Salut, sunt Uia

[Uia]

Salutari tuturor!
Sunt codependenta, probabil intr-o mai mare masura decat stiu pana acum. Ma cercetez si studiez problema cu mai mare curaj si determinare din primavara acestui an. Sotul meu este alcoolic. Ca este alcoolic am realizat acum cativa ani, desi era un consumator consecvent inca de cand l-am cunoscut.
Am urmarit, este adevarat pe sarite si haotic, ceea ce ati scris pe acest forum si sper sa ma regasesc cu ajutorul vostru. Vreau sa il sprijin pe sotul meu si sa gasim un "traseu practicabil", dar asa cum sunt acum nu voi putea. Trebuie sa ma eliberez de angoasa, furie si uneori disperare, sa fac un pas in spate si sa vad toata aceasta situatie mai limpede. Stiu ca acum sansele noastre depind de ceea ce eu pot sa schimb, teoria o asimilez lesne, dar ma izbesc de situatii in care desi stiu ce sa nu fac, nu stiu ce sa fac. Cred ca e haotic ceea ce scriu, dar asa simt. Ma straduiesc sa ies din spirala, sa nu mai reactionez, stiu ca nu exista o formula matematica, dar cred in parerea voastra obiectiva si in experienta voastra, de o parte sau alta a paharului -inauntru sau afara.
Acum ma aflu alaturi de copilul meu si incerc sa urmaresc un film potrivit varstei lui si momentului - povestea unui elf. Ar fi trebuit sa fim toti trei aici, dar el a incetat activitatea la ora 20, rapus de alcool, doarme.
Spre deosebire de alte dati cand totul se cufunda in liniste, prin grija mea, de teama ca nu cumva sa se trezeasca si sa-si reia activitatea, acum am decis sa imi vad de "program", viata nu se opreste aici. Nu mi-am mai inghitit furia nemestecata si mi-am exprimat nemultumirea destul de domolita. Trebuie sa imi desfund supapele, sau imi va crapa capul de durere. Stiu ca in astfel de momente nu trebuie sa discuti cu omul bolnav, dar....
Dimineata ii voi povesti cum fiul lui s-a speriat ca pe tata il doare ceva, ca nu i-a spus "somn usor", ca preferam sa fie cu noi, ca.... am obosit. Vorbesc fara noima, am atatea de spus si toate se inghesuie pe aceeasi usa.
Cel mai teama imi este ca de data asta, adica in acest final de an cu toate sarbatorile trebuie sa il transform, sa-l cosmetizez cum pot in unul fara semne vizibile pentru copil, care vede si intelege. Adica ceea ce fac acum voi repeta pana imi iese, inca 8-9 zile.
Poate ca voi putea sa ma bucur macar 10% de sarbatori si sa ocolesc cu dibacie privirile tulburi ale sotului meu.
Iertati-ma pentru amestecul de mai sus!
Va multumesc pentru rabdare!
Sarbatori tihnite va urez!

[asido1973]

Buna Uia , si bine ai venit! Ceea ce ne povestesti, face parte din ceea ce face un codependent.
In primul rand te sfauiesc sa citesti povestea lui staval de pe acest forum. Asa este, aici scriu multi, dar pentru inceput ca sa-ti fie mai usor, am sa te ajut un pic sa citesti ceea ce ai nevoie si te ajuta.
gasesti aici : viewtopic.php?f=5&t=463 , si aici pe un blog, este tot povestea lui staval : http://www.simonatache.ro/2012/10/31/fi ... -fi-boala/ . Oricum ramai pe forum, si aici vei gasi mare ajutor. De asemeni, sa stii ca exista , centre de tratament pentru codependenti, stiu in Bucuresti si Targoviste. Acolo gasesti tot ce ai nevoie, medic-psihiatru, psiholog, terapie de grup, etc...
Iti doresc sa ai grija de tine!

[Relus]

Rabdare,rabdare si speranta,stiu nu este imbucurator ce ti scriu,te ai saturat sa ai rabdare dar,cu speranta in Dumnezeu vei iesi din acest cer vicios.
Poate ai pauza in aceasta perioada si te rog incearca sa citesti postarile de la Staval si Simona,doua codependente care au reusit,vei gasi niste linkuri pe care daca le accesezi vei afla literatura AA,si Alanon,citeste si incearca sa te intelegi ,vei reusi cu siguranta.
Nu iti pierde increderea in cel de sus,fi alaturi de noi,scrie ce vrei,ce poti si noi iti vom fi aproape.
Cu mult drag iti doresc linistea de care ai nevoie.

[Uia]

Va multumesc mult, din suflet!
Acum realizez (evident ca ma luat valul si palng) ca am tacut atat de mult timp, raspunsurile voastre sosite atat de repede m-au ingenunchiat. E cam... greeeu sa nu poti povesti nimanui si sa-ti duci in tacere durerea. Multumesc, voi citi, voi continua sa citesc, trebuie sa ies din nisipurile acestea miscatoare. Terapiile nu sunt inca o optiune, nici pentru mine nici pentru el. ..................
Tocmai s-a trezit...si eu aliniasem toate sticlele disponibile cu paharele aferente incercand sa-mi repet "si azi va bea", deci e mai bine sa le vad si sa nu mai am nici o umbra de speranta ca... poate azi nu.
Traiesc din plin speranta....chiar nu sunt singura si pot gasi ajutor si alinare in cuvintele voastre.

[freedom]

bineinteles ca nu esti singura !
esti aici, cu noi si pentru noi, iar noi suntem aici cu tine si pentru tine.
cand am citit postarile tale atat de indurerate, mi-am amintit secvente din viata mea de
dependenta si codependenta. imi pare rau ca treci prin asta, mai ales fiindca deduc din
cele scrise de tine, ca sotul tau inca nu constientizeaza faptul ca are o problema cu alcoolul
si in acest caz nu prea ai cum sa-l ajuti cu forta. uite, Simona scria aici cum intr-un an,
a depasit supararea pentru bautul lui Cristi si l-a lasat in plata Domnului cu ameteala lui,
iar ea a impodobit bradul cu copilul, lucru care inainte s-ar fi facut cu cearta.
in codependenta, singura solutie e sa-l lasi sa simta asprimea bolii si doar cand il doare, sa-i
oferi solutia. un consilier te-ar ajuta cu materiale pt citit. in general asa se procedeaza la inceput.
poti sa vorbesti la telefon cu cineva din programul meu, unde codependenta este foarte luata in serios
si se zice ca e cal mai bun centru al-anon din tara. eu merg la al-anon si chiar e consistent grupul.
pana una-alta, ca sa te vezi un pic intr-o trista, dar utila oglinda, iti dau cartea pe care o studiez si
eu in prezent, fiindca daca zic ca o citesc e prea putin.
http://ro.scribd.com/doc/10960595/Labir ... dentei-bun

te rog frumos, desi stiu ca incalc o regula a terapiei adresandu-ti aceasta rugaminte, insa te rog
frumos fa tot ce poti si trezeste-te, fiindca meriti sa fii fericita si sa cresti un copil echilibrat.
si daca se va ivi o portita de scapare pentru sotul tau, m-as bucura sa-l citesc aici, ca si pe Cristisorul
Simonei, care a intrat si el dupa sotie. un lucru trebuie sa stii ca si codependenta : ascunzandu-l si
ajutandu-l, ii prelungesti agonia. asta e statistic foarte dovedit.
NU esti vinovata si NU depinde de tine. insa acum ca stii ca ai problema codependentei, adica dependenta
de control, poti sa consideri ca esti responsabila pentru tine si desigur, pentru fiul tau.
eu am 40 de ani si vreau ceva mai bun pentru mine si fiica mea, chiar daca atat dependenta de alcool,
cat si codependenta fata de tatal meu, imi intuneca uneori calea. insa ma rog si ma analizez in
starea de martor si incerc sa vad drumul bun, oricat de incetosat ar fi el.
iti urez sa-ti dea Dumnezeu intelepciunea de a urma calea terapiei, fiinda din experienta personala pot sa
spun ca e mult mai usor sa mergi cu aripi la sandale, decat cu ghiulele la glezne.
te imbratisez cu drag si daca consideri ca vrei sa vorbim live, te rog sa-mi comunici si iti
transmit prin admin numarul meu de telefon.
sau, pur si simplu poti sa-mi scrii e-mail pe adresa: [...]
si nu uita sa mai vii, sa mai scrii, sa mai citesti si sa te mai vindeci putin cate putin,
si-apoi cand toate-ti vor fi asezate cum trebuie, ai sa vezi ce diferit te vei simti.
cu drag.

[admin]

Bine ai venit Uia pe forum. Dupa cum ai vazut deja ai nimerit unde trebuie. Boala grea codependenta dar este vindecabila din fericire. Daca esti din Bucuresti sau Targoviste, avem la ALIAT un grup de suport pentru persoane codependente care are rezultate foarte bune. Oricum si pe forum vei afla extrem de multe.
Sarbatori linistite.

[asido1973]

Draga Uia , nu uita ca nu esti singura. Si te asigur ca aici, ai gasit locul potrivit. Scrie tot ce simti, si nimeni nu te v-a judeca, ci te v-a ajuta!
iti dorim sa ai liniste in suflet!

[danstop]

Buna Uia, bine ai venit in locul potrivit uite ca are si rima . Eu nu te pot ajuta prea mult ca sunt un biet aloolic abstinent de o luna dar faptul ca incepi sa faci pasi in sensul asta e un bun inceput . Pot sa iti mi povestesc din experienta mea de copil venit din familie de alcoolici (la mine erau ambii) asa ce imi amintesc ca a ramas una din sechele . Tatal meu venea acasa beat fiind si dupa regulamentara cearta cu mama cu tipete si mobila aruncata relaxarea lui era muzica la maxim . nu se putea dormi pana la 6 dimineata . Acum tot venind prieteni in vizita pe la mine au observat un lucru ..zic bai : inteleg ca te uiti la un canal de stiri fara sonor ca citesti ce scrie pe banda aia , inteleg ca te uiti la filme fara sonor dar nu inteleg de ce te uiti pe un canal de muzica fara sonor:)) Esti in locul potrivit toti de aici cunosc starile prin care treci si cu ceva efort vei reusi . Oricum tu si sotul tau sunteti deja tabaciti de viata si incarcati si voi cu problemele voastre important este cu ce "bagaj" il lasati pe copil in viata . Sarbatori fericite !!

[Relus]

Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.
Copiii învaţă prin imitare. Fii persoana pe care vrei să o imite copiii tăi. Tu eşti modelul - fie că îţi place, fie că nu. Dacă tu eşti supărat şi confuz, copiii tăi vor fi supăraţi şi confuzi. Dacă tu eşti iritabil, copiii tăi vor fi iritabili. Copiii tăi vor deveni temători, vinovaţi şi obsedaţi cu alcoolul, exact aşa cum ai fost tu. Aşa cum se poate crea o atmosferă negativă în casă, se poate instaura şi una pozitivă. Dacă tu zâmbeşti, copiii tăi vor zâmbi. Tensiunea poate fi simţită în aer; nu e nevoie să fie exprimată în cuvinte. Dacă vei reuşi să te relaxezi, atmosfera din casa ta va fi relaxată. Ăsta poate un punct de început.

Ascultă-ţi copiii.
Fă-ţi timp să stai cu ei şi să asculţi ce au de zis – indiferent despre ce e vorba. Arată-le că eşti interesat de ei şi că ei se bucură de toată atenţia ta. Simplul fapt că asculţi nu înseamnă că eşti de acord cu ei, ci doar că eşti dispus să asculţi. Încearcă să le accepţi dreptul de a fi cine sunt şi de a gândi ce gândesc, exact aşa cum vrei ca ei să accepte cine eşti şi ce gândeşti. Uşor de zis, greu de făcut. Poate că unele dintre gândurile lor ţi se vor părea strigătoare la cer, dar şi tu ai avut astfel de gânduri când erai ca ei. Sau poate că le mai ai şi acum. A asculta fără să predici nu înseamnă că eşti de acord. E doar deschiderea unei linii de comunicare. E începutul discuţiilor “cu”, şi nu “la”.

Spune adevărul. Fii cinstit cu ei.
Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul. Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu mai ajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolic acoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea să confrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.
Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să te simţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit, atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îl urăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îl vom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine să explorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu, dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să se comporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.
Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că, în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschis despre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţi striga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e în regulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.
Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţii care nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece, puteţi sta amândoi de vorbă. Copiii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atunci când vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.

Educă-i.
Spune-le tot ce ştii despre boala alcoolismului. Oferă-le literatură şi încearcă să le răspunzi la întrebări. Poate că nu vei şti să le răspunzi la tot ce îi interesează: “Da, bine, înţeleg că odată ce tata începe să bea, nu se mai opri, dat, atunci, de ce mai începe?”. “Asta e boala, iar compulsia de a bea face parte din ea. Nici eu nu înţeleg exact, dar ştiu că nu trebuie să lăsăm boala să ne afecteze pe noi”.



Încurajează-i să participe la Alateen.
Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată ce copiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şi copii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care I le spune alcoolicul afectează felul în care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toată lumea ar fi mai fericită dacă aş muri!”
Nimeni nu pate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zis şi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos. Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţeles şi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.

Renunţă la negare.
Negarea e cel mai mare aliat pe care îl are alcoolismul şi cel mai mare duşman pe care îl avem noi, cei care încercăm să îl combatem. Oricum, realitatea e mai uşor de înfruntat decât necunoscutul, chiar şi în cazul alcoolismului. Dacă le spui copiilor “Tatăl tău are o alergie la alcool care îl face să se comporte şi să facă lucruri pe care nu ar vrea. Trebuie să ţinem minte că atunci când se comportă aşa, e din cauza bolii, şi nu a lui tata. N-o să fie uşor să ţinem minte asta, dar putem să ne ajutăm unul pe altul să nu uităm”.

[Relus]

Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.
Dacă alcoolicul distruge lucruri în casă, atunci e mai bine pentru el să poată vedea dovada distrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost că trebuie să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”. A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-a întâmplat. Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o putem folosi pentru a ne recupera.

Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.
Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şi mod de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îl iubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocos te simţi pentru că îl ai – asta e iubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentru noi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, ci că e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nu înseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, în acelaşi timp, poţi urî boala lui.

Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.
Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc. Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţii o viaţă ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare aceste limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă, însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.