Li se intampla si femeilor. Help!
Scris: 22 Mai 2018, 02:32
Buna seara, tuturor.
Vreau sa incep prin a spune ca imi este oarecum greu sa scriu pe acest forum, asa cum mi-a fost foarte greu sa realizez si sa accept ca sunt alcoolica. O sa va spun putin despre mine, ca sa va faceti o idee despre situatia in care sunt.
Sunt o femeie la prima tinerete ca sa spun asa, adica nu am implinit, inca, 30 de ani. Despre mine, stiu sau stiam ca sunt foarte frumoasa. Sunt si foarte inteligenta, genul ala care a castigat premii la scoala chiar si nationale. Dar, recent, am acceptat ca sunt alcoolica. Stiam asta de mult, dar cel mai greu a fost sa accept.
Primele experiente cu alcoolul le-am avut pe la 15 ani. Provin dintr-o familie destramata, am locuit doar cu mama si de-a lungul anilor am intampinat tot felul de probleme. Asta m-a facut ca pe la 15 ani sa imi gasesc refugiul in alcool. Problemele de familie nu sunt o scuza, stiu, dar cand esti mic si prost... asta este. Pe atunci nu beam masiv, ocazional, in weekend, etc. Asta pana pe la vreo 22 de ani, cand am inceput sa lucrez, ma consideram indpendenta, financiar eram, cel putin si mi se parea ca mi se cuvine sa ma simt bine si ca sunt stapana pe situatie. Nu imi amintesc exact cum a decurs perioada dintre 22-24 de ani, dar cred ca si atunci beam aproape in fiecare zi. De pe la vreo 24 stiu sigur ca am baut aproape in fiecare zi. Beam cel putin o sticla de vin pe seara, iar in serile mai proaste, ajungeam la 2-3. Nu ma dadeam in spate de la nimic, bere, tarie, beam orice. Beam pana ramaneam inconstienta, de cele mai multe ori. Noroc ca faceam asta cu prietenul meu sau cu prietenele si nu s-a intamplat nimic rau. Adica mai rau decat sa raman inconstienta. Si atunci mi se parea ca sunt in control, cuvantul alcoolic ma amuza, nu imi inchipuiam cum cineva poate ajunge alcoolic.
In toti anii astia am baut pentru ca mi se parea ca am tot felul de probleme, ba de natura sentimentala, ba de natura sociala, ba de natura financiara. Acum realizez ca le aveam tocmai pentru ca beam. Intrasem intr-un cerc vicios.
Cu toate astea am reusit sa am cateva joburi foarte, foarte bune si am realizat cateva lucruri minunate. DAAAR, ca de fiecare data cand te confrunti cu problema asta, nici deciziile proaste nu au intarziat sa apara. Aveam cate o reusita, apoi o decizie proasta, pe care trebuia sa o repar, reuseam si asta, iar alta decizie proasta, pana cand gravitatea deciziilor proaste a devenit covarsitoare, mai ales pe fondul starilor de depresie, anxietate si debusolare pe care le aveam. Repet, cercul ala vicios, sunt sigura ca stiti la ce ma refer. Acum 3 ani am renuntat la un job minunat ca sa imi iau unul mai putin minunat, dar care era mai lejer si care imi permitea sa beau mai mult. Probabil subconstientul a actionat. Cand am avut un moment de luciditate si am realizat ce am facut, am inceput, ce credeti, sa beau si mai mult. Aveam dimineti cand beam o sticla de vin, inainte sa ajung la munca. la 7 dimineata. Si lucram intr-un cadru destul de sobru.
Mi-am pierdut complet, complet, stima de sine si bineinteles ca daca mi-am pierdut-o eu si-au pierdut-o si cei din jurul meu. Mi-am pierdut aproape toate prietenele din cauza alcoolului pentru ca faceam destul de urat cand beam si o luam razna. De asta nu imi pare rau, erau oricum oameni cu care nu m-as fi asociat in mod normal, dar voiam sa am prietena de pahar care sa nu ma judece. Asta era unicul meu standard.
Am lasat oameni sa imi faca rau si sa profite de slabiciunile mele, de fricile, anxietatea si lipsa stima de sine de care sufeream, oameni pe care oarecum ii desconsideram, dar i-am lasat. Si nu ma refer neaparat la barbati sau la genul ala de lucruri. Pur si simplu, social. Acum sunt furioasa, dar stiu ca trebuie sa accept ca eu le-am dat puterea asta.
Acum un an am iesit din jobul pe care il aveam, extrem de toxic de altfel, o perioada am mai facut niste alegeri oribile, dar macar am inceput sa caut o iesire, sa imi dau seama ca trebuie sa imi schimb viata. Tot acum un l-am cunoscut pe prietenul meu, care mi-a dat calmitatea de care aveam nevoie si tot atunci am realizat ca trebuie sa ma las de alcool, ca sunt o persoana capabila, ca pot realiza multe, dar pentru asta trebuie sa fiu eu insami.
In anul care a trecut, am baut, bineinteles, dar am inceput sa imi doresc din suflet sa nu o mai fac si sa realizez ca voi avea viata pe care mi-o doresc DOAR daca imi revin. Recent am obtinut jobul meu de vis, in strainate, iar acum 5 zile, dupa o saptamana in care am baut de dimineata pana seara, o saptamana pe care aproape nu mi-o amintesc, am decis sa spun STOP.
Nu stiu daca cineva va avea rabdare sa citeasca atat, sper sa aiba.
Zilele astea m-am simtit asa si asa. Intr-o dimineata m-am trezit bine, plina de energie si optimism, in alta irascibila si paranoica. Tin in frau starile mergand la sala, m-am hotarat sa merg zilnic. Am inceput sa iau multivitamine cu pumnul si sa am cea mai sanatoasa si plina de nutrienti dieta posibila. In ciuda tarilor contradictorii, sunt extrem de mandra de mine, sunt foarte fericita si optimista. Regret enorm anii pe care i-am pierdut, sa zic asa, dar ma bucur ca pe ici pe colo, am realizat lucruri incredibile.
As vrea sa va intreb, oare in situatia mea, ar fi mai bine sa nu mai beau NICIODATA? Sunt in stare sa fac si asta, dar mi se pare nerealist sa nu ma mai bucur niciodata de un pahar de vin rosu, care este preferatul meu. Ma gandesc ca daca trece o anumita perioada, poate imi voi recapata controlul. Pe de alta parte, ma gandesc ca poate voi face prostia sa recad in capcana si acum vorbeste alcoolul pentru mine, pentru ca probabil sunt inca in sevraj.
Iar starile pe care le am, de confuzie, depresie, tristete, invidie pe oamenii care nu au trecut prin asa ceva, furie, vor trece? Adica logic stiu ca vor trece, dar am impresia ca voi ramane asa pe viata. In ultimele luni am stat aproape numai singura pentru ca prietnul meu munceste, dar in cateva zile trebuie sa imi incep jobul imi voi reface viata sociala si voi face ce imi place. Ma gandesc, adica sper, ca daca singura am trecut prin asta si am reusit sa ma opresc, imi va fi mai usor atunci.
Ce spuneti? :)
Va multumesc anticipat, va salut si va doresc multa putere si lucruri frumoase!
P.S. Cel mai mult ma confrunt cu starea de vina si de rusine, fata de mine insami, ca am lasat sa ajung in punctul asta. Sper sa treaca si sa imi recapat stima de sine si sa fiu fata care stiu ca pot fi, care se iubeste si respecta.
Vreau sa incep prin a spune ca imi este oarecum greu sa scriu pe acest forum, asa cum mi-a fost foarte greu sa realizez si sa accept ca sunt alcoolica. O sa va spun putin despre mine, ca sa va faceti o idee despre situatia in care sunt.
Sunt o femeie la prima tinerete ca sa spun asa, adica nu am implinit, inca, 30 de ani. Despre mine, stiu sau stiam ca sunt foarte frumoasa. Sunt si foarte inteligenta, genul ala care a castigat premii la scoala chiar si nationale. Dar, recent, am acceptat ca sunt alcoolica. Stiam asta de mult, dar cel mai greu a fost sa accept.
Primele experiente cu alcoolul le-am avut pe la 15 ani. Provin dintr-o familie destramata, am locuit doar cu mama si de-a lungul anilor am intampinat tot felul de probleme. Asta m-a facut ca pe la 15 ani sa imi gasesc refugiul in alcool. Problemele de familie nu sunt o scuza, stiu, dar cand esti mic si prost... asta este. Pe atunci nu beam masiv, ocazional, in weekend, etc. Asta pana pe la vreo 22 de ani, cand am inceput sa lucrez, ma consideram indpendenta, financiar eram, cel putin si mi se parea ca mi se cuvine sa ma simt bine si ca sunt stapana pe situatie. Nu imi amintesc exact cum a decurs perioada dintre 22-24 de ani, dar cred ca si atunci beam aproape in fiecare zi. De pe la vreo 24 stiu sigur ca am baut aproape in fiecare zi. Beam cel putin o sticla de vin pe seara, iar in serile mai proaste, ajungeam la 2-3. Nu ma dadeam in spate de la nimic, bere, tarie, beam orice. Beam pana ramaneam inconstienta, de cele mai multe ori. Noroc ca faceam asta cu prietenul meu sau cu prietenele si nu s-a intamplat nimic rau. Adica mai rau decat sa raman inconstienta. Si atunci mi se parea ca sunt in control, cuvantul alcoolic ma amuza, nu imi inchipuiam cum cineva poate ajunge alcoolic.
In toti anii astia am baut pentru ca mi se parea ca am tot felul de probleme, ba de natura sentimentala, ba de natura sociala, ba de natura financiara. Acum realizez ca le aveam tocmai pentru ca beam. Intrasem intr-un cerc vicios.
Cu toate astea am reusit sa am cateva joburi foarte, foarte bune si am realizat cateva lucruri minunate. DAAAR, ca de fiecare data cand te confrunti cu problema asta, nici deciziile proaste nu au intarziat sa apara. Aveam cate o reusita, apoi o decizie proasta, pe care trebuia sa o repar, reuseam si asta, iar alta decizie proasta, pana cand gravitatea deciziilor proaste a devenit covarsitoare, mai ales pe fondul starilor de depresie, anxietate si debusolare pe care le aveam. Repet, cercul ala vicios, sunt sigura ca stiti la ce ma refer. Acum 3 ani am renuntat la un job minunat ca sa imi iau unul mai putin minunat, dar care era mai lejer si care imi permitea sa beau mai mult. Probabil subconstientul a actionat. Cand am avut un moment de luciditate si am realizat ce am facut, am inceput, ce credeti, sa beau si mai mult. Aveam dimineti cand beam o sticla de vin, inainte sa ajung la munca. la 7 dimineata. Si lucram intr-un cadru destul de sobru.
Mi-am pierdut complet, complet, stima de sine si bineinteles ca daca mi-am pierdut-o eu si-au pierdut-o si cei din jurul meu. Mi-am pierdut aproape toate prietenele din cauza alcoolului pentru ca faceam destul de urat cand beam si o luam razna. De asta nu imi pare rau, erau oricum oameni cu care nu m-as fi asociat in mod normal, dar voiam sa am prietena de pahar care sa nu ma judece. Asta era unicul meu standard.
Am lasat oameni sa imi faca rau si sa profite de slabiciunile mele, de fricile, anxietatea si lipsa stima de sine de care sufeream, oameni pe care oarecum ii desconsideram, dar i-am lasat. Si nu ma refer neaparat la barbati sau la genul ala de lucruri. Pur si simplu, social. Acum sunt furioasa, dar stiu ca trebuie sa accept ca eu le-am dat puterea asta.
Acum un an am iesit din jobul pe care il aveam, extrem de toxic de altfel, o perioada am mai facut niste alegeri oribile, dar macar am inceput sa caut o iesire, sa imi dau seama ca trebuie sa imi schimb viata. Tot acum un l-am cunoscut pe prietenul meu, care mi-a dat calmitatea de care aveam nevoie si tot atunci am realizat ca trebuie sa ma las de alcool, ca sunt o persoana capabila, ca pot realiza multe, dar pentru asta trebuie sa fiu eu insami.
In anul care a trecut, am baut, bineinteles, dar am inceput sa imi doresc din suflet sa nu o mai fac si sa realizez ca voi avea viata pe care mi-o doresc DOAR daca imi revin. Recent am obtinut jobul meu de vis, in strainate, iar acum 5 zile, dupa o saptamana in care am baut de dimineata pana seara, o saptamana pe care aproape nu mi-o amintesc, am decis sa spun STOP.
Nu stiu daca cineva va avea rabdare sa citeasca atat, sper sa aiba.
Zilele astea m-am simtit asa si asa. Intr-o dimineata m-am trezit bine, plina de energie si optimism, in alta irascibila si paranoica. Tin in frau starile mergand la sala, m-am hotarat sa merg zilnic. Am inceput sa iau multivitamine cu pumnul si sa am cea mai sanatoasa si plina de nutrienti dieta posibila. In ciuda tarilor contradictorii, sunt extrem de mandra de mine, sunt foarte fericita si optimista. Regret enorm anii pe care i-am pierdut, sa zic asa, dar ma bucur ca pe ici pe colo, am realizat lucruri incredibile.
As vrea sa va intreb, oare in situatia mea, ar fi mai bine sa nu mai beau NICIODATA? Sunt in stare sa fac si asta, dar mi se pare nerealist sa nu ma mai bucur niciodata de un pahar de vin rosu, care este preferatul meu. Ma gandesc ca daca trece o anumita perioada, poate imi voi recapata controlul. Pe de alta parte, ma gandesc ca poate voi face prostia sa recad in capcana si acum vorbeste alcoolul pentru mine, pentru ca probabil sunt inca in sevraj.
Iar starile pe care le am, de confuzie, depresie, tristete, invidie pe oamenii care nu au trecut prin asa ceva, furie, vor trece? Adica logic stiu ca vor trece, dar am impresia ca voi ramane asa pe viata. In ultimele luni am stat aproape numai singura pentru ca prietnul meu munceste, dar in cateva zile trebuie sa imi incep jobul imi voi reface viata sociala si voi face ce imi place. Ma gandesc, adica sper, ca daca singura am trecut prin asta si am reusit sa ma opresc, imi va fi mai usor atunci.
Ce spuneti? :)
Va multumesc anticipat, va salut si va doresc multa putere si lucruri frumoase!
P.S. Cel mai mult ma confrunt cu starea de vina si de rusine, fata de mine insami, ca am lasat sa ajung in punctul asta. Sper sa treaca si sa imi recapat stima de sine si sa fiu fata care stiu ca pot fi, care se iubeste si respecta.