FOCALIZAREA CORECTĂ
Viaţa ta este ca un aparat foto; trebuie să-l focalizezi corect pentru a obţine rezultatele corespunzătoare. Dacă te focalizezi corect, poţi obţine patru rezultate. Primul, lucrurile se simplifică. Dacă nu eşti sigur în privinţa scopului tău, încerci să faci prea multe – şi asta îţi provoacă stres, conflict interior şi confuzie. Ai timp şi energie suficiente numai ca să faci voia lui Dumnezeu. Faptul că nu reuşeşti să faci totul este un indicator al faptului că faci mut mai multe decât a dorit Dumnezeu vreodată.
Concentrarea duce la un stil de viaţă mai simplu şi la un program mai sănătos. Numai când îţi păstrezi concentrarea îţi poţi păstra pacea. “Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea”. Al doilea, primeşti o direcţie. Dacă vrei ca viaţa ta să aibă un impact, consultă-L pe Dumnezeu şi apoi fă ce-ţi spune El. Nu confunda activitatea cu productivitatea. Lumina difuză are un impact limitat, dar când lumina este concentrată ca un laser, ea poate tăia oţelul. Al treilea, primeşti energie. Lucrul lipsit de sens te epuizează, nu lucrul în exces.
George Bernard Shaw a scris: “lată adevărata bucurie a vieţii: să fii folosit pentru un scop recunoscut de tine însuţi ca fiind unul puternic; să fii o forţă a naturii în loc să fii un mic bulgăre egoist de indispoziţie şi dureri, plângându-te că lumea nu se dedică faptului de a te face fericit”. În ultimul rând, laşi o moştenire. Când oamenii îşi amintesc de numele tău, cu ce îl vor asocia? “Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul”.
În ultimă instanţă, ceea ce contează nu este ce spun ceilalţi despre tine, ci ce spune Dumnezeu. Deci, focalizează-te corect!
021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.
Buna
-
- Veteran
- Mesaje: 5494
- Membru din: 10 Dec 2009, 20:45
- Zile de abstinență: 22,09,2009
- Ani de abstinență: 10 ani
- Localitate: Braila
- Contact:
Re: Buna
Nu sunt complet inutil….cel putin servesc de exemplu negativ pentru altii.
Pentru alte intrebari sau discutii va stau la dispozitie la orice ora pe adresa de mail: [...]

Va doresc sa aveti o saptamana binecuvantata!
Multe nu am de povestit, decat ca sunt bine si merg inainte pe cale. Petrec zile frumoase in familie. fetitele cresc frumos iubesc paritntii si ii respecta. Sunt alaturi de sotia mea draga si caut sa ii fiu de ajutor in orice imi sta in putinta.
Viata in abstinenta imi aduce multe bucurii si imi place sa o traiesc. Nu inseamna ca nu mai am probleme nu inseamna ca totul e pe roze dar sunt trez tot timpul si asta e o binecuvantare. Pot vorbi, pot rade , pot fi certat , pot fi laudat si la toate astea eu sunt foarte constient :ras:

Deci unde nu pot eu sa fac tot mai vine si ea si ma ajuta din cand in cand :ras: :ras: :ras:Nu este bine ca omul sã fie singur.
Am sã-i fac un AJUTOR POTRIVIT pentru el”
(Geneza 2.18).
Viata in abstinenta imi aduce multe bucurii si imi place sa o traiesc. Nu inseamna ca nu mai am probleme nu inseamna ca totul e pe roze dar sunt trez tot timpul si asta e o binecuvantare. Pot vorbi, pot rade , pot fi certat , pot fi laudat si la toate astea eu sunt foarte constient :ras:
Nu sunt complet inutil….cel putin servesc de exemplu negativ pentru altii.
Pentru alte intrebari sau discutii va stau la dispozitie la orice ora pe adresa de mail: [...]
Pentru alte intrebari sau discutii va stau la dispozitie la orice ora pe adresa de mail: [...]
-
- Veteran
- Mesaje: 1735
- Membru din: 07 Noi 2011, 21:14
Re: Buna
Asa este frate Asido!In abstinenta,in conditiile in care totul este mai clar,apar zilnicele recompense,atat din partea celor dragi cat si a oamenilor cu care intram in contact.Relaxarea si starea de recunostinta care sunt degajate de alcoolicul abstinent,atrag privirile si zambetul celorlalti si parca lucrurile se misca mai bine.
Alcoolicul abstinent stie ca traieste o zi de gratie prin faptul ca este treaz,isi aduce aminte de iadul pe care l-a experimentat prea multi ani si de aceea in el mocneste o bucurie zilnica,care se desprinde,iata,si din scrierile tale de astazi.
Te imbratisez si iti multumesc pentru ajutorul generos dat abstinentei mele!
Alcoolicul abstinent stie ca traieste o zi de gratie prin faptul ca este treaz,isi aduce aminte de iadul pe care l-a experimentat prea multi ani si de aceea in el mocneste o bucurie zilnica,care se desprinde,iata,si din scrierile tale de astazi.
Te imbratisez si iti multumesc pentru ajutorul generos dat abstinentei mele!
-
- Veteran
- Mesaje: 5494
- Membru din: 10 Dec 2009, 20:45
- Zile de abstinență: 22,09,2009
- Ani de abstinență: 10 ani
- Localitate: Braila
- Contact:
Re: Buna
Pentru că e marți și este playof champions legate, mergem la meci în gașcă, adică toată familia :zambet:. Forța steaua!!!
Nu sunt complet inutil….cel putin servesc de exemplu negativ pentru altii.
Pentru alte intrebari sau discutii va stau la dispozitie la orice ora pe adresa de mail: [...]
Pentru alte intrebari sau discutii va stau la dispozitie la orice ora pe adresa de mail: [...]
- dani
- Veteran
- Mesaje: 4268
- Membru din: 24 Iun 2012, 00:14
- Zile de abstinență: 20,04,2012
- Ani de abstinență: 5 ani
Re: Buna
Agonie si extaz cu bulgarii astia...totusi nu-i rau. Steaua se poate califica in retur intr-un meci de 20 de milioane de euro.
Pentru sănătatea economiei naţionale consumaţi cât mai multe produse româneşti.
-
- Veteran
- Mesaje: 5494
- Membru din: 10 Dec 2009, 20:45
- Zile de abstinență: 22,09,2009
- Ani de abstinență: 10 ani
- Localitate: Braila
- Contact:
Re: Buna
Nici agonie nici extaz , un spectacol total un Sanmartean fermecator si un rezultat bun. Spectacol total pe stadion si sunt bucuros ca intreaga familie a fost incantata. Prietenii dragi pot vedea si poze :zambet:
P.S. Ajunsi acasa cu bine
P.S. Ajunsi acasa cu bine
Nu sunt complet inutil….cel putin servesc de exemplu negativ pentru altii.
Pentru alte intrebari sau discutii va stau la dispozitie la orice ora pe adresa de mail: [...]
Pentru alte intrebari sau discutii va stau la dispozitie la orice ora pe adresa de mail: [...]
-
- Veteran
- Mesaje: 1735
- Membru din: 07 Noi 2011, 21:14
Re: Buna
Bine ati revenit acasa si ma bucur ca ati savurat un meci de calitate facut de Steaua.Sanmartean a fost extraterestru....mare jucator!
Re: Buna
Brailene, cred ca familionul tau a purtat noroc Stelei!
Gata vacanta?
Gata vacanta?
Re: Buna
Asidutule io nu cred in steaua lor anu asta.Sa dea Domnu sa fie bine da nu cred ca au trupa...Te pup.
-
- Veteran
- Mesaje: 5494
- Membru din: 10 Dec 2009, 20:45
- Zile de abstinență: 22,09,2009
- Ani de abstinență: 10 ani
- Localitate: Braila
- Contact:
Re: Buna
Da staval a fost frumos si poate am purtat noroc. Draga cata , eu sunt suporter asa ca indiferent ca au trupa sau nu trebuie sa cred in steaua lor. Daca un suporter nu crede atunci cine.
Daca :
Florin Nita
Giedrius Arlauskis
Valentin Cojocaru
Alin Tosca
Cornel Ripa
Fernando Varela
Florentin Pham Huy
Gabi Matei
Iasmin Latovlevici
Lukasz Szukala
Paul Parvulescu
Srgian Luchin
Alexandru Aldea
Razvan Gradinaru
Adi Popa
Alex Chipciu
Andrei Prepelita
Cristi Tanase
Ionut Neagu
Lucian Filip
Lucian Sanmartean
Nicandro Breeveld
Nicusor Stanciu
Robert Valceanu
Claudiu Keseru
Gabriel Iancu
Valentin Lemnaru
nu sunt un lot si nu au trupa atunci ce sa mai comentam :ras: :ras: :ras: