Pagina 1 din 1

IERI, AZI, MÂINE

Scris: 25 Iun 2011, 17:34
de tudor
IERI, AZI, MÂINE

Există două zile cu care nu are rost să ne batem capul, două zile în care nu au de ce să încapă teama şi îngrijorarea.
Una dintre aceste zile este cea de IERI, cu greşelile şi grijile ei, cu gafele şi defectele ei, cu durerile şi suferinţele ei. Ziua de IERI nu o mai putem răscumpăra cu toţi banii din lume. Nu mai putem desface absolut nimic din ceea ce am făcut, nu mai putem şterge o iotă din cele rostite. Ziua de IERI a trecut.
Cealaltă zi cu care nu are rost să ne batem capul este cea de MÂINE, cu posibilele ei adversităţi şi poveri, cu promisiunile ei mari şi realizări mici. Şi ziua de MÂINE este în afara puterii noastre de control. Soarele zilei de MÂINE va răsări fie în toată splendoarea lui, fie după o mască de nori, dar va răsări. Până atunci însă, nu putem miza pe ziua de MÂINE, pentru că ea nu s-a născut încă.
Astfel, rămâne o singură zi, cea de AZI.
Orice om poate duce bătălia unei singure zile. Numai atunci când tu şi eu adunăm poverile celor două eternităţi, IERI şi MÂINE, numai atunci ne prăbuşim sub greutate. Nu experienţa zilei de AZI îi înnebuneşte pe oameni, ci remuşcarea sau amărăciunea faţă de ceva întâmplat IERI sau groaza faţă de ceea ce poate aduce MÂINE.
De aceea, haideţi să trăim fiecare zi la timpul ei!