"Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe
Scris: 20 Iun 2011, 19:17
Salut ,sint Tudor ,alcoolic abstinent !
Azi ,20 iunie 2011 navigand pe un site de dezvoltare personala ( http://www.ozibuna.net/meditatii-pentru ... sirea.html ) ( http://www.ozibuna.net/categorie/zi-de-zi ) am gasit urmatorul text de fapt o marturisire si ea ( marturisirea )nu apartine unei persoane dependente ci unei persoane care si-a dat seama de defectele sale si cautind sa fie mai aproape de Dumnezeu a facut urmatoarea marturisire :
DOAMNE, am de facut o marturisire !
Am greşit mult până să mă îndrept, dar cu fiecare căzătură am devenit mai înţelept.
Am judecat pe alţii pe nedrept, dar mi-am deschis mai tare ochii să înţeleg.
Am plâns şi-am strigat a neputinţă, dar m-am ridicat din propria-mi voinţă.
Am rătăcit prin locuri nedorite, dar m-am întors acasă cu picioarele obosite.
Am crezut că tot ce zboară se mănâncă, când de fapt eu nu crescusem încă.
Am călcat prin bălţi şi prin noroi, dar m-am spălat cu lacrimi în şuvoi.
Am ajuns departe într-un loc de vanitate plin, dar m-am întors din drum, căci îmi era străin.
M-am luptat cu gândurile-mi multe, dar m-am predat, căci inima-mi nu dorea să lupte.
Am zburat din mândrie pe culmi înalte şi abrupte, dar m-am trezit o pasăre cu aripile rupte.
M-am pierdut în ale lumii lucruri trecătoare, până-n ziua în care a început să-mi cânte…o privighetoare.
Am căutat bogăţiile acestei lumi, dar unde căutam eu era doar aur transformat în scrum.
Am încetat să mă mai plâng şi-am învăţat să mă ridic râzând
Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ,
Într-un strop de rouă, în al păsărilor cânt
În căderea ploii şi-ntr-un suflet blând.
Îmi ridic braţele acum şi închin aceste versuri în semn de mulţumire,
Căci am scris prea mult cu litere de fum şi prea puţin cu versuri de iubire.
Adela Moldovan – Lecţii din viaţă
( Am toata stima si pentru acesta persoana )
PASUL 5
"Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine
şi unei alte fiinţe umane, natura exactă
a greşelilor noastre."
Toţi cei 12 Paşi ai AA ne cer să procedam contrar dorinţelor noastre naturale-ei nu fac decît să ne dezumfle ego-ul. Şi cînd este vorba despre dezumflarea ego-ului, puţini dintre Paşi sînt atît de dificil de făcut precum este al Cincilea. Dar acesta este, de departe, cel mai necesar Pas pentru o abstinenţă împlinită pe durată lungă şi pentru pace sufletească.
Experienţa în AA ne-a învăţat că nu putem trăi singuri cu problemele presante şi cu defectele noastre de caracter care le cauzează şi le agravează. Dacă am adus la lumină fiecare detaliu al vieţii noastre din trecut prin Pasul 4 şi au ieşit clar în relief acele experienţe de care n-am mai dori să ne aducem aminte, dacă am ajuns să ştim cît rău ne-au pricinuit, nouă şi altora, gîndirea şi acţiunile greşite-atunci, nevoia de a renunţa să mai trăim hăituiţi de acele fantome ale trecutului devine mai urgentă decît oricînd. Trebuie să vorbim cuiva despre ele.
Atît sînt, însă, de intense frica şi rezistenţa noastră faţă de a face Pasul, încît mulţi membri AA încercam, la început, să-l evităm. Căutam o cale mai uşoară, care-de obicei-consta din a recunoaşte ceva general şi nu prea dureros, şi anume că atunci cînd beam n-am fost întotdeauna buni actori. Apoi, ca măsură de precauţie, adăugăm descrieri dramatice ale acelei părţi din viaţa de băutori, care oricum le sînt deja întrucîtva cunoscute prietenilor noştri.
Dar, despre lucrurile care ne sîcîie şi ne ard cu adevărat nu pomenim nimic. Anumite amintiri triste şi umilitoare, ne spunem noi, este bine să nu le împărtăşim nimănui. Nimeni pe lume nu trebuie să le afle vreodată. Sperăm să le ducem cu noi în mormînt.
Şi totuşi, dacă este vorba ca experienţa AA să aibă un sens, această tăinuire nu este numai neînţeleaptă, ci de-a dreptul primejdioasă. Puţine atitudini sub influenţa alcoolului ne-au produs mai multe necazuri decît ne poate produce acum rezerva faţă de Pasul 5. Unii oameni nu reuşesc să-şi păstreze nici un strop abstinenţă, alţii recidivează periodic pînă nu-şi fac, cu adevărat, curăţenia generală. Chiar şi membri vechi, cu ani de abstinenţă împlinită, plătesc adesea scump evitarea acestui Pas. Ei mărturisesc că au încercat să ducă povara singuri; povestesc cît au suferit din cauza iritabilităţii, a neliniştii, a remuşcărilor şi a depresiei, şi cum, în căutarea inconştientă a uşurării, au ajuns să-şi acuze cei mai buni prieteni, de exact acele defecte de caracter pe care ei-însuşi încercau să şi le ascundă. Au descoperit întotdeauna că uşurarea nu venea niciodată din denunţarea defectelor altora. Fiecare trebuia să şi le mărturisească pe ale sale.
Obiceiul de a-şi admite defectele în faţa unei alte persoane este, desigur, foarte vechi. Valoarea acestei practici s-a confirmat mereu, de-a lungul secolelor-şi este o caracteristică a vieţii tuturor oamenilor profund spirituali şi cu adevărat religioşi. Dar, în zilele noastre, religia nu mai este, sub nici o formă, singurul susţinător al acestui principiu salvator. Psihiatrii şi psihologii subliniază adînca nevoie a fiecărei fiinţe umane de pătrundere concretă în sine, de cunoaştere a defectelor individuale de personalitate şi de discutare a acestora cu o persoana înţelegătoare şi demnă de încredere. În ceea ce-i priveşte pe alcoolici, metoda AA merge chiar mai departe. Cei mai mulţi dintre noi am declarat că, fără o mărturisire fără teamă a defectelor noastre în faţa unei alte fiinţe umane, nu ne puteam menţine abstinenţi. Pare limpede faptul că îndurarea lui Dumnezeu nu pătrunde în spiritul nostru, întru eliminarea obsesiilor destructive, pînă nu avem bunăvoinţa de a face aceste mărturisiri.
Sint Tudor ALCOOLIC si va sint recunoscator pentru abstinenta mea. http://blog.schimbarepozitiva.ro/
Azi ,20 iunie 2011 navigand pe un site de dezvoltare personala ( http://www.ozibuna.net/meditatii-pentru ... sirea.html ) ( http://www.ozibuna.net/categorie/zi-de-zi ) am gasit urmatorul text de fapt o marturisire si ea ( marturisirea )nu apartine unei persoane dependente ci unei persoane care si-a dat seama de defectele sale si cautind sa fie mai aproape de Dumnezeu a facut urmatoarea marturisire :
DOAMNE, am de facut o marturisire !
Am greşit mult până să mă îndrept, dar cu fiecare căzătură am devenit mai înţelept.
Am judecat pe alţii pe nedrept, dar mi-am deschis mai tare ochii să înţeleg.
Am plâns şi-am strigat a neputinţă, dar m-am ridicat din propria-mi voinţă.
Am rătăcit prin locuri nedorite, dar m-am întors acasă cu picioarele obosite.
Am crezut că tot ce zboară se mănâncă, când de fapt eu nu crescusem încă.
Am călcat prin bălţi şi prin noroi, dar m-am spălat cu lacrimi în şuvoi.
Am ajuns departe într-un loc de vanitate plin, dar m-am întors din drum, căci îmi era străin.
M-am luptat cu gândurile-mi multe, dar m-am predat, căci inima-mi nu dorea să lupte.
Am zburat din mândrie pe culmi înalte şi abrupte, dar m-am trezit o pasăre cu aripile rupte.
M-am pierdut în ale lumii lucruri trecătoare, până-n ziua în care a început să-mi cânte…o privighetoare.
Am căutat bogăţiile acestei lumi, dar unde căutam eu era doar aur transformat în scrum.
Am încetat să mă mai plâng şi-am învăţat să mă ridic râzând
Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ,
Într-un strop de rouă, în al păsărilor cânt
În căderea ploii şi-ntr-un suflet blând.
Îmi ridic braţele acum şi închin aceste versuri în semn de mulţumire,
Căci am scris prea mult cu litere de fum şi prea puţin cu versuri de iubire.
Adela Moldovan – Lecţii din viaţă
( Am toata stima si pentru acesta persoana )
PASUL 5
"Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine
şi unei alte fiinţe umane, natura exactă
a greşelilor noastre."
Toţi cei 12 Paşi ai AA ne cer să procedam contrar dorinţelor noastre naturale-ei nu fac decît să ne dezumfle ego-ul. Şi cînd este vorba despre dezumflarea ego-ului, puţini dintre Paşi sînt atît de dificil de făcut precum este al Cincilea. Dar acesta este, de departe, cel mai necesar Pas pentru o abstinenţă împlinită pe durată lungă şi pentru pace sufletească.
Experienţa în AA ne-a învăţat că nu putem trăi singuri cu problemele presante şi cu defectele noastre de caracter care le cauzează şi le agravează. Dacă am adus la lumină fiecare detaliu al vieţii noastre din trecut prin Pasul 4 şi au ieşit clar în relief acele experienţe de care n-am mai dori să ne aducem aminte, dacă am ajuns să ştim cît rău ne-au pricinuit, nouă şi altora, gîndirea şi acţiunile greşite-atunci, nevoia de a renunţa să mai trăim hăituiţi de acele fantome ale trecutului devine mai urgentă decît oricînd. Trebuie să vorbim cuiva despre ele.
Atît sînt, însă, de intense frica şi rezistenţa noastră faţă de a face Pasul, încît mulţi membri AA încercam, la început, să-l evităm. Căutam o cale mai uşoară, care-de obicei-consta din a recunoaşte ceva general şi nu prea dureros, şi anume că atunci cînd beam n-am fost întotdeauna buni actori. Apoi, ca măsură de precauţie, adăugăm descrieri dramatice ale acelei părţi din viaţa de băutori, care oricum le sînt deja întrucîtva cunoscute prietenilor noştri.
Dar, despre lucrurile care ne sîcîie şi ne ard cu adevărat nu pomenim nimic. Anumite amintiri triste şi umilitoare, ne spunem noi, este bine să nu le împărtăşim nimănui. Nimeni pe lume nu trebuie să le afle vreodată. Sperăm să le ducem cu noi în mormînt.
Şi totuşi, dacă este vorba ca experienţa AA să aibă un sens, această tăinuire nu este numai neînţeleaptă, ci de-a dreptul primejdioasă. Puţine atitudini sub influenţa alcoolului ne-au produs mai multe necazuri decît ne poate produce acum rezerva faţă de Pasul 5. Unii oameni nu reuşesc să-şi păstreze nici un strop abstinenţă, alţii recidivează periodic pînă nu-şi fac, cu adevărat, curăţenia generală. Chiar şi membri vechi, cu ani de abstinenţă împlinită, plătesc adesea scump evitarea acestui Pas. Ei mărturisesc că au încercat să ducă povara singuri; povestesc cît au suferit din cauza iritabilităţii, a neliniştii, a remuşcărilor şi a depresiei, şi cum, în căutarea inconştientă a uşurării, au ajuns să-şi acuze cei mai buni prieteni, de exact acele defecte de caracter pe care ei-însuşi încercau să şi le ascundă. Au descoperit întotdeauna că uşurarea nu venea niciodată din denunţarea defectelor altora. Fiecare trebuia să şi le mărturisească pe ale sale.
Obiceiul de a-şi admite defectele în faţa unei alte persoane este, desigur, foarte vechi. Valoarea acestei practici s-a confirmat mereu, de-a lungul secolelor-şi este o caracteristică a vieţii tuturor oamenilor profund spirituali şi cu adevărat religioşi. Dar, în zilele noastre, religia nu mai este, sub nici o formă, singurul susţinător al acestui principiu salvator. Psihiatrii şi psihologii subliniază adînca nevoie a fiecărei fiinţe umane de pătrundere concretă în sine, de cunoaştere a defectelor individuale de personalitate şi de discutare a acestora cu o persoana înţelegătoare şi demnă de încredere. În ceea ce-i priveşte pe alcoolici, metoda AA merge chiar mai departe. Cei mai mulţi dintre noi am declarat că, fără o mărturisire fără teamă a defectelor noastre în faţa unei alte fiinţe umane, nu ne puteam menţine abstinenţi. Pare limpede faptul că îndurarea lui Dumnezeu nu pătrunde în spiritul nostru, întru eliminarea obsesiilor destructive, pînă nu avem bunăvoinţa de a face aceste mărturisiri.
Sint Tudor ALCOOLIC si va sint recunoscator pentru abstinenta mea. http://blog.schimbarepozitiva.ro/