021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Va salut ... cu respect

Aici puteti povesti experientele personale.
Scrie răspuns
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

18 noiembrie

O PLASĂ DE SIGURANŢĂ

Din când în când.... Ne vizitează câte o pornire rebelă atât de revoltătoare, încât pur şi simplu refuzăm să ne mai rugăm. Când se întâmplă astfel de lucruri, nu ar trebui să avem o părere foarte proastă despre noi. Trebuie, pur şi simplu, să ne reluăm rugăciunile cât mai curând cu putinţă, făcând ceea ce ştim că este bine pentru noi.
DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Câteodată strig, dau din picioare şi întorc spatele Puterii mele Superioare. După care, boala mea îmi spune că sunt un eşec şi că dacă voi sta supărat, cu siguranţă că am să mă apuc de băut. În acele clipe de încăpăţânare mă simt de parcă aş fi lunecat de pe o stâncă şi m-aş fi agăţat doar cu o singură mână. Pasajul de mai sus reprezintă plasa mea de siguranţă, căci mă îndeamnă să încerc un comportament nou, să fiu, de pildă, bun şi răbdător cu mine însumi. Mă asigură că Puterea mea Superioară va aştepta până când voi fi iarăşi dispus să risc şi să-mi dau drumul, să aterizez în plasă şi să mă rog.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

19 noiembrie

MA DEGRADAM CU REPEZICIUNE

Noi, cei din AA, suntem oameni activi, bucu­rân­du-ne de satisfacţia de a ne confrunta cu reali­tăţile vieţii... Aşa că nu e de mirare că de multe ori avem tendinţa să neglijăm meditaţia şi rugăciunea serioasă, considerându-le nişte lucruri nu chiar ne­cesare.
DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

M-am abătut o perioadă de la program, dar a fost nevoie de o ameninţare cu moartea din partea unei boli grave pentru a mă determina să revin, în special la exersarea Pasului Unsprezece a binecu­vântatei noastre comunităţi. Deşi aveam cincispre­zece ani de abstinenţă şi mă implicam activ în program, eram conştient de degradarea drastică a calităţii abstinenţei mele. Optsprezece luni mai târziu, în urma unui control medical, mi s-a depistat o tumoare malignă şi se preconiza că mai aveam de trăit şase luni. M-a copleşit disperarea atunci când m-am înscris la un program de reabilitare, după care am suferit două atacuri cerebrale minore care au scos la iveală faptul că aveam două tumori mari pe creier. Pe măsură ce tot aveam parte de noi eşecuri, a trebuit să mă întreb de ce mi se întâmplă toate acestea tocmai mie. Dumnezeu mi-a permis să-mi recunosc nesinceritatea şi să devin iarăşi docil. Au început să apară minunile. Dar, în primul rând, am reînvăţat întreaga semnificaţie a Pasului Unspre­zece. Condiţia fizică mi s-a îmbunătăţit simţitor, iar boala mea este un fleac pe lângă ceea ce pierdusem aproape cu desăvârşire.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

21 noiembrie

O RUGĂCIUNE CLASICĂ

Doamne, fă-mă un instrument al păcii Tale – ca să pot aduce iubire acolo unde este ură – ca să pot aduce spiritul iertării acolo unde se întâmplă nedreptăţi – ca să pot aduce armonie acolo unde există neînţelegeri – ca să pot aduce adevărul acolo unde există eroare – ca să pot aduce credinţă acolo unde există îndoială – ca să pot aduce speranţă acolo unde există disperare – ca să pot aduce lumină acolo unde este întuneric – ca să pot aduce bucurii acolo unde domneşte întristarea. Doamne, fă-mă să urmăresc să-i consolez pe alţii, mai degrabă decât să fiu consolat – să înţeleg mai degrabă decât să fiu înţeles – să iubesc mai degrabă decât să fiu iubit. Căci doar prin uitare de sine, omul are de câştigat. Doar prin moarte, omul primeşte Viaţa Eternă. Amin.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

În orice moment al evoluţiei mele spirituale m-aş afla, rugăciunea Sf. Francisc mă ajută să-mi îmbunătăţesc relaţia cu Dumnezeu, aşa cum Îl înţe­leg eu. Cred că unul dintre cele mai mari avantaje ale credinţei mele în Dumnezeu este faptul că nu-L înţeleg. S-ar putea ca relaţia mea cu Puterea Supe­rioară să fie atât de rodnică, încât să nu trebuiască s-o înţeleg. Tot ce ştiu sigur este că, dacă lucrez cu regularitate Pasul Unsprezece, cât mai bine cu putinţă, voi continua să-mi îmbunătăţesc relaţia cu El, voi şti ce soartă îmi rezervă, şi voi avea puterea de a mi-o asuma şi duce la bun sfârşit.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

22 noiembrie

DOAR DOUĂ PĂCATE

... nu sunt decât două păcate; primul este să te amesteci în evoluţia unei persoane, iar al doilea este să te amesteci în propria ta evoluţie.
ALCOOLICII ANONIMI

Fericirea este o stare foarte iluzorie. De câte ori „rugăciunile” mele pentru ceilalţi conţineau rugăciuni „ascunse” pentru propria bunăstare? Cât de des constituie căutarea fericirii un obstacol în calea evoluţiei altei persoane, sau chiar a celei proprii? Căutarea evoluţiei prin smerenie şi acceptare aduce cu sine lucruri care par oricum, numai bune nu, desăvârşite sau vitale. Cu toate acestea, privind în urmă, pot să observ că suferinţa, chinurile şi eşecurile au contribuit în cele din urmă la liniştea sufletească prin intermediul evoluţiei din cadrul programului.
Mă rog Puterii mele Superioare să mă ajute să nu împiedic astăzi evoluţia nimănui, nici a mea.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

23 noiembrie

„ŢINE-ŢI CHIPUL SPRE LUMINĂ”

Crede mai profund. Ţine-ţi chipul spre lumină, deşi momentan nu poţi să vezi.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Într-o duminică de octombrie, în timpul meditaţiei mele de dimineaţă, am aruncat o privire la frasinul din grădina din faţa casei. Deodată, m-a surprins culoarea sa aurie, nemaipomenită! În timp ce mă uitam uluit la opera de artă a lui Dumnezeu, frunzele au început să cadă şi, în câteva minute, crengile au rămas goale. M-am întristat când m-am gândit la lunile de iarnă ce urmau să vină, dar chiar în clipa când mă gândeam la procesul anual al toamnei, am primit un mesaj de la Dumnezeu. Ca şi copacii care rămân toamna fără frunze, iar primăvara înfloresc din nou, la fel şi Dumnezeu m-a scăpat pe mine de manierele egoiste şi constrângătoare, pentru ca să pot să renasc din nou, în calitate de membru fericit şi abstinent al AA-ului. Mulţumesc, Doamne, că schimbi anotimpurile şi că mă ajuţi să-mi schimb mereu viaţa!
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

24 noiembrie

O CĂUTARE UNIVERSALĂ

Grăbeşte-te să vezi unde au dreptate oamenii religioşi. Foloseşte-te de ceea ce oferă.

ALCOOLICII ANONIMI

Nu pretind că aş avea toate răspunsurile la problemele spirituale şi nici nu pretind că aş avea toate soluţiile împotriva alcoolismului. Mai sunt şi alţii care sunt, de asemenea, implicaţi în căutări spirituale. Dacă voi fi receptiv la ceea ce au alţii de spus, am multe de câştigat. Abstinenţa mea se desăvârşeşte, iar exersarea Pasului Unsprezece devine mai rodnică atunci când apelez atât la literatura şi la practicile tradiţiei mele iudeo-creştine, precum şi la resursele altor religii. Aşadar, sunt susţinut din multe părţi ca să nu recurg la alcool.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

25 noiembrie

O TRADIŢIE PUTERNICĂ

În anii de dinaintea publicării cărţii „ALCO­OLICII ANONIMI”, nu aveam nicio denumire... Majoritatea a votat să intitulăm cartea „Calea de scăpare”. ... Unul dintre membrii noştri singuratici de la început... a găsit exact douăsprezece cărţi inti­tulate deja „Calea de scăpare”. ... Aşa că am optat pentru „ALCOOLICII ANONIMI”. Iată cum ne-am denumit cartea experienţei noastre, mişcarea noastră şi, aşa cum începem să înţelegem acum, tradiţia cu cea mai mare semnificaţie spirituală.

„TRADIŢIA AA: CUM S-A DEZVOLTAT”

Începând cu decizia importantă pe care a luat-o Bill în Akron, de a da un telefon în loc să dea o raită până la barul de la hotel, Puterea Superioară şi-a făcut deseori simţită prezenţa în momentele cruciale ale istoriei noastre! În zilele acelea de început, importanţa decisivă pe care avea s-o capete principiul anonimatului, abia dacă era percepută. Se pare că existat o oarecare doză de noroc chiar şi în alegerea numelui comunităţii noastre.
Anonimatul nu îi este străin lui Dumnezeu, care apare deseori în activităţile oamenilor sub formă de „noroc”, „şansă” sau „coincidenţă”. Dacă anonimatul, în mod oarecum accidental, a devenit baza spirituală a tuturor Tradiţiilor noastre, se prea poate ca Dumnezeu să fi acţionat neştiut, în numele nostru.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

26 noiembrie

RISCURILE PUBLICITĂŢII

Oamenii care simbolizează cauze şi idei satisfac o nevoie umană profundă. Noi, cei din AA, nu punem la îndoială acest fapt. Dar trebuie într-adevăr să admitem faptul că a te afla în atenţia publică este riscant, mai ales pentru noi.
DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

În calitate de alcoolic recuperat, trebuie să fac efortul de a pune în practică principiile programului AA, care se bazează pe corectitudine, adevăr şi atitudine umilă. Pe vremea când beam, încercam mereu să fiu în centrul atenţiei. Acum, că sunt conştient de greşelile mele şi de lipsa de integritate de care am dat dovadă în trecut, n-ar fi corect să caut prestigiul, chiar şi dintr-un motiv justificat, cum ar fi transmiterea mesajului de recuperare al AA-ului. Nu cumva faima care gravitează în jurul comunităţii AA şi minunile pe care aceasta le produce n-ar mai valora nimic? Mai bine să-i lăsăm pe cei din jur să aprecieze de bunăvoie schimbările pe care ni le-a adus AA-ul, căci aceasta este de departe o recomandare mai bună decât orice reclamă pe care aş putea-o face.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

1 decembrie

PAŞI „SUGERAŢI”

Pasul Doisprezece ne mai spune, de aseme­nea, că în urma parcurgerii tuturor Paşilor, fiecare dintre noi a găsit ceva ce se cheamă trezire spiri­tuală... Metoda AA de a te pregăti să primeşti acest dar constă în parcurgerea celor Doisprezece Paşi ai programului nostru.
DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Mi-aduc aminte de răspunsul naşului meu atunci când i-am spus că Paşii erau „sugeraţi”. El mi-a răspuns că aceştia sunt „sugeraţi” în aceeaşi măsură în care, dacă ar fi să sari cu paraşuta dintr-un avion, ţi s-ar „sugera” să tragi de sfoară pentru a scăpa cu viaţă. Mi-a atras atenţia că mi s-a „sugerat” să lucrez cei Doisprezece Paşi dacă voiam să scap cu viaţă. Aşa că încerc să-mi aduc aminte în fiecare zi că am un program întreg de recuperare bazat pe toţi cei Doisprezece Paşi „sugeraţi”.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

2 decembrie

LINIŞTEA SUFLETEASCĂ

După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi ...
DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

În timp ce continuam să merg la întruniri şi să lucrez Paşii, ceva a început să mi se întâmple. Eram confuz, căci nu ştiam ce anume simţeam, dar mai târziu mi-am dat seama că era vorba de linişte sufletească. Era o senzaţie plăcută, dar oare de unde venea? Pe urmă mi-am dat seama „… ca rezultat al acestor paşi”. Programul nu este întotdeauna uşor de parcurs, dar trebuie să recunosc că am avut parte de linişte sufletească după ce am lucrat Paşii. Exersând Paşii în tot ceea ce fac, aplicând aceste principii în toate domeniile vieţii mele, descopăr acum că sunt conştient de existenţa lui Dumnezeu, a celor din jur şi a mea însăşi. Trezirea spirituală de care m-am bucurat în urma parcurgerii Paşilor este conştientizarea faptului că nu mai sunt singur.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Scrie răspuns