Pagina 1 din 1

carte4

Scris: 12 Noi 2009, 18:49
de junelu
Capitolul 7
ÎNTRAJUTORAREA
Experienţa ne-a dovedit că nimic nu asigură mai multă imunitate în faţa alcoolului decât munca intensivă cu alţi alcoolici.
Ea dă rezultate, când nici o altă activitate nu ajută. A douăspreze¬cea sugestie a programului nostru sună aşa: "Transmiteţi acest mesaj altor alcoolici! Dumneavoastră îi puteţi ajuta, atunci când nimeni altul n-o poate face. Dumneavoastră le puteţi câştiga încrederea, atunci când nimeni altcineva nu reuşeşte. Nu uitaţi că aveţi de a face cu oameni foarte bolnavi".
Viaţa capătă un nou sens, pentru că deveniţi martorul însă¬nătoşirii unor oameni, îi vedeţi ajutând ei înşişi pe alţii, remarcaţi o fraternitate crescând în jurul dumneavoastră, ajungeţi să aveţi o mulţime de prieteni - toate acestea constituie o experienţă care nu trebuie scăpată. Ştim că nu doriţi să o scăpaţi. Contactul frecvent cu începătorii şi cu ceilalţi membri este latura luminoasă a vieţii noastre.
Dacă printre cunoştinţele dumneavoastră nu există nici un al¬coolic care să dorească să-şi refacă sănătatea, puteţi găsi unul prin intermediul unor doctori, preoţi sau spitale. Veţi găsi astfel oameni care abia aşteaptă să vă ajute. Nu-i abordaţi cu predici sau cu idei reformatoare, pentru că din păcate mai există multe prejudecăţi care, odată stârnite, ridică bariere. Preoţii şi medicii sunt persoane competente, de la care se pot învăţa multe. În acelaşi timp, postura dumneavoastră este remarcabilă prin experienţa proprie cu alcoolul; aveţi o cale unică de ajuta alţi alcoolici. Deci, cooperaţi - nu criticaţi niciodată. Singurul scop urmărit este acela de a fi de ajutor.
Când descoperiţi un candidat pentru Alcoolicii Anonimi, aflaţi tot ce puteţi despre el. Dacă nu doreşte să înceteze băutul, nu pierdeţi vremea cu munca de lămurire, ca să nu rataţi o posibil¬ă şansă în viitor. Adresăm acelaşi sfat şi membrilor familiei omului respectiv. Ar fi mai bine să aibă răbdare, înţelegând că au de a face cu o persoană bolnavă.
Dacă există un indiciu că omul vrea să înceteze băutul, staţi de vorbă mai întâi cu cineva care are tot interesul să-l vadă fie să¬nătos, de obicei soţia. Încercaţi să vă faceţi o idee despre compor¬tamentul şi problemele lui, despre cum a ajuns în starea în care se află şi cât de gravă este ea, despre atitudinea lui faţă de religie. Aveţi nevoie de aceste informaţii, ca să vă puteţi pune în pielea lui, să ştiţi cum aţi dori să fiţi abordat, dacă aţi fi în locul lui.
Uneori a mai înţelept să aşteptaţi până la următoarea beţie, chiar dacă ai lui protestează. Dacă starea sa fizică nu este în pe¬ricol, merită să riscaţi. Nu vă ocupaţi de el cât timp este beat, decât dacă este violent şi familia lui are nevoie de ajutorul
dumneavoastră. Aşteptaţi până îşi face plinul de băutură sau măcar ¬până la o pauză, când este lucid. Atunci lăsaţi pe cineva din familie sau dintre prietenii săi să-l întrebe dacă vrea să renunţe la băutură de-adevăratelea şi dacă ar merge până în pânzele albe, ca să poată scăpa de alcool. Dacă spune că da, este bine să-i fiţi prezentat ca cineva care a fost ca el, dar s-a restabilit. Ar fi bine să-i fiţi descris ca membru al unei asociaţii în care oamenii, pentru a se face bine ei înşişi, încearcă să-i ajute pe alţii; să i se spună că aţi sta bucuros de vorbă cu el, dacă doreşte o întrevedere cu dum¬neavoastră. Dacă nu doreşte să vă vadă, nu forţaţi lucrurile.
De asemenea, este bine ca familia să se abţină de la pledoarii isterice prin care să-l forţeze să facă ceva, precum şi de la a-i spu¬ne prea multe despre dumneavoastră. Ar fi bine să aştepte ca seria de beţii să ajungă la capăt. Lăsaţi-i cartea aceasta la îndemână, să o poată vedea între timp.
Aici nu se pot prescrie reguli de nici un fel. Este la latitudinea familiei să decidă aceste lucruri. Dar insistaţi că este nevoie de foarte multă răbdare, pentru a nu se rata ocazia.
În cele mai multe cazuri, este bine ca familia să nu încerce să-i spună povestea dumneavoastră. Dacă este posibil, evitaţi stabilirea primei întâlniri prin intermediul cuiva din familie, fiind preferabil să o faceţi prin mijlocirea unui medic, a administraţiei unui spital sau a unui preot.
Dacă omul are nevoie de spitalizare, este bine să fie internat, dar nu cu forţa (cu excepţia cazului în care este violent). Dacă medicul lui vrea, lăsaţi-l pe el să-i spună pacientului despre posibilitatea unei soluţii.
Când bolnavul începe să se simtă bine, doctorul îi poate sugera să primească vizita dumneavoastră. Presupunând că aţi vorbit deja cu familia lui, este mai bine ca aceasta să nu participe la prima discuţie. Astfel candidatul dumneavoastră va înţelege că nu se fac nici un fel de presiuni asupra lui. Se va simţi liber să trateze subiectul în mod deschis, fără să se teamă de cicălelile familiei. Vizitaţi-l înainte de a-i fi trecut tremurăturile. Dacă este deprimat, s-ar putea să fie mai receptiv.
Încercaţi să îl vedeţi când este singur, dacă se poate. Începeţi cu o conversaţie de tip general. După un timp, aduceţi vorba despre anumite faze ale băutului. Menţionaţi suficiente obiceiuri de a bea, simptome şi experienţe de-ale dumneavoastră, pentru a-l încuraja să vorbească despre sine.
Dacă doreşte să vorbească, lăsaţi-l să o facă. În acest mod veţi forma o idee mai clară despre cum ar fi mai bine să procedaţi. Dacă este necomunicativ, prezentaţi-vă pe scurt cariera alcoolică, până la momentul în care aţi încetat-o. deocamdată nu pomeniţi nimic despre metoda folosită. Dacă este îngândurat, insistaţi asupra necazurilor pe care vi le-a cauzat băutura, având grijă să nu-i ţineţi morală sau predici. Dacă e în toane bune, povestiţi-i câteva din escapadele cele mai comice şi încurajaţi-l să vă povestească şi el câteva de-ale lui.
După ce şi-a dat seama că vă pricepeţi la băut, ca un „băutor profesionist”, puteţi începe să vă descrieţi ca alcoolic. Spuneţi-i cât aţi fost de dezorientat, cum aţi aflat în cele din urmă că eraţi bolnav, ce fel de eforturi aţi făcut ca să nu mai beţi. Explicaţi-i cum o ia mintea razna, ducând la acel prim pahar al unei beţii. Vă asigurăm să o faceţi cum am făcut-o noi în capitolul despre alcoolism. Dacă este alcoolic, va înţelege imediat despre ce vorbiţi şi va compara instabilitatea dumneavoastră mintală cu câte ceva ce se petrece în mintea lui.
Dacă sunteţi convins că este alcoolic, începeţi să-i vorbiţi despre natura incurabilă a bolii alcoolismului. Explicaţi-i, prin exemple din experienţa personală, că forţa voinţei nu poate funcţiona normal, din cauza bizarei stări mintale care duce la primul pahar. Nu este încă momentul să menţionaţi această carte, decât dacă a văzut-o deja şi doreşte să discute despre ea. Şi aveţi grijă să nu-l etichetaţi drept alcoolic. Lăsaţi-l să ajungă singur la concluzia respectivă. Dacă tot mai crede că-şi poate controla băutul, spuneţi-i că posibilitatea există - dacă nu este „prea tare alcoolic”. Dar insistaţi asupra faptului că dacă boala este avansată, şansele de a se face bine prin forţele proprii sunt foarte mici.
Continuaţi să-i vorbiţi despre alcoolism ca de o boală, o maladie fatală. Vorbiţi-i despre starea fizică şi mintală care o însoţeşte. Ţineţi-i atenţia concentrată mai ales asupra experienţei dumneavoastră personale. Explicaţi-i că soarta multora este tragic pecetluită, fără ca ei să înţeleagă vreodată clar primejdiile care-i ameninţă. Medicii detestă, pe bună dreptate, să le spună alcoolicilor întreaga poveste, câtă vreme aceasta nu serveşte la nimic. Dumneavoastră, în schimb, puteţi vorbi despre natura incurabilă a alcoolismului, pentru că oferiţi o soluţie. Curând va admite că are multe, dacă nu chiar toate, dintre trăsăturile unui alcoolic. Şi dacă propriul lui medic este dispus să-i pună diagnosticul de alcoolic, cu atât mai bine. Chiar şi în cazul în care protejatul dumneavoastră nu recunoaşte chiar totul despre starea în care se află, de-acuma i-a fost stârnită curiozitatea cu privire la calea prin care v-aţi făcut tine. Lăsaţi-l să vă întrebe el, dacă doreşte.
Spuneţi-i exact cum s-a întâmplat cu dumneavoastră. Accen¬tuaţi latura spirituală după pofta inimii.
Dacă vă adresaţi unui agnostic sau ateu, precizaţi cât se poate de clan că nu-i cereţi să fie de acord cu concepţia dumneavoastră despre Dumnezeu. Este liber să aleagă orice concepţie care are un înţeles pentru el. Cel mai important lucru este acela de a avea bunăvoinţa de a crede într-o Putere superioară lui însuşi şi de a trăi pe baza unor principii spirituale. Când aveţi de a face cu o asemenea persoană, este preferabil să folosiţi un limbaj simple, de fiecare zi, pentru a-i descrie acele principii spirituale. Nu are nici un rost să-i stârniţi prejudecăţile pe care s-ar putea să le aibă împotriva anumitor termeni teologici care a unor concepţii în legătură cu care este deja derutat. Nu deschideţi asemenea subiec¬te, oricare v-ar fi convingerile personale.
În cazul în care candidatul dumneavoastră aparţine unei religii, educaţia şi formaţia sa religioasă s-ar putea să le depăşeas¬că pe ale dumneavoastră cu mult şi se va întreba ce aţi mai putea dumneavoastră adăuga la ceea ce el ştie deja. Dar va fi curios să afle de ce convingerile sale nu dau rezultate, pe când ale dumnea¬voastră au dat rezultate foarte bune. Poate că experienţa lui este o ilustrare a ideii că simpla credinţă nu ajunge. Pentru a avea un efect asupra vieţii, credinţa trebuie să fie însoţită de sacrificiul de sine şi de acţiuni constructive, lipsite de egoism. Dovediţi-i că nu vă aflaţi acolo ca să-i faceţi educaţia religioasă. Admiteţi că poate cunoştinţele lui religioase sunt mult mai vaste decât ale dumnea¬voastră, dar atenţionaţi-l asupra faptului că, indiferent de cât de profunde i-ar fi credinţa şi cunoştinţele de religie, băutul este un semn că nu le pune în practică. Poate că povestea dumneavoastră îl va ajuta să vadă unde nu a reuşit să aplice tocmai acele precep¬te, pe care le cunoaşte atât de tine. Noi nu reprezentăm nici o religie sau confesiune religioasă anume. Utilizăm doar concepţii generale, comune celor mai multe dintre acestea.
Explicaţi-i cum funcţionează programul de acţiune, prezen¬taţi-i model în care v-aţi făcut inventarul personal, cum aţi corec¬tat faptele săvârşite în trecut şi de ce vă străduiţi acum să-l ajutaţi. Este important să priceapă că încercarea de a-i transmite lui acest mesaj joacă un rol vital în propria dumneavoastră restabilire. De fapt, se prea poate ca el să vă ajute pe dumneavoastră, mai mult decât dumneavoastră pe el. Clarificaţi faptul că nu vă este obligat cu nimic, că sunteţi mânat exclusiv de speranţa că, după ce va scăpa din propriile dificultăţi, va încerca să ajute alţi alcoolici. Sugeraţi-i cât de important este să pună bunăstarea altora dea¬supra propriei sale bunăstări. Arătaţi-i clar că nu-l presează nimeni şi că nu trebuie să vă mai întâlnească, dacă nu doreşte. Să nu vă simţiţi ofensat dacă nu vrea să vă mai întâlniţi, pentru că el v-a ajutat deja mai mult decât l-aţi ajutat dumneavoastră. Dacă ce i-aţi spus a oglindit bun simţ, calm şi înţelegere umană deplină, poate că v-aţi făcut un prieten. Poate că l-aţi tulburat cu privire la proble¬ma alcoolismului. Foarte bine. Cu cât se va simţi mai deznădăj¬duit, cu atât mai tine. Îi va veni mai uşor să vă urmeze sugestiile.
Candidatul dumneavoastră s-ar putea să aducă argumente conform cărora nu ar avea nevoie de întregul program care chiar să se revolte la gândul unei curăţenii generate drastice de con¬ştiinţă, care să implice neapărat şi o discutare a rezultatelor cu alţi oameni. Nu contraziceţi asemenea puncte de vedere. Spuneţi-i că şi dumneavoastră aţi gândit ca el la început, dar că vă îndoiţi că aţi fi progresat prea mult dacă n-aţi fi acţionat în această direcţie. La prima vizită, spuneţi-i despre Alcoolicii Anonimi. Dacă se arată interesat, împrumutaţi-i un exemplar din cartea noastră.
Nu abuzaţi de bunăvoinţa lui; o vizită mai lungă este justi¬ficată doar dacă el doreşte să mai vorbească despre sine. Daţi-i timp de gândire. Dacă vreţi să mai staţi, lăsaţi-l pe el să conducă discuţia în ce direcţie doreşte. Uneori, un asemenea om se poate arăta nerăbdător să înceapă imediat programul fie dumneavoastră veţi fi tentat să-l lăsaţi s-o facă, ceea ce poate fi o greşeală. Dacă dă de necaz mai târziu, va avea motive să spună că l-aţi zorit.
Veţi avea mai mult succes în munca de întrajutorare, dacă nu manifestaţi nici un fel de angajare pătimaşă într-o cruciadă sau reformă. Nu vă adresaţi niciodată unui alcoolic vorbindu-i de sus despre etică sau spiritualitate. Puneţi-i simple la îndemână unel¬tele spirituale, ca să le poată cerceta. Arătaţi-i cum v-au fost ele de folos dumneavoastră. Oferiţi-i prietenie. Spuneţi-i că, dacă vrea să se facă bine, veţi face tot ce se poate ca să-l ajutaţi.
Dacă nu-l interesează soluţia pe care i-o prezentaţi, dacă aşteaptă de la dumneavoastră să-i feţe bancherul care îi rezolvă dificultăţile financiare sau dădaca lui pentru când îi este rău după o serie de beţii, ar fi mai bine să-l abandonaţi o vreme, până când îşi schimbă atitudinea. Se prea poate să şi-o schimbe, după încă vreo câteva experienţe dureroase.
Dacă este sincer interesat şi vrea să vă revedeţi, cereţi-i să citească această carte până la următoarea întâlnire. După ce-o va citi, va trebui să decidă singur dacă vrea să meargă mai departe pe acest drum. Este bine să nu fie împins de la spate sau bruscat, nici de dumneavoastră, nici de soţia sau prietenii săi. Dorinţa de a-I găsi pe Dumnezeu trebuie să-i vină din interior.
Dacă omul crede că se va putea descurca printr-o altă metodă sau dacă preferă o altă cale spirituală, încurajaţi-l să-şi urmeze propria conştiinţă. Noi nu deţinem monopolul asupra lei Dumne¬zeu; tot ce avem, este o metodă care a dat roade în cazul nostru. Subliniaţi faptul că noi, alcoolicii, avem multe puncte comune şi că, fie ce-o fi, doriţi să rămâneţi prieteni. Opriţi-vă aici.
Nu vă descurajaţi dacă cineva nu reacţionează favorabil ime¬diat. Căutaţi un alt alcoolic şi încercaţi din nou. Veţi găsi, mai mult ca sigur, pe cineva suficient de disperat, care să accepte fără ezitare ce-i oferiţi. Considerăm că este o pierdere de vreme să hăituim pe cineva care nu poate sau nu vrea să coopereze. Dacă lăsaţi un asemenea om în pace, s-ar putea să se convingă repede de fap¬tul că nu este în stare să se facă bine singur. Petrecând prea mult timp cu un singur candidat, retezaţi şansele altui alcoolic de a trăi şi de a fi fericit. Unui membru al comunităţii noastre i s-a întâmplat să nu ajungă la nici un rezultat în munca sa cu primii şase can¬didaţi şi spune adesea că, dacă ar fi continuat strădaniile cu ei, i-ar fi privat de o şansă pe mulţi alţi, care s-au făcut bine de atunci.
Să presupunem că vă aflaţi acum la a doua întrevedere cu acelaşi om. A citit volumul acesta şi declară că este pregătit să facă cei Doisprezece Paşi ai programului de însănătoşire. Având o experienţă proprie în acest program, îi puteţi oferi multe sfaturi practice. Faceţi-i cunoscut faptul că veţi fi la dispoziţia lei dacă va dori să ia decizii sau să-şi spună povestea, dar nu insistaţi, dacă preferă să se consulte cu altcineva.
Poate că este ruinat şi pe drumuri. În acest caz, l-aţi putea aju¬ta cu un serviciu sau cu o mică sumă de bani. Dar nu este bine să vă lipsiţi familia sau creditorii de banii care le aparţin. Poate veţi dori să-l găzduiţi câteva zile în casa dumneavoastră. Procedaţi cu discernământ. Asiguraţi-vă că familia este bucuroasă să-l pri¬mească şi că el nu va încerca să abuzeze de banii, de legăturile de afaceri sau de căminul dumneavoastră. Dacă îi permiteţi aceste lucruri, îi faceţi numai rău, creându-i posibilitatea de a fi nesincer, contribuind astfel mai degrabă la distrugerea lei decât la însănătoşire.¬
Nu ocoliţi niciodată asemenea responsabilităţi, dar asigura¬ţi-vă că ceea ce vă asumaţi este corect. Ajutorul acordat altora piatra de temelie a restabilirii dumneavoastră. Un act caritabil când în când nu ajunge. Trebuie să acţionaţi ca bunul samaritean în fiecare zi, dacă este nevoie.
Aceasta s-ar putea să însemne multe nopţi nedormite sau că veţi fi deranjat în orele de recreere sau de serviciu. S-ar putea să însemne că vă veţi împărţi banii şi căminul cu cineva, că veţi tine sfat cu soţii şi rude înnebunite, că veţi face nenumărate drumuri la sediile de poliţie, la clinici şi spitale, la închisori şi aziluri psihia¬trice. Telefonul va suna la orice oră din zi şi din noapte. Soţia vă va spune uneori că o neglijaţi. Poate că un beţiv vă va sparge mo¬bila din casă sau va da foc la o saltea. Poate va trebui să vă luptaţi cu el, dacă este violent. Uneori va trebui să chemaţi un medic şi apoi să administraţi alcoolicului sedative după sfatul acelui medic. Alteori, poate va trebui să chemaţi poliţia sau ambulanţa. Asemenea situaţii vor apărea din când în când.
Noi nu le prea permitem alcoolicilor o şedere îndelungată în casa noastră. Nu este bine pentru ei şi, adesea, se creează nişte complicaţii familiale serioase.
Dacă un alcoolic nu reacţionează favorabil, acesta nu este un motiv pentru a-i neglija familia. Este bine să le rămâneţi prieten şi să le oferiţi lor model dumneavoastră de viaţă. Dacă vor accepta şi vor pune în practică principiile spirituale, va exista o şansă mai mare pentru însănătoşirea capului familiei. Şi, chiar dacă el continuă să bea, familia va suporta mai uşor situaţia.
Alcoolicul care poate şi este dispus să se facă bine, nu are nevoie de prea multe acte de caritate, în sensul obişnuit al cuvân¬tului şi nici nu le vrea. Cei care se tânguie după bani şi adăpost înainte de a ieşi învingători din încleştarea cu alcoolul, se află pe o pistă falsă. Şi totuşi, noi facem imposibilul să le procurăm toate acestea, când avem un motiv să o facem. Deşi poate părea contra¬dictoriu, credem că nu este.
Problema nu este aceea de a da sau a nu da, ci de când şi cum să dăm. Iată unde se află diferenţa dintre reuşită şi nereuşită. Din momentul în care ne punem munca în slujba lor, alcoolicii încep să depindă de asistenţa noastră şi nu de Dumnezeu. Pretind tot soiul de lucruri, inclusiv faptul că nu pot birui alcoolul, până nu le rezolvă cineva nevoile materiale. Prostii. Unii dintre noi am îndu¬rat lovituri foarte dureroase până să ne intre în cap adevărul. Cu serviciu sau fără, cu soţie sau fără, nu ne-am oprit din băut câtă vreme am depins de alţi oameni şi nu de Dumnezeu.
Gravaţi adânc în conştiinţa fiecărui alcoolic ideea că însănăto¬şirea lei nu depinde de nici o fiinţă umană. Singura condiţie pentru reuşită este ca el să creadă în Dumnezeu şi o conştiinţă curată.
Şi acum, despre problema familială. Poate că alcoolicul este divorţat ori doar separat de soţie sau într-o relaţie tensionată cu ea. După ce a dres tot ce s-a mai putut drege în familie şi le-a ex¬plicat alor săi voile sale principii de viaţă, este bine ca el să pur¬ceadă imediat la punerea lor în practică acasă, dacă are norocul de a mai avea un cămin. Chiar dacă familia a greşit mult, aceasta nu trebuie să-l frământe pe el. Este bine ca el să se concentreze asu¬pra oglindirii spiritualităţii în propriile-i fapte. Certurile şi căuta¬tul paiului din ochii celorlalţi urmează să fie evitate cu orice preţ. Pentru obţinerea de rezultate pozitive, acest lucru trebuie realizat, chiar dacă în multe familii este ceva dificil. Prin perseverenţă, în câteva luni, efectul asupra familiei va fi remarcabil. Cuplurile cele mai incompatibile descoperă că se pot întâlni pe un teren comun de înţelegere. Încetul cu încetul, membrii familiei îşi văd de¬fectele proprii şi le recunosc. Acestea pot fi discutate într-o at¬mosferă de întrajutorare amicală.
După ce se vor vedea rezultate tangibile, familia va dori pro¬babil să vă însoţească pe drumul acesta. Toate se vor petrece în mod natural şi la timpul potrivit, atunci când alcoolicul continuă să se dovedească abstinent, chibzuit şi atent cu toţi, indiferent de ce spun sau fac ceilalţi. Evident, ni se întâmplă de multe ori să nu fim la înălţimea acestui ideal. Dar trebuie să încercăm să dregem stricăciunea imediat, dacă nu vrem să plătim printr-o beţie.
Dacă divorţul a fost deja definitivat sau cuplul este despărţit, este bine să nu se reunească în pripă. Alcoolicul trebuie mai întâi să fie sigur de însănătoşirea sa şi este bine ca soţia să înţeleagă pe deplin noul lui mod de viaţă. O eventuală reluare a vechii relaţii trebuie să se producă pe alte baze, mai bune decât cele găunoase din trecut. Aceasta înseamnă o atitudine şi un spirit cu totul noi. Uneori, este spre interesul tuturor ca respectivul cuplu să rămână separat, dar, evident, nu se pot impune nici un fel de reguli în acest sens. Presupunând că alcoolicul îşi continuă programul zi de zi, amândoi vor recunoaşte semnele propice momentului în care se poate relua viaţa în doi.
Degeaba spun unii alcoolici că nu se pot însănătoşi decât dacă familia se întoarce la ei. Nu este adevărat. În unele cazuri, dintr-un motiv sau altul, soţia nu se va mai întoarce niciodată. Reamintiţi-i unui asemenea alcoolic că refacerea sănătăţii sale nu depinde de oameni, ci de relaţia lui cu Dumnezeu. Am văzut oameni care s-au însănătoşit fără ca familiile să se reîntoarcă la ei. I-am văzut pe al¬ţii care au băut din nou, atunci când familiile s-au reîntors prea devreme.
Atât dumneavoastră, cât şi debutantul în A.A., trebuie să avansaţi zilnic pe calea progresului spiritual. Dacă perseveraţi, se vor petrece lucruri remarcabile. Privind în urmă, ne dăm seama că ce ne-a fost dăruit atunci când ne-am lăsat pe mâna lui Dumne¬zeu, a fost mai bun decât orice ne-am fi putut plănui noi. Urmaţi directivele unei Puteri superioare şi veţi trăi de îndată într-o lume nouă, minunată, indiferent de situaţia în care vă aflaţi acum!
Este bine ca atunci când ajutaţi un om şi familia acestuia, să aveţi grijă să nu participaţi la certurile lor. Altfel, s-ar putea să daţi cu piciorul şansei de a ajuta. Dar insistaţi pe lângă membrii fami¬liei asupra faptului că el a fost un om foarte bolnav şi că ar fi bine să fie tratat ca stare. Avertizaţi-i în legătură cu pericolul la care îl expun resentimentele sau gelozia. Accentuaţi faptul că defectele lui de caracter nu vor dispărea peste noapte. Explicaţi-le că omul a intrat într-o perioadă de maturizare. Cereţi-le să ţină minte, atunci când îşi pierd răbdarea, că există binecuvântarea absti¬nentei lui.
În cazul în care aţi reuşit să vă rezolvaţi propriile probleme familiale, relataţi familiei debutantului cum aţi procedat. În felul acesta, îi orientaţi în direcţia corectă fără să simţiţi nevoia de a-i mustra pentru greşelile lor. Relatarea modului în care dumnea¬voastră şi soţia dumneavoastră aţi rezolvat greutăţile vieţii de familie, valorează mai mult decât toate criticile din lume.
Atunci când suntem într-o formă spirituală bună, ne stă în puteri să facem tot felul de lucruri pe care alcoolicii n-ar trebui să le facă. De pildă, ni s-a spus mereu că nu avem ce căuta prin locurile în care se serveşte alcool; că nu avem voie să-l ţinem în casă; că trebuie să fugim de prietenii care beau; că trebuie să evi¬tăm filmele cu scene în care se bea; că nu avem voie să intrăm în baruri; că trebuie ca prietenii să-şi ascundă sticlele când mergem noi în vizită; că trebuie să nu ne gândim deloc la alcool şi să nu ni se amintească de el niciodată.
Experienţa noastră dovedeşte că lucrurile nu stau chiar aşa. Ne aflăm zilnic în asemenea situaţii. Alcoolicul care nu le poate face faţă are încă mentalitatea de alcoolic; ceva nu este în regulă cu starea sa spirituală. Singura lui şansă ar fi să se mute la Polul Nord, ca să se menţină abstinent, dar şi atunci există riscul ca un eschimos să apară cu o sticlă de scotch şi să distrugă totul! Între¬baţi-o pe soţia unui alcoolic care şi-a trimis soţul undeva departe, pe baza teoriei că îl va scăpa astfel de problema alcoolului!
Suntem convinşi de faptul că orice plan de combatere a alcoolismului care se bazează pe izolarea alcoolicului pentru ocrotire în faţa ispitei, este sortit eşecului. Încercarea alcoolicului de a se proteja de tentaţii ajută o vreme, dar el sfârşeşte de obicei într-o explozie de beţii mai urâte decât toate cele anterioare. Noi am încercat asemenea metode. Toate încercările de a face imposibilul au eşuat.
De aceea, nu ne conformăm regulii evitării locurilor cu bău¬tură, dacă avem un motiv întemeiat pentru a fi acolo. Aceasta in¬clude barurile, cluburile de noapte, discotecile, recepţiile, nunţile şi chiar reuniunile sociale mondene. Pentru cineva care are expe¬rienţă în viaţa cu un alcoolic, ideea poate părea ca o ispitire a Pro¬videnţei, dar nu este.
Remarcaţi că am precizat o premisă importantă. Deci, între¬baţi-vă de fiecare dată: "Am eu un motiv întemeiat - social, de afaceri sau personal - ca să mă duc în acel loc? Sau, nu cumva nădăjduiesc să pot retrăi pe furiş ceva din plăcerile de odinioară, în timp ce mă uit la alţii cum beau?" Dacă răspunsul este satis¬făcător, nu aveţi de ce să vă temeţi. Mergeţi sau nu, după cum pa¬re că este cel mai bine. Asiguraţi-vă că sunteţi pe un teren spiri¬tual solid înainte de a porni şi că vă mână un motiv foarte serios. Nu vă gândiţi la profitul personal dintr-o asemenea ocazie, ci la contribuţia pe care o puteţi aduce. Dacă vă simţiţi nesigur, este mai bine să ajutaţi un alt alcoolic, în loc să participaţi la o astfel de petrecere!
De ce să staţi mohorât într-un anturaj de băutori, suspinând după bunele zile de-odinioară? Dacă este o ocazie fericită, încercaţi să sporiţi atmosfera plăcută; dacă este o petrecere de afaceri, fiţi prezent şi participaţi cu entuziasm. Dacă însoţiţi pe cineva care doreşte să mănânce la un local, nu vă jenaţi să-i ţineţi companie.
Daţi de veste prietenilor că nu trebuie să-şi schimbe obiceiuri¬le din cauza dumneavoastră. La timpul şi local potrivit, explicaţi tuturor prietenilor de ce nu este alcoolul în relaţii bune cu dum¬neavoastră. Dacă explicaţia este exactă, puţini oameni vă vor mai îndemna să beţi. Pe când beaţi, vă retrăseseţi din lume încetul cu încetul. Acum vă reîntoarceţi în viaţa socială a acestei lume. Nu în¬cepeţi să vă retrageţi din nou, numai pentru că prietenii dumnea¬voastră consumă alcool.
Datoria pe care o aveţi acum este aceea de a fi acolo unde pu¬teţi fi de maxim ajutor altora, deci nu ezitaţi niciodată să vă duceţi undeva, dacă este în folosul cuiva. Este bine să nu ezitaţi să mer¬geţi şi în cele mai sordide locuri de pe pământ, în acest scop. Ră¬mâneţi în linia întâi a frontului vieţii cu astfel de motive în suflet şi Dumnezeu va avea grijă să ieşiţi la capăt nevătămat.
Mulţi dintre noi ţinem băutură în casă. Ne este deseori necesară, când trebuie să-i ajutăm pe noii "recruţi" să treacă prin răul sevrajului. Unii dintre noi îi servim cu băutură pe aceia dintre prietenii noştri care nu sunt alcoolici; alţii credem că nu este bine să servim băutură nimănui. Dar nu ne certăm niciodată între noi pe această temă. Considerăm că fiecare familie trebuie să decidă pentru sine, în lumina propriilor circumstanţe.
Avem mereu grijă să nu manifestăm intoleranţă sau senti¬mente de ură faţă de consumul de alcool ca practică socială. Din experienţă, ştim că o asemenea atitudine nu serveşte nimănui. Fiecare alcoolic, la început, se teme de aşa ceva când îl abordăm şi este incredibil de uşurat când descoperă că noi nu avem atitudi¬nea vânătorilor de vrăjitoare. Spiritul de intoleranţă îndepărtează alcoolici a căror viaţă ar putea fi salvată, dacă ar fi scutiţi de această atitudine stupidă. Cu ea, n-am face bine nici măcar cauzei temperanţei, deoarece nici un băutor dintr-o mie nu suportă păreri legate de alcool de la cineva care urăşte băutura.
Sperăm că, într-o zi, Alcoolicii Anonimi vor putea ajuta pu¬blicul să înţeleagă gravitatea problemei alcoolismului, dar suntem convinşi că nu este de folos nimănui să avem o atitudine de amă¬răciune sau ostilitate. Băutorii nu o vor tolera.
La urma urmelor, problemele ni le-am făcut cu mâna noastră. Sticla nu a fost decât un simbol. Şi apoi, noi nu ne mai războim cu nimeni şi nimic. Nu avem încotro!

Capitolul 8
PENTRU SOŢIILE ALCOOLICILOR*
( Scris în 1939, când existau puţine femei în A.A., acest capitol porneşte de la premisa că alcoolicul din casă este de obicei soţul. Dar multe dintre sugestiile oferite aici pot fi adaptate pentru a folosi persoanei care trăieşte cu o femeie alcoolică, indiferent dacă aceasta mai bea sau se reface prin A.A. O sursă suplimentară de ajutor este menţionată la sfârşitul acestui capitol.)

Cu puţine excepţii, până aici în cartea noastră, a fost vorba despre bărbaţi. Dar aceleaşi lucruri sunt valabile şi în privinţa femeilor. Activitatea noastră de întrajutorare cu femei alcoolice este în creştere. Ni s-a dovedit faptul că femeile îşi recâştigă sănătatea la fel de prompt ca şi bărbaţii, dacă ne urmează suges¬tiile.
Fiecare persoană care bea îi implică în problema sa pe cei apropiaţi, precum soţia care tremură de frica următoarei beţii si părinţii care îşi văd copilul prăpădindu-se.
Printre noi, se află soţii, rude şi prieteni a căror problemă s-a rezolvat, dar şi unii dintre cei care nu au găsit încă o soluţie fericită. Dorim ca soţiile Alcoolicilor Anonimi să comunici cu soţiile bărbaţilor care beau prea mult. Ceea ce au ele de spus este valabil pentru oricine este legal, prin rudenie sau sentimente, de un alcoolic.
Ca soţii ale Alcoolicilor Anonimi, dorim să fiţi convinse că puţini vă înţeleg aşa cum vă înţelegem noi. Dorim să analizăm greşelile pe care le-am făcut şi să vă asigurăm că nici o situaţie nu este atât de dificilă şi nici o nefericire atât de mare, încât să nu poată fi biruite.
Fără nici o îndoială, nu ne-a fost uşor. Am trăit timp înde¬lungat cu mândria rănită, in frustrare, auto-compătimire, confuzie şi teamă. Ele nu au fost o companie plăcută. Am cunoscut senti¬mentul dulceag de milă, dar şi resentimentele amare. Unele dintre noi treceam dintr-o extremă psihică într-alta, sperând mereu că, într-o zi, cel drag va redeveni el însuşi.
Din loialitate şi din dorinţa de a ne vedea soţii fie cu fruntea sus, ca alţi bărbaţi, am creat multe situaţii penibile. Da, am fost ge¬neroase şi ne-am sacrificat. Dar am minţit de nenumărate ori, ca să ne protejăm nouă mândria şi soţilor reputaţia. Ne-am rugat, am implorat, am avut răbdare; am lovit cu răutate; am fugit de acasă; am fost isterice; am fost îngrozite. Am încercat să stoarcem milă de la alţii. Ne-am răzbunat, prin relaţii amoroase cu alţi bărbaţi.
De multe ori seara, căminele noastre deveneau teren de bătălie. Dimineaţa următoare ne sărutam şi ne împăcam. Prietenii ne sfătuiau să dăm papucii soţilor noştri şi am făcut şi acest gest, convinse că pentru totdeauna - numai ca să-i primim înapoi în scurt timp, sperând, sperând mereu. Ei jurau solemn că s-au lăsat definitiv de băut; îi credeam, când nimeni nu mai putea sau nu mai voia să-i creadă. Apoi, după câteva zile, săptămâni sau luni, o luau fie de la început.
Rareori primeam vizite, neştiind niciodată cum sau când o să apară capul familiei. Acceptam foarte puţine invitaţii sociale. Am ajuns să trăim aproape singure. Când eram invitaţi undeva, soţii ni se îmbătau din sticlele ascunse prin buzunare şi ieşirea în oraş era ratată. Sau, dacă se abţineau de la băutură, atitudinea lor de martiri făcea să piară buna dispoziţie a tuturor.
Securitatea financiară era inexistentă. Fie că serviciul le era mereu periclitat, fie că-l pierduseră. Nici măcar o maşină blindată n-ar mai fi putut aduce acasă plicul cu salariul. Contul din bancă se topea precum zăpada în iunie.
Uneori erau la mijloc alte femei. Ce sfâşietoare descoperire! Cu ce cruzime ni se spunea că noi nu-i înţelegeam cum îi înţele¬geau ele!
Veneau pe capul nostru perceptorii, şerifii, şoferii de taxi fu¬rioşi, poliţia, vagabonzii, amicii şi chiar duduile aduse sub acope¬rişul nostru şi soţii ne reproşau că eram atât de neprimitoare. Ne făceau "pisăloage nesuferite" şi "scârbe". Ne învinovăţeau de stricarea bunei lor dispoziţii. A doua zi erau din nou ei înşişi, fie noi îi iertam şi încercam să uităm.
Am încercat să menţinem iubirea copiilor pentru tata. Celor mai mici le spuneam că tăticu' era bolnav, fără să ştim cât de aproa¬pe eram de adevăr. Tăticu' lovea copiii, spărgea uşile, făcea cio¬buri bibelouri dragi, smulgea din loc clapele pianului. În toiul unor astfel de scandaluri, pleca de acasă trântind uşa şi strigând că se dace să trăiască pentru totdeauna cu cealaltă femeie. Disperate, beam. Ne făceam criţă. Rezultatul neaşteptat era că soţilor părea să le placă.
Unele dintre noi am divorţat, ne-am luat copiii şi ne-am mutat la părinţi, în timp ce socrii ne criticau ca pe nişte dezertoare. Dar, cele mai multe dintre noi nu am divorţat şi am tot amânat ple¬carea. Până la urmă, ne-am căutat serviciu, pentru că mizeria era prea ameninţătoare.
Când beţiile au început să devină tot mai frecvente, am cerut sfatul medicilor. Simptomele fizice şi mintale alarmante, tenebre¬le din ce în ce mai adânci de remuşcări, deprimare şi de crize de inferioritate care puseseră stăpânire pe soţii noştri dragi ne îngro¬zeau şi ne înnebuneau. Ca vitele înhămate la roata de ocnă, tră¬geam răbdătoare, cu multă trudă şi ne prăbuşeam extenuate după fiecare efort inutil de a atinge pământ tare sub picioare. Cele mai multe dintre noi am rămas alături de ei până în ultimul stadiu, acela al internărilor la sanatoriu ori prin spitale sau chiar al con¬damnărilor la închisoare. Uneori am avut de a face cu zbierete de¬lirante şi cu accese de nebunie. Moartea a dat adesea târcoale.
Natural, în asemenea condiţii, am făcut multe greşeli. Unele au fost cauzate de necunoaşterea bolii alcoolismului, deşi uneori trăiam cu vaga impresie că aveam de a face cu oameni bolnavi. Dacă am fi cunoscut pe deplin natura bolii, poate că ne-am fi purtat altfel.
Cum era posibil ca pişte bărbaţi care îşi iubeau soţiile şi copiii, să fie atât de necugetaţi, de împietriţi, de cruzi? Asemenea oameni nu puteau iubi, gândeam noi. Şi, chiar când eram cel mai convinse că ei nu aveau inimă, ne copleşeau pe neaşteptate cu promisiuni şi atenţii. O vreme, erau iarăşi blânzi şi tandri, numai ca să aibă ce să distrugă din nou curând. Dacă îi întrebam de ce s-au apucat fie de băut, găseau o scuză prostească sau nu găseau nici una. Cât de derutant era total, ce dezolant! Oare ne-am înşelat chiar aşa de tare în privinţa lor, când ne-am căsătorit? Când beau, deveneau nişte străini. Uneori păreau înconjuraţi de un zid in¬vizibil, de nepătruns.
Fie dacă nu-şi iubeau familia, cum puteau fi atât de orbi în privinţa propriei lor persoane? Ce se întâmplase cu raţiunea lor, cu bunul simţ, cu puterea voinţei? Cum de nu vedeau că se distru¬geau cu băutura? Cum se putea să fie de acord cu noi când le ară¬tam toate pericolele la care se expuneau bând, ca imediat după aceea să se îmbete iar?
Acestea sunt câteva dintre întrebările cu care se frământă fe¬meile căsătorite cu alcoolici. Sperăm că prezenta carte a adus câ¬teva răspunsuri.
Poate că soţul dumneavoastră trăieşte de câtva timp în acea lume stranie a alcoolismului, în care total este deformat şi exage¬rat. Ştiţi că partea bună din el vă iubeşte cu adevărat. Desigur există nepotriviri de caracter între soţ şi soţie, dar de cele mai mul¬te ori, soţul alcoolic este neiubitor şi urâcios numai în aparenţă; de obicei, el spune şi face lucruri îngrozitoare din cauză că are mintea chinuită de boală. Astăzi, majoritatea dintre bărbaţii noştri sunt nişte soţi şi taţi mai buni decât oricând înainte.
Încercaţi să nu vă condamnaţi soţul alcoolic, indiferent de ce spune sau face. El nu este decât un om foarte bolnav şi, boala aceasta îl face nerezonabil. Trataţi-l, dacă puteţi, ca şi cum ar avea pneumonie. Când vă irită rău de tot, amintiţi-vă că e un om foarte grav bolnav.
La cele spuse mai sus există o excepţie. Suntem conştiente de faptul că unii bărbaţi sunt mânaţi de intenţii foarte rele şi că nici toată răbdarea din lume nu ar putea schimba situaţia. Alcoolicul cu un astfel de temperament poate folosi acest capitol ca armă cu care să vă lovească. Nu-i permiteţi această libertate. Dacă aveţi certitudinea că face parte din această categorie, poate că este pre¬ferabil să-l părăsiţi. Trebuie oare să-I lăsaţi să vă distrugă viaţa, dumneavoastră şi a copiilor, mai ales când are la îndemână o me¬todă pentru a înceta băutul şi maltratările, dacă ar vrea cu adevă¬rat să-şi dea silinţa?
Problema cu care vă luptaţi se încadrează într-una dintre ur¬mătoarele patru categorii:
1. Poate că soţul dumneavoastră nu este decât un băutor în¬răit. Fie că bea constant, fie că bea în cantităţi mari, o face numai la anumite ocazii. Probabil cheltuieşte prea mult pe băutură. Poate că alcoolul îi vlăguieşte mintea şi trupul, deşi el nu este conştient de acest fenomen. Uneori vă face de ocară, pe dumneavoastră şi pe prietenii săi. Este convins că poate bea cu măsură, că băutura nu-i face nici un rău, că îi este indispensabilă în afaceri. Probabil că s-ar considera insultat, dacă cineva i-ar spune că este alcoolic. Lumea este plină de oameni ca el. Unii reuşesc să se astâmpere sau să înceteze băutul definitiv, alţii nu. Dintre cei care continuă să bea, mulţi vor deveni cu adevărat alcoolici, după o vreme.
2. Soţul dumneavoastră dovedeşte lipsă de autocontrol, pen¬tru că este incapabil să se lase de băut chiar şi atunci când vrea. Adesea devine insuportabil când bea. Recunoaşte că aşa stau lucrurile, dar este convins că data viitoare n-o să se mai întâmple. A început, cu sau fără cooperarea dumneavoastră, să caute meto¬de de a bea cu măsură sau de a se abţine. Probabil că prietenii au început să-l părăsească şi are probleme la serviciu. Din când în când este îngrijorat şi devine conştient de faptul că nu poate bea ca alţi oameni. Bea uneori de dimineaţă şi apoi şi în cursul zilei, ca să-şi poată stăpâni nervozitatea. Este chinuit de remuşcări după ce bea mult şi vă spune că vrea să înceteze. Dar, de cum îi trece răul, începe să se gândească din nou la o cale de a bea cu măsură data viitoare. Credem că un asemenea om este în pericol, pentru că are semnele distinctive ale alcoolicului adevărat. Poate că îşi vede încă de afaceri cum trebuie şi este departe de a fi distrus total. Cum se spune adesea printre noi, "el vrea să vrea să încete¬ze băutul".
3. Omul acesta a ajuns mult mai rău decât cel din a doua cate¬gorie, deşi a fost ca el, până nu demult. Prietenii I-au abandonat, căsnicia este aproape ratată şi nu se poate ţine de serviciu. Pro¬babil că a fost deja nevoie să chemaţi doctoral şi a început osteni¬torul tur al spitalelor şi sanatoriilor. Recunoaşte că nu poate bea ca alţi oameni, dar nu înţelege de ce. Se agaţă de ideea că tot va mai putea găsi o tale de a bea normal. Poate că a ajuns la stadiul în care doreşte cu disperare să înceteze băutul, dar nu poate. Ca¬zul lui mai prezintă câteva întrebări la care vom încerca să răs¬pundem pentru folosul dumneavoastră. Există încă speranţe mari într-un asemenea caz.
4. Poate că soţul dumneavoastră v-a adus la disperare. A fost internat de nenumărate ori. Este violent sau pare de-a dreptul ne¬bun când bea. Uneori, bea chiar pe drumul de la spital spre casă. Probabil că a trecut deja printr-un delirium tremens fie medicii vă sfătuiesc să-l internaţi definitiv. Poate că este deja internat la azil. Dar nici această imagine nu este chiar aşa de sumbră cum pare. Soţii multora dintre noi au ajuns atât de departe. Şi totuşi, s-au fă¬cut bine.
Să ne întoarcem acum la soţul din prima categorie. Oricât de ciudat ar părea, se ajunge greu la un capăt cu el. Îi place să bea pentru că băutura îi stimulează imaginaţia şi se simte mai aproape de prieteni când bea cu ei. Poate că şi dumneavoastră vă cade bi¬ne un păhărel în compania lui, atunci când nu bea prea mult. Aţi petrecut multe seri fericite împreună, tăifăsuind şi bând la gura sobei. Poate că amândurora vă plac acele petreceri care nu sunt plictisitoare tocmai pentru că se serveşte băutură. Şi nouă ne-au căzut bine asemenea seri de amuzament. Ştim ce efect benefic are alcoolul asupra relaţiilor sociale. Unele dintre noi, dar nu în una¬nimitate, credem chiar că băutura îşi are şi partea ei bună, când este consumată rezonabil.
Cel dintâi principiu al succesului este să nu vă înfuriaţi nicio¬dată. Chiar dacă soţul devine atât de insuportabil încât trebuie să plecaţi de acasă pentru o vreme, faceţi-o fără ranchiună. Răbdarea şi calmul vă sunt indispensabile.
Următoarea sugestie este aceea că ar fi bine să nu-i spuneţi niciodată ce să facă în legătură cu băutul. Dacă îi intră în cap că îl cicăliţi sau că vreţi să-i stricaţi buna dispoziţie, şansa de a realiza ceva vi se reduce la zero. Va fi pentru el o scuză, ca să bea mai mult. Vă va spune că este un neînţeles şi apoi vor veni serile în care veţi fi mereu singură. Îşi va căuta pe cineva care să-l conso¬leze - şi nu întotdeauna un alt bărbat.
Luaţi hotărârea de a nu lăsa ca băutul soţului să vă ruineze re¬laţiile cu copiii şi prietenii. Ei au nevoie de compania şi ajutorul dumneavoastră. Chiar dacă soţul bea, viaţa vă poate rămâne plină şi utilă. Noi cunoaştem femei care şi-au păstrat curajul şi ferici¬rea, chiar şi în asemenea condiţii. Nu vă irosiţi vlaga în încercări de îndreptare a soţului. Cu toate eforturile, s-ar putea să nu vă stea în puteri s-o faceţi.
Ştim că asemenea sugestii sunt uneori greu de urmat. Dar vă veţi scuti de multe dureri de inimă, dacă veţi reuşi să le luaţi în considerare. Şi se prea poate ca soţul să vă aprecieze răbdarea şi înţelepciunea. O asemenea atitudine poate crea baza unei discuţii prieteneşti în legătură cu băutul său. Lăsaţi-l pe el să deschidă su¬biectul. Feriţi-vă de a-l critica într-o asemenea discuţie. Încercaţi să vă puneţi în locul lui. Dovediţi-i că vreţi să-I ajutaţi, nu să-l cri¬ticaţi.
Când se iveşte o asemenea discuţie, îi puteţi sugera să ci¬tească această carte sau cel puţin capitolul despre alcoolism. Spuneţi-i că îngrijorarea dumneavoastră este mai mult ca sigur neîntemeiată; că sunteţi convinsă că el ştie mai bine despre ce este vorba; că este bine ca fiecare om care bea să înţeleagă clar ce riscuri îşi asumă atunci când bea prea mult. Arătaţi-i că aveţi încredere în puterea sa de a lăsa băutura de-o parte sau de a bea cu măsură. Spuneţi-i că nu vreţi să-i luaţi plăcerile, ci doar ca el să-şi îngrijească sănătatea. Poate veţi reuşi astfel să-i stârniţi interesul pentru înţelegerea alcoolismului.
Probabil că unii dintre cunoscuţii lui Sunt alcoolici. Sugeraţi-i să vă ocupaţi împreună de acei oameni. Băutorilor le place să aju¬te alţi băutori. Poate că soţul va vrea să stea de vorbă cu unul dintre ei.
Dacă metoda aceasta nu pare să dea roade, este mai bine să renunţaţi la subiect, dar să ştiţi că, după o asemenea discuţie prie¬tenească, îl va redeschide el însuşi mai târziu. Va trebui să aveţi răbdare şi să aşteptaţi, dar merită. Între timp, încercaţi s-o ajutaţi pe soţia altui băutor serios. Dacă acţionaţi pe baza acestor prin¬cipii, se prea poate ca soţul dumneavoastră să înceteze băutul sau să revină la băutul moderat.
Presupunând că soţul se află în a doua categorie, principiile de mai sus rămân valabile, cu deosebirea că, după proxima beţie, îl veţi întreba dacă ar vrea să se lase de băut cu adevărat. Nu-i cereţi s-o facă de dragul dumneavoastră sau al nimănui altcuiva. În¬trebaţi-I doar dacă ar vrea. Şi s-ar putea să vrea.
Arătaţi-i această carte şi spuneţi-i ce aţi aflat despre alcoo¬lism. Să înţeleagă faptul că autorii cărţii, fiind ei înşişi alcoolici, ştiu despre ce vorbesc. Spuneţi-i câte ceva despre povestirile citite. Dacă se sfieşte de subiectul remediului spiritual, spuneţi-i să arunce o privire asupra capitolului despre alcoolism. Poate că atunci i se va stârni interesul pentru continuarea lecturii.
Dacă este entuziasmat de ideile acestea, cooperarea dumnea¬voastră va fi foarte importantă pentru el.
Dacă reacţionează cu răceală sau crede că nu este alcoolic, vă sugerăm să-l lăsaţi în pace. Nu-l împingeţi de la spate să urmeze programul. Sămânţa a fost plantată în spiritul lui. Ştie că mii de bărbaţi în situaţia lui s-au făcut bine. Dar nu-i reamintiţi aceste lu¬cruri imediat după ce-a băut, pentru că se va mânia. Mai devreme sau mai târziu, îl veţi găsi recitind cartea, din scoarţă în scoarţă. Lăsaţi-l să se împotmolească de suficiente ori în băutură şi să se convingă singur că trebuie să facă ceva; cu cât îl zoriţi mai mint, cu atât se va îndepărta mai mint momentul însănătoşirii.
Dacă soţul este din categoria a treia, s-ar putea să aveţi noroc. Sunteţi deja sigură că vrea să înceteze băutul, deci vă puteţi dote la el cu această carte, bucuroasă de parcă aţi fi găsit o comoară în fundul grădinii. Poate că nu vă va împărtăşi entuziasmul, dar vă garantăm că va citi cartea, ba mai mult, poate va începe progra¬mul imediat. Oricum, nu va trebui să aşteptaţi prea mult. Nu-l presaţi. Lăsaţi-l să decidă singur. Rămâneţi în toane bune, cât durează următoarea serie de beţii. Nu vorbiţi despre situaţia lui sau despre această carte, decât dacă aduce el vorba.
În unele cazuri, este mai bine ca cineva din afara familiei să-i prezinte cartea. O astfel de persoană ar putea avea mai mult spor în a-l stimula să acţioneze, fără să-i trezească ostilitatea.
Dacă soţul este un om normal în celelalte privinţe, aveţi multe şanse cu el, în acest stadiu.
S-ar putea crede că bărbaţii din a patra categorie nu mai au nici o şansă, dar nu este aşa. Mulţi dintre membrii Alcoolicilor Anonimi au fost din această categorie. Nimeni nu-şi mai făcea speranţe în legătură cu ei; înfrângerea părea sigură. Şi totuşi, însănătoşirea lor a fost spectaculoasă şi în forţă.
Există excepţii. Unii sunt atât de rău distruşi de alcool, încât nu se mai pot opri din băut. În unele cazuri, alcoolismul este com¬plicat de alte boli. Un medic sau un psihiatru competent vă poate spune dacă sunt complicaţii de o natură serioasă.
În orice caz, încercaţi să-l faceţi să citească această carte. Poate va reacţiona cu entuziasm. Dacă este internat deja la cronici, dar atât doctorul lui cât şi dumneavoastră sunteţi convinşi că este sincer dornic să se refacă, daţi-i o şansă de a încerca metoda noastră - desigur, în cazul în care medicul nu consideră că pa¬cientul este într-o stare total ieşită din comun sau chiar pericu-loasă.
Facem această recomandare destul de încrezătoare în ceea ce spunem. Alcoolicii Anonimi lucrează de ani de zile cu alcoolici internaţi la cronici. De la publicarea acestei cărţi, A.A.-ul a ajutat la externarea din aziluri psihiatrice şi spitale de toate felurile a mii de alcoolici. Majoritatea nu au mai fost internaţi niciodată. Puterea lui Dumnezeu pătrunde adânc!
Dacă situaţia dumneavoastră este diametral opusă celei de mai sus, probabil că soţul este în libertate, dar ar trebui internat. Unii oameni nu pot sau nu vor să se facă bine de pe urma alcoo¬lismului. Considerăm că li se face un bine dacă sunt internaţi, când devin prea periculoşi. Dar este bine să fie întotdeauna consultat mai întâi un medic competent. Soţiile şi copiii acestor oameni trec prin suferinţe oribile, dar nu mai mari decât suferinţa alcoolicilor înşişi.
În unele cazuri, viaţa trebuie luată de la început. Cunoaştem femei care au făcut-o. Dacă se adoptă un mod de viaţă spiritual, drumul este mai puţin anevoios.
Dacă aveţi un soţ care bea, probabil că vă îngrijorează ce gân¬desc oamenii şi vă a groază să daţi ochii cu prietenii. Vă închideţi din ce în ce mai mult în sine şi sunteţi convinsă că toată lumea vorbeşte despre cum stau lucrurile în căminul dumneavoastră. Ocoliţi subiectul băutului chiar şi când vorbiţi cu propriii părinţi. Nu ştiţi ce să le spuneţi copiilor. Când soţul este într-un hal fără de hal, deveniţi o pustnică înspăimântată şi vă doriţi ca telefonul să nu fi fost inventat.
Considerăm că această stânjeneală este în cea mai mare parte nejustificată. Nu este nevoie să discutaţi cu lux de amănunte si¬tuaţia soţului, dar vă puteţi informa discret prietenii cu privire la natura bolii lui, având mare grijă să nu-l puneţi în situaţii neplăcu¬te şi să nu-i faceţi vreun rău.
Dacă le explicaţi cu grijă unor asemenea persoane că soţul dumneavoastră este bolnav, creaţi o atmosferă nouă. Barierele care se ridicaseră între prieteni şi dumneavoastră vor dispărea, odată cu creşterea sentimentelor lor de înţelegere şi simpatie. Nu vă veţi mai simţi jenată, nici obligată să vă scuzaţi mereu soţul, ca şi când ar fi lipsit de voinţă, când în realitate el este un om de caracter.
Curajul dumneavoastră de o natură nouă, firea dumneavoastră bună şi stăpânirea de sine vor face minuni în societate.
Acelaşi principiu se aplică şi în faţa copiilor. Este bine să nu vă amestecaţi în certurile dintre ei şi tatăl lor când bea, decât dacă trebuie să-i protejaţi când este violent. Folosiţi-vă întreaga energie pentru a promova o cât mai bună înţelegere a situaţiei. Atunci, acea tensiune teribilă, tipică familiilor cu băutori-problemă, va descreşte în intensitate.
Deseori v-aţi simţit obligată să spuneţi patronului şi prieteni¬lor soţului că era bolnav, când, în realitate, el era beat. Evitaţi cât se poate să răspundeţi la întrebările pe această temă. Lăsaţi-l pe el să se explice, ori de câte ori este posibil. Din dorinţa de a-l proteja, nu trebuie să ajungeţi să recurgeţi la minciuni în faţa unor oameni care au dreptul să ştie unde este el şi ce face. Când a treaz şi în toane bane, discutaţi problema cu el. Întrebaţi-l ce vrea el să faceţi data viitoare când vă va parte în acea postură. Dar aveţi grijă să nu manifestaţi ranchiună pentru ultima dată când a făcut-o.
Mai există o teamă care vă poate paraliza, aceea că soţul îşi va pierde postul. Vă gândiţi la ce dezonoare şi ce vremuri grele vă aşteaptă, pe dumneavoastră şi pe copii şi s-ar putea chiar să treceţi prin aşa ceva. Poate aţi mai trecut prin acea experienţă, chiar de multe ori. Dacă se mai repetă, priviţi-o într-o lumină nouă. Poate că va fi o binecuvântare! Poate că este ceea ce-l va convinge pe soţ că vrea să înceteze băutul pentru totdeauna. Iar dumneavoastră ştiţi acum că poate s-o facă dacă vrea! În nenumărate cazuri, această aparentă calamitate s-a dovedit a fi un avantaj, ea deschi¬zând cărarea care ducea spre descoperirea lui Dumnezeu.
După cum am mai spus, viaţa este mai bună, când este trăită pe un plan spiritual. Dacă Dumnezeu poate rezolva dilema veche de când lumea a alcoolismului, vă poate rezolva şi dumneavoastră
Ca soţii de alcoolici, am descoperit că, fiind şi noi oameni, am suferit şi noi de trufie, de auto-compătimire, de vanitate şi de toate celelalte trăsături care definesc o persoană egocentrică; ba am fost ¬multe ori - şi egoiste şi lipsite de onestitate. Când soţii noştri au început să aplice principii spirituale în viaţa lor, am început să vedem că ele erau de dorit şi în ceea ce ne privea pe noi.
La început, o parte dintre noi crezuserăm că ne puteam lipsi acel ajutor. Ne consideram femei cumsecade, în general, ca¬pabile de a fi mai drăguţe dacă soţii încetau băutul. Dar ideea că un prea bane ca să avem nevoie de Dumnezeu a fost o idee ridicolă.¬
Acum, încercăm să aplicăm principii spirituale în toate domeniile vieţii şi descoperim că astfel se rezolvă şi problemele noastre; frica se risipeşte şi nu mai cunoaştem îngrijorarea şi orgoliul rănit, ceea ce este un lucru minunat. Vă îndemnăm să încercaţi programul nostru, deoarece nimic nu-i va fi mai de ajutor soţului dumneavoastră, decât o atitudine radical schimbată faţă de el iar Dumnezeu vă va arăta cum să vi-o însuşiţi. Urmaţi aceeaşi cale cu soţul dumneavoastră, dacă este posibil.
Desigur, veţi fi foarte fericită, dacă veţi găsi o soluţie, împreună cu soţul, la problema gravă a alcoolismului. Însă nu toate problemele vi se vor rezolva peste noapte. Sămânţa a început să încolţească într-un sol nou, dar creşterea este abia la început. Cu toată fericirea nou găsită, vor mai fi urcuşuri şi coborâşuri. Multe dintre vechile probleme vor continua să existe şi este normal să fie aşa.
Şi dumneavoastră şi soţul veţi trece prin multe încercări la capitolul încrederii şi sincerităţii. Este bine să le priviţi ca parte din educaţia dumneavoastră de viaţă. Veţi face greşeli, dar dacă sunteţi de bună credinţă, ele nu vă vor zădărnici eforturile, dimpotrivă le veţi putea transforma într-un capital util. Cu depăşirea fiecărei dificultăţi, modul de viaţă vi se va îmbunătăţii din ce în ce mai mult.
Printre obstacolele peste care veţi da se află iritarea, sentimentele rănite şi resentimentele. Soţul va fu uneori nerezonabil şi vă va veni să-l criticaţi. Dintr-un norişor de la orizontul căsniciei dumneavoastră, se pot aduna nori grei care ascund trăsnetele certurilor. Aceste disensiuni familiale sunt deosebit de periculoase, în special pentru soţul dumneavoastră. Va trebui adesea să căraţi povara evitării lor sau ţinerii lor sub control. Să nu uitaţi niciodată că resentimentul este un risc mortal pentru alcoolici. Nu vrem să spunem că trebuie să fiţi de acord de fiecare dată cu soţul, atunci când există o diferenţă onestă de opinii. Aveţi doar grijă să nu vă exprimaţi dezaprobarea prin critici sau cu ură.
Amândoi veţi constata că este mai uşor să treceţi peste marile dificultăţi, decât peste cele mărunte. De aceea, la prima discuţie înfierbântată care se va ivi, indiferent pe ce temă, amintiţi-vă că amândoi aveţi privilegiul de a fi primul care să spună, zâmbind: „Nu vreau să ne certăm! Iartă-mă, prea m-am tulburat. Hai să amânăm discuţia pe mai târziu”. Dacă soţul încearcă să trăiască pe baze spirituale, va face şi el tot ce-i stă în puteri pentru a evita conflictele şi disputele.
El ştie că vă datorează multe şi că simpla menţinere a abstinenţei nu este suficientă ca să-şi achite datoriile. Se străduieşte să repare ce-a stricat, dar nu vă aşteptaţi la prea multe. Obiceiurile lui de gândire şi acţiune sunt vechi, fiind acumulate în decursul multor ani. Cuvintele de ordine pentru dumneavoastră acum sunt răbdare, toleranţă, înţelegere şi iubire. Fie ca ceea ce spuneţi şi faceţi să fie o demonstraţie a acestor noţiuni. Atunci, ele se vor răsfrânge şi dinspre el spre dumneavoastră. Trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască, este regula zilei. Dacă amândoi dovediţi bunăvoinţa de a vă îndrepta propriile greşeli, vor rămâne foarte puţine motive pentru critici de ambele părţi.
Noi, femeile, ne-am format un portret al bărbatului ideal, pe care l-am dori întruchipat în soţii noştri. Este cât se poate de firesc, deci, să gândim că ei se vor ridica la înălţimea acelui nepreţuit ideal, acum că s-a rezolvat problema băutului. Dar aşa ceva nu prea este posibil, pentru simplul motiv că soţul se află, ca şi dumneavoastră, abia la începutul maturizării. Aveţi răbdare.
Un alt sentiment preconceput poate fi acela de resentimente faţă de faptul că iubirea şi loialitatea pe care le-am pus la bătaie nu i-au putut vindeca pe soţii noştri de alcoolism. Detestăm gândul că din conţinutul unei cărţi sau din efortul unui alt alcoolic, s-a realizat în doar câteva săptămâni ceea ce ne zbătuserăm noi să realizăm, fără succes, timp de ani de zile. Acestea sunt momentele în care uităm că alcoolismul este o boală asupra căreia noi nu avem nici o putere. Soţul va fi primul care va recunoaşte că numai devotamentul şi grija dumneavoastră I-au ţinut până a putut avea o experienţă spirituală, s-ar fi pră¬buşit demult. Atunci când vi se strecoară în suflet resentimentele, opri~i-vă o clipă şi număraţi de câte ori aţi fost binecuvântată: la urma urmelor, familia este fie împreună, alcoolul nu mai este o problemă fie dumneavoastră, împreună cu soţul, construiţi un viitor la care nici n-aţi îndrăznit să visaţi.
O altă dificultate de semnalat este aceea că s-ar putea să deve¬niţi geloasă din cauza atenţiei pe care o acordă el din abundenţă alcoolicilor. V-a fost atâta timp dor de compania lui fie acum el petrece ceasuri îndelungi ajutând alţi bărbaţi şi familiile acestora. Consideraţi că acum ar trebui să vă aparţină în exclusivitate. Însă adevărul este că îi face bine să-i ajute pe alţi alcoolici, pentru că numai aşa îşi poate păstra propria abstinenţă. Uneori, această muncă de întrajutorare îl captivează atât de mint, încât neglijează tot restul. Casa vi se umple de străini, dintre care unii vă sunt anti¬patici fie soţul este deosebit de interesat de problemele acestora, dar este indiferent la ale dumneavoastră. Nu va ajuta la nimic dacă i-o spuneţi de la obraz sau dacă îl presaţi să vă acorde mai multă atenţie. Considerăm că este o mare greşeală să încercaţi să-i stăviliţi entuziasmul pentru întrajutorarea cu alţi alcoolici. Ar fi bine, atât cât vă stă în puteri, să vă alăturaţi lui în ceea ce face. Vă sugerăm să vă gândiţi la soţiile noilor săi prieteni alcoolici, care au nevoie de sfaturile şi iubirea cuiva care a trecut prin ce-aţi trecut dumneavoastră.
Poate că este adevărat că aţi trăit în izolare timp îndelungat, deoarece băutul soţului o izolează în multe cazuri şi pe soţie. Prin urmare, poate că aveţi tot aşa de mare nevoie de ceva nou care să vă intereseze, de o cauză nobilă pentru care să simţiţi că se merită să trăiţi, precum are şi el. Cooperând, în loc să vă plângeţi, veţi descoperi că entuziasmul lui excesiv se va mai tempera. În amân¬doi se va trezi un nou simţ al responsabilităţii faţă de alţii.
Este important ca amândoi să vă gândiţi mai mult la cum să contribuiţi la viaţă şi nu la câte aţi putea obţine de la ea. Inevita¬bil, dacă veţi proceda aşa, viaţa vă va fi mai împlinită, cu mult mai bună decât cea din trecut.
Se mai poate întâmpla, ca după un start cinstit pe noul drum, soţul să vă descumpănească total, venind acasă beat, tocmai când lucrurile mergeau deosebit de bine. Dacă sunteţi convinsă că vrea să termine cu băutul, nu este nevoie să vă alarmaţi. Deşi este infi¬nit mai bine să nu recidiveze niciodată, după cum s-a dovedit a fi cu mulţi dintre soţii noştri, o recidivă prinde bine în unele cazuri. Soţul va vedea imediat că va trebui să-şi sporească eforturile în activităţile spirituale, dacă are de gând să supravieţuiască. Nu este nevoie să-i reamintiţi deficienţa spirituală de care suferă, pentru că o ştie el prea bine. Încurajaţi-l şi întrebaţi-l cu ce l-aţi putea ajuta mai mult.
Cel mai mic semn de frică sau de intoleranţă îi poate micşora şansele de însănătoşire. Într-un moment de slăbiciune, îşi poate găsi una dintre acele puerile scuze pentru a bea, ca de pildă faptul că vă sunt antipatici prietenii lui.
Nu încercăm absolut niciodată să aranjăm treburile în viaţa soţului cu scopul de a-l scuti de tentaţii. El va sesiza chiar şi cea mai mică încercare de-a dumneavoastră de a-i aranja întâlnirile şi afacerile aşa ca să nu fie tentat la băutură. Daţi-i libertate deplină, să vină şi să plece după cum doreşte. Este un lucru foarte important. Dacă se îmbată, nu vă blamaţi. Dumnezeu i-a luat sau nu i-a luat problema băutului. Dacă nu i-a luat-o, este bine s-o aflaţi imediat, pentru că astfel o puteţi amândoi lua fie de la baza lucrurilor. Pentru a preveni o repetare a recidivei, puneţi problema aceasta în mâinile lui Dumnezeu, exact aşa cum faceţi cu toate celelalte.
Suntem conştiente de faptul că v-am dat multe sfaturi şi re¬pere de urmat. Poate vi s-a părut că v-am ţinut prelegeri. Regre¬tăm dacă v-am lăsat cu această impresie, pentru că nici noi nu ne prea dăm în vânt după cei care ne ţin teorii. Însă cele relatate aici se bazează pe experienţa noastră, din care o parte a fost dureroasă. A trebuit să aflăm aceste lucruri cu preţul unor grele încercări. De aceea dorim atât de mint să înţelegeţi ce se petrece. Astfel veţi putea evita dificultăţile care nu sunt necesare. (*Comunitatea Grupurilor Familiale Al-Anon a fost formată la aproximativ treisprezece ani după redactarea acestui capitol. Deşi funcţionează complet se¬parat de Alcoolicii Anonimi, Al-Anon-ul foloseşte principiile generate ale pro¬gramului A.A., ca un ghid pentru soli, soţii, rude, prieteni şi alte persoane apro¬piate alcoolicilor. Paginile anterioare, (deşi se adresează numai soţiilor) indică acele probleme cu care se confruntă şi toţi ceilalţi. Alateen, comunitatea pentru adolescenţii care au părinţi alcoolici, este o parte a Al-Anon-ului.)