021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Viata fara alcool, viata fara vicii.

Aici puteti povesti experientele personale.
Scrie răspuns
Reni
Senior
Senior
Mesaje: 148
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de Reni »

Insist putin pe ce m-ai intrebat.

"Ce faci in viata cind doua persoane f inteligente , pline de intentii bune nu reusesc sa-si transmita si nu inteleg mesajul corect nici una nici cealalta si fiecare considera ca are dreptate si sufera amindoua si se considera victime pt ca nu sunt intelese?"

Se ajunge aici pentru ca una dintre persoane o face de pe pozitia de superioritate, de decident, in timp ce celeilalte persoane nu ii mai ramane decat sa accepte decizia luata deja. Comunicarea e proasta pentru ca e ambigua (pentru copil), in sensul ca parintele nu dialogheaza cu acesta, ci ii impune. Il influenteaza, il santajeaza sau pur si simplu nu ii da de ales. Initial, parintele are intentii bune, dar pentru ca o face sub influenta traumelor nerezolvate din copilarie, si pentru ca repeta fix aceleasi greseli ale abuzatorului/abuzatorilor pe care i-a avut in trecut, el nu ia in considerare cu adevarat si cerinta/parerea copilului, ci doar si-o impune pe a sa. Copilul (devenit adult) simte imediat, se simte ranit pentru ca se simte desconsiderat, iar parintele se bosumfla si el pentru ca in viziunea lui, copilul ar trebui sa-i multumeasca pentru ca ii ofera ceva (desi acel ceva nu e niciodata ce isi doreste copilul, ci ce vrea parintele sa-i bage pe gat). Si iarasi le legam de iubirea neconditionata, adica de acea capacitate superioara de a-i oferi celuilalt ce are el nevoie, nu ce crede parintele (sau partenerul) ca ar avea.

Daca e vorba nu de lucruri materiale, ci de opinii/pareri, copilul tau pricepe exact ce ii comunici, numai ca, fiind o comunicare deficitara, in care tu ai control si autoritate absolute, mesajul nu mai e mesaj corect, dialog, ci decizie. Tu impui, iar el trebuie sa accepte. De aceea se ajunge la suferinta. Pentru ca tu nu comunici cinstit cu copilul tau (devenit adult), cinstit in sensul de a il valoriza si respecta ca pe un adult, ci continui sa o faci din relatia de parinte - copil pe care nu ai depasit-o niciodata si care il pune pe "copilul" devenit adult intr-o postura de inferioritate, care nu ii permite sa ia decizii. Relatia nu e corecta, draga Vizitator123$5, si ca sa o intelegi mai bine, imagineaza-ti ca sotul tau comunica permanent cu tine de pe o pozitie de superioritate (in sensul rau al cuvantului, adica o postura care il face stapan pe viata si deciziile tale, nu una de egalitate). Ai mai putea sa-l iubesti sau sa-i accepti tiraniile fara sa te afecteze? Nici vorba! Daca nu si-ar schimba urgent atitudinea fata de tine, ati ajunge la divort, ori, daca ai accepta totusi o astfel de relatie, la o suferinta continua pentru tine. Ei, copilul tau sufera permanent pentru ca el nu are incotro: esti mama lui, te iubeste, dar tu poate nu-l iubesti corect, ci il prejudiciezi constant (fara sa-ti dai seama). Nefacandu-l partenerul tau egal de discutie, nici mesajul tau catre el nu e corect.

Greseala e intotdeauna la parinti, draga Vizitator123$5, pentru ca nu copilul isi educa, traumatizeaza sau modifica parintii, ci invers! Copilul este un efect, cauza este intotdeauna parintele. De-aceea trebuie sa cedeze intotdeauna parintele, pentru ca daca ceva nu merge bine, e clar ca undeva a gresit. Cand apare pe lume un copil, universul sau sunt parintii, in special mama, la inceput. Din moment ce divinitatea i-a oferit acest dar unui parinte, daca se strica ceva pe parcurs, e numai din cauza traumelor parintilor care defuleaza in psihicul curat si inocent al copilului. Copilul nu e niciodata vinovat! El este (ar trebui sa fie) un rezultat al iubirii parintelui. Cand relatia e conditionata, apar fisurile, traumele, viata grea, bolile psihice, dependentele. Cand relatia dintre parinte-copil are la baza iubirea adevarata (care e intotdeauna neconditionata), atunci vietile tuturor vor fi bune, reusite, fericite. In terapie, vei afla trauma sau traumele care te impiedica sa ai o comunicare buna si corecta cu copilul tau si vei invata si sa nu-l mai ranesti cand esti deficitara in dialogul cu el.

Desi durerile si dramele provenite din traume sunt greu de indurat, vestea buna este ca se pot repara, cu conditia:
- ca parintele chiar sa isi doreasca asta!
- repararea (prin terapie sau nu, daca sunt traume mai mici) sa o faca cu toata inima!
- repararea sa o faca permanent de acum incolo (pentru ca relatia cu copilul sau e ca o floare care trebuie udata zilnic);
- sa nu mai repete greselile pe care le-a reparat deja pentru ca il arunca pe copil (adult si el acum) iar in angoasele traumelor trecute!
- repararea morala si emotionala au infinit mai multa valoare decat cea financiara (nu ca nu ar fi importanta si aceea, daca ii va oferi un statut de independenta fata de propriul sau partener, fata de viitorul sau);
- sa-si exprime de cat mai multe ori parerile de rau pentru toate pagubele emotionale (si cele fizice, daca au existat) pe care i le-a provocat in toata copilaria sa! Copilul (devenit adult) are nevoie ca de aer ca parintele sa-i recunoasca greselile!! Oamenii sufera pana la moarte ca nu le-a fost despagubit sufletul, de-aceea regretele sincere si periodice sunt pur si simplu hrana pentru sufletele ranite!
- sa nu-i mai fure deciziile (lasa-l si pe el sa fie desteptul familiei, macar din cand in cand! Chiar daca greseste!)
- desi ii va fi cumplit de greu (doar e un parinte posesiv), sa nu se mai bage in noua lui viata! Daca isi va recupera relatia cu copilul (adult si el acum), va veni ziua cand chiar acesta ii va cere la un moment dat parerea si i-o va pune in practica. Sa nu uite ca de-aceea a si ajuns aici, la relatie inexistenta sau deficitara, pentru ca toata copilaria, adolescenta si partea de maturitate in curs i-a impus, nu i-a respectat nici o hotarare, a decis in locul sau, nu a ascultat de dorintele copilului.

Cum poate deteriora un parinte - victima relatia cu copilul?
- desi este (a fost) victima in raport cu agresorul sau, devine agresorul copilului sau;
- ori il neglijeaza (nu stie sa-l iubeasca), ori il sufoca (ii preia deciziile, ii impune parerile in orice situatie);
- il paraziteaza emotional (iar la maturitate nu stie de ce a esuat, pentru ca viata lui a devenit copia parintelui care l-a parazitat);
- ii taie aripile (pentru a nu ramane singur, parintele ii modifica ori constient, ori inconstient traseul vietii, astfel incat acesta sa nu plece prea departe de el, daca se poate deloc, si sa ajunga in asa fel incat prezenta lui, a parintelui, sa fie peste tot in viata si deciziile copilului). Dar nu este cazul tau pentru ca tu vrei sa repari suferinta copilului tau, numai ca inca nu stii cum. In terapie vei afla.

Se poate repara o relatie distrusa in ani intre parinte si copil?
Da, oricand! Dar de preferabil cat mai devreme!

Cum se poate sa repari ceea ce i-ai distrus o copilarie?
In primul rand, prin cererea de iertare! Agresorii nu o fac niciodata pentru ca nu sunt capabili de sentimente. Iar cei care o fac meschin, sec, cu interes ascuns, sunt deconspirati de psihicul copilului, pentru ca un copil simte cand nu e iubit!
Uneori, copilul (chiar adult fiind) are nevoie infinit mai mult de reparare prin vorbe decat prin bani. Banii inseamna cumpararea sufletului, ori el tocmai asta nu vrea, pentru ca de asta a avut parte toata copilaria, de relatie conditionata care i-a desconsiderat sufletul!
Reni
Senior
Senior
Mesaje: 148
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de Reni »

Cum se pot face iertarea si repararea?
Prin vorbe (regrete sincere exprimate cat mai des) si prin fapte (dovezi).
Sa nu-i mai decida viata, chiar daca greseste!
Sa nu se mai implice in luarea deciziilor importante decat daca i se cere parerea! Parintele agresor are impresia ca el stie cel mai bine ce-i trebuie copilului (adult si el acum).
Ce pericol ar putea intampina parintele in drumul lung si greu al castigarii inimii copilului?
Invidia partenerului de viata/al sotului. Care ar putea incerca sa saboteze subtil sau pe fata (in functie de rolul sau in relatia cu sotia, ori de victima, ori de agresor) noua relatie ce sta sa se reconstruiasca intre parinte si copil.

Iar acum, ca sa personalizez putin ceea ce vreau sa-ti transmit tie, draga Vizitator123$5, este urmatorul lucru. Poate ma insel, dar din reactiile pe care le-ai avut aici pe forum, cred ca cea mai mare greseala a ta in raport cu copilul tau este aceasta:
- vrei sa detii controlul!
- vrei sa ai ultimul cuvant!
Degeaba vii apoi, iti intinzi ustensilele de seppuku si incepi sa te scrijelesti pana te opresc oamenii (sper ca razi, da? :)) ), ca rana deja i-ai facut-o copilului!
Aceste doua cutume sunt cele care iti strica tot efortul si toata iubirea nemarginita pe care sigur o ai fata de copilul tau. De ce? Pentru ca in cazul acesta, iubesti putin gresit, iar rezultatele se pot vedea in relatia cu el.
Tu ai cele mai bune intentii din lume, ti-ai da si viata pentru copil, dar relationarea defecta tinde sa strice orice efort al tau. Daca nu stii sa-i transmiti in mod corect iubirea ta si o lasi contaminata de traumele tale, nu-i vei oferi o iubirea pura, ci o relatie toxica.

Cum poti repara?
- in afara de terapia obligatorie, cel mai simplu este sa-l intrebi direct pe el. Asta inseamna dialoguri multe si sincere, un fel de exorcizare (tu accepti ca trebuie sa scoti niste demoni din psihicul tau, iar
el iti trebuie sa iti spuna ce il doare, ce il deranjeaza).
- prima faza e dureroasa pentru ca vei tinde sa nu accepti adevarul (cum, tu, cea care te-ai sacrificat pentru el, sa fii pusa la zid acum, sa nu ti se recunoasca meritele? desi nu copilul ti-a cerut "sacrificiul"!)
- trebuie sa ai puterea sa nu-l mai contrazici (pe copilul devenit acum adult). Gandeste-te ca pentru fiecare interdictie necinstita si incorecta pe care i-ai aplicat-o, pentru fiecare pumn in gura (la tine probabil ca la figurat, dar la altii chiar si la propriu) o copilarie intreaga, trebuie sa existe o compensare ca sa poata fi anihilate! Acum taci tu! El vorbeste, iar tu il asculti!
- chiar daca ai dreptate (de fapt, ti se pare ca ai dreptate), trebuie sa-ti tii parerea pentru tine macar acum, in procesul acesta dureros de reparare, daca vrei sa repari cu adevarat!
- imagineaza-te ca ii esti prietenul cel mai bun, nu parintele. De ce? Pentru ca aceasta postura te aseaza la egalitate cu el (copilul) si nu iti mai permite sa faci jocuri de putere absoluta sau relativa cu el, adica exact ce a distrus in copilarie intre voi.
- creeaza cu adevarat o relatie de prietenie, care sa-ti apropie copilul in cel mai profund mod si care sa-i dea cele mai bune aripi pentru lume si viitor;
- suna-l zilnic si spune-i "am gresit toata copilaria ta, dar nu pentru ca nu te-am iubit, pentru ca mi-as fi dat si viata pentru tine, ci pentru ca, abuzata la randul meu, nu am stiut in ce fel s-o fac! Nu am avut repere corecte de viata, tipul de educatie in care am crescut eu era unul care nu permitea nici un drept copilului, el fiind doar un executant al ordinelor parintilor, o posesie a lor, a unor fiinte care decideau orice in locul lui, in consecinta am crescut greu si intortocheat, si mie mi s-au taiat aripile si n-a avut cine sa-mi arate cum sa zbor! Iarta-ma pentru suferinta pe care ti-am provocat-o inconstient!"
- dezleaga-l emotional de tine, in sensul ca invata-l ca daca tu mori maine, el sa nu sufere! Una dintre parazitarile emotionale care distrug viata unui copil (inclusiv cand devine adult) este ca parintele care il vampirizeaza, ii spune periodic: "cand o sa mor, o sa plangi dupa mine, vei da orice atunci sa ma mai auzi, dar eu n-o sa mai fiu aici". Aceasta este una dintre cele mai ingrozitoare forme de abuz emotional pentru ca il va tine pe copil legat de parintele sau printr-o suferinta eterna si dupa moarte, intr-o durere infinita si care nu va mai avea rezolvare pentru ca tocmai cel care ar fi avut cheia, a luat-o cu el in mormant (nu l-a eliberat pe copil de el, de parinte). Un parinte trebuie sa-i spuna copilului asa: "dupa ce voi muri, viata ta sa nu se sfarseasca acolo, sa nu intri in depresie sa nu-ti mai revii, ci sa continui sa fii fericit si fara mine pentru ca asa este parcursul pe acest pamant!". ACEASTA este o iubire adevarata, cea in care nu doresti suferinta celuilalt dupa ce dispari!
- trebuie sa il lasi sa aiba dreptate, chiar daca nu are! N-ai incotro, sunt roadele a ceea ce ai semanat o copilarie intreaga, acum e randul lui sa aiba dreptate, pana acum ai avut doar tu (ai impus), e singura cale sa poti recupera relatia cu copilul tau, sa accepti ca ai gresit, sa-i recunosti asta mereu, sa nu il mai contrazici (chiar daca greseste, in definitiv greselile lui sunt ale tale, iar tu i le respingi pentru ca de fapt iti respingi propriile pareri, subconstientul tau stie ca nu sunt corecte, dar cum tu i le-ai facut model de viata pentru ca nu l-ai lasat sa creasca natural, necontaminat de traumele si opiniile tale (uneori) eronate de viata, acum nu-ti ramane decat sa inghiti in sec si sa ai rabdare sa le remediati pe rand, apoi impreuna. Dar daca ii opui rezistenta, il critici, nu-i accepti opiniile asa cum sunt ele, bune, rele, nu faci decat sa-l indepartezi definitiv de tine. Isi va face o familie, isi va proiecta pe copiii sai aceleasi greseli, pe tine te va izola si intr-un final veti fi 3 generatii de suflete chinuite.
Reni
Senior
Senior
Mesaje: 148
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de Reni »

In concluzie:
- tu, prima la terapie (dar nu cognitiv-comportamentala pentru ca in faza asta nu are valoare! Ca sa fiu plastica, te-nvata sa latri frumos, ca sa arati ca o primadona intre catei, desi tu esti cel mai rapciugos dintre ei si nu la voce e problema, ci la halul in care arati. Nu, tu trebuie mai intai sa te despaduchezi, sa te deparazitezi, sa-ti tai bretonul, sa te arunci in rau ca sa te speli, abia apoi te poti baga la concursul de frumusete intre catei! Sau altfel spus, acest tip de terapie te invata sa-ti consolidezi bine peretii, acoperisul, sa alegi mobila luxoasa pentru interior, desi ai fundatia putreda (care va darama toata casa, inclusiv mobilele alea frumoase si scumpe, la primul cutremur, daca nu o remediezi intai pe-aceea). Nu ma intelege gresit, nu desconsider nici o forma de terapie, doar ca, pe un individ, ca sa fie pus pe picioare si sa devina functional, dupa ce parintii i-au modificat toata structura sa initiala (si cea care i-ar fi oferit o viata normala), trebuie sa-l ajuti sa descopere mai intai in ce fel traumele l-au distrus, abia apoi sa incepi sa-i pui fundita ca sa nu mai arate hidos.

Nu voi propune un tip anume de terapie pentru ca oamenii trebuie sa se zbata singuri si sa incerce totul/aproape totul pe cont propriu, pentru ca numai asa vor exista si rezultate. In orice caz, sa se inceapa cu una care lucreaza pe traume, le descopera, ii arata suferindului in ce fel i-au modificat parintii comportamentul intr-unul defect si cum si-a distrus din cauza asta si relatia cu copiii sau partenerul, ajutandu-l intr-un final sa-si gaseasca singur calea corecta, cu resursele pe care le are. E ca la o vindecare de o boala cronica sau una terminala: sa vii si sa-i spui unui om, uite, tratamentul asta da rezultate, e prea putin, pentru ca asa cum el a ajuns la boala printr-un stil de viata gresit, deci prin tot ansamblul de decizii pe care le-a luat timp de zeci de ani, nu printr-o singura greseala pe care a repetat-o zilnic, tot asa va trebui sa se si insanatoseasca, prin alte zeci de decizii (tratamente, cai, modalitati, modificari ale intregului stil de a trai), in sensul ca nu ajunge o solutie medicamentoasa si atat. El trebuie sa se informeze si sa ajunga sa priceapa cu mintea lui in ce fel un stil de viata gresit i-a adus boala si de ce nu se vindeca doar cu niste medicamente. Pana nu incepe pacienul sa se zbata, sa treaca prin frica mortii, sa-si doreasca cu adevarat sa se insanatoseasca, nu rezolva nici un medic/terapeut boala sa. E nevoie de sute si mii de informatii pe care sa si le culeaga singur, prin citit si analizat, inainte sa ajunga si pe mana specialistului. Iar daca mai tinem cont si ca in medicina noastra (cea occidentala), corpul e vindecat pe bucati (organe), si nu ca un intreg, intelegem de ce nu ajuta doar un singur protocol, doar o singura terapie.

Oamenii se duc la primul psihoterapeut intalnit in cale sau recomandat de cineva si pleaca de acolo dezamagiti. Tot asa cum nu doar un singur medic si nu doar o singura pastila te va vindeca de o boala incurabila, nici doar un singur terapeut si o singura terapie te vor scoate din bezna si vor crea un om complet nou. Trebuie sa experimentezi, sa esuezi, sa sapi cat mai adanc (cu ajutorul a cat mai multor tipuri de terapii), sa te implici, sa cazi, sa te ridici, iar sa cazi, sa cauti mai departe, sa nu cedezi la prima dezamagire cu un eventual terapeut slab pregatit sau nepregatit pe bucata ta de traume. Efortul e lung, e greu, poate e costisitor, dar nu mai costisitor decat dependentele sau pagubele derivate din traume. Iar castigul la final intrece orice bogatie materiala: te-ai descoperit pe tine, in sfarsit, si incepi sa traiesti pentru prima oara autentic si ti-ai recuperat copilul/sotul/relatia cu societatea.

In orice caz, rolul unui terapeut bun este covarsitor, iar el merita toti banii din lume (care la o adica nu sunt o avere), pentru ca-ti poate spune intr-o terapie de cateva zeci de sedinte ceea ce scormonesti tu de o viata, iti poate sintetiza foarte clar, in cateva fraze, zeci sau sute de carti de psihologie mai mult sau mai putin bune (nu orice carte din acest domeniu e automat si buna, deci poti pierde ani de zile crezand ca ai gasit rezolvarea din carti de psihologie fara valoare, cand in cateva sedinte cu cine trebuie, poti afla adevarul!).

Daca totusi cineva apropiat mi-ar cere sfatul, i-as spune sa nu mearga pe mana dinozaurilor cu formare ceausista, socialista, comunista, ci pe cea a celor care si-au facut propria terapie cu profesionisti occidentali sau care macar si-au completat studiile in strainatate. Si nici sa nu se opreasca la unul singur, pentru ca nu acopera decat o etapa de vindecare. Vindecarea totala vine din mai multe tipuri de terapii, dar cu conditia sa fie facute intr-o ordine corecta: intai apelezi la cea care iti arata in ce mod traumele te-au modificat ca om, apoi te duci la cea care curata, te infrumuseteaza si te infloreste. E ca la o casa, intai ii faci fundatia, apoi treci la pereti si acoperis si abia la sfarsit o infrumusetezi prin mobila si decoratiuni. Oamenii vor direct decoratiunile, de-aceea si raman putrezi in interior, pentru ca nu au inceput cu terapiile care sa le dezvaluie felul in care traumele schimonosesc si schimba destinul unui om si raportarile lui la viata.

Totusi, in cautarea acelor specialisti, as spune sa nu decida neaparat cv-ul, pentru ca uneori poti gasi o perla de terapeut unde nu te astepti, poate el nici nu functioneaza in societate asa cum te-ai astepta, clasic, cu cabinet in motul orasului, cu reclame in media, cu carti sau articole scrise, cu catedra la universitate. Sa fie deschis sa dea sansa si unuia care poate n-are zorzoane, dar despre care flerul lui ii spune ceva de bine. Parafrazandu-l pe cel care a distrus psihologia in Romania multi ani, as spune: "experimentati, experimentati, exerimentati!"

Cine traieste in strainatate are sanse mari sa se repare mai repede pentru ca societatile occidentale functioneaza diferit de a noastra (si in consecinta si psihologia aplicata este diferita): fiinta umana e unica si trebuie sa existe si sa traiasca intr-un mod independent fata de parinti/familie/societate, nu intr-un fel bolnav, cum e la noi: "eu te-am facut, eu te omor, imi esti dator cu viata ta si vei trai asa cum voi decide eu, parintele."
Reni
Senior
Senior
Mesaje: 148
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de Reni »

Concluzie la concluzie :)
- decat sa te chinui sa afli singura cum sa repari, fara sa ai mijloacele necesare, asa cum le are un terapeut (care le-a dobandit in ani/zeci de ani de experienta si studiu), pierzand ani de zile in care sa rataciti si tu si copilul ca orbii printr-un ocean imens de informatii (unele exceptionale, dar altele incomplete, depasite sau pur si simplu proaste), mai bine faci 30 - 40 - 50 sedinte de terapie si afli exact, dar exact in ce fel ai fost tu traumatizata si in cel fel ti-ai traumatizat la randul tau copilul. Nu poti lucra numai pe relatia cu el pana nu intelegi patologia in care ai trait si modalitatea prin care abuzurile nerezolvate din copilaria si maturitatea ta au permis perpetuarea si contaminarea cu ele a vietii copilului tau.
- dupa ce faci tu terapie, in paralel cu a lui, faceti si cateva sedinte impreuna, tot sub tutela unui specialist.
- abia apoi, cu un bagaj de cunostinte incredibile si cu un sine reparat (si la tine, si la el), puteti incepe pe cont propriu crearea si consolidarea adevaratei voastre relatii.
- in tot acest ritual, care e de preferat sa se desfasoare fata in fata, pentru ca asa se simt emotiile cel mai bine, si numai cu emotii si cu inima repari rani (deci nu prin telefon, nu prin email-uri - utilizezi metoda aceasta cand celalalt nu te asculta, nu te crede, nu te lasa sa vorbesti, nu-ti accepta criticile si-ti inchide gura, dar se presupune ca dupa acele sedinte de terapie separate si impreuna, veti ajunge la o intelegere a situatiei care sa permita dialogul), tu trebuie mai mult sa taci si sa-l lasi pe el sa vorbeasca atat cat are nevoie, macar la inceput. E posibil ca o copilarie intreaga, sau poate chiar mai mult, tu sa fi vorbit/impus/hotarat, iar el doar sa fi executat (din pacate).
- ajuta-l asa cum are el nevoie, nu-i mai impune viziunea ta!
- indiferent de deciziile pe care doreste sa le ia pentru viata lui, fii alaturi de el si nu-i pune piedici!
- lasa-l sa greseasca, o viata buna nu vine si fara experiente amare (care te intaresc, te fac mai puternic, te fac sa apreciezi si mai mult situatiile frumoase, te fac sa nu mai repeti altadata aceeasi greseala tocmai pentru ca i-ai simtit pe pielea ta disconfortul), si in plus nu decizi tu care e experienta buna si care e aia rea pe care nu ar trebui sa o traiasca, pentru ca viata lui e a lui, nu tot a ta! Tu o ai deja pe a ta, iar gheara pe inca una inseamna posesie, adica imbolnavirea psihica a copilului tau pentru ca ii furi fix ceea ce ii da autenticitate (sanatate) vietii: experintele, explorarile si concluziile proprii!
- lasa-l sa fie fericit asa cum simte el, nu cum ti se pare tie ca ar trebui sa simta! Daca iti iubesti copilul cu adevarat (adica neconditionat), tot ce vrei pentru el este sa fie fericit, indiferent cum isi obtine aceasta fericire. Evident ca nu vorbesc de droguri sau alte lucruri dezastruoase cu care sa fii de acord, ci de orice situatie normala pe care si-o doreste si care considera ca il face fericit. A dori fericirea cuiva inseamna a-l lasa sa traiasca liber, sa iubeasca pe cine vrea, sa profeseze ce isi doreste, sa isi construiasca viitorul, cariera, familia, viata in functie de personalitatea, dorintele si sufletul sau, inseamna a nu-l descuraja, a-l sprijini neconditionat atunci cand cade sau esueaza, a-l ajuta sa depaseasca greutati, a-i fi alaturi oricand si in orice conditii! Aceasta inseamna iubirea adevarata.

Draga Vizitator123$5, ai mult de lucru, dar ai cele mai mari sanse sa-ti castigi copilul! Si el pe tine!
Raza de soare
Veteran
Veteran
Mesaje: 396
Membru din: 15 Ian 2019, 00:25

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de Raza de soare »

Foarte frumos ai scris, Reni si bine punctat, mie mi e o asa mila de copiii care se afla in preajma unor parinti care au scapat fraiele de mana....si ca sunt neputinciosi....ca poate nu sunt inca la varsta sa plece in lume si nu se pot intretine singuri la inceput...
Nu stiu daca asa e, dar imi imaginez uneori o mama tanara cu un copil mic, ea dependenta de alcool, in lumea ei....pe cand un copil are nevoie de iubire, pupici, imbratisari, incurajari...joaca cu el, sustinut si incurajat sa gandeasca...si care nu ar trebui sa se simta in nesiguranta in preajma parintilor...deci imi imaginez asta fiindca nu cunosc pe cineva in viata mea asa, astfel de parinti cu copii...si mi se rupe sufletul.....ce aripi o sa aiba acel copil?
vcs001
Boboc
Boboc
Mesaje: 2
Membru din: 02 Apr 2019, 07:07

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de vcs001 »

Hei, Reni, putem sa vorbim putin in privat? Cum se procedeaza?

P.S. Buna tuturor!
Reni
Senior
Senior
Mesaje: 148
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de Reni »

Salut, vcs001, cred ca prin mesaj privat, nu stiu cum functioneaza pentru ca nu l-am folosit pana acum.

Multumesc, draga Vizitator123$5 si draga Raza!
Reni
Senior
Senior
Mesaje: 148
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de Reni »

Atunci cand o fiinta umana inteligenta si cu calitati se intreaba, la maturitate, "cine sunt eu", sau crede despre ea ca este un "nimeni", mai mult ca sigur ca in preajma ei a fost / inca este un agresor feroce care periodic asta face: ii spune ca e un nimeni. Si care mai si pluseaza: un nimeni fara el!

Nu exista o relatie de iubire adevarata in care cei doi parteneri sa-si faca rau intentionat! Acolo unde se intampla, nu este iubire, este posesie! O iubire adevarata (neconditionata) nu produce rani!

A rezolva alcoolismul nu inseamna doar a pune in functiune abstinenta, ci si a descoperi motivele care au creat in timp alcoolismul si, nu in ultimul rand, de a descoperi sabotorul principal, din viata actuala, adevaratul NIMENI care picura otrava periodic in sufletul victimei, ca s-o desfiinteze si sa nu o piarda din mana. Si care o face pentru ca asta a primit si el de la sabotorii din viata lui: desfiintare, anulare, critica nesfarsita si atacul permanent asupra calitatilor sale de om.

Intentia mea nu este nici pe departe sa ranesc vreun suflet de aici, ci sa arat ca acele suflete sunt deja ranite de oamenii din viata lor, dar ca ele nu merita asa ceva, iar viata poate fi in totalitate frumoasa, insa doar in conditii de iubire, respect si reciprocitate! Un agresor nu iubeste (ci abuzeaza si manipuleaza), nu respecta (ci jigneste si raneste ca sa tina victima captiva), nu ofera reciprocitate (pentru ca nu are sentimente si pentru ca nu vrea sa piarda controlul).

Cand partenerul de viata iti repeta ca nu esti bun de nimic, intr-o zi chiar ajungi sa te crezi nimic. Cand iti repeta ca fara el esti zero, n-ai nici o valoare, nu te mai "ia" nimeni, ajungi sa te crezi ultimul om, un rebut, o nulitate. Acesta este si scopul, de a semana indoiala in inima ta, repulsie fata de propria persoana, neincredere, frica. Pentru ca un om fricos ramane acolo, nu pleaca. Un "zero" nu-si mai intinde niciodata aripile sa zboare, sa se dezvolte, sa infloreasca, o nulitate nu va reusi deloc in viata, ca doar e o nulitate.

In Romania, unde de generatii copiii au fost crescuti in multa violenta si interdictii, nu s-a putut dezvolta armonios aproape nici o fiinta pentru ca pentru asta e nevoie din partea parintilor de:
- acceptarea copilului (asa cum este el construit din nastere si cum doreste sa ajunga la maturitate, nu asa cum viseaza parintele sa faca din el);
- pastrarea autenticitatii copilului (care apare odata cu nasterea sa, fara sa fie modificat si transformat in copie de catre parintele sau abuzator);
- asigurarea necesitatilor acestuia (asa cum are nevoie copilul, nu asa cum crede parintele ca are)!

Acceptarea copilului inseamna sa-l iubesti neconditionat, pentru el, nu pentru tine. Vorba stramoseasca otravita "am facut un copil sa aiba cine sa-mi dea o cana de apa la batranete" reflecta toata boala poporului nostru, disfunctionalitatea parinte - copil, si ofera imediat raspunsul la traumele fara sfarsit: acel copil nu a venit dintr-o relatie din iubire si ca sa-si traiasca viata lui, ci a venit din interes (financiar si sexual intre parintii sai) si apoi din conditionare (iti dau sa mananci pentru ca esti o investitie pentru viitorul meu, iar mai tarziu trebuie sa-mi intorci "sacrificiul"). Neacceptand copilul cu rolul sau original, acela de a creste iubit de parinti si apoi de a zbura, cum e firesc, catre propriile visuri si sperante, nici acesta nu se va accepta pe sine, in sensul ca nu se va iubi niciodata! Nu va sti ca e valoros, ca are dreptul la viata autentica, la decizii, la idei originale. El trebuie doar sa implineasca asteptarile cumplit de egoiste ale unui parinte psihopat, narcisist si mai ales mediocru din toate punctele de vedere (ca profesie, ca om, ca parte dintr-o societate functionala). Nestiind sa se iubeasca pe sine, nu va sti nici sa ceara si sa accepte apoi iubire adevarata de la cel cu care isi va imparti cealalta bucata de viata, partenerul.

Pastrarea autenticitatii copilului este enigma marilor boli psihice. Enigma pentru impostori si pentru victime, caci pentru oamenii care detin informatia adevarata, autenticitatea fiintei umane este raspunsul la o viata normala si frumoasa. Cand, unui copil, pe langa neacceptare, ii mai adaugi la ingredientele "educarii" si modificarea sau chiar anularea totala a autenticitatii, fii sigur ca vei avea in viitor ori un adult care va dezvolta o boala psihica grava (cu adictiile de rigoare), ori o victima perfecta a unui alt abuzator (sot, partener, sef etc).

1. Nici o schimbare majora si dramatica nu vine de la sine sau "cand o da domnul". Nefacand nimic, iti trece viata in asteptari!
2. Orice schimbare majora si dramatica se face cu mare greutate, ambitie si fara sa privesti inapoi. Cum ai privit o clipa in urma, cum ai intalnit capetele Meduzei (reperele incorecte de viata ale parintilor / partenerului care te trag inapoi).
3. Orice schimbare majora si dramatica se face cu durere, rani si sangerare! Altfel nu se poate! Traumele sunt atat de adanci si otravitoare, incat numai cu bisturiul pe viu (terapie) mai pot fi scoase de acolo! Cu sperante, ganduri ca "se va schimba", promisiuni si juraminte (cum au existat toata viata), nu se va rezolva nimic! Se va amana pana se va scurge clepsidra de tot.
4. Lupta este individuala, iar scopul final este sa te salvezi cu orice pret! Nu va veni nimeni sa te ajute pentru ca daca ar fi existat un asemenea ajutor in familia ta, n-ai fi ajuns aici, sa fii un om fara repere, nesigur, fara stima de sine (daca ai avea-o, nu ai accepta abuzurile agresorului tau si nu te-ai simti un nimeni pe pamant).
5. Lupta odata inceputa, trebuie dusa pana la capat, pentru ca jumatatile de masura nu vor vindeca niciodata vieti!
6. Pentru a reusi si a evolua, cel mai important este sa afli, intrebandu-ti sufletul si constiinta, ce vrei tu de la viata, nu ce ti-au inoculat parintii sau ce considera partenerul ca ar trebui sa vrei! Un sot abuzator creeaza o cauza asa-zis comuna, pe care o coordoneaza doar el, dar in care victima sa ofere totul, neconditionat, adica supunere totala, astfel incat dorinta si scopul abuzatorului sa devina scopul comun, al ambilor. In momentul in care iti dai seama ca ce vrea abuzatorul tau nu este si ce vrei tu, ai facut primul pas spre eliberare. Mai departe, sapand in interiorul fiintei tale si intrebandu-te ce vrei tu cu adevarat de la viata TA, iti va fi mult mai usor sa deconspiri tertipurile prin care abuzatorul iti anuleaza propriile visuri si ti le transmite pe ale sale ca fiind si ale tale, pentru ca tot ce vrea el de fapt este ca tu sa nu traiesti asa cum iti doresti, ci cum iti ordona el.
7. Pentru a reusi sa te decontaminezi de ceea ce nu iti apartine, reseteaza-ti sistemul de valori, arunca-l la gunoi pe cel al parintilor / partenerului si creeaza-ti-l pe al tau, care porneste direct din inima ta, planurile si visurile tale! Un sistem de valori fals sau gresit care iti ghideaza viata, desi nu e al tau, este piedica cea mai mare in recuperarea vietii! Aici e vorba de o munca titanica pentru ca presupune inlocuirea tuturor rotitelor defecte care iti creeaza suferinta cu altele noi si bune! Singur nu o poti face pentru ca sistemul tau a fost infestat inca din copilarie, de aceea ai nevoie de o autoritate care sa-ti inlocuiasca gandirea nociva (rotitele defecte) cu una sanatoasa.
8. Visul agresorului nu trebuie sa mai fie si visul tau! Fie ca e vorba de o afacere comuna, de un tel comun, tu trebuie sa te desprinzi de el! Agresorul iti inoculeaza un "sacrificiu" comun pentru a te tine in mainile sale pentru ca de fapt tot el coordoneaza si conduce sandramaua. Toata sandramaua (afacerea, viata ta, casa, copiii, viitorul tau).
Ultima oară modificat 16 Apr 2019, 23:11 de către Reni, modificat 1 dată în total.
Reni
Senior
Senior
Mesaje: 148
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de Reni »

SOLUTII

Dezleaga-te financiar si emotional de abuzator!
Daca nu profesezi, 1, 2, 3 si start!!
Profesia este unul dintre cei mai importanti stalpi ai vietii si sanatatii psihice! Cine nu are o meserie /profesie si este dependent de banii parintilor / partenerului / socrilor, este o fiinta pierduta, fara nici cea mai mica sansa!!!!!!!!
Prima si cea mai importanta conditie pentru a te desprinde de cel care iti distruge viata este profesia, sa stapanesti un domeniu astfel incat sa te poti intretine singur, adica sa poti lua decizii in ceea ce priveste tot ce tine de tine!
Nu mai pierde nici macar o zi din viata ta!
Dezvolta-te profesional cat poti de mult, recupereaza anii pierduti, citeste, invata, castiga examene si concursuri, acumuleaza experienta, fii deschis la noutati, fii in pas cu vremurile (dar fara sa-ti compromiti structura ta originala)!
Niciodata nu e tarziu sa o iei de la zero! Indiferent de descurajarile pe care ti le arunca abuzatorul tau ca sa ramai impotent profesional!

Profesia in viata unui om este una dintre ancorele cele mai puternice pentru ca ii da acestuia:
- libertate financiara
- satisfactie
- implinire sufleteasca
- libertate totala de decizie asupra vietii si viitorului
- unul dintre scopurile vietii (atat de esential, caci fara scop, viata este o rutina distrugatoare care trebuie sa se termine cat mai repede!)
- legatura cu societatea! (abuzatorul isi vrea victima in ghearele sale, total izolata de lume, familie, prieteni)

Daca ai un business impreuna cu abuzatorul (parinte / partener) pe care mai mult ca sigur ca il coordoneaza doar acesta, iesi din el! N-ai nici cea mai mica sansa de corectitudine si impartire cinstita a banilor sau de luare a deciziilor in comun, nu-ti poti impune ideile, parerile, esti doar la mana lui, in conditiile create de el!

Daca ai o pasiune, dezvolt-o!
Abuzatorul tau te va impiedica si descuraja intotdeauna, pentru ca o pasiune inseamna fericire pura, iar un om fericit nu mai poate fi manipulat, agresat si restrictionat! Cine iti infraneaza pasiunea, ti-o desfiinteaza sau nu te incurajeaza in a o realiza, acela nu te iubeste si este de fapt dusmanul tau. Un partener adevarat, care isi iubeste jumatatea, ajuta si incurajeaza cu tot ce poate el: cu inima, cu vorba, cu sprijin financiar, cu actiuni concrete.

Gandeste singur!
Refuza sa mai accepti ideile parintelui / partenerului care "stie el mai bine ca tine ce iti trebuie"!
Tu esti o fiinta originala, care trebuie sa aiba experiente si trairi originale. Cu greseli cu tot! Acceptand ideile agresorului, atunci devii doar o copie, copia lui, iar din aceasta postura, ai o viata neautentica, adica una profund nefericita!

Da-ti voie sa gresesti!
Abuzatorul te vrea perfect, fara greseala, pentru ca de fapt asa isi justifica abuzurile asupra ta, desi el nu e nici pe departe perfect, dimpotriva, este o defectiune cap-coada.

Daca in viata de cuplu esti nefericit, divorteaza!
Nu exista relatie adevarata, cu iubire, in care sa aiba loc abuzuri si nefericire! Iubirea inseamna fericire, pace, calm, liniste, siguranta emotionala, empatie, mila, incredere si ajutor reciproc. Romanii, pentru ca provin aproape toti din familii disfunctionale, sunt invatati de mici sa suporte, sa sufere, sa accepte agresiuni pe motiv ca asa este peste tot si ca nu exista relatii perfecte. Relatii perfecte nu exista, dar exista oameni care se iubesc cu adevarat, care gresesc neintentionat, dar atunci cand realizeaza sau li se atrage atentia, isi cer iertare cu durere in suflet sau cainta adevarata si, mai ales, repara!
In ciuda minciunii inoculate de mici, ca nu exista astfel de relatii, de fapt exista relatii si casnicii fericite in care partenerii au grija de sufletul celuilalt, apoi de al lor. Cand grija, compasiunea, atentia pentru celalalt primeaza, atunci vorbim de iubirea adevarata, neconditionata! Iubirea neconditionata exista doar intre doi oameni care isi ofera reciproc toate ingredientele unei vieti fericite, lucru pe care il fac din instinct si din iubire. In relatia in care iubeste doar unul (desi aceea nu mai e iubire, e doar un atasament bolnav), cel care primeste afectiune fara sa dea nimic inapoi este un psihopat, o fiinta fara suflet si constiinta. Cu un asemenea partener nu poti avea niciodata o viata normala, fericita, implinita.

Daca viata ta in cuplu este fada, presarata cu anxietate, depresie, nesiguranta, durere sufleteasca, desi oferi permanent tot ce ai tu mai pozitiv si mai frumos, atunci cel cu care iti imparti existenta nu se mai numeste partener, ci strain. In cazurile grave, in care te abuzeaza, se numeste dusman. Ce faci cu un dusman? Il elimini din viata ta!

Aveti copii, casa, afacere impreuna? Nu sunt motive de a merge mai departe chinuiti!

Nu ramane intr-o casnicie pentru un confort material, o casa, o masina. Esti o fiinta inteligenta, autentica, cu o profesie in mana, iti poti asigura singura necesitatile esentiale, nu trebuie sa depinzi niciodata de cineva!

Sfatul meu este sa pleci dintr-o relatia nociva dupa ce ai facut deja o buna parte de terapie, pentru ca altfel s-ar putea sa te simti in aer, debusolat, nu vei avea repere corecte si te vei intoarce la cel mai mic esec sau la rugamintile mincinoase ale abuzatorului. Terapia nu se face pentru a putea tine piept mai bine unui abuzator, pentru ca viata nu despre asta este, despre o lupta corp la corp cu altcineva, ci despre o suma de experiente frumoase, dar si o calatorie plina de neprevazut, descoperiri si visuri implinite!

Cred ca cea mai importanta idee extrasa din ce am scris pana acum este ca la baza unei vieti sanatoase psihic si realizate emotional sta iubirea adevarata, care nu produce / mentine rani, traume si suferinte! In momentul in care accepti acest lucru, atunci te si poti desprinde de abuzator si sa incepi sa lucrezi cu adevarat la viata ta!
Reni
Senior
Senior
Mesaje: 148
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesaj de Reni »

IMPLINIREA PROFESIONALA

Orice om implinit se defineste prin amprenta sa personala care vine si din implinirea profesionala. A nu face nimic cu viata ta, indiferent daca esti om al strazii sau, dimpotriva, om pus la adapost de averea familiei, inseamna a ti-o rata! Implinirea profesionala (venita dintr-o profesie facuta din pasiune, nu din obligatie) este una dintre acele multumiri, recompense, fericiri de care creierul are nevoie absoluta ca sa reziste pe pamant in conditii normale

Implinirea personala este si ea la fel de importanta (este de fapt esentiala si ocupa primul loc) pentru ca permite in viata ta cel mai important element al universului: iubirea. Oamenii fericiti sunt cei care iubesc si sunt iubiti. Si care traiesc cat mai armonios cu natura, cat mai minimalist, nu pun pret pe consumerism, nu fac rau altora, isi traiesc fericirea din lucruri marunte, dar permanente, fara sa mai astepte marea bucurie (care nu mai vine niciodata).

Oamenii fericiti sunt fostii copii fericiti, respectati si iubiti de parintii lor, care i-au indrumat spre un stil de viata in armonie cu capacitatile lor creatoare si nu cu dorintele de realizare a lor prin acestia, sunt fostii copii invatati ca a avea o viata implinita si a-ti gasi sensul inseamna a-ti gasi propriul drum derivat din toate partile tale bune si din gandirea originala asupra a ceea ce descoperi pas cu pas despre orice, inca din primii ani de viata.

O viata frumoasa si sanatoasa psihic (deci fara boli si adictii) inseamna:
- o implinirea profesionala
- o implinire personala (familie sau relatie fericita)
- o relatie buna sau normala cu societatea
- timp de calitate pentru placerile personale (drumetii, citit, un sport, un hobby sau mai multe)

Ce are un dependent din toate acestea? In cele mai multe cazuri, doar meseria (am scris meserie pentru ca nu inseamna automat ca e vorba si despre profesia ca pasiune, care sa ii ofera satisfactie si fericire, deci hrana pentru suflet si psihic, ci doar de un job care sa il ajuta se se intretina si atat).

TRAIESTE CREATIV
- munca de creatie, si nu un job oarecare, este cea care da satisfactie!
- daca profesia nu este una dintre cele creative, macar hobby-urile sa fie!
- nu exista limita de varsta la care sa-ti schimbi meseria!
- nu exista limita de varsta la care sa incepi ceva!
- nu are voie nimeni sa-ti rupa aripile! Cine o face, este dusmanul tau si, pe undeva, principalul sau macar secundarul alimentator al dependentei tale!
- persoana care te descurajeaza, nu te iubeste! Din partea strainilor nu trebuie sa ai asteptari, pentru ca trebuie sa accepti ca invidia este o boala generala la nivel de specie umana, insa cei care iti influenteaza in mod direct viata - parintii si partenerul de viata -, isi dezvaluie adevaratul lor rol in raport cu tine prin modalitatile prin care ori te sprijina, ori te saboteaza/descurajeaza in planurile tale.
Ultima oară modificat 16 Apr 2019, 23:16 de către Reni, modificat 1 dată în total.
Scrie răspuns