Mânia ascunsă

[tudor]

Mânia ascunsă

Dacă avem vreun defect natural, acesta este să ne ascundem mânia de noi înşine. Aici ai o listă care te poate ajuta să determini dacă îţi ascunzi mânia de tine însuţi. Fiecare dintre acestea este, de obicei, un semn al mâniei ascunse sau neexprimate.

1. Amânarea unor sarcini impuse.
2. Întârzierea perpetua sau în mod obişnuit.
3. Plăcerea umorului sadic sau ironic.
4. Sarcasm, cinism sau neseriozitate în conversaţie.
5. Oftat frecvent.
6. Politeţe exagerată, veselie continuă, atitudine de “zâmbeşte şi lasă de la tine”.
7. Zâmbeşte când eşti rănit.
8. Vise tulburătoare sau înfricoşătoare frecvente.
9. Voce monotonă exagerat de controlată.
10. Dificultăţi de a adormi sau de a dormi peste noapte.
11. Plictiseala, apatie, lipsa interesului faţă de lucruri care de obicei erai entuziast.
12. Încetinirea mişcărilor. 13. Te oboseşti mult mai uşor decât altă dată.
14. Iritabilitate excesivă asupra mărunţişurilor.
15. Devii somnoros în momente neadecvate.
16. Dormi mai mult decât de obicei, aproximativ 12-14 ore/zi.
17. Te trezeşti mai mult obosit decât odihnit.
18. Strângi din dinţi –în special atunci când dormi.
19. Ticuri faciale, mişcări spasmodice ale picioarelor, strânsul pumnului şi repetări similare, acte fizice făcute neintenţionat/ fără să îţi dai seama.
20. Scrâşnitul dinţilor – în special atunci când dormi.
21. Încruntare cronică sau durere a muşchilor umerilor şi gâtului.
22. Deprimare cronică extinsă pe perioade mai îndelungate, când te simţi aşa fără nici un motiv.
23. Ulcere stomacale.

Asta nu se refera la furie. Furia este mânia pierdută de sub control şi îţi acaparează întreaga persoană. Este vorba de sentimentele ce le numim „iraţionale”, „deranjante”, „a te înnebuni” etc. Toate aceste sentimente negative au un singur lucru în comun. Sunt considerate nedorite în cel mai bun caz, păcătoase, sau distructive în cel mai rău caz. Suntem învăţaţi să ezităm exprimarea lor. Din nefericire mulţi oameni exagerează în controlul sentimentelor negative; ei controlează nu numai expresiile, dar şi conştientizarea acestora.

Pentru că nu ne dăm seama când suntem mânioşi asta nu înseamnă că nu suntem. Mânia de care nu eşti conştient este cea care îţi poate dăuna cel mai mult ţie şi relaţiilor tale cu alţi oameni, din moment ce este exprimată dar în moduri neadecvate. Freud asemăna mânia cu o sobă în stil vechi, în care arde lemn. Calea normală de eliberare a fumului este pe horn. Dacă calea normală este blocată, fumul se va scurge în afara sobei prin căi neintenţionate – pe lângă uşa, printre cărămizi etc.- făcându-i pe toţi din cameră să tuşească. Dacă pentru oameni calea de exprimare a mâniei este în mare prin mişcări fizice şi/sau vorbirea zgomotoasa, înroşirea fetei, copil înfometat câteodată. Pe la vârsta de 5 ani, suntem învăţaţi că asemenea expresii sunt inacceptabile pentru alţii şi duce la consecinţe nedorite cum ar fi să fi bătut sau să îţi fie retrasă afecţiunea.

Învăţăm să fim „drăguţi” ceea ce înseamnă (pe lângă altele) să ne ascundem sentimentele. La vârsta de adult, chiar şi expresia verbală este redusă din moment ce o persoană civilizată este de aşteptat „să fie civilizată”. Astfel exprimarea este înăbuşită, şi pentru a ne proteja de o povara grea de purtat de neexprimarea continuă a sentimentele „rele”, trecem la următorul pas şi ne convingem pe noi înşine că nu suntem furioşi, chiar dacă suntem. Această autoamăgire este de obicei realizată cu succes, cu toate acestea, şi mânia blocată „se scurge afară” în moduri neadecvate, unele fiind enumerate anterior.