Forumul Alcohelp. Grupul tău de sprijin!

Indiferent cat de inalta ar fi pregatirea intelectuala a unui individ, cat de patrunzator ar fi discernamantul sau spiritual, indiferent cata finete artistica l-ar caracteriza, si cat de mare ar fi credinta si dragostea lui pentru viata, indiferent daca altruismul lui L-ar fi impresionat chiar si pe Dumnezeu, si daca sufletul sau pur nu ar fi atins de nimic din mizeria acestei lumi, in fata alcoolului ar putea deveni orice:mincinos, nenorocit, talhar, violator, criminal si orice altceva considerat inuman si nedemn de rasa umana.
Si iata povestea vietii mele…
M-am nascut ca un om normal dintr-o mama normala si putin bolnava de nervi si un tata perfect alcooolic dar normal si el dupa judecata sa (“orice om normal ba, bea un pahar”). Mai tarziu tata a recunoscut ca este alcoholic si mi-a spus sa nu pun gura pe bautura niciodata. De fapt toti din familia lui tata au fost si sunt alcoolici. Bunica a murit beata moarta la camp, sora lui tata cand se imbata colinda zile la rand prin Constanta derutata, beata dar cu scuza ca are cataracta si nu prea vede etc.
Copilaria mi-a fost alterata de scandalurile dintre parinti. Ii uram pe amandoi si in mod special pe tata. “cand o sa fiu mare o sa va omor pe amandoi nenorocitilor” le spuneam deseori. Tata se imbata ca porcul pana facea pe el iar mama il batea panai-l umplea de sange. A doua zi tata nu se mai putea duce la serviciu cu mutra stalciata. Norocul mamei ca el nu stia cine ia facut-o. Au trecut anii copilariei cu bune, cu rele, eu m-am distantat din ce in ce mai mult de parinti cu un gust amar ca nu am avut si eu o familie normala, n-am simtit si eu afectiunea de mama si mangaierea tatalui pe crestetul de copil.
Au venit anii adolescentei, eu eram foarte retras , la scoala invatam foarte bine…ma refulam in invatat ca sa le arat tuturor ca eu nu sunt ca ai mei. Eram foarte ambitios si nu sufeream ca altcineva sa fie inaintea mea…dar golul din sufletul meu se marea…
Am simtit nevoia de o ancora de care sa ma agat si am gasit primul meu sprijin – religia.
Prin clasa a XII-a m-am pocait si m-am botezat la adventisti m.r.. Fiind foarte studios si consecvent am fost propus in comunitate pentru seminarul de teologie. Si iata-ma pe bancile scolii misionare pregatindu-ma sa plec in Africa sau China pentru a salva suflete pierdute in pacat…eu marele reformator ca si Luther, Zwingli, Calvin ma vedeam conducand turmele de pacatosi la picioarele Mantuitorului.
Poate va intrebati acum ce s-a intamplat?
Tot patima mea pentru citit m-a ridicat dar si coborat. Pe atunci incepusem sa studiez foarte mult evolutionismul incepand de la Originea speciilor si pana la tratate moderne de microbiologie…era clar sunt prea multe dovezi stiintifice in sustinerea ideii de evolutie nedirijata decat decat dovezi ca un Creator atotputernic ar fi lasat prima pereche de oameni pe pamant. Dar nu m-am oprit aici, am inceput sa studiez tot felul de materiale care proslaveau naturalismul, incet, incet materialismul a pus stapanire pe mine iar rezultatul a fost un ateism feroce. Maestrii mei incepand cu Nietzsche (Amurgul idolilor) si pana la scriitori contemporani militanti ai ateismului gen Richard Dawkins luasera locul personajelor biblice. Ateismul imi intrase pana in maduva oaselor. Tot ceea ce am facut in viata am facut-o la extrem in orice domeniu. Imi este aproape imposibil sa merg pe calea de mijloc.
Si acum a inceput razboiul meu. Am inceput sa-i urasc pe prietenii mei de la seminar, pe profesori, pastori etc. Ura mi-a fost data pe fata si a trebuit sa ma autoexclud din comunitate. Incepusem sa fac propaganda ateista peste tot…strangeam grupuri de tineri si discutam numai despre aceste probleme. Dictonul nostrum devenise “Moarte religiei” si “Dumnezeu a murit”. Intre timp am intrat la facultatea de constructii Timisoara CCIA si acolo a inceput dezastrul.
Incepusem sa scriu ode inchinate diavolului si sa le strecor celor credinciosi pe sub nas. Ura mea si dezorientarea psihica ajunsese la paroxism. Imi pierdusem credinta…si ce ? pierdusem ceva ce statea in calea libertatii mele, acum puteam sa intru in expansiunea mea artistica, acum morala nu-mi mai sugruma iesirile de bestie, acum sunt liber, tiranul de dumnezeu a murit iar eu sunt stapanul universului meu.
Si am inceput sa beau…sa beau…si sa tot beau. De prima oara cand am atins alcoolul si dupa primul fior pe care l-am resimtit mi-am zis: “acesta este cu adevarat prietenul meu, cel ce-mi indupleca muza sa-mi apara, calea spre o alta dimensiune, acum m-i s-a deschis ochii si vad…de ce nu m-am apucat eu mai devreme?”.
Aveam in jur de 24 de ani. Pana atunci nu bausem, nu fumasem, nu facusem dragoste, faceam sport, ma imbracam frumos, eram curat, vorbeam curat, respectam pe toata lumea, iubeam natura, aveam prieteni, eram ca o fetita cu fundita…
Cand m-am luat de baut, m-am luat si de fumat (m-am cam chinuit la inceput cu fumatul).
Iar cand constiinta ma mustra ii ziceam: “ ce vrei de la mine? Un Univers fara Dumnezeu este un Univers fara cauze si fara scopuri, viata pe pamant este o simpla intamplare fericita, o simpla coincidenta (in realitate sunt cateva miliarde de coincidente si tot atatea combinatii intre ele), suntem ‘praf de stele’ – cum spunea Hawking, nimic mai mult, trebuie sa gust din tot ce poate gusta rasa umana, sa experimentez orice, sa simt ca traiesc pentru ca viata este scurta si nu am timp sa le fac pe toate…trebuie sa ma grabesc”…si dai …si trage…cu alcoolul.
Incepusem sa vad primele efecte adverse ale alcoolului dar nu ma nelinisteau pentru ca oricum stiam ca sunt alcooolic sau ca devin, in genele mele sunt indici clari ai unei indelungate utilizari ale acestui drog de intreaga noastra casta…ele s-au transmis si s-au perfectionat pe generatie ce trece. Tata mi-a spus ca o sa devin alcooolic atunci cand o sa beau primul pahar. De la inceput am baut cu nesat, ma grabeam sa scurg totul ca sa prind iluminarea mai repede. Nu puteam purta o discutie “filosofica” cu amicii de pahar pana nu intra putin fiorul in mine. Ei incepeau discutia, iar eu ma scuzam si le spuneam sa ma astepte si pe mine pana isi face posirca efectul. “Prietenul meu cel mai bun” incepuse sa-mi coordoneze structura gandirii, intensitatea si aranjamentul sentimentelor intregul meu fel de a fi.
Vreau sa spun ca in grupul nostrum termenul de “alcooolic” era de mare cinste, iar eu incepusem sa-i intrec pe toti.
Fapte: Incepusem sa merg la cursuri cu sticluta la mine (beam doar in pauze la inceput), uneori eram dat afara, mai vomam pe sub banci, cert este ca beam doar in timpul anului (in sesiune never), si beam cand logic aveam bani (noroc ca eram sarantoc) sau cand m-i se facea cinste.
Cand simteam ca nu mai pot fara alcool plecam la cersit prin camine bineinteles cu nedespartita mea chitara, mai faceam o cantare, mai primeam un banut sau chiar de baut si uneori cate un sut in poponet.
Incepusem sa functionez mai bine ‘cu’ dacat ‘fara’.

(CONTINUARE)
Alte fapte: Pentru ca nu mai imi convenea cantitatea imensa pe care trebuia sa o consum ca sa ajung la starea de euforie am inceput sa amestecam vodka cu diazepam pe care il facea rost un prieten. In aceasta combinatie trairile erau altele, delirul si halucinatiile care ne tineau intr-o stare de beatitudine erau cu totul diferite de cele ale alcoolului simplu. Apoi am incercat si alte narcotice cu alte si alte nuante ale efectelor asupra creierului…stari si stari…doar voiam sa le incerc pe toate nu?
Cu toate ca aveam camera in camin, mai mult dormeam pe bancile din spatele caminului ca boschetarii. Nu de putine ori m-am trezit ca dormeam in propria voma si eram scapat pe mine…si rusine “cum naiba mai intru eu acum in camin?”
Cand ma imbatam ma dezbracam si alergam gol pe coridoare…ma vedeau si fetele , dar ma stiau “e nebunu’ de D.-pletosu”.
Nu-mi dau seama cum inca imi mai functiona mintea pentru ca notele la examene erau bune, aveam ambitia sa invat pentru ca aveam nevoie de bursa ca de aer-eram un copil sarac.
In perioada asta am avut incidente cu politia, am luat amenzi si am luat la bataie de nu-mi mai aduc aminte. Cand ma imbatam deveneam foarte agresiv si saream lesne la bataie, dar cu 1.70m si 51 kg nu stiu pe cati i-as fi batut. Toate prietenele mele din acea perioada erau alcoolice afara de ultima (viitoarea mea sotie) care dupa ce am intalnit-o am incercat cat am putut si cat mi-a dat voie fiara din mine sa fiu alt om si ceva, ceva reusisem. Parca incepusem sa devin alt om.
Sa terminat faculta, si am fost luat in octombrie in armata la TR….si acolo m-am relansat.
Acolo s-au stricat si baieti care venisera curati si cu ganduri bune. Era ca o pestera de talhari. Cum ne dadea permisie eram in birt si in urmatoarea juma de ora ne sticleau ochii ca la vipere. Caram beutura in cazarma prin orice metoda, toate discutiile noastre erau despre cum sa mai facem rost de baut…si ca orice betivani eram foarte inventivi. Au fost si aresturi, si corvezi ca in armata…dar bautura devenise sensul vietii mele.
Abia scapasem si ajunsesem din nou in aceeasi mizerie…incepusem sa simt efectele sclaviei. Am iesit din armata si am inceput sa-mi fixez date dupa care sa nu mai beau. Si bastion peste bastion cazura toate…dusmanul era la portile cetatii si regele facea pe el de frica.
Incepuse sa-mi fie teama, o teama care mai tarziu se va transforma in groaza in disperare si incercari de suicid.
Dupa armata sotia (viitoarea) s-a mutat la mine iar eu m-am angajat la o firma de constructii, la inceput fiind un simplu sef de punct de lucru, iar mai apoi cu ambitia care ma caracteriza- sef de santier (numai in fata alcoolului nu aveam ambitia asta).
Iar o perioada de abstinenta pana am simtit gustul puterii…si atunci am inceput sa beau pe fata…eu eram bosul santierului si puteam sa sa ma plimb si cu sticla in mana, insa de aici au derivate alte probleme. Daca eram mereu beat nu puteam sa mai tin in mina nimic, eram furat la greu si ajunsesem cu gauri enorme incat as fi muncit o viata ca sa le acopar. Atunci m-au concediat cu motiv de instabilitate psihica (dupa o evaluare psihiatrica fictiva) ca sa nu ma puna sa acopar gestiunea…aici sunt multe de povestit, dar cineva m-a scos din acest rahat asta e ideea. Puscarie din cauza alcoolismului meu si distrugerea definitiva a vietii.
Acum unde era Denis cel viteaz?

Alte fapte: Pe cand alcoolul pusese stapanire in totalitate pe mine, intr-o seara in care incepusem sa-mi plang de mila copilaria nefericita si pentru propria stare jalnica de alcoolism cineva trebuia sa dea socoteala, mi-a picat pata pe tatal meu. L-am strigat si cand a iesit afara din casa l-am lovit cu prajina de la culme doborandu-l, si atunci parca am turbat. Am inceput sa-l lovesc continuu cu gandul vadit de a-l omora si a ma razbuna pentru genele pe care m-i le-a dat, pentru nerealizarile mele, pentru ura pe care o aveam in suflet si de care nu mai reuseam sa scap. Norocul meu si al lui a fost ca i-a sarit mama in ajutor si a inceput sa implore sa nu-l mai lovesc. „V-am spus eu nenorocitilor ca o sa va omor cand o sa fiu mare…mi-ati distrus viata”.
Intotdeauna alcoolicul va da vina pe altceva sau altcineva pentru alcoolismul si esecurile lui si nu va exista nici o bariera morala care sa-l impiedice de la a savarsi cele mai mari marsavii.
Timpul a trecut si parintii mei m-au iertat, si eu i-am iertat pe ei, ranile s-au vindecat dar cicatricile vor ramane ca semn al razboaielor prin care am trecut.
Dupa casatorie intensitatea si densitatea betiilor a mai scazut dar numai pentru o perioada.
Alta problema pe care o aveam era ca incepeam sa beau acasa, dar dupa aia ma apuca bantuiala. Mereu plecam de acasa si ma intorceam a doua sau a treia zi fara sa stiu unde am fost si ce am facut.
Alte amintiri: inainte de seara nuntii prietenului meu cel mai bun, am facut o bauta cu baietii…incet incet s-au carat toti si am ramas doar eu cu viitorul miresoi.
Nu stiu de la ce ne-am luat la bataie, iar eu avand doar vre-o 60kg iar el cam 85kg, normal ca am incasat-o proportional cu raportul greutatilor. Problema a fost ca m-a batut asa rau ca am fost internat in spital cu dislocari de coaste, fisuri ale sternului…ce sa spun …dureri mari 2luni de zile pentru ca nu-ti pot pune in ghips cutia toracica pentru ca nu ai mai putea respira- logic. Concluzia: alcoolul nu tine cont de prietenie.
Promisiune:”Am terminat-o cu alcoolul”.
Acum incepe pentru mine o noua perioada: bautul pe ascuns si condusul sub influenta alcoolului.
A doua zi dupa ce am primit permisul de conducere cumnatul meu m-a lasat sa-i conduc masina (eu pe atunci nu aveam). Dupa 200 de metri eram intrat in masina de gunoi a primariei. Fusesem dupa o noapte lunga de droghi. Cumnatu a luat asupra lui sofatu ca sa nu intru eu la belea. Incepusem viata de sofer cu stangul asa cum incep alcoolicii orice.
Din fericire doar odata am fost prins de politie, dar baietii ma cunosteau si mi-au zis „Dute acasa ca daca se intampla vre-un incident n-avem ce sa-ti facem”.
Odata am plecat baut cu masina noaptea sa-mi cumpar tigari. Dupa ce mi-am cumparat tigari m-am intors la masina, dar nu mai stiam pe unde o parcasem…l-am rugat pe un baiat sa ma ajute sa-mi gasesc masina, iar pentru ca n-am gasit-o in prima faza am crezut ca mi-a furat-o si am vrut sa dau telefon la politie.

(CONTINUARE)
Si uite asa incet-incet am ajuns un dezastru si un pericol pentru toata lumea. Devenisem constient de aceste probleme, stiam ca sunt alcoolic, intre timp devenisem tatic in ciuda faptului ca nu-mi dorisem asta (eu nu eram in stare sa am grija de mine), dar dupa nastere incepuse sa-mi fie drag de el. Cu toate ca betiile se rarisera starea mea se inrautatea, perioadele de sevraj fiind mai lungi si mai chinuitoare. Dupa fiecare betie o rugam pe sotie sa divorteze pentru ca eu nu credeam ca o sa mai imi revin. Acum vre-o 6ani am fost la un psihiatru care m-a trimis la un psiholog. Nu am inteles nimic decat ca mi-au dat niste hapuri si mi-au recomandat sa nu mai beau, macar daca mi-ar fi recomandat un grup de suport.
Acum trei ani a avut loc un incident urat de tot pe care nu mai am puterea sa-l povestesc, dar care mi-a marcat viata mai mult decat orice se intamplase pana atunci.
M-am rehotarat sa renunt definitiv la alcool si nu numai…sa renunt la toata viata mea din trecut si sa incep o cu totul noua viata. Asadar am renuntat la alcool, la fumat, nu am mai baut nici macar cafea, am renuntat la carne si nu numai, am renuntat la toate produsele de origine animala, dar nu m-am oprit aici – am devenit raw vegan (totul crud), m-am apucat de sport, am inceput sa petrec cat mai mult timp cu familia, mi-am relansat afacerea si am inceput sa prosper. Reusisem singur si reusisem mult.
Daaaar dupa exact un an am picat, am baut o saptamana la rand, apoi m-am ridicat si am continuat crezand ca m-am impiedicat putin. A mai trecut apoi inca un an frumos si tot in aceeasi perioada am picat pentru o saptamana dar de data asta cu urmari grave. Organismul indelung abuzat a cedat. Dureri groaznice abdominale si hemoragie interna. Diagnostic: diskinezie biliara in asociere cu ulcer duodenal perforat si pancreatita. Durerile nu cedau la calmante (poate si datorita abuzului de alcool). Pentru mine a fost cea mai mare durere pe care cred ca o poate suporta fizicul si psihicul uman. Eram sigur ca o sa mor. Intr-o pauza dintre crize mi-am ingenuncheat sufletul pentru o ultima rugaciune catre Cel pe care il izgonisem demult nu numai din sufletul meu ci si din Propriul univers. Incercam sa-mi fac testamentul valorilor spirituale, dar nu prea aveam multe valori de lasat fiului meu. Afara de ultimii ani, era o viata traita fara sens. Un boschetar care nu s-a multumit ca face umbra pamantului degeaba, ci le-a facut si altora viata mai grea, iar in schimb nu a oferit mai nimic. Egoismul creaza cel mai mare crater in sufletul uman. Un abis teribil , ingrozitor. Acela este iadul…sufletul din care a disparut Lumina. Un adanc dureros mai groaznic decat moartea. Sufletul unui alcoolic este pustiu si bantuit.
Si dupa ce am „murit”, m-am trezit intr-o dimineata de mai intr-o camera de spital linistit, fara dureri si nedumerit daca cele ce m-i se intamplase fusesera dintr-un vis sau eu inca mai delirez.
Din nou de la capat:
M-am impacat cu Dumnezeu, m-am impacat cu mine insumi, m-am impacat cu familia, eu care vazusem moartea cu ochii cunosteam acum care este „drumul meu”.
Si am inceput adevarata viata. De data asta toate au mers si mai bine. Dragostea ce unea familia noastra si puterea, bucuria si entuziasmul care ne insoteau erau de invidiat. Si a mai trecut un an.
Iata-ma in 2015 martie, a cincea zi din luna. Denis in culmea gloriei la insistentele sefului de urb. ciocneste si gusta un simplu pahar de vin si doar atat. M-am dus apoi in camera mea fara probleme, fara presimtiri. Intr-o ora eram la barul hotelului cu vre-o 200 de coniac la bord si cu intrebarea stupida:”oare de cand si cu ce ocazie m-am apucat eu de baut?...si de ce?...de ce?...de ce?”, si curgea pahar dupa pahar. In loc sa particip la cursurile pe care platisem o groaza de bani eu ma pregateam profesional la barul unitatii.
In ziua in care am plecat, dupa patru zile de drojdeala puternica tremura carnea pe mine. Aveam in masina mea inca trei persoane. Imi era teama sa conduc…se putea sa omor niste oameni nevinovati. Cu ce emotii am ajuns in sfarsit acasa. Si ca sa-mi opresc tremuratul a trebuit sa ma dreg cu alcool. Pana pe 29martie nu m-am mai oprit decat doua zile. Am lasat balta familia, afacerea, clientii, juramintele, Dumnezeul care m-a salvat din ghearele mortii si am baut …am baut pana nu a mai acceptat organismul. Ultimele zile am reusit sa intru pe acest forum. M-am convins de ce nu reuseam sa stau fara alcool mai mult de un an. Singur nu puteam reusi…mai devreme sau mai tarziu picam. Am inteles ca trebuie schimbata paradigma, optica, unghiul de perceptie. Eu trageam la tinta care trebuie dar cu gloante oarbe. Cateva principii reusisem sa le inteleg singur prin studierea propriei psihologii, prin studierea cauzelor repetatelor caderi dar nu era de ajuns. Atunci am urlat, m-am agitat, am intrat in legatura directa cu unii dintre voi si indirecta prin ceea ce ati scris, am vazut ca unii aveau ani intregi de abstinenta si am vrut sa stiu cu orice pret CARE ESTE RETETA.
Si am inceput sa inteleg. Am inceput sa studiez ceea ce ma poate ajuta, si sa aplic fara comentarii ceea ce altii au testat inaintea mea si a mers. Am inceput sa particip la intrunirile grupului de suport AA din zona, am doar 6 zile de abstinenta, dar acum cred ca plec la drum cu un mare atu.
Multumesc tuturor celor ce au scris aici si m-au ajutat indirect, multumesc celor care mi-au dat telefon in momentele grele si m-au sustinut, multumesc Alcolhelp.
P.S. Promit ca nu o sa mai scriu niciodata atat de mult.

Jos palaria Denis, impresionanta povestea ta! Te pricepi la scris si ai si ce scrie, si scrisul face parte din terapie asa ca daca-ti face bine ca si mie si multor alti de aici ar fi pacat sa nu continui. Da AA-ul este pentru cei care au cu adevarat nevoie nu pentru cei care si-l doresc.
,,...Sunt reprezentate în comunitatea noastră toate marile religii şi credinţe; mulţi dintre capii acestora au ajutat la creşterea comunităţii noastre. Există şi membri atei sau agnostici. Ca să devii AA, nu este necesar să aparţii unei religii sau să crezi într-o doctrină anume.Ne uneşte o problemă comună - alcoolul. Prin întâlniri şi discuţii, şi ajutând împreună alţi alcoolici, ne menţinem abstinenţa şi ne învingem impulsul de a bea care ne-a dominat în trecut existenţa.
Nu ne credem singurii posesori ai răspunsului în problema alcoolismului. Ştim că programul AA dă rezultate pozitive în cazul nostru şi, cu puţine excepţii, l-am văzut acţionând asupra tuturor celor nou-intraţi printre AA care doreau onest şi sincer să înceteze băutul.
Printre AA am învăţat câteva lucruri despre alcoolism şi despre noi înşine. Încercăm tot timpul să ne păstrăm aceste lucruri proaspete în minte, deoarece ele par să fie cheia abstinenţei noastre. Pentru noi, aceasta a devenit necesitatea numarul unu." Iti doresc din suflet sa-ti gasesti linistea si pacea sufleteasca si astfel seninatatea unei vieti fara alcool.
Si nu in ultimul rand FELICITARI pentru cele sase zile de abstinenta, stiu cat de greu este mai ales la inceput. Cu drag, Styx alcoolic.

Draga Denis, am citit postarea ta cind cu ochii umezi cind rizind si fara doar si poate ai putea scriie o carte peste ani, subsmnatarul fiind un "un alcoolic abstinent".Sunt sigur ca toti alcoolicii ar cumpara-o(good buisness :lol: )
Comentariile sunt de prisos. :jos-palaria:
Nu trebuie sa-ti ceri scuze penru ca scrii mult, eu unul ma bucur foarte mult de postarile tale. :zambetoi:
Tine-o tot asa, deoarece vad ca si tu calci in urmele celor care au reusit sa se salveze din ghearele alcoolului. :cuminte:
Eu unul, cind mergeam numai de forma si ca sa fac act de prezenta la biserica, ori de cite ori am incercat sa ma las de baut, a fost imposibil si am recazut cu si mai mare deznadejde. :plans: Acum, cind m-am intors cu fata catre Dumnezeu si sunt atent laceea ce vrea EL sa-mi transmita PRIN OAMENI, drumul este atit de usor(vorbesc despre alcool) indiferent cite greutati intimpin in viata. :cuminte:
Un ASTAZi NU BEAU, iti doresc cu drag pentru ziua de miine , cum de altfel le doresc tuturor! :hug: :jos-palaria:

Multumesc iliuta, multumesc Styx. Pentru mine a fost un fel de confesiune pentru ca ma macinau stihiile trecutului. Nimeni din familia mea nu cunoaste in totalitate povestea mea ci doar parti. Voi astazi cunoasteti cea mai mare parte a experientei mele cu alcoolul. Am scris asta pentru ca sa se inteleaga bine ca treaba cu alcoolul nu este o joaca. Cei care se bazeaza pe taria caracterului lor si ca isi pot pastra demnitatea de om sub influenta demonului lichid se inseala amarnic. Fraza pe care am scris-o la inceput este dde fapt concluzia la care eu am ajuns. Ceea ce pot spune sincer chiar foarte sincer acum este ca ma bucur ca v-am cunoscut..

Brrr,impresionanta povestea ta Denis!Multumesc!

:hug: Multumesc pentru ca ai avut rabdare sa ne impartasesti din experienta ta cu alcoolul. :hug: Sa facem pasul confesiunii este ...greu,dar iata ca ai avut acest curaj.Usor,usor mai arunci din pietrele trecutului/bagajului.Succes,sunt convinsa ca iti doresti abstinenta,de aceea *keep going* si nu te opri din drum.24h. :jos-palaria:

La multi ani la toate floricelele, sa traiti, sa infloriti ca merii, ca perii in mijlocul verii...
Va urez abstinenta floricita!

As zice : lasa inginerizarea abstinentei si treci pe spiritualizarea ei, fiindca numai astfel poti sa te intalnesti cu tine, iar in acest gen de profunda si intima intalnire, daca nu-l iei ca mediator pe insusi Dumnezeu, risti ca din ura de sine si resentimente sa minimalizezi minunea care esti de fapt. Da-ti voie sa fii liber, chiar daca de acum vei zbura in stol. Accepta boala si lucreaza pe recuperare, dar asta nu ca sa-ti faci din boala un alt idol cum era inainte alcoolul, ci ca sa ai sursa de energie curata pentru a trai senin.
Na, ca am dat sfaturi, imperative chiar ! :zambetoi: Iarta-ma Denis si ia doar ceea ce rezoneaza cu tine.
Citindu-te, am vazut harta clasica a bolii de familie: tatal alcoolic, mama codependenta(dependenta de control), copilul workaholic dependent de control si apoi in plin picaj al alternantei fanatism religios/ateism desavarsit, urmate toate de gasirea limanului falsei salvari pe care il ofera alcoolul care in momente de tulburare iti lasa impresia ca te ajuta sa-ti tragi sufletul, cand de fapt, pana cand tu respiri un pic, el iti mai pune o piatra de mormant pe suflet.
Multumesc pentru impartasiri si da-mi voie sa-ti daruiesc medalia de 24 de ore, intervalul "micii gretieri zilnice" la care ne raportam noi, dependentii. Anii mei de abstinenta sunt baza pe care construiesc cele 24 de ore de astazi, fiindca numai atat am si chiar si viata asta mica de o zi, poate fi coplesitoare uneori.
Fii bun cu tine, curata si arde ranile si apoi zboara, zboara, zboara, ca nimic nu-i mai frumos decat viata traita "in registrul major", cum spune Spartacus (Gladiator aici pe forum).
Cu drag, Free :hug:

(In AA te invata si cum se foloseste in mod practic, medalia: atunci cand simti nevoia sa bei, o pui sub limba si astepti sa se toapeasca. Dupa ce s-a topit, poti sa bei. :ranjet: )