021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Aplicatia mobila Alcohelp poate fi descarcata acum din App Store si Play Store.

Servicii de tratament ambulator si rezidential in Bucuresti, Suceava, Brasov, Constanta: http://www.clinica-aliat.ro

Centre gratuite ALIAT, de interventii scurte, AlcoInfo: Brasov-Spitalul Judetean, Bucuresti-Spitalul Pantelimon si Institutul Clinic Fundeni, Campulung Moldovenesc - Spitalul Municipal, Suceava - Spitalul Judetean. Detalii pe http://www.alcohelp.ro.

ALCOOLICI ANONIMI :: . Atenţie la mânie şi resentimente

Avatar utilizator

Sunt autorul acestui subiect
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 2533
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență:

Gen: Nespecificat - Nespecificat
Contact:

. Atenţie la mânie şi resentimente

Mesajde tudor » 24 Iun 2011, 23:17

. Atenţie la mânie şi resentimente
Subiectul mâniei a fost deja atins în această carte, dar am¬ploarea experienţelor traumatice cu mânia ne-a convins că este un subiect important şi merită atenţie specială din partea celui care doreşte să-şi rezolve problema băutului.
Că o numim ostilitate, resentiment sau mânie, starea aceasta pare să fie strâns legată de beţie şi pare să aibă rădăcini mai adânci în cazul alcoolismului.
VIATA FARA BAUTURA 69
De exemplu, atunci când, în cadrul unui studiu, un grup de cercetători au adresat unui mare număr de bărbaţi alcoolici întrebarea "de ce v-aţi îmbătat?", motivul principal menţionat a fost: "Să-i pot zice una lui Cutare, de la obraz". Cu alte cuvinte, ei găsiseră la beţie puterea şi libertatea de a-şi exprima mânia, pe care nu o putuseră manifesta treji.
S-a presupus, deci, că s-ar putea să existe o relaţie biochimi¬că subtilă, nedeterminată încă, între alcool şi schimbările fizio¬logice care însoţesc mânia.
Un studiu experimental asupra alcoolicilor a concluzionat ca resentimentele pot produce o stare inconfortabilă a sistemului sanguin al alcoolicului, stare pe care numai o beţie o poate uşura. Un psiholog de vârf a sugerat recent că se prea poate că băutorii savurează senzaţia de putere asupra altora pe care le-o aduce in¬fluenţa alcoolului.
S-au publicat date cu privire la relaţia strânsă dintre con¬sumul de alcool şi atacurile de stradă şi omoruri. Se pare ca o mare proporţie dintre acestea, în unele ţări, se petrec când fie vic¬tima, fie criminalul (fie ambii) sunt sub influenţa alcoolului. Violuri, certuri familiale care duc la divorţ, maltratarea copiilor, tâl¬hării cu arma sunt adesea produsul băutului excesiv.
Chiar şi aceia dintre noi care nu am trecut prin asemenea experienţe putem înţelege, fără dificultate, genul acela de turbare feroce, care-i duce pe unii la asemenea violenţă, când sunt sufi¬cient de beţi. De aceea, recunoaştem pericolul potenţial al mâniei.
Nu încape îndoială, aceasta stare este naturală, din când în când, în firea "animalului om". Ca şi frica, probabil că a avut ce¬va valoare în supravieţuirea membrilor speciei numite homo sapiens. Mânia a produs, desigur, schimbări pozitive în multe
70 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
civilizaţii, când a fost îndreptată împotriva sărăciei, foametei, bo¬lilor şi nedreptăţii.
Dar nu se poate tăgădui că maltratările fizice şi violenţele, chiar numai verbale, rezultate din mânie excesivă, sunt de¬plorabile şi aduc prejudicii atât societăţii ca întreg, cât şi indi¬vizilor. Este motivul pentru care un număr mare de religii şi filosofii ne îndeamnă insistent să ne debarasăm de mânie, ca să putem trăi o viaţă mai fericită.
Pe de altă parte, mulţi sunt de părere că ascunderea mâniei este ceva nefast pentru echilibrul emoţional şi că este nevoie să exteriorizăm mânia, într-un fel sau altul, ca să nu ajungă să ne "otrăvească" pe dinăuntru, când se îndreaptă împotriva noastră, ducându-ne la depresie.
Mânia, cu toate aspectele ei, este o problemă umană univer¬sală. Dar ea prezintă un pericol deosebit pentru alcoolici. Propria mânie ne poate ucide. Alcoolicii recuperaţi sunt, în mare parte, de acord ca ostilitatea, ranchiuna sau resentimentele ne fac adesea să vrem să bem; deci, este important să fim vigilenţi când vine vorba de astfel de sentimente. Pentru îmblânzirea lor, am găsit căi mult mai satisfăcătoare decât alcoolul. Însă le vom descrie aici ceva mai târziu.
Întâi, să aruncăm o privire asupra câtorva dintre formele şi culorile pe care le împrumută mânia, uneori:
intoleranţa snobism tensiune neîncredere
dispreţ rigiditate sarcasm anxietate
ciuda cinism auto-compă suspiciune
ura nemulţumire temere gelozie
RAUTATE
Diverşi membri A.A., abstinenţi, au reuşit să depisteze legătura dintre toate aceste sentimente şi rădăcina lor ascunsă, mânia. În vremea băutului, putini dintre noi am meditat la asemenea lu¬cruri. Mai degrabă, ne-am măcinat cu ele. Sau, ne lăsam să explo¬dă, mai ales după ce le amplificam cu încă un păhărel.
Poate că şi frica ar trebui să se afle în lista noastră; mulţi dintre noi credem că mânia este adesea un produs al fricii.
Nu ştim întotdeauna de ce anume ne este frică; uneori, simţim doar o frică vagă, generală, fără nume. Şi ea poate da naştere unei mânii tot atât de generale, care, într-o clipită, este gata să se îndrepte spre ceva sau cineva.
Mânia se poate naşte şi din sentimentul de frustrare. Tagma alcoolicilor nu se remarcă printr-un înalt nivel de toleranţă faţă de acest sentiment, fondat sau imaginat. Păhărelul devenise "di¬luantul" amarei emoţii.
Probabil că resentimentul "justificat" este cel mai înşelător. El este produsul mâniei "întemeiate", pe care am întreţinut-o timp îndelungat şi care, dacă se mai prelungeşte, ne va diminua progresiv apărarea împotriva alcoolului. Chiar şi dacă suntem trataţi meschin sau nedrept, resentimentul este un lux pe care noi, alcoolicii, nu ni-l putem permite. Pe noi, orice forma de mânie ne poate distruge, pentru că ne poate duce înapoi, la băutură. (Prob¬lema resentimentului este tratată mai în detaliu în cărţile Alco¬holics Anonymous (Alcoolicii anonimi) şi Cei doisprezece Paşi şi cele douăsprezece Tradiţii.)
Nu putem pretinde că am fi experţi în înţelegerea psihologiei pure, aşa că, la început, trebuie să ne concentrăm nu asupra descoperirii cauzelor mâniei, ci asupra căilor de a-i face faţă indife¬rent dacă o considerăm sau nu justificată. Ne străduim să o stăpânim, pentru a evita întoarcerea la băutură din cauza ei.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine

Înapoi la “ALCOOLICI ANONIMI”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 7 vizitatori