Va salut ... cu respect

[lupica]

19 februarie

NU SUNT DIFERITĂ

La început, au trecut patru ani buni până ca A. A. să aducă la abstinenţă măcar o singură alcooli­că. Femeile susţineau într-una, sus şi tare, că ele sunt diferite; ... vagabondul spunea că este dife­rit... la fel şi artiştii şi oamenii cu studii su­pe­rioare, bogaţii, săracii, religioşii, agnosticii, indienii, eschi­moşii, veteranii şi deţinuţii... astăzi toţi aceştia şi mulţi,mulţi alţii vorbesc, abstinenţi fiind, despre cât de mult ne asemănăm noi, alcoolicii, atunci când ajungem în pragul disperării
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

În A A nu mă pot considera „diferită”; dacă o fac, atunci mă izolez de ceilalţi şi de contactul cu Puterea mea Superioară. Dacă mă simt izolată în A A, nu este vina nimănui. Este ceva ce am creat eu simţindu-mă că sunt „diferită” în vreun fel. Astăzi învăţ cum e să fii un alcoolic obişnuit în comuni­tatea Alcoolicilor Anonimi din lumea largă.

[lupica]

20 februarie

DARUL DE A RÂDE

Într-o asemenea conjunctură, naşul lui din A A, de obicei râde.
DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Înainte de recuperarea mea din alcoolism, râsul era unul dintre cele mai dureroase sunete pe care îl cunoşteam. Nu râdeam niciodată şi simţeam că dacă râdea altcineva, o face la adresa mea! Auto­compă­timirea şi furia îmi refuzau până şi cele mai simple plăceri ale bunei dispoziţii. Pe la sfârşitul perioadei mele de alcoolism, nici măcar alcoolul nu mai putea să-mi stârnească vreun râs prostesc de beţiv. Când naşul meu din A A a început să râdă şi să-mi atragă atenţia asupra văicărelilor şi a decepţiilor mele egoiste, am fost supărat şi sufeream, dar asta m-a învăţat să mă înseninez şi să mă concentrez asupra recuperării mele. În scurt timp am învăţat să fac haz pe seama mea şi în cele din urmă i-am învăţat să râdă şi pe cei cărora le sunt naş. În fiecare zi Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să nu mă iau prea în serios.

[lupica]

21 februarie

SUNT O PARTE A ÎNTREGULUI

Dintr-o dată, am devenit o parte –chiar dacă una neînsemnatâ – dintr-un cosmos...

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Prima dată când am venit la A A, am ajuns la concluzia că „ei” erau oameni foarte simpatici– probabil puţin naivi, puţin prea prietenoşi, dar în general cumsecade, oameni serioşi (cu care nu aveam nimic în comun). I-am văzut pe „ei”la întruniri– la urma urmei, acolo existau „ei” de fapt. Dădeam mâna cu „ei” şi, cum ieşeam pe uşă, uitam de „ei”.
Apoi într-o bună zi Puterea mea Superioară, în care la vremea aceea nu credeam, s-a ocupat să creeze un proiect comunitar în afara A A, dar în care s-au implicat mulţi membri A A. Am lucrat împreună, am ajuns să-i cunosc pe „ei” ca oameni. Am ajuns să-i admir pe „ei”, chiar să-mi placă de „ei” şi, în ciuda propriilor convingeri, să mă bucur de „ei”. M-a atras felul în care aplicau „ei” progra­mul în viaţa de zi cu zi – nu numai în discuţiile de la întruniri– şi am ajuns să-mi doresc ceea ce aveau şi ei. La un moment dat „ei” au devenit „noi”. De atunci n-am mai băut.

[lupica]

22 februarie

CĂLĂUZIRE

... aceasta presupune o credinţă într-un Creator care întruchipează puterea, dreptatea şi iubirea; un Dumnezeu care mi-a dat un scop, un sens şi un destin de urmat, totuşi... şovăitor, în virtutea chipului şi a asemănării Sale.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Pe măsură ce începeam să-mi înţeleg propria neputinţă şi dependenţa de Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu, am început să văd că exista un mod de viaţă pe care, dacă aş fi putut să-l adopt, mi l-aş fi ales de la bun început. Doar prin lucrul neîntrerupt asupra Paşilor şi a vieţii din comunitate, am învăţat că există cu adevărat un drum mai bun decât înainte, pe care am fost îndrumat. Pe măsură ce cunosc mai multe despre Dumnezeu, sunt în stare să am încredere în căile şi în planurile Sale pentru dezvoltarea caracterului Său în mine. Mai repede sau mai încet, evoluez în virtutea chipului şi a asemănării Sale.

[lupica]

24 februarie

O INIMĂ PLINĂ DE RECUNOŞTINŢĂ

Încerc să mă conving cu fermitate de adevă­rul conform căruia o inimă caldă şi plină de recu­noştinţă nu poate să întreţină mari vanităţi. Când debordează de recunoştinţă, bătăile inimii unui om cu siguranţă vor da naştere la o dragoste deschisă, cea mai tandră emoţie pe care ne este dat să o cunoaştem vreodată.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Naşul meu mi-a spus că trebuie să fiu un alcoolic recunoscător şi să am întotdeauna o „atitudine de recunoştinţă” – că recunoştinţa aceea era ingredientul de bază al smereniei, că smerenia era ingredientul de bază al anonimatului şi că „ano­nimatul era fundamentul spiritual al tuturor Tradi­ţiilor noastre, care ne aminteşte mereu să punem principiile înaintea personalităţilor”. Ca o consecinţă a acestui sfat, îmi încep fiecare dimineaţă stând în genunchi, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru trei lucruri: că sunt în viaţă, că sunt abstinent şi că sunt un membru al Alcoolicilor Anonimi. După care încerc să trăiesc cu o „atitudine de recunoştinţă” şi să mă bucur din plin de alte douăzeci şi patru de ore trăite pe calea AA- ului. A A nu este ceva la care am aderat; este ceva ce trăiesc.

[lupica]

25 februarie

PROVOCAREA DIN EŞEC

În economia lui Dumnezeu, nimic nu este irosit. Eşecurile ne dau o lecţie necesară, deşi probabil dureroasă, despre smerenie.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Cât de mulţumit sunt să constat că toate greşelile mele din trecut erau necesare pentru ca să ajung unde sunt astăzi. Din multă durere a venit şi experienţa şi aflat în suferinţă, am devenit supus. Când Îl căutam pe Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu, El îmi oferea darurile lui nepreţuite. Din expe­rienţă şi supunere a început evoluţia, urmată de recunoştinţă. Da, după aceea a venit şi pacea sufletească – să trăieşti şi să împărtăşeşti abstinenţa.

[lupica]

26 februarie

NU E O BANALĂ POVESTE DE SUCCES

AA nu este o poveste de succes în sensul uzual al cuvântului. Este o poveste despre suferinţa preschimbată, prin milostenie, în progres spiritual.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Când am intrat în A A i-am ascultat pe alţii cum povesteau despre realitatea băutului lor: singu­rătate, teroare şi durere. Pe măsură ce ascultam mai departe, în scurt timp am auzit o descriere de un fel foarte diferit – realitatea abstinenţei. Este o realitate a libertăţii şi a fericirii, a scopului şi a direcţiei, a seninătăţii şi a împăcării cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu ceilalţi. Asistând la întruniri sunt reintrodus în acea realitate, iar şi iar. O văd în ochii şi o aud în vocile celor din jurul meu. Lucrând asupra programului, găsesc direcţia şi puterea cu care să-mi însuşesc şi eu acea realitate. Bucuria din A A este că această nouă realitate îmi stă la dispoziţie.

[lupica]

27 februarie

O STABILITATE UNICĂ

Încotro se îndreaptă A A?... Aceşti oameni prac­tici dau citire Tradiţiei a Doua şi află că unica autoritate în A A este un Dumnezeu iubitor, aşa cum se poate El exprima în conştiinţa de grup... Un politician experimentat este acela care observă înţelepciunea deciziei de grup, care nu-şi dispre­ţuieşte reducerea statutului, a cărui judecată, con­so­lidată de o experienţă considerabilă, este dreaptă, şi care este dispus să stea liniştit pe margini şi să aştepte răbdător dezvoltarea.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

În hăţişul recuperării din alcoolism se regăsesc şi cei Doisprezece Paşi şi cele Douăsprezece Tradiţii. Pe măsură ce recuperarea mea progresa, mi-am dat seama că programul mi se potriveşte ca o mănuşă. Veteranii grupului ofereau delicat sugestii, atunci când schimbarea părea imposibilă. Experien­ţele împărtăşite ale fiecăruia au devenit esenţa priete­niilor nepreţuite. Ştiu că toată comunitatea este pregătită să-l ajute pe fiecare alcoolic aflat în suferinţă în toate momentele hotărâtoare al vieţii. Într-o lume înţesată cu multe probleme, consider această asigurare o stabilitate unică. Mă bucur de darul abstinenţei. Îi port recunoştinţă lui Dumnezeu pentru puterea pe care mi-o dă o comunitate care există cu adevărat pentru binele tuturor membrilor.

[lupica]

1 martie

FUNCŢIONEAZĂ

Funcţionează – realmente funcţionează.
ALCOOLICII ANONIMI

La început, când am devenit abstinent, am avut încredere doar în programul Alcoolicilor Anonimi. Disperarea şi frica m-au ţinut abstinent (şi poate că m-ar fi ajutat un naş grijuliu şi exigent!). Credinţa în Puterea Superioară a venit mult mai târziu. Credinţa aceasta a venit la început foarte încet , după ce i-am ascultat pe alţii cum îşi împărtăşesc experienţele pe la întruniri– experienţe pe care nu le-am trăit niciodată fiind abstinent, dar pe care ei le-au trăit datorită forţei venite din partea unei Puteri Superioare.. Cu timpul am aflat că o Putere Superioară – o credinţă care funcţionează în toate împrejurările – este posibilă. Astăzi această credinţă, plus onestitatea, receptivitatea şi bună­voinţa de a parcurge Paşii programului îmi dau seninătatea de care am nevoie. Funcţionează – realmente funcţionează.

[lupica]

2 martie

SPERANŢA

Nu te descuraja.
ALCOOLICII ANONIMI

Câteva experienţe valorează pentru mine mai puţin decât abstinenţa rapidă. De prea multe ori descurajarea era ceea ce primeam în schimbul unor aşteptări nerealiste, fără a mai menţiona şi mila de sine sau epuizarea care survenea ca rezultat al do­rinţei de a schimba lumea peste noapte. Descu­ra­jarea este un semnal de alarmă că m-aş putea îndoi de cuvântul lui Dumnezeu. Secretul valorificării potenţialului meu stă în recunoaşterea limitelor mele şi în credinţa că timpul este un dar, nu o amenin­ţare.Speranţa este cheia care descuie uşa descura­jării. Programul îmi promite că dacă nu beau astăzi, voi avea întotdeauna speranţă. Am ajuns să cred că pot păstra doar ceea ce împart cu ceilalţi; că de fiecare dată când încurajez pe cineva, mă încurajez şi eu la rândul meu. Doar alături de semenii mei, prin mila lui Dumnezeu şi a comunităţii A A, merg pe drumul istovitor al unui destin fericit. Fie să-mi aduc mereu aminte că puterea dinăuntrul meu este cu mult mai mare decât orice frică pe care am trăit-o înainte. Fie să am mereu răbdare, căci sunt pe calea cea dreaptă.