Pagina 1 din 7

Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 17:39
de ioanide67
Nu știam până anul trecut că sunt un alcoolic care nu-și poate controla consumul. Tot timpul la petreceri am fost ”vesel”, dar nu am căzut, am intrat în casă pe picioarele mele.
În decembrie 2018 am divorțat și de atunci am scăpat controlul ușor, ușor. Atunci aveam emoții și sentimente contradictorii și distructive, mă îmbătam în fiecare seară. La serviciu făceam față cu greu, noroc că nu prea aveam lucrări multe, nu plecam băut dar răvășit de gânduri, obosit, lunea eram aproape în sevraj. Consumul zilnic 400 ml de votcă stinsă cu bere 2-3 la 500 ml, în wekend dublu.
În august 2019 într-o luni dimineață am descoperit forumul acesta am citit trei zile, m-ați impresionat am plâns atunci când citeam de Asido, Ambasador, dar de fapt am început cu Dănuța, m-a impresionat cel mai mult de fapt toți de aici sunt oameni sinceri. Nu am mai băut nici o zi din 6 august, este o sărbatoare religioasă care spune că dacă te rogi în ziua aceea scapi de vicii, am scăpat până în 15 noimbrie. Renovam apartamentul și am băut un pahar de bere cu meseriașii, de atunci am pierdut controlul. Așa cum i am scris domnișoarei Speranța am exagerat cam ultimile 2 luni în wekend 500 ml votcă cu 2 beri, în timpul săptămânii 200 ml și o bere. Of ce rău mi-a fost lunea trecută (5.10), am zis că”azi nu beau ”, de unde, dar de miercuri am reușit. Ieri citeam cât de rău e să consumi că aveam o poftă nebună. Am rezistat.
Am făcut o greșeală prima dată nu am vorbit aici, am crezut că sunt puternic , dar se pare că nu mai sunt. Trebuie să reușesc să devin ce-am fost , chiar mai înțelept și mai bun.
Împreună vom reuși.

Re: Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 17:51
de Joy
Buna seara Ioanid si povestea ta este a multora dintre noi.Toti am poposit aici avind aceleasi probleme si fiind "bolnavi" de aceeasi boala.Nu noi am ales sa ne pricopsim cu ea si din fericire spre deosebire de alte boli incurabile boala noastra se poate cura si este gratis cu conditia sa iei pastila zilnica de "abstinenta" si vei intelege f bine daca vei trata serios problema asa cum am facut multi dintrd noi aici pe acest Forum .Greselile tale le-am facut si noi considerindu-ne puternici si crezind ca putem controla alcoolul, lucru imposibil pt oricine incearca asta.
Eu iti urez bine ai venit si tine aproape, puterea grupului este imensa si singur este aproape imposibil sa reusesti.👍

Re: Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 17:58
de Speranta16
Buna seara lume si buna din nou! M-am regasit in cuvintele tale. Nici eu nu consideram ca sunt alcoolica, spuneam doar ca tind sa exagerez si mai fac prostii. Dadeam vina pe mine, alcoolul era inofensiv:). Stii cum e? Nu e ca nu suntem puternici, e mai puternica nenorocita asta de adictie, dar se poate. Poate nu dintr-o data, cum e si cazul meu, dar daca exista dorinta, determinare si vointa, putem iesi la mal. Eu cam pe langa mal sunt, de fapt cu un picior pe tarm si unul in apa:). Tura asta, sper sa-l scot din apa:). Semnat, domnisoara Speranta:)).

Re: Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 19:18
de tudor
Buna seara,Ioanide !
Bine ai venit alaturi de noi !
"Am făcut o greșeală prima dată nu am vorbit aici, am crezut că sunt puternic , dar se pare că nu mai sunt. Trebuie să reușesc să devin ce-am fost , chiar mai înțelept și mai bun.
Împreună vom reuși."
Dependenta de alcool este o boala si consta in lipsade control, lipsa de putere in fata alcoolului .
Batalia cu alcoolul nu se castiga band ci dimpotriva presupune predare in fata alcolului si neluptand cu alcoolul care este puternic derutant si viclean.
Ai scris : "Trebuie să reușesc să devin ce-am fost , chiar mai înțelept și mai bun."
Nu uita ca cel care ai fost s-a apucat de baut .Devino maii intelep si nu te atinge de primul pahar care "deschide supapa " care apoi nu se mai poate inchide .
"Numai tu poti reusi dar nu poti de unul singur "
Tine aproape de forum
Imagine

Re: Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 20:01
de ioanide67
Mulțumesc Tudor. Așa este alcolul este mai puternic cu el nu vreau să mă lupt, cu mine da să mă feresc de el.

Re: Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 20:06
de ioanide67
Bună seara . Vă mulțumesc că m-ați primit alături de voi. Speranța tu ești mai ”nouă”, nu pot dormi noaptea, mă chinui de mor . Tu cum faci?
Mulțumesc anticipat.

Re: Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 20:20
de Speranta16
Somnul se va regla usor, usor. Cunosc prea bine insomniile de dupa perioadele de consum. Ce faceam eu?! In primul rand, camera in care dormi sa fie aerisita foarte bine inainte de culcare. Nu iau pastile de fel, dar melatonina de 5 mg functiona satisfacator in cazul meu. O gasesti la farmacie, fara reteta, nu intra in gama sedativelor. Ce e cel mai important, nu da dependenta. Obligatoriu, dupa ce o iei, orice sursa de lumina trebuie indepartata. Ceaiurile fierbinti ma ajutau, in special cele de sunatoare si valeriana, cu putina miere de albine. Pe langa astea, exista si o tehnica de respiratie 4-7-8. Search pe sfantul google, o gasesti in detaliu:). Cam astea. Sper sa te ajute.

Re: Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 20:25
de Speranta16

Re: Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 20:49
de Vbc
Buna seara!
Interesant articolul:)

Re: Trebuie să reușesc

Scris: 12 Oct 2020, 20:57
de Speranta16
Buna seara, colegu':)! Sunt cateva greseli, cum ar fi 7-8 minute, dar nu am intervenit ca era cumva logic ca vorbim de secunde:). O mica completare, Ioanide. Am enumerat doar ce a functionat, ca am incercat cam tot ce se poate pe lumea asta:). De la meditatie ghidata, imitatii de sunete, basme in fundal (astea mai functionau, chiar daca pare pueril) etc:). O noapte linistita va doresc!