POVESTEA VIETII MELE

[denispericolpublic]

Un gând al unui psiholog: "...multe dintre lucrurile pe care le provoaca drogurile in minte, se afla deja in minte."
Alcoolul ne-a deschis sertarul și noi le-am văzut. După ce s-a deschis cutia pandorei am aflat abisurile ființei umane.
În noi stă răutatea absolută și divinul. Este fantastic. Îmi pare rău că am fost un mare bețiv activ care i-a deranjat extrem pe cei pe care îi iubea , dar mă bucur ca mi s-a deschis o portiță a revelației pe care altfel n-aș fi știut s-o accesez.
Am fost înzestrați cu un har ... da noi ... sau cel puțin o parte dintre dependenți. Ne-am azvârlit dintr-o mocirlă cu nisipuri mișcătoare ca să ne convingem că nu se poate înota acolo. Am știut întotdeauna asta. Prostia stă în logica noastră, dar binecuvântarea stă în percepția de după experiment. Unii nu au mai reușit totuși să iasă la mal.
Un moment de reculegere...

[denispericolpublic]

Mulțumesc Alma! Și pentru ceea ce ai scris aici și oriunde prin "Dumbravă noastră minunată" și pentru "busola din bibliotecă".
Fii iubită!

[styx]

Salutare oameni frumosi !
Denisule, poetesule frumos mai scrii.
Alma te imbratisez si eu cu drag tot aici la poetes, ca-i mai faina gradinita, multumesc si eu draga prietena si stimata doamna ! :hug:

Noapte linistita si racoroasa ca in Bucuresti e belea ! Am venit sa transpir in Buc. ca nu puteam sa stau la mare, dar o fata are tata !
Va imbratisez cu drag si va multumesc pentru abstinenta mea care-mi permite sa fiu iarasi prieten cu fata mea! :hug:

[denispericolpublic]

Să-ți trăiască fata! Și să se bucure de tine. Să fie mândră de ceea ce ești tu și devii.

[styx]

Este Denis, chiar mi-a spus azi. Asemenea si tie si tuturor parintilor de pe acest minunat forum!

[george_41]

Salutare Denis.Salutare tuturor.

Daca tot m-ai starnit cu ce mai fac, ia sa mai scutur copacul discordiei.
As putea spune ca fac bine, dar nu e asa.De baut alcoolice, nu mai beau , dar problemele mele inca nu le-am rezolvat.Am sa scriu aci la tine, ca oricum se va pierde in noianul de mesaje de aici si nu vor fi prea multi dintre cei nou veniti si speriosi care sa citeasca carcoteala mea.Asta pentru ca incerc sa scriu cat mai putine mesaje ne-pozitive.Ca nu "da bine-n poza".

Acum ca nu mai beau,astfel incat sa fiu "anesteziat" in momentele in care in mod normal trag linia peste tot ceea ce am facut peste zi, imi dau seama de ce m-am apucat mai serios de baut: In principal, ca sa uit ca am probleme, sa le aman pana "maine" sau pana cand solutia la ele devine ceva in genul unei mutari fortate (cam ca la sah , atunci cand esti in sah), sau pana se rezolva de la sine.

Inteleg acum afirmatia aceea ca un alcoolic e condamnat la iluminare.Dar mie nu-mi place iluminarea asta.Dar nici alcoolic nu-mi place sa mai fiu.Trebuie sa rup niste "pisici" in doua asa cum zice zicala, dar mie imi plac "pisicile".Tin minte ca am vazut un film candva in care in urma unui accident aviatic, doi insi lupta sa supravietuiasaca in zapada.Vreme de treisferturi de film (sau mai mult) este expusa lupta lor pentru mobilizare, greutatea primilor pasi prin zapada, procurarea hranei, fixarea tintei care este varful de munte cel mai apropiat.Spre finalul filmului, dupa multa chinuiala, ajung pe varful muntelui de unde se presupunea ca le va fi usor sa gaseasca calea de urmat in continuare si ce sa vezi? In zare se insirau ZECI de munti asemanatori dupa care mult verde.Filmul se termina cu cei doi traversand o pasune catre o asezare de oameni.Eu sunt acum abia pe primul varf de munte.Si verdele ala e asa departe...

Imi place ca acum gandesc limpede si gasesc solutii la problemele mele, ba mai am timp si de problemele altora.Imi place ca pot sa rad cu sufletul neimpovarat impreuna cu fetele mele.Imi place apa de la robinet.Dar copilul din mine e din nou speriat de responsabilitati, de drobul de sare care in mod evident va cadea si va zdrobi ceva, de neprieteni, de posibilele si foarte probabilele greseli pe care le voi face.Si nu mai am posibilitatea sa ma scuz cu : eram beat, nu stiam ce fac/zic.Ca acum nu voi mai fi beat si orice decizie sfarsita prost e numai si numai a mea.

Si nu mai am nici o posibilitate sa spun ca "pe mine nu ma intelege nimeni".Pentru ca nu-i asa! Daca sunt atent, si comunicativ, aproape orice om ma va intelege.Si nici sa ma ascund dupa deget nu mai pot, ca este evident ca nu e amuzant.Trebuie sa ma comport ca un adult responsabil de peste 40 de ani si mie nu prea imi place asta.In mintea mea eu inca n-am trecut de 23 de ani.Nici sa ma alint nu mai pot.

Ufff.

[almaM]

George Iluminarea, nu este altceva decât o condamnare la raționalism.. Epoca Luminilor din secolele XVIII-lea ai al XIX-lea a fost numită de cei mai mulți filozofi Epoca Rațiunii. Cred că este foarte dificil să devii realist după decenii de visare, dar aceasta nu este o condamnare, este o revenire, cu picioarele pe pământ, (mă rog, pentru cine poate) Eu cred că tu ai ajuns la acest stadiul al iluminării, însă ceea ce ne frământă pe majoritate dintre noi este scopul pe care îl urmărim, este împlinirea sentimentului de fericire. Cam toată omenire fuge după asta, însă suntem mereu perturbați de dogme și cutume.
Știi Platon spunea că raținea este ca un vizitiu care mână, doi bidivii nărăvași, adică, sentimentele și rațiunea.
Toate mâniile tale vin din această luptă.
Pentru început este greu să trăiești în cruda realitate, dar părerea mea este că merită efortul! Pe cât sunt de profunde necazurile inerente, pe atât te răsplătesc bucuriile percepute zilnic în mod lucid.
Aș mai spune ceva, termenul lui Aristotel, numit eudaimonia a fost tradus, inițial ca fiind iluminare/fericire spirituală cred!?. Ulterior s-a ajuns la concluzia că însemnează înflorire. Deci degeaba ne iluminăm, dacă după acea nu înflorim.
Pupici și mulțumesc pentru ceea ce ai postat!
Cu admirație,
Alma! :hug:

[denispericolpublic]

Salut george! Mulțam pentru vizită. Nu pot face mari comentarii raportate la ceea ce simți tu. Este ceea ce simți tu. Nu ne poate trasa nimeni sarcini care să ne prelucreze trăirile noastre. Pur și simplu simțim... și asta e. .. "n-ar trebui să ai sentimente de mânie", " nu este bine să gîndești așa", "n-ar fi bine să nutrești gânduri negative" ...
Unde scrie că nu trebuie să simțim și să trăim așa cum o facem?
De unde știe X ca nu-i corect dintr-un anumit fel ... are el o scală de valori după care viața trebuie simțită , trăită?
Are cineva îndreptarul profilactic și terapeutic al ființei umane?
Cunoaște vre-un muritor după ce sistem a fost proiectat softul uman?
Ce este binele și care este răul?
Vorbesc foarte serios.
La draci cu moralitatea naturală. Nu există așa ceva.

Uneori oamenii sunt educați ca ar trebui să le fie teamă sau rușine pentru anumite comportamente. Să se simtă vinovați pentru că...
De ce este rău să faci pipi în fața primăriei? Este cel mult neigienic. Nu este imoral.
Eu am făcut pipi pe ușa secundară a primariei și m-au luat gardienii publici și am plătit 60 de lei amendă. Nu-mi pare rău. Nu mi se pare imoral nici chiar dacă eram treaz și în mijlocul zilei . Mi se pare neigienic și nesimțit gestul, dar nu imoral. Există vre- o lege morală universală?
Dacă da, atunci s-o respectăm. Dacă nu, atunci să ne trăim clipa!

[denispericolpublic]

Alma dragă, de ce este impropriu să fii manios?
Este impropriu , imoral (sau ne-etic), urât (inestetic), deranjant, odios, abominabil sau uneori acceptabil, chiar constructiv, eliberator... sunt doar sentimente, stări impulsuri, hormoni, transmisii electrice, chimie.
Mânia este o trăire ce te apropie mai mult de primul pahar? Așa am auzit.
Nu prea cred. Formulările lapidare și generaliste nu pot descrie niciodată un fenomen complex care este omul cu tot universul lui.
Eu nu mă îmbătam niciodată când eram mînios ci când eram vesel și exuberant.
Nici o formulă "particulara" nu se potrivește omului " în general".
Eu cred că orice prostie aș spune, tot s-ar găsi un zănatic să I se potrivească, și orice adevăr considerat universal valabil are neajunsurile lui formulative.

Așa este societatea noastră: relativistă. S-au dus vremurile legalistilor și ale discursurilor moraliste.
Asta nu înseamnă că sunt de acord cu toată această piesă proastă de teatru în care primează doar efectele speciale pentru a acoperi vidul ontologic.

[denispericolpublic]

Pentru că ziua băiețelului meu este aproape o sa-i dedic o poezie și totodată pentru copilașii voștri dragi.
"Leagăn pentru toată copilăria

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.

Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le şti,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.

Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.

Trupul tau fraged ca un mesteacăn
Să se îndoaie galeş în somn,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,
Copile dulce, prea tinere domn.

La geam lumina lunii ţi-o scapăr
Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.

Capu-l pe perna pune-l, copile,
Totul e bine, ai tai sunt vii
Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.

Mama şi tata ţie-ţi vor face
Leagăn de stele şi de ninsori,
Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumina la ursitori.

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Dormi şi viseaza bunul tău vis,
Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.

Pat de rachită mirositoare,
Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

Mama te leagană, veghează tata,
Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te asteaptă numai să creşti.

Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,
Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu." A . Păunescu