Dărâmând zidurile singurătăţii

[tudor]

Din când în când, pe unii ne tentează ideea de a abandona to¬tul şi de a ne reîntoarce la vechea mizerie. Cel puţin, ea ne este familiară şi n-ar mai trebui să trudim la a deveni băutori profesionişti.
Adresându-se unui grup A.A., cineva a mărturisit că, fiind băutor din adolescenţă, până la peste patruzeci de ani, băutul fuse¬se ocupaţia lui cu normă întreagă şi că trecuse pe lângă toate experienţele prin care trec tinerii în perioada maturizării. Deci, iată-l la peste patruzeci de ani, abstinent; ştia cum să bea şi să se laude, dar era complet lipsit de orice deprindere în vreo meserie şi de orice brumă de bune maniere.
- La început a fost groaznic, a declarat el. Nu ştiam nici măcar cum să ies cu o fată în oraş, nici ce se face într-o asemenea ocazie! Şi, am descoperit că nu există nici un "Curs pentru cum se face curte fetelor" la care să se poată înscrie burlaci la patru¬zeci de ani.
Omul a fost întâmpinat de cei din sală cu un râs deosebit de cald, din toata inima. Mulţi dintre cei de faţă se recunoşteau pe şine în experienţa descrisă, pentru că ş ei trecuseră prin ceva tot atât de stingheritor. Sentimentul de stângăcie şi că ai fi un ne¬
66 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
adaptat la patruzeci de ani (iar în zilele noastre, chiar şi la douăzeci), te face să te gândeşti că poate eşti chiar grotesc, dacă n-ar fi sălile acestea pline de membri A.A. înţelegători, care au cunoscut aceeaşi frică şi care ne ajută să vedem umorul situaţiei. Acum putem zâmbi, când încercam din nou, până reuşim. Nu mai trebuie să roşim în taină, când dăm greş; nu mai trebuie să re¬curgem la obişnuitele tentative, întotdeauna disperate, de a găsi ceva încredere socială în sticlă, unde nu găsiserăm decât singurătate.
Acesta nu este decât un exemplu extrem de cât de dezorientaţi am fost unii, când am pornit, cu toate pânzele sus, către absti-nenţă. El ilustrează cât de periculos de rătăciţi am fi, dacă am face drumul singuri. Poate ca am avea o şansă la un milion să reuşim, oarecum.
Astăzi, ştim că nu mai trebuie să purcedem la drum pe cont propriu. Este mult mai sigur, mai de bun simţ şi mai lipsit de primejdii, să pornim în compania unui echipaj voios, care merge în aceeaşi direcţie. Şi nu este nevoie să ne ruşinăm pentru faptul că folosim ajutorul cuiva, pentru că ajutorul este reciproc.
Dacă nu este un semn de laşitate să folosim o cârja când ne fracturăm un picior, atunci nu este un semn de laşitate nici când ne lăsăm ajutaţi, ca să ne recuperam dintr-o problemă cu băutul. Cârja este minunată pentru cei care au nevoie de ea şi pentru cei care îi cunosc utilizarea.
Oare este ceva eroic în nevăzătorul care se împiedecă şi um¬blă doar pe pipăite, numai fiindcă refuză asistenţa care îi este disponibilă? Asumarea unui risc, nebunesc şi fără rost, este une¬ori întâmpinată cu laude neîntemeiate. Ajutorarea reciprocă -întotdeauna mai eficientă - ar trebui să fie primită cu mai multe laude şi mai multă admiraţie.
Propria experienţă în abstinenţă aduce copleşitoare mărturii despre cât este de înţelept să recurgem la tot ajutorul disponibil, în rezolvarea unei probleme legate de băutură. Nici unul dintre noi nu s-a putut recupera din alcoolism prin forte proprii, oricât de puternice au fost nevoia şi dorinţa. Dacă am fi putut, n-am fi făcut apel la A.A. sau la psihiatrie ori la alt gen de ajutor.
Din moment ce nimeni nu poate trăi singur, din moment ce depindem, într-o anumită măsură, de semeni, cel puţin pentru anu-mite bunuri şi servicii, am găsit că este de bun simţ să acceptăm acest aspect particular al realităţii şi să-l folosim în importanta luptă pentru ieşirea din alcoolismul activ.
Tentaţia de a bea se infiltrează în mintea noastră mult mai uşor şi mai parşiv atunci când suntem singuri. Când ne simţim singuri, impulsul de a bea apare cu deosebită forţă şi viteză.
Astfel de idei şi dorinţe au mai puţine şanse, atunci când ne aflam în compania altora, mai ales nebăutori. Dacă apar totuşi, ele par lipsite de forţă şi sunt mai uşor de alungat, când suntem în preajma altor membri A.A..
Nu ignorăm faptul că fiecare avem nevoie, din când în când, de momente cu şine însuşi, pentru a ne aduna gândurile, a ne inventaria starea, pentru a rezolva o problemă sau o situaţie, fie pentru o scurtă vacanţă din stresul de zi cu zi. Însă am găsit că este periculos să ne oferim prea multă "vacanţă", mai ales când avem toane sau simţim nevoia să ne plângem de milă Este mai bine să fim în compania cuiva - a oricui - decât într-o singurătate amară.
Desigur, este posibil ca dorinţa de a bea să ne copleşească şi în toiul unei întruniri A.A., exact aşa cum sentimentul singurătăţii ne poate copleşi chiar în mijlocul unei mulţimi. Însă şansele de a bea sunt reduse când suntem în compania altor membri A.A., nu
68 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
ca şi în singurătatea camerei de acasă sau într-un colţ retras, din¬tr-un bar gol şi liniştit.
Când ne avem doar pe şine pentru conversaţie, aceasta riscă să se învârtă într-un cerc vicios. Ea va exclude, din ce în ce mai mult, intervenţiile de bun simţ ale unor interlocutori. Încercările de auto-convingere spre a nu bea seamănă cu încercările de auto-hipnoză. Este ca şi când ai încerca să convingi o femelă gestantă să nu fete, când este la termen.
Din acest motiv, atunci când sugerăm evitarea oboselii şi a foamei, adesea menţionăm încă un element periculos, pentru a putea fi în gardă pe trei fronturi: "nu aşteptă până eşti prea obosit, prea flămând sau prea singur".
Evitaţi aceste primejdii.
Dacă vă vine să beţi, faceţi o pauză şi reflectaţi. Cel mai ade¬sea, veţi descoperi că vă aflaţi într-una sau două din stările de risc major.
Repede, vorbiţi cu cineva. Imediat, singurătatea va fi mai puţin apăsătoare.