Capitolul 9
VIAŢA FAMILIEI DE ACUM ÎNAINTE
Femeile din familiile noastre v-au prezentat, în capitolul pre¬cedent, câteva sugestii în legătură cu atitudinea pe care o poa¬te lua soţia faţă de soţul aflat în etapa însănătoşirii, lăsându-vă poate cu impresia că el trebuie învelit în vată şi urcat pe un pie¬destal. Numai că, pentru ca readaptarea la o viaţă normală de fa¬milie să reuşească, procedeul este exact invers. Este bine ca toţi membrii familiei să se afle pe un teren comun de toleranţă, înţelegere şi iubire.
Aceasta implică un proces de dezumflare a orgoliului. Al¬coolicul, soţia, copiii, socrii - toţi au, mai mint ca sigur, ideile lor fixe despre ce atitudine ar trebui să aibă familia faţă de ei. Fiecare are interesul ca dorinţele sale să fie respectate. Considerăm că, din ce un membru al familiei pretinde mai mult ca ceilalţi să lase de la ei, din aceea se creează mai multe resentimente din partea acestora fie atmosfera devine încărcată de discordie şi nefericire.
Şi anume de ce? Nu cumva deoarece fiecare vrea să joace ro¬lul principal? Nu cumva fiindcă fiecare doreşte să reorganizeze viaţa de familie după propriile sale idei? Nu cumva fiindcă, in¬conştient, fiecare încearcă să vadă ce poate obţine de la familie, în lot de ce ar putea dărui el însuşi?
Încetarea băutului nu este decât primul pas de ieşire dintr-o stare extrem de tensionată şi anormală. Cum ne spunea un doctor, "Ani de zile trăiţi alături de un alcoolic transformă orice soţie sau copil într-o persoană nevrotică. Într-o anumită măsură, întreaga familie este bolnavă". Familiile trebuie să înţeleagă de la început că noul drum nu va fi tot timpul sub un cer fără nori; că fiecare, la rândul său, va avea momente în care îl vor durea picioarele sau în care se va abate de la drum şi că îi vor apărea în tale scurtături şi ocolişuri ispititoare, pe care se poate uşor rătăci.
Permiteţi-ne acum să vă arătăm câteva dintre obstacolele peste care va da familia şi să vă sugerăm căi pentru evitarea acestora ¬sau chiar pentru transformarea lor în ceva folositor.
Membrii familiei alcoolicului îşi doresc fierbinte să se simtă iar fericiţi şi în siguranţă. Ei îşi amintesc cum era pe vremea în care tata era prosper, afectuos şi atent. Viaţa actuală este compa¬rată cu viaţa de atunci şi, dacă nu se ridică la acelaşi nivel, familia se consideră nefericită.
Încrederea familiei în tăticu' este mare. Zilele bune de altădată se vor întoarce curând, îşi spun toţi. Uneori, ei au pretenţia ca tă¬ticu' să aducă înapoi acele zile numaidecât, considerând că Dum¬nezeu le datorează această răsplată aşteptată de atâta timp! Din păcate, capul familiei a petrecut ani de zile distrugându-şi servi¬ciul, sentimentele de afecţiune, prieteniile, sănătatea - toate aces¬tea fiind acum dărâmate sau îngropate în ruină. Va fi nevoie de timp pentru reconstrucţie. Noul edificiu va fi, până la urmă, mai frumos decât cel vechi, dar construirea lui necesită ani de zile.
Tatăl ştie că el este de blamat; s-ar putea să aibă nevoie de ani de muncă pentru a se restabili financiar, dar nu trebuie să i se scoată ochii pentru aceasta. Poate că nu va mai ajunge niciodată să câştige la fel de mulţi bani ca înainte. Dacă familia este înţe¬leaptă, îl va admira pentru ceea ce încearcă să fie, nu pentru ceea ce încearcă să câştige.
Din când în când, amintiri neplăcute vor înnegura prezentul, pentru că aproape fiecare alcoolic poartă marca escapadelor din vremea băutului, fie ele comice, umilitoare, ruşinoase sau tragice. Primul impuls este acela de a îngropa aceste amintiri sub podeaua unei pivniţe întunecoase şi de a zăvorî uşa cu zece lacăte. Unele fa¬milii cred că un viitor fericit nu este posibil decât dacă se dă uitării tot trecutul. Noi considerăm că acesta este un punct de vedere egocentric şi în direct conflict cu noul mod de viaţă.
Henri Lord remarca odată, plin de înţelepciune, că experienţa este lucrul cel mai valoros în viaţă. Este adevărat, dar numai dacă suntem dispuşi să învăţăm din experienţele trecute. Nu ne vom maturiza decât dacă ne vom recunoaşte şi corecta greşelile, astfel ca ele să devină bunuri de preţ. Trecutul alcoolicului devine astfel bunul cel mai de preţ al familiei şi adesea este singura ei avere!
Acest trecut dureros poate fi de o valoare infinită pentru fami¬liile care încă se mai luptă cu problema alcoolismului. Conside¬răm că fiecare familie uşurată de acea povară datorează ceva acelora care o mai poartă încă pe umeri şi, atunci când ocazia o cere, este bine ca fiecare membru al familiei respective să aibă bunăvoinţa de a se referi la greşelile trecute, oricât de dureroase. Arătându-le altora, care mai suferă, cum am fost noi înşine ajutaţi, ajungem să cunoaştem valoarea reală a vieţii noastre de acum. Gândiţi-vă mereu la faptul că, pus în grija lui Dumnezeu, întune¬catul nostru trecut este un bun de preţ maxim - cheia vieţii şi feri¬cirii altora, cu care puteţi para moartea şi mizeria lor.
Este adevărat că trecutul poate fi dezgropat pentru a adânci răni şi a crea o adevărată molimă de supărări. De pildă, se cunosc situaţii în care ambii soţi au avut aventuri amoroase. Cu primul val al experienţei spirituale, cei doi îşi iartă reciproc păcatul şi se simt iar apropiaţi. Miracolul reconcilierii este la un pas de ei. Dar, la cine ştie ce provocare, cel întărâtat dezgroapă morţii şi împrăştie scheletele cu mare mânie. Unii dintre noi au trecut prin asemenea situaţii şi declară că sunt foarte dureroase. Unele cupluri au fost nevoite să se despartă pentru o vreme, până când a putut fi recâştigată bătălia împotriva amorului rănit iar lucrurile au putut fi privite dintr-o perspectivă nouă. În majoritatea cazurilor, alcoolicul a supravieţuit acestui chin fără să recidiveze, dar nu în toate. De aceea, considerăm că întâmplările din trecut nu se dis¬cută, decât dacă dezgroparea lor serveşte unui scop sănătos şi util.
Familiile Alcoolicilor Anonimi au puţine schelete ascunse prin dulapuri. Fiecare ştie problemele alcoolice ale celorlalţi.
Oriunde altundeva, în viaţa obişnuită, aceasta ar aduce necazuri de nedescris, bârfe scandaloase, râs pe seama celor în cauză şi tendinţa de a profita de informaţii intime. Aşa ceva se întâmplă foarte rar printre noi. Vorbim mult unii despre alţii, dar aproape întotdeauna într-un spirit de iubire şi toleranţă.
Un alt principiu pe care îl respectăm cu mare grijă este acela de a nu povesti experienţele intime ale altei persoane, decât dacă suntem siguri că o facem cu aprobarea celui implicat. Considerăm că este mai bine, când se poate, să ne limităm la povestea noastră proprie. Când un om se critică pe sine sau râde de propriile defecte, efectul asupra celorlalţi este pozitiv, în timp ce critica sau ridiculizarea venite de la altcineva au efectul contrar. Membrii oricărei familii ar trebui să fie foarte atenţi în această privinţă, deoarece cea mai mică remarcă nedelicată sau imprudentă produce adesea furtuni violente. Alcoolicii sunt oameni sensibili, acesta fiind un handicap a cărui corectare poate cere mult timp.
Numeroşi alcoolici sunt entuziaşti şi oameni ai extremelor. La începutul reînsănătoşirii, alcoolicul porneşte într-una din următoarele două direcţii: fie că se aruncă frenetic în încercările de a se reface financiar, fie că este atât de încântat de noua sa via¬ţă, încât nu vorbeşte decât despre ea şi nu se poate gândi la nimic altceva. În ambele cazuri, se nasc anumite probleme de familie. Avem o foarte bogată experienţă în această sferă.
Considerăm că este periculos să ne aruncăm cu capul înainte în rezolvarea problemei economice. Familia va fi şi ea afectată, la început în mod plăcut, toţi crezând că necazurile financiare se vor sfârşi curând iar apoi, mai puţin plăcut, când se simt neglijaţi. Peste zi, tăticu' este ocupat iar seara este obosit. Nu se prea ocupă de copii şi se irită când i se reproşează defectele. Dacă nu e iritat, este posomorât sau agasant, nu vesel şi plin de afecţiune cum şi-ar dori familia să fie. Mama se plânge că nu-i acordă suficientă aten¬ţie. Toţi sunt dezamăgiţi şi deseori o arată pe faţă. Asemenea plân¬geri încep să ridice bariere, pentru că el este foarte încrâncenat în preocupările de recuperate a timpului pierdut, de refacere a averii şi de recâştigare a reputaţiei şi consideră că face bine ce face.
Numai că uneori soţia şi copiii sunt de o altă părere. După ani de zile în care au fost neglijaţi şi maltrataţi, ei consideră că tata le datorează mai mult decât le dă. Vor ca el să le state multă afecţiu¬ne, să le redea bucuriile cunoscute pe vremuri, când nu ajunsese să bea abuziv şi să state că are remuşcări pentru cât au avut ei de suferit. Dar tata nu este prea generos cu toate acestea şi re¬sentimentele cresc; el devine şi mai puţin comunicativ iar uneori explodează dintr-un fleac. Familia este dezorientată şi îl critică pentru că nu urmează cum trebuie programul spiritual.
O asemenea situaţie poate fi evitată. Atât tatăl cât şi restul familiei se înşeală în felul în care gândesc, deşi toţi au motivele lor să creadă ceea ce cred. Discuţiile în contradictoriu nu ajută la nimic, dimpotrivă, agravează momentul de impas. Familia trebuie să priceapă că, deşi sănătatea lui s-a îmbunătăţit, tata este tot în convalescenţă. Este bine să fie recunoscători pentru că mai este viu şi abstinent; să îl laude pentru progresul pe care l-a făcut; să-şi amintească mereu că băutul a creat tot soiul de stricăciuni a căror reparare poate cere timp îndelungat. Dacă înţeleg aceste lucruri, ei nu vor mai pune la suflet perioadele lui de iritare, deprimare sau apatie, care, dacă există toleranţă, iubire şi înţelegere spirituală, vor dispărea încetul cu încetul.
Capul familiei trebuie să-şi amintească mereu că el este prin¬cipalul responsabil pentru necazurile abătute asupra familiei şi că n-o să-i ajungă tot restul vieţii, ca să le poată drege. Dar trebuie să vadă şi pericolul concentrării excesive asupra refacerii financiare. Deşi această refacere este posibilă pentru mulţi dintre noi, am descoperit că nu putem pune banii pe primul loc. În ce ne priveş¬te, bunăstarea materială a venit întotdeauna în urma progresului spiritual şi niciodată înainte.
Deoarece viaţa familiei a avut cel mai mult de suferit, este bine
ca omul să-şi concentreze eforturile în această direcţie, pentru că nu prea are şanse în nici o alta, dacă nu începe să-şi arate lipsa de egoism şi iubirea în propriul cămin. Ştim că multe soţii şi multe familii Sunt dificile, dar cine se află pe calea refacerii din alcoolism trebuie să tină mine că a avut o contribuţie majoră la această stare.
Pe măsură ce fiecare membru al unei familii în care abundă resentimentele începe să-şi vadă propriile defecte şi să şi le recu¬noască în faţa celorlalţi, se pun bazele unor discuţii cu folos. Aceste discuţii Sunt constructive dacă se pot purta fără contraziceri înfierbântate, auto-compătimire, auto-justificări sau critici pline de resentimente. Încetul cu încetul, mama şi copiii vor vedea că au pretenţii prea mari iar tata va vedea că dă prea puţin. Principiul lor călăuzitor va fi acela de a da, nu de a obţine.
Să presupunem acum că tata trece de la bun început printr-o puternică experienţă spirituală şi devine peste noapte un alt om. Este un entuziast al religiei şi nu se poate concentra la nimic alt¬ceva. De îndată ce abstinenţa apare ca un dat, poate că familia îl priveşte pe tăticul cel straniu cu teamă, apoi cu iritare. Se vorbeşte despre lucruri spirituale de dimineaţa până seara. Se prea poate că tata pretinde familiei să-I găsească rapid pe Dumnezeu sau îi pri¬veşte pe ai săi cu o uimitoare indiferenţă, el considerându-se dea¬supra celor lumeşti. Poate că îi spune soţiei, care a fost credin¬cioasă toată viaţa, că ea habar n-are ce este credinţa şi că ar fi bine să îmbrăţişeze genul lui de spiritualitate, până nu-i prea târziu.
Când tata se poartă astfel, reacţia celor din familie poate fi ne¬favorabilă. Unii dintre ei devin geloşi pe Dumnezeul care a furat afecţiunea tăticului. Deşi sunt recunoscători că nu mai bea, poate că nu le place ideea că Dumnezeu a săvârşit miracolul pe care ei nu l-au putut săvârşi, uitând adesea că tăticu' nu putea fi ajutat de nici o putere omenească. Poate că nu înţeleg de ce toată iubirea şi tot devotamentul lor nu l-au îndreptat pe tata. La urma urmelor, îşi zic în sinea lor, el nici măcar nu dovedeşte cine ştie ce virtuţi spirituale, pentru că poartă grija întregii lumi, dar îşi neglijează familia. Ce vrea să spună cu: "Dumnezeu are grijă de voi"? Oare nu a cam scrântit?
El nu este chiar aşa de dezechilibrat cum s-ar crede. Mulţi dintre noi am trăit acel gen de exaltare şi ne-am permis să ne îm¬bătăm un pic cu spiritualitate. Aidoma căutătorului de aur care a dat peste un felon tocmai când nu-i mai rămăseseră decât nişte fi¬rimituri de mâncare, am cunoscut şi noi bucuria fără margini a eliberării dintr-o viaţă de frustrări. Tata se simte de parcă ar fi gă¬sit ceva mai preţios decât aurul şi poate că va vrea să ţină o vreme averea cea nouă doar pentru el. Poate că nu înţelege chiar de la în¬ceput că abia dacă a zgâriat suprafaţa unei mine de aur, care va deveni profitabilă numai dacă el va săpa în lungul filonului tot restul vieţii şi numai dacă va da altora întregul produs.
Dacă familia cooperează, tata îşi va da repede seama că sufe¬ră de o distorsionare a valorilor. Va înţelege că balanţa maturizării lui spirituale atârnă prea mint într-o parte, că pentru un om obişnuit - ca el - o viaţă spirituală care nu include obligaţiile de familie, poate că nu este chiar aşa de perfectă cum crezuse. Dacă familia înţelege că purtarea actuală a tăticului nu este decât o fază în dezvoltarea lui, total este aşa cum trebuie. Cu ajutor din partea familiei înţelegătoare şi simţitoare, aceste capricii ale copilăriei spirituale a tăticului dispar repede.
Dacă familia condamnă şi critică, se întâmplă exact opusul. Tăticul va crede poate că, din cauza băutului, a fost mereu nevoit să se dea învins în orice discuţie în contradictoriu din trecut, dar că acum a devenit o persoană superioară, cu Dumnezeu de partea lui. Cu cât se persistă mai mult în criticarea tatălui de către fami¬lie, cu atât el se va adânci mai mult în această greşeală a sa. În loc să-şi trateze familia cum se cuvine, el se va închide şi mai mult în sine, convins că gestul este justificat spiritual.
Chiar dacă familia nu este întru total de acord cu activităţile spirituale ale tatălui, este bine ca el să fie lăsat în pace. Chiar dacă îşi neglijează într-o oarecare măsură familia şi nu-şi asumă răs¬punderile ce-i revin, este bine să fie lăsat să-şi desfăşoare acti¬vităţile de întrajutorare cu alţi alcoolici cât consideră el de cu¬viinţă. În perioada de început a convalescenţei, această muncă îi va asigura abstinenţa mai mult decât orice altceva. Cu toate mani¬festările lui, dintre care unele chiar neplăcute şi alarmante, consi¬derăm că acest gen de tătic se dezvoltă pe un fundament mult mai solid decât cel care îşi pune succesele în afaceri sau cele profesio¬nale înaintea dezvoltării spirituale, pericolul de a bea din nou fiind mai mic şi orice altceva este preferabil reîntoarcerii lui la băutură.
Aceia dintre noi care am petrecut mult timp în lumea fanteziei spirituale, ne-am dat seama până la urmă cât era de copilărească. Acea lume de vis a cedat local simţului profund al unui stop în viaţă iar noi am devenit din ce în ce mai conştienţi de puterea lui Dumnezeu în existenţa noastră. Am ajuns la credinţa că EI vrea să ne păstrăm capul în nori, cu El, dar să avem picioarele ferm stabi¬lite pe pământ, unde se află camarazii noştri de drum şi unde tre¬buie să se desfăşoare munca noastră. Acestea sunt realităţile în ca¬re trăim. Nu am găsit nimic incompatibil între o experienţă spiri¬tuală puternică şi o viaţă utilă, sănătoasă şi fericită.
Şi încă o sugestie. Fie că ceilalţi au convingeri spirituale, fie că nu, ar fi foarte bine ca ei să examineze principiile după care în¬cearcă să trăiască alcoolicul din familie. Nu vor prea putea găsi motive să dezaprobe stele principii, chiar dacă alcoolicul nu reu¬şeşte să le urmeze sută la sută. Nimic nu-i va fi de mai mare aju¬tor alcoolicului care se ţine doar tangenţial de cele spirituale, de¬cât o soţie care adoptă un program spiritual sănătos şi care pune mult mai bine în practică acel program.
Se vor mai petrece şi alte schimbări în casă. Băutura l-a făcut pe tata incapabil să câştige pâinea familiei. Mama a trebuit să preia acea responsabilitate şi a făcut-o, cu eforturi eroice. Prin forţa împrejurărilor, ea a fost adesea obligată să-l trateze pe tata ca pe un copil bolnav sau capricios. Chiar şi atunci când el voia să-şi afirme autoritatea, n-o putea face, pentru că băutura îl punea me¬reu pe picior greşit. Mama făcea toate planurile şi dădea directivele. Când era treaz, de obicei tata se supunea. În acest fel, iară vina ei, mama s-a obişnuit să fie "bărbatul din casă". Reîntors brusc la viaţă, tata începe să-şi afirme autoritatea. Şi astfel se nasc multe necazuri, care pot fi evitate dacă membrii familiei observă aceste tendinţe şi ajung la un acord amical în legătură cu ele. Băutul izolează majoritatea căminelor de lumea exterioară.
Poate că tata a abandonat de ani de zile orice activităţi normale ¬de club, datorii civice, sporturi. Se poate naşte sentimental de gelozie, atunci când se reînnoieşte interesul lui pentru asemenea lucruri. Familia crede că tata îi aparţine în exclusivitate şi, deci, că nimeni altcineva nu are dreptul să pretindă nici cea mai mică parte din acea "proprietate". În loc să-şi creeze propriile terenuri noi de activitate, copiii şi mama lor îi pretind tatălui să stea acasă şi să le umple viaţa.
Încă de la început, este necesar ca soţii să accepte cinstit fap¬tul că fiecare va trebui să lase de la sine din când în când, pentru ca familia să poată juca un rol eficient în noua viaţă. Tata va avea nevoie să petreacă mult timp cu alţi alcoolici, dar această activi¬tate trebuie să fie echilibrată. Sfera relaţiilor sociale se va lărgi şi ea va cuprinde şi oameni care nu ştiu nimic despre alcoolism iar familia se poate îngriji de satisfacerea nevoilor acestora. Viaţa localităţii cu problemele ei poate prezenta un interes nou. Chiar dacă nu există convingeri religioase în familie, poate că membrii ei vor dori să intre în contact cu grupuri religioase sau chiar să adere la unul.
Alcoolicii care i-au luat mereu în râs pe credincioşi vor putea beneficia de pe urma unor asemenea contacte. Având acum o experienţă spirituală, ei vor descoperi că au multe lucruri în co¬mun cu acei oameni, chiar dacă au păreri diferite în multe pri¬vinţe. Dacă nu intră în discuţii contradictorii pe teme religioase, alcoolicul îşi va face prieteni noi şi va găsi cu siguranţă noi căi de a fi util în mod agreabil. Împreună cu familia sa, el poate forma un punct luminos în astfel de congregaţii, aducând noi speranţe şi curaj multor preoţi, pastori sau rabini care se sacrifică pentru a ajuta zbuciumata lume în care trăim.
Ideea enunţată mai sus nu este decât o sugestie utilă. Din punctul nostru de vedere, nu este o obligaţie. Noi nu suntem o sectă religioasă şi nu putem lua decizii pentru nimeni. Este bine ca fiecare să-şi consulte propria conştiinţă.
V-am vorbit despre lucruri serioase, uneori tragice. Am prezentat aspectele cele mai dureroase ale alcoolismului. Dar noi nu suntem un grup posac. Dacă noul venit nu poate vedea bucuria şi plăcerea noii noastre vieţi, nu şi-o va dori pentru sine. Noi pu¬nem un mare accent pe bucuria de a trăi. Încercăm să nu ne per¬mitem prea mult cinism la adresa stărilor de lucruri între naţiuni şi nu cărăm pe umerii noştri necazurile lumii. Atunci când vedem pe cineva care se scufundă în mocirla alcoolismului, îi acordăm primul ajutor şi-i punem la dispoziţie ceea ce avem. Ca să-i fim de ajutor, îi povestim şi chiar retrăim amintirile acelea oribile din trecutul nostru.
Aceia dintre noi care am încercat să cărăm întreaga povară şi toate necazurile altora, am descoperit cât de repede ne puteam prăbuşi sub greutatea lor. De aceea, considerăm că voia bună şi râsul ajută mai mult. Cei care ne observă sunt adesea şocaţi de ex¬ploziile noastre de veselie, pe când vorbim despre experienţe apa¬rent tragice din trecut. De ce să nu fim veseli? Ne-am făcut bine şi ni s-a dat puterea de a-i ajuta pe alţii.
Oricine ştie că un om cu o sănătate precară sau care nu se distrează mai niciodată, nu râde prea des. Atunci, de ce să nu gus¬tăm bucuriile distracţiei, atât cât este posibil? Suntem convinşi că Dumnezeu ne vrea fericiţi, veseli şi liberi. Nu ne putem asocia celor care cred că viaţa este o vale a plângerii, deşi ea a fost aşa pentru mulţi dintre noi. Dar ne este clar că am fost creatorii propriei mizerii. Nu Dumnezeu ne-a creat-o. Evitaţi, deci, crearea deliberată a mizeriei, dar, dacă se ivesc necazuri, consideraţi-le a fi nişte ocazii în care să dovediţi cu bucurie atotputernicia Lui.
Şi acum despre sănătate. Tot aşa precum nici starea de deprimare şi gândirea tulbure nu dispar cât ai clipi, nici un trup grav pârjolit de alcool nu se reface de obicei peste noapte. Suntem convinşi că un program spiritual de viaţă contribuie enorm la refacerea sănătăţii. Noi, care ne-am refăcut după consumul abuziv de alcool, suntem nişte miracole de sănătate mintală. Dar am văzut ameliorări remarcabile şi în organismul nostru. Puţini dintre noi mai poartă unele bolii mistuitoare.
Prin aceasta nu vrem să spunem că dispreţuim măsurile omeneşti în lupta cu bolile şi pentru menţinerea sănătăţii. Dumne¬zeu a creat din abundenţă medici, psihologi şi alţi specialişti capa¬bili, de toate felurile. Nu ezitaţi să apelaţi la aceştia dacă aveţi probleme de sănătate. Cei mai mulţi se dăruiesc cu pasiune pro¬fesiunii lor şi, în consecinţă, o minte şi un corp sănătos la semenii lor înseamnă mult pentru ei. Încercaţi să ţineţi minte că, deşi Dumnezeu a creat multe miracole pentru noi, nu trebuie să neso¬cotim vreodată valoarea unui doctor sau psihiatru competent. Serviciile lor Sunt adesea indispensabile pentru tratarea unui începător în abstinenţă şi pentru supravegherea sănătăţii acestuia după tratament.
Unul dintre numeroşii medici care a avut ocazia să citească manuscrisul acestei cărţi ne-a spus că dulciurile s-au dovedit deseori de ajutor, desigur dacă nu sunt interzise din alte motive de sănătate. El era de părere ca ar fi bine ca alcoolicii să aibă mereu la ei ciocolata, care este cunoscută ca generatoare de energie ime¬diată, lucru foarte util în momentele de oboseală. EI a mai adău¬gat că, se poate ca noaptea, unii alcoolici debutanţi în abstinenţă să simtă, din când în când, ceva ca o nevoie nedesluşită dar imperioasă, care pare să treacă după consumarea unei bomboane. Mulţi am observat la noi înşine o tendinţă de a mânca dulciuri şi am găsit-o benefica.
Un cuvânt despre relaţiile sexuale. Alcoolul este un asemenea stimulent sexual pentru unii bărbaţi, încât a fost uşor să se abu¬zeze de el. Partenerii sunt uneori surprinşi când, după încetarea băutului, bărbatul tinde a fi impotent, ceea ce poate produce o criză psihică, dacă motivul rămâne neînţeles. Unii am avut o asemenea experienţă, dar, după câteva luni, am cunoscut cele mai frumoase momente intime din viaţa noastră. În cazul in care starea de impotenţă persistă, nu trebuie să ezitaţi să consultaţi un medic sau un psiholog. Nouă nu ne sunt cunoscute prea multe cazuri în care situaţia dificilă să fi durat prea mult.
S-ar putea ca alcoolicul să aibă greutăţi în restabilirea unor relaţii prieteneşti cu copiii săi. Băutul lui s-a întipărit foarte adânc în minţile lor fragede. Chiar fără să o spună pe faţă, poate că îl de¬testă cu cordialitate pentru ce le-a făcut lor şi mamei lor. Copiii pot fi uneori dominaţi de o duritate şi un cinism patetic, părând incapabili de a ierta şi uita. Aceasta poate dura multe luni după ce mama lor a acceptat noul mod de viaţă şi de gândire al tatălui.
Cu vremea ei vor vedea ca tata este un om nou şi se vor strădui să găsească o cale de a o arăta. După ce se petrece această transformare, îi puteţi invita să ia parte Ia meditaţia de dimineaţa şi atunci ei vor fi în stare să participe la discuţiile zilnice fără ciuda şi părtinire. Începând din acel moment, progresul va fi rapid, iar reunirea aceasta va fi urmată de rezultate adesea minunate.
Indiferent dacă familia îmbrăţişează sau nu metoda spirituală, alcoolicul trebuie s-o facă, dacă vrea să se însănătoşească; ceilalţi trebuie să ajungă să vadă cu ochii lor acest lucru, ca să nu mai ai¬bă nici o urmă de îndoială, după viaţa trăită alături de un băutor.
De exemplu, unul dintre membrii noştri fumează mult şi bea multă cafea. Nimeni nu se îndoieşte de faptul că ce-i prea mult nu-i sănătos. Constatând abuzul de tutun şi cafea, soţia, mânată de intenţia de a-l ajuta, a început să-l admonesteze. El a recunoscut că întrecea măsura, dar spunea că nu era încă pregătit să înceteze. Soţia lui fiind una dintre acele persoane care cred că fumatul şi consumul de cafea sunt păcate, l-a pisat întruna, până când intoleranţa ei l-a înfuriat. Şi a băut.
Bineînţeles, prietenul nostru a greşit rău de tot. A trebuit să-şi recunoască greşeala cu durere şi să-şi îmbunătăţească latura spirituală. Este unul dintre cei mai eficienţi membri ai Alcoo¬licilor Anonimi, dar încă fumează şi bea cafea. Numai că nici soţia lui, nici altcineva nu-l mai judecă. Soţia înţelege că a făcut prea mare caz din subiectul acesta, în timp ce suferinţe mult mai grave se vindecau cu rapiditate.
Noi avem trei zicale potrivite pentru asemenea situaţii:
Fiecare lucru la timpul său; Trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască şi
Cu răbdarea, treci marea.
Capitolul 10
PENTRU PATRONI
Printre numeroşii proprietari de întreprinderi din zilele noastre există un cunoscut de-al nostru care a trăit multă vreme în lumea marilor afaceri. El a angajat şi concediat sute de oameni şi ştie cum este văzut alcoolicul din perspectiva patronului. Modul în care priveşte el lucrurile ar putea fi de mare ajutor antre¬prenorilor de pretutindeni. Să-l lăsăm, deci, pe el să vă spună ce ştie.
Am fost pe vremuri director-adjunct al unui departament într-o mare corporaţie, cu şase mii şase sute de angajaţi. Într-o zi, secretara a intrat în birou să-mi spună că dl. B. insista să vorbească cu mine. I-am cerut să-i spună că nu mai aveam ce discuta. Îl avertizasem deja de câteva ori că nu aveam să-i mai tolerez băutul multă vreme. Cu toate acestea, el m-a sunat nu demult din Hartford, în două zile succesive, dar nu putea vorbi de beat ce era. Atunci l-am anunţat că era concediat şi că decizia mea era finală şi definitivă.
Secretara a revenit să-mi spună că la telefon nu era dl. B., ci fratele lui, care avea un mesaj pentru mine. Mă aşteptam la o pledoarie pentru clemenţă, dar în receptor am auzit: "Voiam să vă spun că Paul s-a aruncat pe fereastra unui hotel din Hartford sâmbăta trecută. Ne-a lăsat un bilet în care scrie că aţi fost cel mai bun şef pe care l-a avut el vreodată şi că nu aveţi nici o vină în cele întâmplate."
Altă dată, am primit o scrisoare care continua un decupaj dintr-un ziar cu anunţul despre moartea unuia dintre cei mai buni comis-voiajori de-ai noştri. După două săptămâni de băut neîntrerupt, a apăsat cu degetul de la picior pe trăgaciul puştii încărcate - cu capătul ţevii în gură. ÎI dădusem afară din cauza băuturii cu şase săptămâni în urmă.
În fine, încă o experienţă de-a mea. Într-o zi, prin apel telefonic interurban din Virginia, o femeie m-a întrebat, cu o voce stinsă, dacă asigurarea prin întreprindere a soţului ei mai era în vigoare. Cu patru zile în urmă, omul se spânzurase în magazia lor de lemne. Fusesem obligat să-l concediez din cauza băuturii, deşi era foarte inteligent, ager şi unul dintre cei mai buni organizatori pe care i-am cunoscut vreodată.
Iată, deci, trei oameni excepţionali pe care i-a pierdut lumea, pentru că eu nu am înţeles alcoolismul aşa cum îl înţeleg acum. Şi, culmea ironiei, am devenit eu însumi alcoolic! Dacă n-ar fi intervenit o persoană care a înţeles ce era cu mine, aş fi avut aceeaşi soartă ca cei trei angajaţi pomeniţi mai sus.
Căderea mea în alcoolism a adus lumii afacerilor pierderi financiare imense, pentru ca pregătirea cuiva pentru o poziţie în executivul unei corporaţii înseamnă cheltuieli de cine ştie câte mii de dolari.
Şi, asemenea pierderi continuă intens şi azi. După părerea noastră, există găuri imense în ţesătura economică a ţării, din cauza unei situaţii care nu se poate îmbunătăţi fără o mai bună înţelegere a stării de lucruri din partea tuturor celor implicaţi.
Aproape că nu există nici un patron modern care să nu simtă o responsabilitate morală faţă de prosperitatea salariaţilor săi şi care să nu încerce să-şi îndeplinească acel gen de responsabilităţi. Nu este greu de înţeles atitudinea multor patroni faţă de angajaţii alcoolici, care li se par, cel mai adesea, a fi nişte mari netoţi. Din cauza calităţilor lor profesionale excepţionale sau din ataşamentul sau faţă de asemenea salariaţi, patronul îi ţine în serviciu mult timp după ce ar fi trebuit să-i concedieze. Unii patroni au încercat chiar şi toate remediile cunoscute. Foarte puţini au dovedit
nerăbdare şi intoleranţă iar noi, cei care i-am costat o avere, nu-i prea putem blama pentru momentele în care ne-au luat din scurt.
Iată un exemplu tipic. Directorul uneia dintre cele mai mari bănci din America ştie că eu nu mai beau şi, într-o zi, mi-a vorbit despre un membru al executivului la acea bancă. Din cele descri¬se, era clar că omul acela suferea de alcoolism, ceea ce mi s-a pă¬rut a fi pentru mine o şansă de a ajuta. I-am vorbit timp de două ore despre alcoolism ca boală, descriind simptomele şi rezultatele, cât m-am priceput eu mai bine. Răspunsul interlocutorului meu a fost:
- Foarte interesant ce spui, dar sunt sigur că omul s-a lăsat de băut pentru totdeauna. Tocmai s-a întors dintr-un concediu fără plată de trei luni, în timpul căruia a fost la cură şi acum arată întremat, iar şefii din consiliul de administraţie l-au avertizat că asta-i ultima lui şansă.
N-am putut replica altceva decât că, dacă omul urma acelaşi tipar ca alţii ca el, va sfârşi prin a trage o beţie mai gravă decât oricând. Eram convins că era ceva inevitabil şi mă gândeam dacă nu cumva cei de la bancă îi făceau o nedreptate. De ce să nu fie pus în contact cu câţiva membri A.A.? Aceasta i-ar putea da o şansă. Am subliniat faptul că eu nu mai beam de trei ani, în ciuda unor situaţii care i-ar fi făcut pe nouă din zece oameni să-şi bea minţile. De ce să nu i se dea şansa de a auzi povestea mea?
- O, nu, a spus prietenul meu, individul ăsta ori s-a lăsat de băut, ori zboară din serviciu. Dacă are voinţa şi curajul tău, o să reuşească.
Mi-a venit să urlu de descurajare, văzând că nu am reuşit să-l fac pe prietenul meu să înţeleagă. Pur şi simplu nu putea crede că un confrate din executiv era grav bolnav. Nu-mi mai rămânea altceva de făcut decât să aştept.
Nu după mult timp, omul a recidivat şi a fost dat afară. Imediat după aceea, I-am contactat noi. A acceptat, iară multe
fandoseli, principiile şi metoda noastră. În prezent, este mai mult ca sigur pe drumul refacerii sănătăţii. Pentru mine, acest incident este o ilustrare a faptului că boala care îl macină pe alcoolic nu este înţeleasă corect şi că patronii nu sunt conştienţi de rolul pozitiv pe care îl pot juca, acţionând în interesul firmei, pentru a-şi salva salariaţii alcoolici.
Dacă doriţi să ajutaţi pe cineva, este mai bine să începeţi prin a pune deoparte gândurile despre cum beţi sau nu beţi dumnea¬voastră înşivă. Fie că beţi abuziv sau moderat, fie că nu beţi deloc, se prea poate să aveţi unele convingeri destul de pronunţate şi poate chiar prejudecăţi. De obicei, celor care beau moderat li se face lehamite mai repede de alcoolici decât nebăutorilor. Pentru că beţi ocazional şi vă înţelegeţi propriile reacţii la băutură, este foarte posibil că v-aţi format anumite păreri, dar acestea nu sunt valabile în cazul unui alcoolic. Ca băutor moderat, dumneavoastră puteţi bea sau nu, după cum doriţi. Ori de câte ori vreţi, vă puteţi controla băutul. Poate că beţi într-o seară un păhărel în plus, dar dimineaţa următoare, scuturaţi din cap şi vă duceţi la serviciu. Pentru dumneavoastră, băutura nu este o problemă şi nu puteţi înţelege de ce ar fi pentru oricine altcineva care are voinţă şi nu este tâmpit.
Uneori, în relaţiile cu alcoolicii, este natural să vă simţiţi aga¬sat de slăbiciunea, stupizenia şi iresponsabilitatea lor. Poate că veţi avea acest sentiment chiar şi după ce veţi înţelege boala mai bine.
Urmărind comportamentul unui salariat alcoolic, de obicei veţi constata că este un om sclipitor, ager la minte, plin de imagi¬naţie şi simpatic. Când este nebăut munceşte din greu şi nu se lasă până nu rezolvă lucrurile. Dacă nu ar bea, cu aceste calităţi ar fi un angajat valoros, care merită ţinut în postul respectiv. Vă întrebaţi dacă să-i acordaţi aceeaşi consideraţie ca altor salariaţi bolnavi, dacă se merită să fie salvat. În cazul în care răspunsul este afirmativ, indiferent dacă din motiv umanitar sau de afaceri sau din amândouă, atunci sugestiile care urmează s-ar putea să vă fie utile.
Oare puteţi lăsa deoparte impresia pe care o aveţi că ar fi vorba despre un obicei prost, încăpăţânare sau lipsă de voinţă? Dacă vă vine greu s-o faceţi, recitiţi capitolele doi şi trei, în care problema bolii alcoolismului este tratată în amănunt. Ca om de afaceri, vreţi să ştiţi, în primul rând, dacă o acţiune este necesară sau nu, înainte de a vă gândi la rezultate.
În cazul în care puteţi admite că salariatul respectiv este bolnav, consideraţi că poate fi iertat pentru faptele lui trecute? Puteţi da uitării absurdităţile săvârşite de el în trecut? Puteţi crede că a fost victima unei gândiri anormale, cauzate direct de acţiunea alcoolului asupra creierului său?
Îmi amintesc limpede ce şocat am fost când un eminent doctor din Chicago mi-a vorbit despre cazuri în care presiunea fluidului din coloana vertebrală a provocat rupturi pe creier. Nu este de mirare că alcoolicii Sunt atât de straniu iraţionali. Cine n-ar fi, cu un creier atât de torturat? Băutorii normali nu sunt afectaţi în acest mod şi nici nu pot înţelege aberaţiile minţii alcoolicului.
Poate că salariatul dumneavoastră a încercat deja să ascundă câteva buclucuri în care a intrat, unele fiind destul de penibile sau de-a dreptul revoltătoare. Poate că nu ştiţi ce să mai gândiţi despre faptul că un individ situat deasupra mediei, ca el, îşi per¬mite să intre în asemenea necazuri. În general, indiferent de gravi¬tatea lor, aceste necazuri pot fi puse pe seama acţiunii anormale a alcoolului asupra mintii sale. Poate că este un model de onestitate când nu bea, dar atunci când bea sau când se dezlănţuie la o petrecere, alcoolicul este în stare de lucruri incredibile. După aceea, dezgustul său este teribil. Aproape întotdeauna, prostiile făcute nu sunt decât un indiciu al unor stări temporare.
Prin aceasta nu vreau să spun că toţi alcoolicii ar fi oneşti sau virtuoşi atunci când Sunt treji. Desigur, lucrurile nu stau aşa. Ast¬fel de oameni pot fi pişte profitori, care încearcă adesea să abu¬zeze de bunătatea şi ajutorul dumneavoastră.
Dacă sunteţi sigur că el nu vrea să înceteze băutul, cu cât îl daţi afară mai repede, cu atât mai bine. Nu-i faceţi nici o favoare dacă îl ţineţi în serviciu. Concedierea s-ar putea să fie o binecu¬vântare pentru el. Poate va fi scuturarea de care are nevoie. În ca¬zul meu, ştiu că nimic din ce ar fi făcut corporaţia mea pentru mi¬ne, nu m-ar fi putut opri din băut; atâta vreme cât îmi păstram postul, nu-mi puteam da seama defel de gravitatea situaţiei în care mă aflam. Dacă m-ar fi dat afară mai întâi şi apoi ar fi luat măsuri ca să mi se aducă la cunoştinţă soluţia prezentată în cartea aceas¬ta, probabil că aş fi revenit la serviciu după şase luni cu sănătatea restabilită.
Există mulţi alcoolici care vor să înceteze băutul şi cu aceştia puteţi ajunge departe. Tratarea lor cu înţelegere va plăti dividende. Poate că vă gândiţi deja la un asemenea om, care vrea să re¬nunţe la băutură şi pe care doriţi să-l ajutaţi, chiar dacă numai din motivul aportului pe care îl aduce el la prosperitatea firmei atunci când nu bea. Acum ştiţi mai multe despre alcoolism. Vă este clar că omul e bolnav mintal şi fizic. Sunteţi dispus să-i treceţi cu vederea greşelile trecute. Îl puteţi aborda în felul următor:
Spuneţi-i că ştiţi că bea şi că trebuie să înceteze. Dacă doriţi, adăugaţi faptul că îi apreciaţi calităţile profesionale şi vreţi să-l ţineţi în postul acela, dar că nu puteţi, câtă vreme continuă să bea. O atitudine fermă din partea şefilor într-un astfel de moment ne-a ajutat multora.
Apoi, îl puteţi asigura că nu intenţionaţi nici să-i faceţi morală, nici să-l condamnaţi; că, dacă l-aţi dăscălit în trecut, a fost din lipsă de înţelegere a situaţiei. Dacă se poate, spuneţi-i că nu-i purtaţi ranchiună. Ar fi bine ca, în acest punct al conversaţiei să-i explicaţi alcoolismul ca boală. Spuneţi-i că, după opinia dumneavoastră, el - fiind marcat de alcoolism - este un om foarte grav bolnav, probabil cu un picior în groapă. Întrebaţi-l dacă vrea să se facă bine. Spuneţi-i că îl întrebaţi acest lucru deoarece mulţi alcoolici cu mintea în ceaţă nu vor să renunţe la băutură. Oare el vrea? Vrea el să facă paşii necesari pentru a se face bine, pentru a înceta băutul pentru totdeauna?
Dacă spune că vrea, este el sincer sau gândeşte adânc în sinea lui că vă dace cu zăhărelul şi că, după odihnă şi tratament o să-i meargă, din când în când, să bea un păhărel sau două? Suntem convinşi că alcoolicul trebuie scrutat serios în privinţa sincerităţii. Asiguraţi-vă că nu se minte pe sine şi nu încearcă să vă înşele.
Este la latitudinea dumneavoastră dacă să-i menţionaţi sau nu cartea aceasta. Dacă ezită şi tot mai crede că mai poate bea, măcar bere, este mai bine să-l daţi afară după următoarea beţie, pe care o va trage aproape sigur, în cazul în care este într-adevăr alcoolic. Trebuie să înţeleagă toate acestea foarte clar. Aveţi de a face cu un om care fie că poate şi vrea să se facă bine, fie că nu. Dacă nu, atunci de ce să vă pierdeţi vremea cu el? Aceasta pare a fi o măsură severă, dar este de obicei calea cea mai bună.
După ce v-aţi asigurat că salariatul dumneavoastră vrea să se însănătoşească şi că este dispus să ia chiar şi măsuri radicale în acest sens, îi puteţi sugera o direcţie clară de acţiune. Pentru majoritatea alcoolicilor care beau sau care tocmai îşi revin dintr-o beţie, se dovedeşte a fi de dorit sau chiar imperios necesar să treacă printr-o anumită doză de tratament fizic. Pentru aceasta apelaţi, desigur, la medicul dumneavoastră şi oricare ar fi metoda de tratament, ea va avea ca obiectiv eliminarea efectelor alcoolu¬lui din mintea şi organismul bolnavului. Dacă medicul este com¬petent, acest tratament rareori durează sau costă mult. Este în avantajul angajatului dumneavoastră să fie adus într-o stare fizică în care poate gândi normal şi în care nu mai tânjeşte după alcool. Dacă îi propuneţi acest procedeu, s-ar poate să fie nevoie să plătiţi dumneavoastră costul tratamentului în avans, dar credem că este bine să-i spuneţi clar că toate acele cheltuieli i se vor reţine mai târziu din salariu. Este mai bine pentru el să se simtă din plin responsabil.
Dacă acceptă oferta, ar fi bine să-i subliniaţi faptul că tratamentul fizic nu este decât o mică parte din ce are de făcut. Trebuie să înţeleagă limpede că, deşi dumneavoastră îi puneţi la dispoziţie îngrijirea medicală de maximă calitate, el însuşi va trebui să facă efortul de a trece printr-o schimbare interioară. Ca se poată debarasa de alcool, va trebui să-şi transforme gându¬rile şi atitudinile. Fiecare dintre noi a trebuit să-şi pună însănătoşirea pe primul plan, pentru că fără însănătoşire ne-am fi pierdut familia şi afacerile. Credeţi că puteţi avea încredere totală în ca¬pacitatea lui de a se face bine?
Şi, vorbind de încredere, credeţi că aţi putea adopta atitudinea că, în ce vă priveşte, toate acestea vor rămâne ceva strict personal şi că neglijenţele în serviciu, cauzate de alcool, precum şi trata¬mentul care urmează, nu vor fi discutate cu altcineva fără asentimentul său?
Va fi probabil bine să aveţi o convorbire lungă cu el, atunci
când revine la lucru.
Să revenim la tema principală a acestei cărţi. Ea conţine o serie completă de sugestii care îi vor permite salariatului să-şi rezolve problema. Unele dintre ideile de aici vor fi noi pentru dumneavoastră. Poate că nu prea agreaţi metoda pe care o sugerăm. Ea nu este în nici un fel ultimul cuvânt în materie, dar funcţionează în cazul nostru. Şi, la urma urmelor, nu căutăm noi toţi mai degrabă rezultate decât metode? Că-i va plăcea sau nu, angajatul dumneavoastră va afla sumbrul adevăr despre alcoo¬lism, ceea ce nu-i va strica deloc, chiar dacă nu va urma metoda.
Vă sugerăm să arătaţi această carte medicului care se ocupă de omul dumneavoastră pe parcursul tratamentului. Dacă bolnavul apucă să o citească îndată ce poate citi, până mai este în faza de deprimare acută, probabil că va înţelege mai bine situaţia în care se află.
Sperăm că pacientul va afla de la doctor adevărul despre sta¬rea sa, oricare ar fi ea. Este bine ca, atunci când i se pune la dispoziţie această carte, să nu-i spună nimeni că va trebui să urmeze sugestiile noastre. Omul trebuie să decidă singur.
Vă vine să pariaţi pe faptul că noua dumneavoastră atitudine, plus conţinutul acestei cărţi, vor da rezultatele sperate? În unele cazuri se va întâmpla aşa, în altele nu. Dar considerăm că, dacă perseveraţi, procentajul de succese vă va răsplăti eforturile. Spe¬răm că, pe măsură ce se va extinde munca noastră de întrajutorare şi numărul membrilor A.A. va creşte, salariaţii dumneavoastră vor putea fi puşi în legătură directă cu noi. Până atunci, suntem convinşi că se pot realiza multe chiar şi numai prin lectura acestei cărţi.
După revenirea angajatului respectiv la serviciu, staţi de vorbă cu el. Întrebaţi-l dacă crede că a găsit soluţia. Dacă simte că poate discuta deschis despre problema sa cu dumneavoastră, dacă ştie că îl înţelegeţi şi că nu vă veţi supăra pe el, indiferent de ce este dispus să vă mărturisească, va avea probabil şansa de a-şi reface repede sănătatea.
În legătură cu aceasta, credeţi că veţi putea rămâne netul¬burat, dacă vă va mărturisi lucruri şocante? S-ar putea, de exem¬plu să vă dezvăluie că v-a înşelat la bani, umflând suma cheltuieli¬lor de călătorii de serviciu sau că avea planuri să vă fure cei mai buni clienţi. De fapt, s-ar putea să vă mărturisească multe, dacă a acceptat soluţia noastră care, după cum ştiţi, cere o onestitate riguroasă. Credeţi că veţi putea şterge total cu buretele, ca să-i daţi şansa unui nou început? Dacă vă datorează bani, poate veţi aranja termene de plată în rate.
Dacă vă vorbeşte despre situaţia familială, fără îndoială că îi veţi putea da sugestii utile. Credeţi că îi veţi putea permite să vorbească deschis, câtă vreme nu-şi pâreşte, critică sau bârfeşte colegii? O asemenea atitudine din partea dumneavoastră faţă de un astfel de salariat, vă va aduce loialitatea lui nemărginită.
Cei mai mari duşmani ai alcoolicilor Sunt resentimentele, ge¬lozia, invidia, frustrarea şi frica. În toate colectivele de muncă şi afaceri există rivalităţi şi, din cauza lor, anumite politici de birou. Unii dintre alcoolici trăiesc cu impresia că oamenii încearcă să-i distrugă şi, cel mai adesea, se înşeală. Dar, uneori, trecutul nostru de beţivi este folosit "politic" împotriva noastră.
Mă gândesc acum la un caz în care un individ răutăcios făcea tot timpul mici glume la adresa isprăvilor făcute la beţie de un coleg alcoolic, ceea ce nu era decât un mod viclean de sabotare a colegului. Într-un alt caz, în care alcoolicul a fost trimis la spital pentru tratament, curând vestea a apărut la toate gazetele de perete din întreprindere, deşi foarte puţini ştiuseră iniţial de faptul acesta. Natural, o asemenea publicitate a diminuat şansele de însănătoşire ale salariatului în cauză. Patronul are adesea puterea de a proteja victima de astfel de tactici. El nu poate arăta favori¬tisme, dar are autoritatea de a-l apăra pe omul în cauză de provo¬cări inutile şi critici nedrepte.
În general, alcoolicii sunt plini de energie şi muncesc din greu, nu glumă. Omul dumneavoastră stă probabil pe jăratec să ducă toate sarcinile de serviciu la bun sfârşit. Fiind într-o oarecare mă¬sură slăbit de boală şi având de a face cu reajustarea fizică şi min¬tală la o viaţă fără alcool, poate că munceşte exagerat şi va trebui să-i temperaţi dorinţa de a lucra şaisprezece ore pe zi. Poate va tre¬bui să-l încurajaţi să se destindă din când în când. Dacă doreşte să ajute serios alţi alcoolici, de multe ori va trebui să o facă din timpul orelor de serviciu şi ar fi sănătos pentru el să-i lăsaţi puţină libertate în acest sens, fiind o muncă necesară în menţinerea abstinenţei.
După mai multe luni fără băutură, a veţi putea folosi serviciile în ajutorul altor angajaţi care vă dau bătăi de cap cu alcoolismul lor - cu condiţia, desigur, ca aceştia să accepte o a treia persoană la discuţie. Un alcoolic restabilit, aflat, să zicem, într-o poziţie de serviciu relativ minoră, poate vorbi cu cineva care deţine un post superior; deoarece priveşte viaţa acum dintr-un unghi radical diferit, el nu va încerca să câştige avantaje de pe urma situaţiei.
Puteţi avea încredere în el, deşi experienţa îndelungată cu scuzele la care recurg alcoolicii vă va face mereu suspicios. Data următoare când vă sună soţia lui să-l scuze că a bolnav, probabil că veţi trage imediat concluzia că a beat. Dacă a băut într-adevăr, dar încă mai doreşte să se însănătoşească, v-o va spune el însuşi, chiar cu riscul de a-şi pierde serviciul, deoarece ştie că, dacă vrea să mai trăiască, trebuie să fie cinstit.
Va fi fericit să ştie că nu vă bateţi capul cu suspiciuni în ce-l priveşte şi că nu încercaţi să trageţi sforile în viaţa lui astfel încât el să nu fie tentat la băutură. Dacă urmează programul de resta¬bilire în mod conştiincios, poate fi trimis oriunde o cere serviciul.
Dacă are o recidivă, va trebui să decideţi dacă este cazul să fie dat afară. Dacă sunteţi sigur că omul nu este serios, iară în¬doială trebuie concediat. Dacă, dimpotrivă sunteţi convins că face tot ce-i stă în puteri, mai daţi-i o şansă. Dar nu vă simţiţi obligat să-l ţineţi, pentru că nu mai aveţi această obligaţie.
Mai există ceva ce aţi putea face, dacă doriţi. În cazul în care aveţi o întreprindere mare, puteţi pune această carte la dispoziţia adjuncţilor din direcţia executivă, asigurându-i că nu sunteţi în război cu alcoolicii din întreprindere. Adjuncţii sunt adesea prie¬teni cu subalternii lor, deci se află într-o poziţie dificilă. Din di¬verse motive, ei îi acoperă pe subalterni, cu speranţa că lucrurile se vor îndrepta. Deseori îşi riscă propriul post, în încercarea de a ajuta băutorii-problemă care ar fi trebuit concediaţi de multă vreme sau cărora se merită să li se dea ocazia de a se face bine.
După ce citeşte el însuşi această carte, un adjunct din executiv îl poate apoi aborda pe cel vizat, spunându-i ceva de genul: "Uite ce-i, omule, vrei să încetezi băutul sau nu? Eu trebuie să ţin spina¬rea pentru tine, ori de câte ori te îmbeţi. Nu-i cinstit - nici pentru mine, nici pentru firma noastră. Am aflat câteva lucruri despre alcoolism. Dacă eşti alcoolic, eşti foarte bolnav. Te porţi ca atare. Firma vrea să te ajute să te faci bine. Dacă te interesează, să ştii că există o cale şi, în cazul în care vrei să-ţi rezolvi problema, trecutul va fi şters cu buretele iar faptul că te-ai dus la tratament nu se va menţiona în public. Dar dacă nu poţi sau nu vrei să încetezi băutul, cred că ar fi mai bine să demisionezi".
Dacă adjunctul dumneavoastră nu este de acord cu conţinutul acestei cărţi, nu este nevoie să i-o prezinte subalternului alcoolic ¬şi, de multe ori, nici nu este cazul. Dar este bine că, cel puţin, acum înţelege problema şi nu se va mai lăsa prostit cu obişnuitele promisiuni, va putea lua o poziţie justă şi onestă faţă de asemenea subalterni şi, în viitor, nu va mai avea de ce să acopere un salariat
În rezumat: nimeni nu trebuie să fie concediat pentru că este alcoolic, dacă vrea să înceteze băutul. Este bine să i se dea o şansă reală. Dacă nu poate sau nu vrea să înceteze, este bine să fie dat afară. Excepţiile de la cele două alternative sunt puţine.
Considerăm că această abordare va rezolva câteva lucruri. Va permite reabilitarea unor oameni buni şi, în acelaşi timp, dumnea¬voastră nu veţi mai avea reţineri când vine vorba de scăpat de cei care nu pot sau nu vor să se facă bine. Alcoolismul poate cauza firmei dumneavoastră pierderi considerabile în timp, oameni şi reputaţie. Sperăm că sugestiile noastre vor contribui la repararea acestor fisuri. Credem că avem dreptate când vă îndemnăm să puneţi capăt pierderilor de acest gen şi să daţi o şansă de mare preţ cuiva care merită osteneala.
Acum câteva zile, cineva din A.A. l-a abordat pe această te¬mă pe vice-preşedintele unui mare concern industrial, care a replicat:
- Sunt foarte bucuros că voi, băieţi, nu mai beţi. Dar politica noastră este să nu ne amestecăm în obiceiurile personale ale salariaţilor noştri. Dacă cineva bea atât de mult încât aduce preju¬dicii muncii sale, îl dăm afară. Nu văd cum ne-aţi putea ajuta, când, după cum vedeţi, noi nu avem nici o problemă cu alcoolis¬mul.
Acea companie cheltuieşte, în fiecare an, milioane de dolari pentru cercetări. Costurile de producţie sunt calculate până la cea mai mică zecimală. Au locuri de recreere şi asigurări pentru sala¬riaţi. Se manifestă un interes real pentru bunăstarea salariaţilor, atât din motive umanitare cât şi pentru bunul mers al afacerilor. Doar cu alcoolismul... ei n-au nici o problemă. Aşa cred ei.
Poate că este o atitudine tipică. Noi, cei care avem o vastă experienţă în lumea afacerilor şi am văzut lucrurile din unghiul de vedere al alcoolicilor, n-am putut să nu zâmbim în faţa opiniei sincere a domnului respectiv. Ar fi şocat rău de tot, dacă ar şti cât de mult pierde anual concernul lui din cauza alcoolismului. În acea industrie lucrează probabil un mare număr de alcoolici, activi sau potenţiali. Suntem convinşi că directorii marilor între¬prinderi nu au decât o foarte vagă idee despre cât de răspândită este problema aceasta. Chiar şi în cazul în care consideraţi că la firma dumneavoastră nu există probleme legate de alcoolism, se merită să mai aruncaţi o privire din când în când asupra situaţiei, în viitor. S-ar putea să descoperiţi lucruri interesante.
Desigur, în capitolul acesta este vorba despre alcoolici, oa¬meni bolnavi, oameni tulburaţi mental. Vice-preşedintele la care ne-am referit mai sus se gândea probabil la băutorii care beau din¬tr-un obicei prost sau fără să gândească. Cu privire la aceştia, poli¬tica întreprinderii lui este, fără îndoială sănătoasă, dar el nu face distincţia între asemenea băutori si alcoolici.
Nu i se poate pretinde nimănui să acorde salariatului alcoolic o cantitate exagerată de timp şi atenţie sau favoritisme de vreun fel. Cine se însănătoşeşte cu adevărat, nu va aştepta aşa ceva niciodată şi nu va pretinde nimic de la nimeni. Dimpotrivă, va munci ca un apucat şi vă va fi recunoscător până la sfârşitul vieţii
Eu sunt astăzi proprietarul unei mici întreprinderi şi am doi angajaţi alcoolici care aduc venituri cât cinci oameni normali. Şi de ce nu? Au o atitudine nouă şi au fost salvaţi de la groapă când mai aveau zile. Fiecare minut petrecut în ajutarea lor să iasă la liman, a fost o mare bucurie pentru mine.
021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.