021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Aici puteti povesti experientele personale.
Scrie răspuns
Avatar utilizator
Ambasador
Veteran
Veteran
Mesaje: 1353
Membru din: 17 Apr 2017, 23:50
Zile de abstinență: 14,08,2021

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de Ambasador »

Neata Sobri!
Ai mereu ganduri bune pentru noi. Pentru mine. Esti un adevarat sprijin. Voi incerca raspunsuri mai succinte dimineata asta.

Am hotarat sa scriu din nou pe forum din urmatoarele motive:
^la indemnul si incurajarea lui Asido
^deoarece aveam sufletul prea ranit
^datorita povestilor feminine in care m-am regasit (Danutza, Alpha, Raluca..)
A scrie pe forum, pentru mine inseamna si suferinta. O suferinta care de cele mai multe ori se vindeca, doar scriind. Doar citind aici. Insa nu uit remarca ta. Ai mare dreptate, am impresia ca in privinta alcoolului, voi ramane mereu la nivel de clasa pregatitoare. Ma roade insa intrebarea: cum renunti la alcool cand nu ai ajuns "la fundul sacului", cum se spune? Cum te convingi ca acel lucru iti este daunator daca stii ca inca mai poti controla situatia? Chiar mi-as dori un raspuns.

Aseara am scris doar o frantura despre suferinta din copilaria mea, si cred ca e lesne de inteles de ce nu am putut detalia. Sunt lucruri care chiar nu pot fi scrise sau spuse. Totul s-a activat in mintea mea, in urma am discutiei avute ieri cu baietelul meu mai mare. Ma intreba de ce a murit mama mea atat de tanara (la 39 de ani)... Sunt rani care nu se vindeca niciodata, acesta e adevarul.

Esti foarte atent la detalii Sobri, ma faci mereu sa zambesc! :) Oglinda a fost ok cu mine dimineata, de aceea ma aflu la o cafea cu tine, asa cum am promis. :)
"Orice schimbare este grea la început, urâtă la mijloc şi minunată la final." Robin Sharma
sobrichet
Veteran
Veteran
Mesaje: 283
Membru din: 26 Oct 2017, 06:53

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de sobrichet »

No, bun. Vad ca esti bine. O sa incerc sa dau si eu un raspuns la intrebarea ta, intr-adevar e intemeiata. Dar mai spre seara ca am multa treaba azi. Avem musafiri.
Avatar utilizator
Ambasador
Veteran
Veteran
Mesaje: 1353
Membru din: 17 Apr 2017, 23:50
Zile de abstinență: 14,08,2021

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de Ambasador »

Buna dimineata! Am venit alaturi de voi la o cafea curioasa sa stiu cum va simtiti astazi, cum v-a fost trezirea.. Stiu, stiu ca e duminica dimineata si poate somnul vostru e prelungit, dar niciodata nu strica o discutie constructiva. Acum cred nici 3 minute, am urmarit un reportaj la tv despre cum poti scapa de vicii. Am incercat sa le scriu repede-repede cateva dintre idei, pentru a vi le impartasi si voua. Pentru a putea scapa de vicii avem nevoie sa incepem cu cateva schimbari. Iata cateva:

1. o activitate nesanatoasa trebuie neaparat inlocuita cu o alta activitate sanatoasa (cu sportul cum bine spunea Raza de Soare, cu orice altceva e sanatos oricum, o pasiune.. orice!);
2. avem nevoie de cel putin pana la un an pentru a putea renunta la obiceiurile nesantoase, pentru a ne putea acomoda cu lipsa acelui viciu;
3. recompensa: cheltuielile pentru vicii pot fi folosite intr-un mod cu mult mai util (pentru a cumpara un lucru demult dorit, sprre exemplu);
4. sa tinem cont de propriile nevoi personale;
5. sa ne ingrijim de sanatatea noastra emotionala;
6. sa ne ascultam mintea;
7. sa ne facem un plan saptamanal;
8. sa invatam sa spunem NU;
9. sa tinem legatura cu cei dragi;
10. sa alegem sa fim sanatosi.

Va doresc o duminica minunata, si sa ne citim cu bine aici!
"Orice schimbare este grea la început, urâtă la mijloc şi minunată la final." Robin Sharma
sobrichet
Veteran
Veteran
Mesaje: 283
Membru din: 26 Oct 2017, 06:53

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de sobrichet »

Mesajul 1000!!! - tu l-ai prins Dora! Acum trebuie sa dai de baut! Accept si cafea.
sobrichet
Veteran
Veteran
Mesaje: 283
Membru din: 26 Oct 2017, 06:53

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de sobrichet »

Despre " fundul sacului "

M-am cam ferit in tactica mea de a ma orienta dupa el, deoarece nu simteam ca l-as fi atins cu suficienta fermitate si nu stiu cat m-ar fi ajutat. Acum, ca m-ai facut sa ma gandesc, cred ca am aflat motivul din cauza caruia sacul meu parea suficient de plin incat sa nu ma alarmeze. In sacul meu de atunci, erau toate la gramada. Situatia financiara, familia, serviciul, sanatatea, si altele. Asa cu toate la un loc nu arata foarte gol sacul meu, doar ca mirosea cam urat. Acum, cu ocazia asta, dupa mult timp, am zis sa fac ordine si sa pun fiecare treaba la locul ei. Bine, incercand sa-mi amintesc ce era in sac atunci cand m-am oprit din baut. Prin urmare, am scos situatia financiara si am pus-o in sacul ei. Nivel, peste limita minima, acceptabila. Apoi la fel cu serviciul, nivel rezonabil, linistea asigurata la locul de munca. Sanatatea, ok si ea daca fac abstractie de zilele de dupa. Familia, cam scazut nivelul, Il mai sustineam pe linia de plutire cu cate o promisiune, o floare, un cadou, hmmm, sa zicem ca o mai puteam scalda o vreme. Altceva in sac nu se mai vede, dar totusi pute tare a rahat si a hoit. Am cotrobait bine, cu scaraba, si am gasit! Mai eram EU in sac. Eu cu increderea mea ( de fapt lipsa ei ), (ne)stima de mine, neputinta, remuscarile si toate cele rele. Cum draq sa nu puta? No, cu asta, cu MINE, ar fi trebuit sa incep sa cresc nivelul, celelalte l-ar fi urmat de la sine.

Cand simti ca ajungi la fundul sacului cu TINE? Cam atunci cand nu te mai suporti cu viata ta, cand simti ca nu mai poti sa traiesti asa. Asa cred eu. Un bun indicator ar mai fi si cand apropiatii iti fac remarci despre asta, doar sa nu fi capos ca mine si sa gandesti ca " las' ca stiu eu mai bine cum sint ". Cateodata si restul lumii are dreptate.

Dora, pentru tine mi-as dori sa nu ajungi sa simti asta. Probabil ca tie nu ti se va intampla niciodata. E mult mai bine sa te opresti inainte sa dai de fundul sacului. Se poate sa-ti fixezi alta limita mai inalta, nu trebuie neaparat sa ajungi sa racai cu unghiile panza de jos, sperand ca mai gasesti ceva firmituri. Cauta sa te ancorezi de starile de bine ce ti le ofera" nebautul " decat de chinurile consumului. E mai sanatos si mai trainic. Uite, si animalele se dreseaza mai bine si mai usor prin stimulare decat prin impunere fortata, pedepse. Da stiu, teoria e buna, merge, dar practica… . La teorie sint destul de bun.

Astept cafeaua, sa stii! Cred ca nici tie nu-ti place sa ramai datoare. Poti sa inlocuiest cafeaua pe care mi-o datorezi cu o dedicatie, sau si mai frumos cu o custom-uratura din vastul tau caietel cu de toate pentru fiecare. Multumesc.

Vezi ca dau refresh toata ziua, la fiecare 10 secunde. Am invatat smecheria asta de la Zuckerberg, la sfarsitul filmului " reteaua de socializare ". Cred ca el si acum mai da f5.

Cu drag,
Sobrichet.
Raza de soare
Veteran
Veteran
Mesaje: 396
Membru din: 15 Ian 2019, 00:25

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de Raza de soare »

Ma intreb si eu mereu trebuie sa ajunga la fudul sacului pt a vrea cu adevarat o schimbare? Dece sa se astepte pana toate daunele sunt facute propriului organism si celor din jur? Uneori "fundul prapastiei" poate fi prea tirziu dpdv fizic, al maltratarii propriului organism, ficat, minte :( poate aparea o ciroza, pancreatita.... daca cineva iti spune ca ai inceput sa exagerezi cu alcoolul s ar putea sa aiba dreptate. Apropo, am o colega care are cancer la pancreas, are si diabet, nu este consumatoare de alcool...atat de mult isi doreste sa traiasca, sa se vindece...mie mi se rupe inima pt ea...a ajuns sa si puna plasturi pt durere pe spate.
Avatar utilizator
Ambasador
Veteran
Veteran
Mesaje: 1353
Membru din: 17 Apr 2017, 23:50
Zile de abstinență: 14,08,2021

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de Ambasador »

Ei bine, cafeaua de astazi este extrem de matinala Sobri! Si de amara. M-au trezit remuscarile si sentimentul de vina. Desi aseara am baut 2 pahare cu bere, nu am putut dormi mai mult de 4 ore. Sper ca de data aceasta, chiar vor fi ultimele picaturi de alcool. Glumesc! Sau nu??!! Adevarul este ca m-am cam saturat de promisiuni desarte. De noi si noi inceputuri. Diminetile am cele mai bune intentii din lume, iar uneori.. sunt seri cand pur si simplu clachez. Stiu cumva ca nu am ajuns la "fundul sacului" cu alcoolul Sobri, dar mai stiu un lucru. In acest ritm, aceasta imi va fi in final destinatia. Si cine stie cu ce costuri ireparabile. Exact cum ai spus Raza de soare, ma pot alege cu o ciroza (precum au avut si parintii mei) sau cu o pancreatita cronica (nu de alta, dar in urma unui accident de masina, am fost diagnosticata si operata de pancreatita acuta), asa incat.. cam cunosc toate aceste boli.
Incerc, incerc sa imi fac un bilant al vietii mele. Sa vad unde gresesc mental de imi indrept adesea gandul catre alcool.. Stiu ca am un sot minunat care in mod sigur nu este prieten cu alcoolul (desi face personal, mare parte din el il ofera cadou). Mai stiu ca in ultimele 2 luni (cam asa) a remarcat ca am baut in cateva seri doua pahare cu vin si ca m-a avertizat bland "sa am grija, media este de un pahar, dupa cina poate". Mai stiu ca am doi copii absolut minunati. Din pacate, cel mic are probleme serioase de vorbire, dar lucram la asta si sper sa se rezolve in timp.. Cred ca e ceva de ma consuma extraordinar pe interior. Acum imi dau seama. Scriindu-va. Sufar pentru el, viata mea toata aproape se invarte in jurul lui in principal tot dorind, tot asteptand, tot sperand sa fie bine intr-o buna zi. Cred ca aici e veriga mea slaba. Una din problemele mele emtionale cu care trebuie sa lucrez. Asa. Ce mai stiu despre viata mea? Profesional nu ma simt cu adevarat implinita, stiu ca pot obtine mai multe, stiu ca va veni si timpul cand imi va face placere propria meserie. Si aici, ramane inca un vis de implinit. O alta veriga slaba. In rest, poate ar mai trebui sa-mi cultiv mai mult pasiunile, sa fac un sport, sa mananc mai sanatos, sa regasesc placerea gatitului (mi-am pierdut-o si pe aceasta), sa ma bucur mai mult de natura cred. Ar fi multe de spus.. Sunt fapte concrete ce cred eu ar putea sa ma conduca la raspunsul catre alcool. De ce il prefer seara uneori? Ok, ok. Somnul e principalul motiv, nu neg asta. Mai mult chiar. Am incercat si cateva somnifere timp de cateva zile. Ce-i drept, m-am odihnit bine in acea perioada, dar au inceput sa imi dea palpitatii puternice. Nu stiu de ce.. In plus, erau extrem de amare, asa incat am renuntat la ele. In fine. Cate nu face omul pentru a incerca sa-i fie bine? Uneori te poate uimi. Eu personal, asa cum sunt, atat cat pot, stiu ca incerc constant sa mai realizez un vis. Cel de a fi abstinenta!

PS: Va multumesc Sobri si Raza de soare pentru mesaje! Toate aceste cuvinte chiar au puterea de a vindeca.
"Orice schimbare este grea la început, urâtă la mijloc şi minunată la final." Robin Sharma
Airam
Veteran
Veteran
Mesaje: 1231
Membru din: 21 Sep 2016, 15:06

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de Airam »

Buna dimineata draga mea!
,,Fundul sacului,, cred ca e perceput diferit de fiecare.
Noi femeile cred ca-l atingem mai repede. Neaparat trebuie pus ceva in locul alcoolului. Si nu trebuie sa ne gandim la lucruri imposibile de atins. Noi femeile, este foarte important, trebuie sa ne facem timp pentru noi. Din cand in cand, sa ne luam putin liber de la indatoririle care le avem fiecare. Iti inteleg suferinta prin care treci cu baietelul tau cel mic. Dar crezi ca te ajuta acel pahar sa treci mai usor peste aceasta problema? Si daca ai speranta ca v-a fi bine, nu trebuie sa te mai necajesti. Sunt convinsa ca faci totul ca baietelul tau sa fie bine. Sunt cu sufletul alaturi de tine si te inteleg. Legat de locul de munca, spune-ai ca nu esti multumita de ceea ce faci. Crezi ca toti oamenii sunt multumiti de serviciul pe care-l au? Eu cred ca majoritatea, mergem la servici pentru bani. Incearca sa fii mai toleranta cu tine, incearca sa nu ai asa multe cerinte de la tine. Sunt sigura ca vei reusi sa-ti indeplinesti visul de a fi abstinenta. Te imbratisez cu mult drag, Maria.
Alpha
Boboc
Boboc
Mesaje: 59
Membru din: 12 Ian 2019, 09:22

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de Alpha »

Dora, eu nu cred ca esti alcoolica. Cred ca tu pur si simplu trebuie să fii mai buna cu tine. Si sa încerci sa faci pace cu trecutul tau, tu nu esti mama ta. Ori tatăl tău.
Nu face nimeni ciroza de la 2 pahare de bere sau vin pe zi. Nu pot sa cred asta. Prea multe gînduri negre. Alcoolul te liniștește si iti sedeaza un pic starea de vinovăție si stopeaza valul de gînduri ce vin noaptea. Un psiholog ori preot bun, căruia sa i te confesezi, si cred ca toate se vor regla de la sine.
Criza de 40 de ani vine si cu frica de moarte, cred ca si asta e un motiv pt care vreau sa renunț la alcool. Mi-e frică să mor, am copii si vreau sa-mi dr si nepoții.
Multe multe femei suferă de frica asta de moarte dupa 40 de ani, sunt hormonii care o iau razna, de mai avem si alti hormoni sintetici de la pastile ori mirena, si aia joacă un rol.
Eu tot incerc sa ma lupt cu frica asta de moarte. Cum aud de o boală mi se pare ca o cam am si eu daca moare careva mai tînăr de 55 deja visez numai tîmpenii.
Bunica mea bea la prînz un pahar mare de vin rosu si la cina la fel, a facut 5 copii, a muncit si a murit la 80 de ani. Si ca ea atîția.
Nu uita ca dupa cernobîl au tot fost cancere la oameni, de tot felul.
La noi femeile e pericol cînd amestecăm sentimente si alcool, depresii si alcool, suflete rănite si alcool, lipsa de iubire si alcool.
Ca ne ascundem in el si scăpăm controlul.
Alpha
Boboc
Boboc
Mesaje: 59
Membru din: 12 Ian 2019, 09:22

Re: Ajutor! Imi doresc abstinenta.

Mesaj de Alpha »

Chiar citeam azi subiectul lui sobri, unde făceați pariuri. Nici eu nu stiu de as putea face un pariu, jurămînt ori ceva, habar nu am. Doar stiu ca nici asa cum eram pînă acum nu pot continua, trebuie să mă schimb.
Scrie răspuns