Pagina 3 din 6

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 31 Oct 2016, 17:53
de Reni
Draga Ilyuta, iti raspund aici si pentru celelalte mesaje.
Generatiile educate dinainte de ’89 au fost in cea mai mare parte formate din copii abuzati, soti violenti, sotii nefericite, mame impovarate de probleme, care trebuiau sa se ocupe singure de casa, copii, serviciu, cumparaturi, rude bolnave. Mai mult decat atat, e vorba de un sistem care fura idealurile unui om si-l forta sa traiasca in cusca, intr-o patratica mica mica de tot, fara sperante si fara drepturi multe. Dar si mai groaznic a fost ca, peste toate astea, nu a existat informatia, iar oamenii nu au putut sa afle ca a iubi un copil, un partener, un om inseamna a-l accepta asa cum este el, a nu-l modifica si a nu-l face copia fidela. E clar ca iubirea adevarata se poate afla oriunde, chiar si in cel mai sarac satuc de undeva sau in inima unui analfabet care sa nu stie nici sa se semneze, insa cand toata societatea traieste in violenta, cand o educatie precara si cu multe prejudecati se transmite de la o generatie la alta fara mari modificari si fara a elimina raul (violenta si abuzurile), atunci sansele sa intalnesti acei parinti care sa stie sa iubeasca din instinct, fara sa-i fi invatat cineva cum s-o faca, sunt mici.

S-au intamplat multe drame in acel regim, partenerii traiau urat, violenta in Romania era la cote extreme, copiii erau abuzati si maltratati, nu erau aparati de nimeni pentru ca toata societatea era putreda. Nu e de mirare ca existau foarte putini parinti care chiar stiau sa-si respecte si sa-si iubeasca copiii. Cei care am fost educati dupa ’89 am pornit in viata cu alte sanse, recunosc, iar explozia cartilor si informatiilor venite pe toate partile au fost si sunt cel mai mare castig pentru o fiinta care vrea sa evolueze. Cei dinainte nu au avut acest noroc si e nedrept, dar nici asa nu trebuie sa dispere si sa cada in depresie pentru ca se pot recupera multe, important este sa te adaptezi lumii pentru ca altfel iti ratezi viata. Si parerea mea despre viata este ca trebuie traita cu intensitate pana in ultima zi!

De obicei adultii care au dezvoltat dependente sau boli psihice sunt cei care in copilarie au fost copii deosebiti, cu suflet bun si care n-au stiut sa respinga toata informatia otravita, manipulatoare, schizofrenica venita din partea parintilor. Daca ar fi avut un dram de egoism si ar fi stiut prin instinct ca ei sunt cei mai importanti, ca si ei conteaza, ca si ei au dreptul la respect, sau ca valoarea lor de fiinte umane nu le-o poate lua un abuzator prin niste cuvinte mizerabile cu tinta clara, atunci ar fi rejectat fiecare cuvant otravit care le lovea in stima de sine si ar fi fost salvati. Dar pentru acest lucru trebuie ori sa te nasti cu o doza de egoism, ori sa te invete cineva de mic care e pozitia ta intr-o familie disfunctionala. Si cum sa ceri unui astfel de suflet sa aleaga bine la maturitate? Desfiintat de parinti 18-20 de ani, el va atrage doar un alt abuzator ca partener de viata, pentru ca nu are alta viziune, nu are curaj, nu are informatia. Si nu mai are ceva (ce i-a fost furat sau calcat in picioare ani de zile): sentimentul ca si el e valoros si ca si el merita tot ce e bun in viata asta!

Sa fii fericit ca ai devenit acum propriul tau stapan, este un sentiment urias care ar trebui sa-ti dea incredere si sa te faca sa nu te mai temi de esec sau greseala, care si ele fac parte din viata si chiar ti-o infrumuseteaza pentru ca simti reusita urmatoare la cote maxime! Grav este sa-ti decida cineva viata, acolo e drama, tu te temi ca ai devenit in sfarsit liber sa traiesti, sa decizi si sa simti asa cum iti spune sufletul? Ar trebui sa topai de fericire, crede-ma!

Tu ai o mare sansa, te-ai casatorit din nou, ai facut-o cu inima si cu ratiunea unui om trecut prin multe experiente si probabil ti-ai ales sotia si cu sufletul, cu sentimentele. Imagineaza-ti cati oameni sunt acum singuri si sufera, se spune ca singuratatea e cea mai groaznica, e o tortura care creeaza un gol pe care din pacate oamenii il umplu cu dependente de tot felul. Exista atatia oameni singuri care ar da orice sa fie in locul tau, poti sa vezi ca tu esti de o mie de ori mai bine ca milioane de oameni? Ai puterea sa nu te obisnuiesti cu binele din viata ta si sa te bucuri de el in fiecare secunda, doar gandindu-te ca altii nu sunt asa de norocosi ca tine? Si-atunci, cand constientizezi partile bune ale vietii tale, cum sa mai poata avea loc alcoolul intr-un suflet care poate invata sa fie fericit doar cu ce are bun? Aici pierd multi oameni, ca nu mai vad lucrurile pozitive din viata lor si se axeaza in mod extrem si eronat numai pe ceea ce (cred ei) ca e dezastruos. Orice om isi poate schimba viata cu vointa, munca, incredere, insa pentru asta trebuie sa faci un efort pentru ca toate lucrurile bune se fac cu efort.

Cu putine exceptii, oamenii in general au in viata lor multe lucruri pozitive de care sa se agate sau care sa-i faca fericiti, numai ca ei prefera sa nu le priveasca. Sunt oameni care au trecut prin atatea drame incat pentru ei a deschide ochii dimineata si a vedea ca inca exista, este o fericire! La polul opus, sunt oameni care daca n-au milioane in buzunar mereu, case, masini, relatii peste relatii, nu sunt fericiti! A sti sa te bucuri de orice lucru bun din viata ta este un atu, este avantajul care iti poate aduce fericirea!

Ilyuta, accepta-te TU asa cum esti si viata iti va fi senina.
Te salut cu simpatie si pentru ca ti-ai deschis putin sufletul in fata mea, iti doresc din inima numai bine, fericire si sa nu-ti mai fie frica de decizii! Fii fericit ca le poti lua, e mare lucru!

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 31 Oct 2016, 19:07
de ilyuta
Draga Reni, mi-ai scris o postare care m-a miscat pina la lacrimi si ai dreptate 100% in tot ce ai spus.Las la o parte faptul ca tu ma cunosti mai bine decit mine si tot ce ai spus asa este si ramin la convingerea ca noi doi poate ne-am si intilnit...Nu asta este important asta si asta incerc si eu sa fac, sa ma iau asa cum sunt si sa nu-mi mai fie trama de decizii. :surprins: In ceea ce priveste casatoria mea, fii sigur ca am ales numai cu inima si sunt constient de asta si nu regret dar parca mi-e neindemina sa nu mai fiu eu cel controlat ca sa nu spun abuzat. :surprins: :ras: Acum se obisnuiste omul cu raul si incerc sa ma obisnuiesc si eu cu binele dar parca mi-e frica. :surprins: :lol:
OK, fantastica postarea ta si-ti multumesc din suflet! Te imbratisez cu drag si m-ai scrie-mi cind ai timp pt ca economisesc o gramada de bani cu tine... :ras: :hug: :jos-palaria:

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 01 Noi 2016, 08:22
de Airam
Draga Reni,
Imi cer scuze ca ma bag si eu in discutie. Nu vreau sa aduc elogii periodei comuniste, dar tu exagerezi cu parerile tale despre oamenii formati in acele vremuri. Nu era usor sa cresti copii in acele vremuri, dar majoritatea isi cresteau copii cu dragoste si incercau sa le ofere tot ce se putea in acele perioade. Si sa stii ca erau si carti, erau biblioteci in scoli, facultati, orase. Cred ca se citea mai mult in acele perioade, fiindca nu exista televiziune decat 2 ore (in ultimii ani ai comunismului), internet..
O zi frumoasa iti doresc.
Maria.
PS (As fi curioasa ce varsta ai..)

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 01 Noi 2016, 11:03
de Reni
Nu despre lipsa literaturii romane si universale sau alte titluri de carti vorbesc, ci despre cartile de specialitate, de psihologie, parenting, psihologia copilului, dezvoltare personala si autoeducare, despre carti care sa te invete despre potentialul tau, talentele tale, viitorul tau (mai ales cand nu ai parinti care s-o faca), despre carti care sa te invete ca nimeni nu are voie sa te loveasca, nimeni nu are voie sa te raneasca, sa te umileasca, despre cartile care sa te invete ca parintii nu sunt stapanii tai, iar tu nu esti proprietatea lor. Sa nu stergem totusi cu buretele adevarul, in Romania a fost multa violenta, prea multa ca sa mai fim o natiune sanatoasa psihic! Violenta domestica distruge totul si numai prin frica, legi dure si mai ales educatie poate fi remediat ceva.

Nu saracia te impiedica sa iti cresti copiii cu iubire adevarata, ci incultura, nestiinta, analfabetismul! Poti fi cel mai sarac din lume, dar sa ai o inima mare si sa stii sa-ti iubesti copilul neconditionat, cu conditia ca si tu, la randul tau, sa o fi primit de la parinti!

Gresesti, in perioadele trecute, in tot secolul trecut, copiii nu erau crescuti cu dragoste adevarata, cu iubire neconditionata, putini aveau sansa asta intr-o tara dominata de violenta si alcool, marturiile lor sunt peste tot acum, internetul le-a dat voie sa-si spuna durerile, in sfarsit cineva le-a permis sa vorbeasca liber, erau crunt batuti si abuzati, si acum s-ar intampla, dar acum mai exista un telefon al copilului, politia, niste legi, o presa, internetul, psihologi la scoala si mai ales lumea intreaga care ii face sa fuga atunci cand sunt batuti constant si care li se arata ca o scapare. Si mai exista ceva acum: copii abuzati care au devenit parinti, dar care au stiut sa ia o carte in mana si sa citeasca despre ce nu trebuie sa le faca sau spuna copiilor lor (carte care inainte nu exista).

Cred ca ACUM le-ar fi mai greu acelor parinti sa-si creasca copiii, daca si-ar pastra acelasi comportament abuziv, pentru ca acum nu mai au voie sa-i maltrateze, sa-i bata, sa-i sclavageasca (oare cator copii nu li s-au ratat sansele vietii pentru ca n-au fost lasati la scoala, ci pusi la munci fizice grele, spunandu-li-se chiar cinic ca e spre binele lor, sa se invete cu munca?!? Nu! Un copil nu trebuie sa munceasca, un copil trebuie sa aiba copilarie, sa se joace, sa fie fericit si sa invete de placere, sa citeasca mult, sa-si dezvolte talentele si sa evolueze prin educatie. Muncile fizice usoare, curatenie in camera sa, cumparaturi, niste vase spalate la varste mai maricele sunt una, iar abuzurile sunt alta (cand scoli copilul in crucea noptii sa-ti faca treburile in curte sau pe camp sau il retragi de la scoala ca sa-ti aduca tie bani, asta e nu numai abuz, asta e o crima nesfarsita pentru ca il distrugi pentru tot restul vietii). Un copil nu este adus pe lume ca a 3-a mana de lucru a parintilor, asa cum s-a intamplat foarte des inainte si cum se mai intampla si azi, ci trebuie ocrotit si lasat sa se bucure de copilaria care ii va fi rezervor nesfarsit de bucurii din care-si va lua puterea in momentele grele in toata viata lui de adult. Nu cred ca ar trebui sa conteze varsta mea, Maria, te salut si-ti doresc o zi frumoasa!

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 01 Noi 2016, 11:18
de Reni
Draga Ilyuta, iti multumesc pentru cuvintele tale, ai niste mesaje foarte calde.

(am vrut sa-ti trimit o floricica, dar nu am gasit-o printre emotiocane)

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 01 Noi 2016, 11:20
de Airam
Imi permit sa spun, ca asta e parerea ta, nu a fost general valabil pentru toti ceea ce scrii.
Provin dintr-o familie cu 6 copii, dar n-am fost abuzati de parinti, in nici un fel.
Zi frumoasa iti doresc.
Maria.

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 01 Noi 2016, 12:24
de Mihai
Copilăria e ceva intrinsec, nu poți aduga valoare unui lucru ce s a consumat printr o experiență proprie.

Nimeni nu mi poate lua fericirea ce o trăiam atunci când mergeam la furat de cireșe sau când ma scaldam in iazul bunicilor, cum nimeni nu poate lua bucuria băiatului meu raportată la copilăria lui,

Profesional se pot face multe, ai cunoștințe vaste, se vede din ce scrii.
Dar ma întreb dacă poți transmite emoția experienței trăite.

Am colegi tineri la facultate, doxa de teorie, teorie spusă ca pe o poezie, dar in fața unor povești reale de viață, nu isi găsesc cuvintele.

Nu știu ce vârstă ai, dar dacă ai jucat castelul, leapșa, gardiana 10, țările, ai jucat baba oarba cand se întrerupea curentul atunci știi despre ce vorbesc, fără a fi nevoie sa folosesc despre asta termeni academici .

Dacă ești de după revoluție nu poți înțelege.

Comunismul a fost, a trecut, nu mai contează, lumea si gândurile de azi sunt total diferite față de atunci, viața e o continuă mișcare si schimbare.

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 01 Noi 2016, 13:12
de Reni
Mihai, am apucat si eu de-a v-ati ascunselea, tarile, joaca ore-n sir cu alti copii, cand alergam peste tot, ne dadeam cu saniuta, alergam cu bicicletele, descopeream natura, ne cocotam in copaci, furam corcoduse, prune crude sau cirese… de cate ori n-am cazut de pe ramuri sau de pe garduri, numai eu stiu... Nu sunt un copil crescut in casa si cu jocuri de computer, am multe julituri pe maini si picioare din primii ani de copilarie. -)

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 01 Noi 2016, 14:45
de ilyuta
Asa, asa, scrieti la mine si declar sedinta deschisa, dragii mei! :ras: :jos-palaria:

Pesonal, fara a brava, va dau dreptate tuturor, Airam si Mihaita dar ceea ce a spus Reni mi se potriveste perfect mie.Am jucat si eu jocurile despre care spuneti dar copilaria mea a fost un pic mai diferita deoarece totdeauna am trait cu stigma de a fi orfan. :plans: Pentru a fi acceptat si pretuit am ales sa fac ceea ce nu multi copii au facut si m-am dovedit a fi Nr-ul 1, cum imi place mie sa fiu :wink: :ras: Totdeauna , tot ce am facut a fost cu multa munca si dedicatie. :wink: Din pacate, ulterior si cu alcoolul am facut la fel. :ras: :ras: :rosu:
De multe ori am fost pus la zid si intr-adevar fiecare a vrut sa fiu ceea ce vroiau ei nu ceea ce as fi dorit sa fac eu, inclusiv in viata de familie(nu ma pling ci doar meditez :wink: )
Si astazi Reni, m-am gindit la ceea ce mi-ai spus si m-am trezit linistit:"si daca voi gresi, ce va fi?"Da, o voi lua totul asa cum va fi si promit ca te voi tine la curent.Si pt ca m-am regasit in cele spuse de tine ia uite ce frumos am gasit scris undeva pentru mine...

"Prostia, mofturile, încăpățînările, ignoranțele, rigiditățile şi ideile fixe care țin de blocajele istoriei, amintiri nefericite ale minții, se topesc ori facem eforturile necesare si ne străduim să le ocolim.REUSIM."

Va pup pe toti cu drag! :hug:
Multumesc pt floricica virtuala, Reni! :hug:

Re: Eu sunt...o minune!

Scris: 01 Noi 2016, 15:03
de Mihai
Heiii, Reni, așa mai merge. Poți transmite căldură prin prisma amintirilor din copilărie.
Aici pe forum, ne place sa povestim.


Te îmbrățișez :hug:

Iliuta, mulțam de găzduire :zambet: