021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Suflet neputincios

Aici puteti povesti experientele personale.
Andreina
Boboc
Boboc
Mesaje: 2
Membru din: 13 Sep 2015, 21:45

Suflet neputincios

Mesaj de Andreina »

Bună seara, mă numesc Andreea și sunt un suflet neputincios așa cum am scris și în titlu.
Mă simt neputincioasa în a-mi ajuta sotul care are probleme cu bautura.
Sa o luam cu începutul:
Am un tata alcoolic, am trecut prin bătăi, vorbe urate, scandaluri,atât eu cât și mama și frații mei.Cunosc boala aceasta destul de bine.M-am rugat Domnului sa nu am viața mamei mele nici eu dar nici copii pe care as vrea sa îi am.Plecasem de acasă sa zic așa fericita ca scăpasem de un alcoolic și optimista ca viața îmi rezerva ceva mult mai bun decât exemplele pe care le aveam în jur.Se vede ca mă înșelasem.
Sunt împreună cu soțul meu de 3 ani și jumătate, aproape 2 sunt de la căsătorie. Sunt deabia la inceput de drum sa zic asa dar vad ca am o strada tare subreda inainte.Știam înainte sa avem o relație ca ar avea ceva probleme cu bautura, dar dădeam vina pe prietenii invidioși pe el ca ar scoate anumite vorbe.La început se abținea destul de bine încât sa nu îmi dea de bănuit, apoi încet-înceta început sa aducă în casa bautura și chiar sa bea pana se amețea destul de bine. Își cerea iertare și spunea ca e doar o pasa mai proasta și ca trece.Îl credeam atunci.....acum încerc sa nu mă mai amăgesc și sa mă ancorez cumva în realitate.
De aproape un an cred ca a pierdut controlul destul de tare în privința alcoolului. Sa menționez ca bautura lui preferata este berea, foarte rar sa bea alt tip de alcool. Problema e ca după 2-3 beri el este deja beat , deci nu tine la bautura deloc, dar are ambiție sa bea mult mai mult.În fiecare zi frigiderul e plin de sticle, în fiecare dimineață știu ca îi e rău, că trebuie să trag de el sa se duca la timp la munca.
În momentele bune,se comporta ca și cum as fi o prințesa ,mă face sa ma indragostesc de 1000 de ori mai tare de el,iar în cele rele ca și cum as fi o sclava, și atunci începe sa se simta ura......da! Ura, întrucât simt ca spală pe jos cu mine, cu toate cuvintele și faptele lui.
LA început am țipat, am amenințat. .....acum încerc sa mă comport frumos cu el când e beat.Îmi mușc buzele pana la sânge sa nu vadă ca as plânge, ca nu accept cum îmi vorbește. Încerc sa îi arat ca nu e singur, ca nu ar avea de ce sa își dorească sa bea.
Am uitat sa precizez ca suntem un cuplu tânăr. El are 28 de ani,iar eu îmi fac probleme pentru viitor.
Am intrat pe acest forum întrucât nu am cu cine vorbi.Încerc sa ascund de lume problemele noastre, mi-e rușine.
Mulțumesc, o seara plăcută!
Avatar utilizator
Relus
Veteran
Veteran
Mesaje: 3802
Membru din: 27 Dec 2010, 12:17
Zile de abstinență: 27,12,2010
Ani de abstinență: 10 ani

Re: Suflet neputincios

Mesaj de Relus »

Draga mea,tu nu poti fi abstinenta in locul lui.
Ceea ce poti face pentru el,este sa l convingi sa intre pe acest forum,sa citească,sa conștientizeze,sa realizeze ca are o problema si sa ceara ajutorul,aici sau in particular unui psihoterapeut.
Dar cel mai ușor si sigur este sa solicitați informatii despre grupul AA din localitatea in care locuiti,sau din apropiere.
Daca vei reusi sa l convingi sa meargă,sa cunoască abstinenții din grupul
AA,cu siguranța isi va da seama ca este bolnav si ca are nevoie de ajutor.
Daca vei citi topicul lui Staval,vei înțelege si viata de codependenta.
Ai grija de tine,esti destul de traumatizata de trecutul tau,gândește te bine si vezi ce alegere este necesara pentru a merge msi departe.
Totul depinde de tine,roagăl pe Dumnezeu sa te ghideze si savti dea putere pentru a ti duce crucea pe mai departe.
Spunea i ca nu vrei sa vorbești cu cei apropiați despre problemele tale,fii cat mai aproape de acest forum,aici oamenii chiar te înțeleg si sunt sinceri in ceea ce simt,spun.
asido1973
Veteran
Veteran
Mesaje: 5494
Membru din: 10 Dec 2009, 20:45
Zile de abstinență: 22,09,2009
Ani de abstinență: 10 ani
Localitate: Braila
Contact:

Re: Suflet neputincios

Mesaj de asido1973 »

Bine ai venit pe forum. Trista povestea ta , dar in acelasi timp nu e singura. Poti face mult mai mult si viata ta se poate schimba radical. Atat timp cat bautura e placerea lui, tu trebuie sa-ti cauti placerea de a-ti retrai viata ta , viata pe care ti-o doresti. Nu-l poti schimba pe el , dar te poti schimba pe tine.
Bine ai venit pe forum.
Nu uita, alcoolul e placerea lui si treaba lui, a ta este sa te schimbi si sa-ti pui ordine in viata.
Vrei un sfat scurt si la obiect: Discuta cu el la modul serios si spune-i ca nu vrei viata langa un astfel de om, daca si el vrea sa se schimbe la modul serios atunci stai langa el si ajutat-l schimbandu-te pe tine daca nu, varianta cea mai simpla lasa-l pe el cu placerea lui si vezi-ti de viata ta.
Nu sunt complet inutil….cel putin servesc de exemplu negativ pentru altii.
Pentru alte intrebari sau discutii va stau la dispozitie la orice ora pe adresa de mail: [...]
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Suflet neputincios

Mesaj de lupica »

bine ai venit ...aici poti afla multe despre alcoolism.
cu respect
:jos-palaria:
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
george_41
Senior
Senior
Mesaje: 105
Membru din: 06 Mai 2015, 21:07
Zile de abstinență: 04,05,2015
Ani de abstinență: 2 ani

Re: Suflet neputincios

Mesaj de george_41 »

Salutare Andreina.

Bine ai venit pe forum.
Imi permit sa-ti scriu pentru ca eu sunt un alcoolic care a pornit exact ca sotul tau de la 2-3 beri pe zi si am ajuns la 3-4 litri de bere pe zi iar la ocazii chiar mai mult, din mai multe feluri de bautura.
In primul rand as vrea sa subliniez faptul ca EU cred ca sunt alcoolic.Dupa ce am citit multe materiale despre subiect si m-am analizat cu sinceritate am ajuns EU la concluzia ca sunt asa.Despre sotul tau , inca nu se poate spune ca este alcoolic sau nu. Asta pentru ca doar EL poate face corect aceasta analiza.

Dar, pentru ca ai scris aici, ma gandesc la faptul ca exista un semnal de alarma.
Asa ca am sa incerc sa-ti explic ce inseamna "alcoolic" mai pe intelesul tuturor.

La noi in tara cuvantul alcoolic descrie pe cineva care in general e rupt de beat aproape in fiecare zi, si mai mereu doarme prin santuri in propria urina sau voma.
In realitate sunt alcoolici care sunt departe de a ajunge in felul acesta,dar asta nu ii face mai putin bolnavi. Pentru ca , alcoolismul este o boala. Organismul unui om normal (sanatos) descompune alcoolul continut de bauturile alcoolice in dioxid de carbon si apa.La un alcoolic, la descompunerea alcoolului, organismul mai adauga un compus chimic (complicat de pronuntat ) la nivelul creierului care se comporta ca un drog.
Astfel, spre deosebire de un om normal , alcoolicul simte o reala placere atunci cand consuma bauturi alcoolice si incearca sa repete experienta placuta din ce in ce mai des.Adica in fiecare zi.
Dupa o vreme, la fel ca si la droguri, placerea simtita la aceeasi cantitate de alcool consumata scade astfel incat alcoolicul simte nevoia sa bea din ce in ce mai mult pentru a experimenta aceeasi stare de bine.

Daca este alcoolic, atunci sotul tau este abia la inceput.Probabil ca si-a dat seama ca bauturile alcoolice ii produc o stare "de bine".


Nu intru mai mult in amanunte pentru ca urmarea "povestii" este in general sumbra.Daca vrei sa nu ajungi la finalul sumbru trebuie sa actionezi acum. Incearca sa stai de vorba cu el , dar numai atunci cand e treaz. Din momentul in care a dus paharul la gura, vorbesti degeaba si mai bine taci.Sau poti chiar sa pleci de langa el si sa te intorci atunci cand e treaz.

Ca o concluzie iti spun aici raspunsul la intrebarea pe care toata lumea o are in minte: Cum iti dai seama daca un om este sau nu alcoolic?
Simplu: Daca un om cauta des motive pentru a justifica consumul de alcool , iar atunci cand nu consuma (datorita unor constrangeri externe sau impuse) se gandeste la modalitati de inlatura restrictiile referitoare la consum, iar cand consuma bauturi alcoolice ,nu se limiteaza la "putin" , ci de obicei bea pana se imbata (sau pana cand nu mai poate duce paharul la gura), atunci acea persoana PROBABIL este bolnava de alcoolism.
Dupa cum observi e foarte greu sa pui "eticheta" de alcoolic cuiva.Doar alcoolicul poate sa-si puna diagnosticul corect.

Multa sanatate sa aveti.
Avatar utilizator
dani
Veteran
Veteran
Mesaje: 4268
Membru din: 24 Iun 2012, 00:14
Zile de abstinență: 20,04,2012
Ani de abstinență: 5 ani

Re: Suflet neputincios

Mesaj de dani »

Buna Andreina!
Scriai:
Mă simt neputincioasa în a-mi ajuta sotul care are probleme cu bautura.
Sa o luam cu începutul:
Am un tata alcoolic, am trecut prin bătăi, vorbe urate, scandaluri,atât eu cât și mama și frații mei.Cunosc boala aceasta destul de bine.
Sunt împreună cu soțul meu de 3 ani și jumătate, aproape 2 sunt de la căsătorie. Sunt deabia la inceput de drum sa zic asa dar vad ca am o strada tare subreda inainte.Știam înainte sa avem o relație ca ar avea ceva probleme cu bautura, dar dădeam vina pe prietenii invidioși pe el ca ar scoate anumite vorbe.La început se abținea destul de bine încât sa nu îmi dea de bănuit, apoi încet-înceta început sa aducă în casa bautura și chiar sa bea pana se amețea destul de bine. Își cerea iertare și spunea ca e doar o pasa mai proasta și ca trece.Îl credeam atunci.....acum încerc sa nu mă mai amăgesc și sa mă ancorez cumva în realitate.
De aproape un an cred ca a pierdut controlul destul de tare în privința alcoolului.
Tatal alcoolic...sot alcoolic,plus comportamentul tau:
în fiecare dimineață știu ca îi e rău, că trebuie să trag de el sa se duca la timp la munca.
ma fac sa cred ca esti afectata destul de mult de CODEPENDENTA.La fel ca si alcoolismul,codependenta este o boala,exemplu:fiica plecata din casa unui tata alcoolic oricat va alege ea barbatii din viata ei se va simti completata doar in compania unui alcoolic.La fel ca celebra replica a lui Tom Cruise ''You complete me!''
https://www.youtube.com/watch?v=NpWAlvWNZj0
Un fel de ''sacul si petecul'',va cauta un om care sa depinda de ea,pe care sa incerce sa-l controleze,sa-l schimbe dupa dorinta ei,''un ranit perpeetuu'' pe care sa se joace dea asistenta.Am fost un pic mai dur,poate nu-i asa,poate sotul tau nu este INCA alcoolic,dar am vrut sa-ti pui TU NISTE SEMNE DE INTREBARE REFERITOARE LA O POSIBILA BOALA A TA.

Un articol foarte bun,de unde poti intelege multe poti citi aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/alcooli ... al-negarii

iar in capitolul ''UN CUVANT PENTRU SOTII'' din Big Book vei gasi multe informatii:
http://aamo.info/bb/aaromania/aabbromania.html#UN CUVINT CATRE SOTII
Cocluzie:
Incepe cu tine schimbarea!
O sa spui:''uite ma si la astia,eu le spun ca sotul bea si ei ma fac nebuna si ma trimit la psihopupu tot pe mine.Tacanitii naibii!'' Poti sa o spui.
Ce poti sa faci?
Sa intri intr-un Program de terapie AlAnon pentru sotii/fiice/mame de alcoolici.Sa citesti cateva carti in domeniu si sa comunici cu alte codependente.Sa stai de vorba cu sotul tau sa ii spui ce te deranjeaza(sunt sigur ca pe el bautul lui nu il deranjeaza).NU INCA!Amenintat cu un divort va face promisiuni.Le va incalca dupa zile/saptamani/luni.Iar va face promisiuni.Certuri...plansete...impacare...certuri...lacrimi...e drum lung!

Daca intra intr-un Program de Recuperare gen Alcoolicii Anonimi,Aliat,sau ceva similar cu forumul acesta RAMAI ALATURI DE EL!Daca nu...divorteaza acum pana nu apar copiii in viata voastra.Nu trebuie sa-mi urmezi sfaturile,e doar parerea mea,nu-l cunosc,poate e un om minunat cand nu bea...dar cand nu bea?
Cu respect,Dani
Pentru sănătatea economiei naţionale consumaţi cât mai multe produse româneşti.
Andreina
Boboc
Boboc
Mesaje: 2
Membru din: 13 Sep 2015, 21:45

Re: Suflet neputincios

Mesaj de Andreina »

Va mulțumesc frumos pentru păreri.
Avatar utilizator
denispericolpublic
Veteran
Veteran
Mesaje: 678
Membru din: 19 Mar 2015, 17:47
Zile de abstinență: 29,03,2015

Re: Suflet neputincios

Mesaj de denispericolpublic »

Bună! Sunt Denis și sunt alcoolic. Ai în primul rând grijă de tine este ceea ce ti-au sugerat prietenii de pe forum. Dacă te simți în pericol nu-ti risca viața.
Eu în perioadele în care consumam alcool, la începutul bețiilor, o rugam pe soția mea să divorțeze pentru că știam ca este în pericol în prezența mea iar eu sincer nu mai aveam controlul rațiunii, al faptelor, al simțămintelor. Un alcoolic poate fi foarte periculos când consumă. Chiar și un om normal poate fi recalcitrant și chiar violent dacă a băut câteva pahare în plus.
Informeaza-te și ai grijă de viața ta. Aici găsești materiale de studiu, o vorbă bună, un îndemn, o experiență asemănătoare, oameni care au trecut prin ceea ce treci tu acum, aici toți sunt egali și plini de dorința de a se ajuta prin ajutorarea altora.
Mi-e mi-a fost de mare ajutor acest forum.
Succes!
[...]
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Suflet neputincios

Mesaj de lupica »

:zambet: :hug: :jos-palaria:
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Scrie răspuns