021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Mama tânără și cred ca sunt dependenta

Aici puteti povesti experientele personale.
Mariana2018
Boboc
Boboc
Mesaje: 2
Membru din: 20 Dec 2018, 13:36

Mama tânără și cred ca sunt dependenta

Mesaj de Mariana2018 »

Bună ziua. Sunt o mama tânără, cu o căsnicie aproape perfecta, am 4 copii, au avut multe probleme de sănătate. Eu lucrez în Videochat de la 20 ani, adică de 12 ani. Sunt și asistent medical și am și o facultate. De căția ani am început sa beau seara câte o doza de bere sa pot adormi după tura de noapte pt ca altfel nu adormeam. Am ajuns la 1 litru în 2 ani. Acum beau 2 litri chiar 2,5 litri bere sa pot adormi. Am început sa iau pastile de somn ca să ma ajute, dar tot simt nevoia sa urgenteze somnul pt ca ma trezesc la 4 și am nevoie sa adorm la 9 - 10 ca să pot funcționa A2 zi. Am început sa ascund bautură în casa pt ca sotul este total antialcoolic și se supara tare dacă ma vede ca consum. Problema este ca m-am îmbătat de cateva ori fiind singura cu copiii, sotul vine la 9-10 acasă, are multe ieșiri seara. Pleacă la 7 și vine când eu dorm de cele mai multe ori. Nu vreau sa îmi caut scuze pt care beau. Știu ca am depășit limita pt ca băiatul cel Mare mi-a spus ca e normal sa mai beau, ca toți oamenii mai beau. Vreau sa ma las, vreau sa fiu mereu lucida. Cum sa fac? Sa vorbesc cu soțul sa ii spun ca am o problema? Sa încerc singura? Problema este ca toți prietenii și familia ma cred ca o mama eroina, merg la munca, gătesc zilnic tot felul de chestii, e mereu curățenie bec în casa și copiii sunt premianți. Dar când vine seara simt nevoia sa beau sa ma relaxez. As lua antalcool dar vreau păreri despre el. Am nevoie de ajutor dar as vrea sa încerc mai întâi cu puterile mele. Am nevoie de sfaturi. Va mulțumesc
Airam
Veteran
Veteran
Mesaje: 1231
Membru din: 21 Sep 2016, 15:06

Re: Mama tânără și cred ca sunt dependenta

Mesaj de Airam »

Buna ziua Mariana!
E bine sa vorbesti cu sotul tau. Este o povara in plus sa ai acest secret fata de el. Nu stiu ce sa-ti spun despre antalcol. Ar fi bine sa incerci sa nu mai bei, sa consumi in loc de alcool ceaiuri, sucuri si sa gasesti un alt tratament pentru insomnie, alcoolul nu este bun. Iti da doar impresia ca te adoarme, dar face mult mai mult rau.
O sa reusesti daca iti doresti. Stai aici pe langa noi, e benefic. Este minunat sa nu ai povara asta cu alcoolul pe suflet.
Te imbratisez cu drag, Maria.
Avatar utilizator
admin
Administratorul site-ului
Mesaje: 1161
Membru din: 11 Noi 2009, 17:43
Contact:

Re: Mama tânără și cred ca sunt dependenta

Mesaj de admin »

Bine ai venit printre noi Mariana ! Felicitari pentru multele tale realizari. 4 copii, sa iti traiasca si sa te bucuri de ei, asistent medical, facultate, munca de noapte, sustinerea casei, nu degeaba esti vazuta ca o mama eroina. Din pacate asta nu este neaparat un compliment deoarece mama eroina ii pune pe ceilalti pe primul loc, si nevoile ei pe ultimul loc. De-a lungul timpului ai utilizat aceasta substanta pentru a te putea relaxa, din nefericire toleranta la alcool a crescut treptat, incet si sigur. Nevoia ta de relaxare, absolut necesara, s-a construit pe un tipar de consum, care a capatat putere si care acum iti da batai de cap. Nu am intalnit oameni care sa reuseasca cu antalcool sa depaseasca dependenta de alcool. Mai degraba cresterea atentiei spre propriile nevoi, dezvoltarea personala, compasiunea fata de sine, obtinerea de suport. Airam are dreptate in a cere ajutorul sotului tau, un pas l-ai facut deja cerand ajutorul aici. Tiparul de consum precum si calitatea adictiva a alcoolului sunt doua elemente care ajung sa modifice structura creierului si din aceasta cauza renuntarea la substanta devine dificila. Din fericire creierul uman are neuroplasticitate si prin modificarea comportamentului putem schimba structura creierului. De fiecare data cand vei schimba tiparul de consum, de fiecare data cand vei amana consumul, chiar si cu 30 de minute, creierul va inregistra abaterea de la norma instituita si va opera modificari. Tine cont ca un tipar lung de consum nu se modifica peste noapte. Fii creativa si preventiva si planifica-ti bine momentele in care esti predispusa la consum. Fii atenta sa fii tot timpul bine hidratata, sa incepi un hobby pentru ceaiuri, sa ai la indemana strategii alternative de relaxare, de timp liber, si gandeste inaintea momentului de consum, fii cu un pas inainte. Fiecare zi fara consum este un succes, norma aici pe forum, este una simpla si mai aproape de realizare: "azi nu beau". Iti recomandam sa parcurgi si sedintele alcohelp www.alcohelp.ro, sa suni la 021.9335 cand simti ca pofta este prea greu de gestionat, sa participi la un grup de AA, sau sa apelezi la un specialist care sa te ajute. De asemenea, lecturarea forumului alcohelp in momentele de pofta este un bun aliat. Mult succes si ai incredere ca se poate depasi situatia aceasta cu bine.
ALIAT
office@aliatong.ro
021/9335 Alcoline
Mariana2018
Boboc
Boboc
Mesaje: 2
Membru din: 20 Dec 2018, 13:36

Re: Mama tânără și cred ca sunt dependenta

Mesaj de Mariana2018 »

Mulțumesc tuturor pentru sfaturi. Azi ii voi spune soțului deși știu ca va fi foarte dezamăgit de mine. Nu știu însă cum sa o fac. Mi-am făcut mii de planuri în minte și nu reușesc sa ma adun sa vorbesc cu el.
sobrichet
Veteran
Veteran
Mesaje: 283
Membru din: 26 Oct 2017, 06:53

Re: Mama tânără și cred ca sunt dependenta

Mesaj de sobrichet »

Bine ai venit Mariana,

S-ar putea sa nu primesti foarte multa intelegere din partea sotului. Nu este de condamnat, putini sint cei care inteleg problema asta. Posibil sa fi observat si el deja ca o ai, iar daca nu a obsevat nu stiu cat de receptiv va fi - ai spus ca este foarte pornit impotriva alcoolului. Nu zic ca e rau sa-i spui, dar nici nu cred ca te va ajuta prea mult. Tu singura va trebui sa scapi de obisnuinta asta de a te relaxa consumand bere ( si pentru mine tot berea era " afanta " ), el nu te poate opri nefiind acasa seara cand iti vine sa te relaxezi. Incearca si tu cu sucuri sau ceaiuri. Sigur nu vei avea aceeasi satisfactie pe moment, dar a doua zi vei fi mai odihnita si mai multumita de tine. Si crede-ma ca merita.

Iti doresc multa inteleciune si mult succes, indiferent de solutia pe care o alegi.
Sorichet.
Scrie răspuns