şcoală că aceste medicamente nu creează dependenţă, că vor trece poate două săptămâni înainte de a simţi rezultatele şi că - doar pe termen scurt - pot exista şi efecte secundare. Unul dintre acestea era senzaţia de uscăciune a gurii, dar pe care o putea combate prin sugerea unei bucăţi de gheaţă.
În cele din urmă, somnul şi apetitul i-au revenit la normal, astfel că nu s-a mai simţit neajutorată şi disperată. A reuşit să facă mult mai uşor faţă situaţiilor deranjante de la serviciu şi din viaţa ei personală. Medicamentele nu i-au dat o stare de euforie – pur şi simplu au readus-o în starea normală.
Ca şi mulţi alţi oameni trataţi cu antidepresive, Sorina s-a întâlnit în mod regulat cu psihiatrul ei care i-a evaluat simptomele şi i-a indicat când să reducă sau să înceteze tratamentul. În mai puţin de nouă luni, Sorina terminase tratamentul. Psihiatrul i-a spus că, de obicei, depresia biologică se manifestă într-un episod singular, o dată în viaţă, şi că se poate renunţa la tratament după cca. un an. În cazul altor oameni, depresia biologică se cronicizează şi e nevoie de tratament medicamentos pe o durată mai lungă, în timp ce pentru un număr mic de persoane se impune tratamentul pe tot parcursul vieţii.


Depresia cauzată de trăsăturile de caracter: unii o numesc gândire ...STINKING
Caracterul nostru este format din atitudinile care ne conturează comportamentul, incluzând aici felul în care iniţiem şi menţinem relaţiile, în care ne respectăm valorile, ne păstrăm echilibrul emoţional şi facem faţă stresului. Caracterul se dezvoltă încet şi prin „practică” şi reprezintă un indicator al maturităţii.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, cei care suferim de boala unei dependenţe şi de probleme emoţionale, procesul natural al dezvoltării caracterului a fost întârziat. Nu am avut suficient de multă practică pentru a ne maturiza. Prin urmare, defectele noastre de caracter încă ne influenţează uneori comportamentul şi gândirea. Defectele de caracter ne împiedică să avem relaţii satisfăcătoare, ne diminuează valorile, ne micşorează capacitatea de a face faţă stresului şi ne răpesc fericirea. Defectele noastre de caracter ne împiedică să ne maturizăm afectiv şi ne conduc uneori la depresii. Depresiile influenţate de caracterul nostru sunt, probabil, cel mai des întâlnit tip de depresie. Acestea sunt cauzate de credinţele negative despre noi înşine şi care ne fac să spunem lucruri ca „Relaţiile mele sunt îngrozitoare şi nu pot să le mai fac faţă” sau „Sunt de nesuportat”. De vreme ce depresiile implică idei ţinute în adâncul fiinţei noastre, durează mai mult şi recidivează mai des (deşi sunt mai puţin severe) decât cele biologice. Depresiile legate de caracterul nostru pot să apară în acelaşi timp cu cele reactive sau biologice.
Tratament. Depresiile influenţate de caracter pot fi atenuate prin metode de auto-ajutor, precum folosirea abilităţilor de a face faţă mai eficient sentimentelor prin schimbarea atitudinilor noastre auto-distructive. Medicamentele anti-depresive sunt rareori de ajutor în tratarea acestui tip de depresie. Atât timp cât ne răpeşte seninătatea, depresiile influenţate de caracter pot foarte uşor să declanşeze revenirea la un patern de comportament auto-distructiv.

Iată o scurtă recapitulare a celor trei tipuri de depresii:
1. Depresia reactivă:
o apare ca răspuns la un factor de stres, precum pierderea cuiva drag;
o e asociată deseori cu durere şi cu pretenţia că respectiva pierdere nu trebuie să aibă loc;
o e soluţionată în mai multe etape;
o cauzează întreruperi temporare a funcţionării de zi-cu-zi.
2. Depresia biologică:
o este caracterizată adesea prin simptome fizice, mai ales prin tulburări de somn şi apetit alimentar; simptomele pot fi severe, întrerupând uneori funcţionarea profesională şi socială;
o se datorează unui dezechilibru neuro-chimic la nivelul creierului;
o este întâlnit mai des în cazul alcoolicilor şi a membrilor familiilor acestora;
o e asociată deseori cu o istorie familială a depresiei.
3. Depresia influenţată de caracter
o e determinată de paternuri de gândire bine înrădăcinate;
o e consolidată de defecte de caracter asociate dependenţei;
o se datorează deseori comportamentelor auto-distructive care dezvoltă sentimente de neputinţă şi disperare;
o acţionează ca un obstacol în calea unei recuperări satisfăcătoare şi tinde să reapară dacă nu este tratată corespunzător.

Sistemul de credinţe
Indiferent de ce tip de depresie suferim, sistemul nostru de valori joacă un rol important în menţinerea şi intensificarea acesteia.
Sistemul nostru de valori este format din gânduri şi atitudini care ne ajută să dăm un sens evenimentelor din viaţa noastră, să evaluăm şi să judecăm diferite situaţii şi pe noi înşine. Sistemul de credinţe care declanşează sentimente de depresie sunt, de obicei, auto-denigrante. Acestea ne fac să vedem viitorul în cea mai proastă lumină cu putinţă, să interpretăm situaţiile ca fiind lipsire de orice speranţă şi să ne simţim lipsiţi de valoare. Însă, putem alege să ne schimbăm aceste credinţe auto-denigrante, putem alege ce anume să credem şi, astfel, să ne alungăm depresia.
Povestea lui Ghiţă
Ghiţă a fost un adolescent scandalagiu. Tatăl său, un alcoolic activ, s-a implicat mult prea puţin în viaţa sa din acea perioadă. Mama lui era o femeie foarte nefericită care se izola deseori de restul familiei în încercarea de a-şi domoli propria nelinişte. Astfel, Ghiţă s-a văzut rămas lipsit de afecţiunea şi îndrumarea de care avea nevoie. În consecinţă, copilăria sa a fost caracterizată printr-o lipsă de auto-disciplină şi de dorinţa de a obţine rapid satisfacţii şi plăceri. Nici când a ajuns la vârsta maturităţii nu s-a schimbat prea mult.
Consumul de alcool a apărut repede şi uşor pentru Ghiţă. „Dragostea din sticlă”, o numea el. Se părea că alcoolul putea să îi ofere bucuria şi mulţumirea care lipseau din viaţa lui. În cele din urmă, băutul a devenit o problemă pentru el. La 20 de ani, deja un alcoolic înrăit, a ajuns într-un centru de tratament. După tratament, Ghiţă a început să înveţe cum să trăiască fără să bea. Nu i-a fost uşor, dar a mers în fiecare săptămână la întâlnirile AA (Alcoolicii Anonimi) şi a încercat să îşi lucreze programul de recuperare. În curând, Ghiţă şi-a dat seama că abstinenţa nu îi rezolvă automat toate problemele. Şi-a adus aminte că în timpul tratamentului i s-a spus că suferă de o tulburare de personalitate – trăsături de caracter consolidate care puteau să îl împiedice în încercarea de a-şi schimba comportamentul. S-a luptat să se menţină abstinent prin perioade de disperare. Uneori, îi era greu să creadă că putea să aibă din nou o viaţă
sănătoasă.
Când lucrurile mergeau prost, Ghiţă era uşor de distras şi era gata să lase totul baltă. I se părea prea greu să persevereze şi chiar şi cele mai mici dezamăgiri îi provocau depresii.
Ghiţă a avut probleme în a avea o relaţie de durată şi nu se putea concentra asupra muncii sale. Şi-a dat seama că nu era potrivit pentru un post de conducere pentru care dăduse interviu. Lumea întreagă i se părea plină de interdicţii şi copleşitoare. Ghiţă îşi vedea viitorul într-o lumină pesimistă şi dădea vina pe munca şi gafele lui care i-ar fi cauzat depresiile.
Din cauza acestor depresii, Ghiţă a devenit ineficient la locul de muncă şi, deseori, simţea că nu are chef să vadă oameni în jurul lui. Astfel, stătea ore întregi în camera sa, pierdea o zi de muncă, rata o întâlnire AA sau îşi anula evenimentele sociale. Deşi încercările sale de a-şi „linge rănile” aveau menirea de a remedia situaţia, izolarea lui nu făcea decât să îi adâncească depresia. Izolându-se, avea mai mult timp să „rumege” nenorocirile din viaţa lui.
Episoadele depresive ale lui Ghiţă erau de scurtă durată, de la câteva ore la câteva zile. Deşi se gândea că alcoolul i-ar putea linişti sentimentele de neputinţă şi disperare, nu îi trecea prin cap să se sinucidă. Depresia îl împiedica să adoarmă atât de repede cât şi-ar fi dorit, cu toate că rareori avea probleme serioase legate de somn.
Ce nu ştia Ghiţă era că depresia nu îi era cauzată de evenimentele din viaţa sa. Până la urmă, mulţi oameni reuşesc să rămână optimişti în ciuda unor situaţii neplăcute. În cazul lui Ghiţă, depresia era mai mult legată de sistemul său de credinţe şi de felul în care interpreta ceea ce i se întâmpla, decât de evenimente în sine.

Folosirea TRE pentru a trece de-ntuneric şi blestem
Să folosim o abordare pe care o numim Terapia Raţional-Emoţională (TRE) pentru a privi relaţia care există între gânduri şi sentimente. Vom lua drept exemplu povestea lui Ghiţă. TRE, dezvoltată de Albert Ellis, spune că atunci când se întâmplă ceva, interpretăm situaţia în funcţie de gândurile şi credinţele noastre. Aceste interpretări atrag după sine răspunsuri emoţionale. Interpretările pe care le facem pot fi negative, neutre sau pozitive. Cu cât interpretarea este mai negativă şi cu cât insistăm că aceste evenimente nu trebuie să aibă loc, cu atât e mai posibil să devenim depresivi.
A 
Eveniment B 
Gânduri C
Sentimente

De exemplu, cu cât se va simţi Ghiţă mai neajutorat, cu atât îşi va adânci sentimentele de disperare. Cu cât îşi va interpreta mediul ca fiind mai copleşitor, cu atât se va simţi mai depresiv. Cu cât îşi va privi viitorul prin ochelari fumurii, cu atât se va simţi mai lipsit de speranţă.
Sentimentele de depresie şi gândurile şi comportamentele auto-distructive merg mână-în-mână. Depresia lui Ghiţă nu numai că l-a făcut să se simtă rău, ci i-a cauzat şi comportamentul auto-distructiv. Atunci când suntem depresivi, comportamentul auto-distructiv poate să ne pară ca fiind o soluţie bună, dacă nu şi singura, însă, în realitate, nu face decât să înrăutăţească problema. De exemplu, sevrajul lui Ghiţă şi neputinţa de a se concentra asupra muncii sale i-au adâncit depresia. Nu uita, comportamentul auto-distructiv poate să micşora durerea, dar nici nu o elimină, nici nu rezolvă problema depresiei.
A 
Eveniment
Probleme de serviciu B 
Gânduri
Auto-denigrare C
Sentimente
Depresie

În cazul depresiei, comportamentul care rezultă implică, de obicei, o rezolvare rapidă – un comportament care pare să diminueze durerea. În realitate, acesta nu rezolvă problema. Oricând simţim o emoţie puternică, un impuls comportamental apare rapid. În cazul lui Ghiţă, impulsul de a se izola de ceilalţi era legat de depresia sa. Urma un întreg ciclu auto-distructiv: îcepea cu un eveniment neplăcut sau nefericit (A), urmat de gânduri negative, auto-denigrante (B) care rezulta în sentimente de depresie (C). Comportamentul auto-distructiv a lui Ghiţă îi întăreau acestuia sentimentele de disperare şi îi menţineau depresia. De asemenea, atunci când ne observăm depresia şi o transformăm într-o problemă secundară (A) şi ne spunem „Nu trebuie să fiu depresiv! Dacă sunt depresiv nu sunt bun de nimic!” (B), devenim depresivi din cauza depresiei noastre (C) – astfel încât devenim dublu-depresivi.

Schimbarea gândirii noastre
Dacă Ghiţă şi-ar schimba interpretările negative cu altele neutre sau obiective, şi-ar schimba şi sentimentele, s-ar simţi mai puţin depresiv. Însă, pentru a-şi schimba gândirea, Ghiţă trebuie să îşi confrunte modul în care îşi interpretează experienţele.
Atitudinile auto-denigrante fac parte din sistemul de credinţe negative. Un sistem de credinţe negative e format din aşteptări nerealiste şi din exagerări negative. Un exemplu de aşteptare nerealistă este credinţa că ar trebui să avem control absolut asupra situaţiilor, sentimentelor şi comportamentului altor oameni. La fel, putem să avem aşteptări nerealiste de auto-realizare sau recompensare. Exagerările negative înfăţişează mereu incidente nefericite sau catastrofale. Atât aşteptările nerealiste, cât şi exagerările negative provin din defectele noastre de caracter. Nu uita, dacă am purtat povara unor probleme emoţionale pe termen lung sau a unei dependenţe, nu am avut suficientă practică pentru a ne maturiza emoţional.
Ghiţă a intrat pe piaţă muncii cu o grămadă de idealism adolescentin. Credea că trebuia să fie cel mai bun angajat, că trebuia să îşi depăşească colegii şi că trebuia să obţină o promovare rapidă. Credinţele sale erau pline de aşteptări nerealiste. Atunci când aşteptările sale nu îi erau realizate, îşi exagera nenorocul, transformând dezamăgirile în catastrofe.


Ponturi pentru a sparge ciclul depresiei
Iată câteva ponturi despre cum să spargi ciclul auto-distructiv al depresiei:
Nu te mai concentra asupra situaţiei sau evenimentului.
Acceptă-ţi sentimentele
Ţinteşte către sentimente mai potrivite, precum tristeţe, dezamăgire şi frustrare, în locul depresiei şi disperării.
Inventariază-ţi sistemul de credinţe. Caută aşteptări nerealiste şi exagerări negative.
Pune-ţi logica sub semnul întrebării. Înlocuieşte-ţi logica auto-denigrantă cu una mai obiectivă.
Punerea la îndoială a logicii e asemănătoare cu o dezbatere cu noi înşine. Începe cu o discuţie internă care ne ajută să ne desprindem de credinţele iraţionale şi să avem o perspectivă mai obiectivă asupra situaţiei. Prin chestionarea logicii, „apăsăm frâna” şi ne gândim înainte de a acţiona. Un mod de a face acest lucru este de a ne întreba:
Cine spune că trebuie să fie aşa?
Care sunt motivele pentru aşa ceva?
Ce dovezi sunt pentru asta?
Este ceva real sau doar o opinie?
După ce facem acest lucru, putem să ne stabilim un scop realist şi să luăm în considerare consecinţele modului în care reacţionăm la situaţii, incluzând aici sănătatea noastră fizică şi mentală. Întrebându-ne „Ce anume mi-ar plăcea să se întâmple?”, ne-am putea ajuta în a ne stabili scopul. Pentru cei mai mulţi dintre noi, prima noastră prioritate este cea de a proteja ceea ce am câştigat deja. Am prefera să trăim în o viaţă productivă, sănătoasă, cu cât mai puţină depresie. Am putea să ne fixăm un scop care să sune cam aşa: Să continui să îmi schimb comportamentul, în timp ce învăţ să îmi diminuez sentimentele de depresie.
Încă nu am terminat. Ultima fază e crucială – trebuie să ne dăm seama şi cum anume ne putem atinge scopul. Ce acţiune constructivă putem să întreprindem pentru a ne atinge scopul? Făcând o listă cu acţiuni concrete, creăm un plan care ne va ajuta să îl realizăm.


D 
Chestionarea logicii E 
Stabilirea scopului F
Plan de acţiune

Mai multe despre Ghiţă
Să explicăm totul printr-un exemplu – cel al lui Ghiţă.
După ce a ratat o promovare, Ghiţă a început să se scufunde în depresie. Din fericire, el aflase de TRE de când era în tratament pentru alcoolism. Astfel că, după o perioadă depresivă, în loc să înceapă să dea vina pe locul său de muncă, Ghiţă şi-a inventariat sistemul de credinţe. A hotărât să îşi scrie inventarul pe o coală de hârtie, astfel încât să îşi vadă ideile mult mai clar. Mai întâi, Ghiţă a identificat evenimentul (A): nealegerea lui pe un post de supervizor. În descrierea evenimentului, Ghiţă s-a rezumat la datele asupra situaţiei, neincluzând opiniile sale despre eveniment.
Apoi, Ghiţă şi-a identificat gândurile (B), incluzând aici şi aşteptările sale nerealiste şi exagerările negative. Şi-a scris rând pe rând toate gândurile:
Nu trebuie să eşuez sau să fiu respins.
Nu sunt în stare să fac nimic „calumea”.
Sunt blestemat să am un viitor îngrozitor.
Nimeni n-o să-mi dea pace niciodată.
De vreme ce Ghiţă îşi recunoscuse deja paternul auto-distructiv al izolării cauzate de către sentimentele sale de depresie (C), a trecut la chestionarea logicii sale (D) pentru a-şi reduce sentimentele de depresie şi a evita izolarea. Iată câteva întrebări şi afirmaţii pe care le-a enunţat Ghiţă pentru a-şi combate logica:
1. De ce nu trebuie să eşuez sau să fiu respins?
2. Ce dovezi am că nu sunt în stare să fac nimic ca-lumea?
3. Ce motive am să spun că sunt blestemat să am un viitor îngrozitor? E ceva real sau doar o părere?
4. Cine spune că nimeni nu îmi va da pace?
5. Într-adevăr, e dezamăgitor să nu fii promovat, dar cu siguranţă nu e ăsta sfârşitul lumii.
6. Nu mai „catastrofa” atâta!

După ce Ghiţă şi-a pus toate credinţele la îndoială, s-a simţit mai puţin depresiv, dar încă oarecum dezamăgit. Ghiţă simţea că putea să facă faţă mult mai uşor sentimentelor de dezamăgire decât celor de depresie. Până la urmă, cine nu ar fi dezamăgit de pierderea unei promovări? şi-a spus el. Ca rezultat, şi-a stabilit un scopul (E) care să îl ghideze pe viitor. Ghiţă înţelesese că tendinţa sa de a se izola îl punea la risc de a recădea în comportamentul său auto-distructiv. Nu vroia să reia greşelile din trecut, să îşi anuleze orice întâlnire socială sau să se închidă pentru ore în şir în camera sa. Acestea nu i se mai păreau a fi alternative pozitive. Prefera să fie fericit şi să evite stările de depresie. Ghiţă şi-a formulat şi scopul: „Să mă simt fericit mult mai des în viitor”. Apoi, a trecut în revistă acţiunile (F) care îl puteau ajuta să îşi atingă scopul. Lista a fost simplă şi practică:
Să îmi programez câteva activităţi împreună cu prietenii mei în viitorul apropiat, astfel încât să nu mă mai izolez.
Să mă întâlnesc cu un prieten sau cu un membru al familiei şi să vorbesc cu acesta despre dezamăgirea mea de a nu fi promovat, astfel încât cei dragi să ştie că am nevoie de sprijin în perioada asta.
Să întreprind acţiuni constructive, adică să vorbesc cu şeful meu despre motivul nepromovării mele – poate că nu are nimic de-a face cu performanţa muncii mele. Dacă are, poate că nu sunt de acord cu el în ceea ce priveşte abilitatea de a face această muncă.
Ghiţă şi-a dat seama că începutul fusese unul bun. Decât să se concentreze asupra situaţiei sale nefericite sau să dea vina pe şeful său, Ghiţă a început să îşi asume
responsabilitatea pentru propria stare de bine. S-a simţit mai puţin victimizat de către sentimentele sale şi mult mai în putere de a face acţiuni constructive.

Povestea Miei
Mia era uşurată. Medicamentele anti-depresive îi alinaseră nopţile fără somn, sentimentele de mâhnire şi lipsa poftei de mâncare. Mia îşi amintea că şi mama ei suferise de depresie în vremea adolescenţei Miei. Mia era în recuperare după o dependenţă de anti-nevralgice şi de calmante minore. Membră de ani de zile în Narcoticii Anonimi, Mia se îngrijora pentru potenţialul ei de recădere, acum că lua din nou medicamente. Se întreba dacă „Medicamentele arată oare că nu îmi lucrez bine programul? Ar trebui să continui cu programul meu de 12 Paşi? Medicamentele anti-depresive mă vor face să mă întorc la celelalte pastile?”
Conştiincioasă în ce priveşte starea ei de bine, Mia s-a consultat cu un psihiatru care avea cunoştinţe despre dependenţe şi cu un psiholog specializat în tratarea tulburărilor duble. După ce a fost asigurată că medicamentele erau sigure pentru ea, Miei i s-a spus să continue cu doza prescrisă şi să comunice orice efect secundar al acestora. Mia ştia de la mulţi alţi oameni că depresia este strâns legată de recădere. Îşi spune că luând aceste medicamente anti-depresive nu făcea decât să îşi reducă starea de oboseală şi depresie.
Cu toate acestea, Mia a avut dificultăţi în a accepta medicamentele de care avea nevoie. Şi-a amintit felul în care folosise TRE pentru a-şi combate sentimentele de disperare şi auto-compătimirea din recuperarea timpurie; acum, însă, sarcina era alta. Mai mult decât oricând avea acum nevoie să înveţe metode de auto-ajutor pentru a-şi reduce depresia şi a accepta medicamentele recomandate. S-a întrebat dacă TRE ar putea-o ajuta.
Mia şi-a dat seama că răspunsul era „da”. Chiar în cazuri de depresie severă, combaterea sistemului de credinţe joacă un rol important în reducerea stresului şi susţinerea abilităţii noastre de a-i face faţă. Pentru mulţi oameni, atât medicamentele anti-depresive, cât şi TRE s-au dovedit de folos în combaterea depresiei biologice. De fapt, folosirea continuă a TRE, chiar atunci când medicamentele anti-depresive nu mai sunt necesare, poate preveni depresiile viitoare.
După ce a mai analizat situaţia, Mia şi-a dat seama că este neputincioasă în faţa depresiei ei. Dacă aş fi fost în stare să îmi controlez depresia, aş fi făcut-o până acum, se gândea ea. Amintindu-şi comportamentele pe care şi le schimbase deja pe parcursul recuperării, Mia s-a simţit mai optimistă. Trecând la acţiune, Mia şi-a făcut inventarul credinţelor, fiind atentă la aşteptări nerealiste şi al exagerări negative. A inclus şi sentimentele şi gândurile care o împiedicaseră să ia medicamentele anti-depresive.
A 
Eveniment
Am început să iau medicamente anti-depresive. B 
Gânduri
Ar trebui să fiu în stare să mă descurc de una singură. E cumplit că iau medicamente. Ce ratată mai sunt şi eu! C
Sentimente
Depresie

Apoi, Mia şi-a pus logica sub semnul întrebării (D). În timp ce îşi privea mia îndeaproape modul de a gândi, Mia s-a simţit mai puţin tristă, astfel încât a putut să îşi stabilească un scop (E). În cele din urmă, şi-a dezvoltat un plan de acţiune (E).

D 
Chestionarea logicii
Cine spună că ar trebui să mă descurc de una singură? Oare seninătatea şi recuperarea nu se referă de fapt la a avea încredere în alţi oameni? Ce motive am să spun că e îngrozitor să iau anti-depresive? Cine spune că sunt o ratată? Toţi anii mei de abstinenţă îmi spun că fac ceea ce corect. Nu îţi mai plânge de milă atâta! E 
Stabilirea scopului
Să îmi continui recuperarea, acceptând în acelaşi timp că s-ar putea să am nevoie de ajutor pentru a face faţă depresiei mele. F
Planul de acţiune
Să încep să particip la un grup pentru tulburări duble.
Să menţin contactul cu NA (Narcoticii Anonimi)
Să menţin legătura cu psihiatrul meu pentru a-mi evalua simptomele.
Să reduc medicamentaţia în următoarele 9 luni.
Să îi comunic medicului eventualele efecte secundare.

Mai târziu, Mia i-a povestit psihologului ei despre acest plan. Impresionat de eforturile Miei, acesta a început să se întrebe dacă ea depăşise pe deplin problema acceptării. Mia şi-a recunoscut nevoia de ajutor profesionist, însă psihologul nu era sigur că ea acceptase depresia ca pe o parte a tulburării sale duble – o problemă mentală la fel de serioasă ca şi dependenţa ei. Privind lucrurile mai îndeaproape, Mia şi-a scris gândurile (B). De data asta, s-a concentrat doar asupra gândurile sale despre depresie.

B 
Gânduri
Ar trebui să ştiu mai bine decât să mă las să ajung atât de depresivă.

E cumplit să suferi de depresie. Mă urăsc pentru că am permis-o.




Totul e atât de nedrept; toată lumea care e în recuperare e fericită, în afară de mine. C 
Sentimente
Tristeţe




Tristeţe






Tristeţe D 
Chestionarea logicii
Cine spună că ar fi trebuit să ştiu mai bine?


Cine spune că oamenii trebuie să fie mereu fericiţi? Bineînţeles că nu e distractiv să fii depresiv, dar cu ajutorul medicamentaţiei şi a TRE mă simt în regulă.

Cine spune că viaţa e mereu cinstită? Mă bucur că pot să primesc ajutor.

Mia a fost surprinsă să descopere un patern atât de evident de aşteptări nerealiste. Şi-a identificat sentimentele de tristeţe (C) şi, apoi, şi-a pus logica sub semnul întrebării (D) în mod automat.
Pe parcurs ce Mia a continuat discuţia cu psihologul ei, şi-a dat seama că trebuie să-şi accepte atât medicamentele, cât şi depresia. A putut să facă asta pentru că a înţeles că depresia biologică este o boală co-existentă cu dependenţa ei.
În cele din urmă, Mia a adăugat şi următoarele puncte la planul ei de acţiune (F):
 Să îmi atac în fiecare zi credinţele auto-denigrante, spunându-mi lucruri de genul Sunt Mia, o femeie valoroasă.
 Fac ce pot, cât pot de bine şi sunt recunoscătoare pentru ce am realizat până acum.
 Să îmi continui inventarul credinţelor, fiind atentă la aşteptări nerealiste şi exagerări negative.
Important de ţinut minte:
1. TRE este o terapie şi, în acelaşi timp, o metodă de auto-ajutor. TRE accentuează opţiunea personală, „împuternicirea” şi capacitatea fiecăruia de a face faţă unor sentimente precum depresia, fără a apela la comportamente auto-distructive.
2. Depresia e mai mult decât o emoţie. Există trei tipuri de bază ale depresiei: reactivă, biologică şi influenţată de caracter. Toate trei au fost legate de recăderea în comportamentul dependent.
3. Depresia reactivă este un proces psihologic ce implică durerea rezultată dintr-o schimbare sau pierdere, de exemplu a unui serviciu sau a unei persoane dragi. Depresia reactivă se rezolvă în timp şi cu sprijin emoţional, dar, în primul rând, prin privirea pierderilor ca pe nişte evenimente nefericite, dar nu catastrofale.
4. Depresia biologică tinde să fie ereditară. Acest tip de depresie apare, de obicei, treptat, pe parcursul a două sau trei săptămâni şi, deseori, include probleme ale somnului sau ale apetitului alimentar. Pentru cei mai mulţi dintre oameni, urmarea unui program de 12 Paşi, folosirea TRE şi a medicamentaţiei anti-depresive sunt cele mai bune metode pentru a reduce simptomele depresiei biologice şi pentru a preveni recăderea în comportamentele dependente.
5. Depresia influenţată de caracter este cel mai adesea asociată cu recuperarea timpurie din dependenţa chimică şi e declanşată, de obicei, de aşteptări nerealiste pe care ni le fixăm noi înşine sau de exagerările negative ale evenimentelor. Aceste aşteptări fac de multe ori parte dintr-un sistem de auto-denigrare. Acest tip de depresie include sentimente de disperare şi neputinţă şi tinde să fie relativ de scurtă durată, dar poate să reapară dacă nu este tratată corespunzător.
6. TRE este folositoare mai ales în a face faţă depresiei legate de caracter pentru că poate reduce sentimentele de disperare şi lipsă de speranţă DESPAIR+HOPELESSNESS care pot cauza recăderea. Folosirea regulată a TRE te va ajuta să îţi micşorezi stresul emoţional şi să îţi dezvolţi comportamente care te vor ajuta să îţi atingi scopurile.
7. Nu ezita să ceri ajutor. Resursele de ajutor îl includ pe medicul tău, asistenţi sociali, consilierul în adicţie sau psihiatrul tău. Asigură-te că resursa pe care o alegi are experienţă în tratarea dependenţei şi a tulburărilor psihologice.

Practica nu te face perfect, dar, cu siguranţă, te ajută!
TRE e de folos doar atunci când e aplicată. Deşi principiile TRE sunt simple, aplicarea lor în realitate poate fi, uneori, dificilă. Singurul mod de a face TRE este de a-l exersa. Pentru mulţi dintre noi, sistemul nostru de credinţe este INGRAINED. Doar prin punerea la încercare a logicii noastre în fiecare zi, putem deveni mai obiectivi faţă de atitudinile noastre.
Iată câţiva paşi simpli pentru a face din TRE o parte a recuperării noastre. Începe cu un exemplu uşor, şi nu cu o mare dezamăgire a vieţii tale. Ai nevoie de succes cu problemele simple, uşoare, înainte de a „înhăma” la cele grele.
1. Începe prin a-ţi identifica sentimentele supărătoare (C).
2. Listează-ţi gândurile (B). Fi atent la aşteptări nerealiste şi al exagerările negative. Nu uita, atunci când te simţi depresiv, sistemul tău de credinţe poate să cuprindă şi câteva idei auto-denigrante despre tine.
3. Descrie evenimentul (A). Încearcă să fii obiectiv, rezumă-te la fapte.
4. Chestionează-ţi logica (D). Asta e partea cea grea. Încearcă o dezbatere cu tine însuţi. Pune-ţi la încercare gândirea. Mulţi oameni încep prin a se întreba chestii de genul Cine spune că trebuie să fie aşa? Ce motive sunt pentru asta? Ce dovezi? Este un fapt sau o opinie?
5. Identifică-ţi scopul (E). Aici, vei vrea să descoperi ce anume ţi-ar plăcea să se întâmple. Nu uita, scopurile tale trebuie să aibă o componentă emoţională, precum a te simţi mai puţin depresiv sau câştigarea speranţei.
6. Dezvoltă-ţi un plan de acţiune (F). Poţi face asta printr-un brainstorming („furtuna creierului”) al tuturor acţiunilor constructive pe care le-ai putea întreprinde pentru a-ţi atinge scopul. Poate vei dori să reciteşti exemplele din această broşură pentru a primi idei noi. Aminteşte-ţi, un plan de acţiune enumeră toate comportamentele pe care le poţi avea pentru a-ţi atinge scopul.
Nu există timp mai potrivit decât prezentul!

Înapoi la “ALCOOLICI ANONIMI”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 7 vizitatori