021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Aplicatia mobila Alcohelp poate fi descarcata acum din App Store si Play Store.

Servicii de tratament ambulator si rezidential in Bucuresti si Suceava: http://www.clinica-aliat.ro

Centre gratuite ALIAT, de interventii scurte, AlcoInfo: Brasov-Spitalul Judetean, Bucuresti-Spitalul Pantelimon si Institutul Clinic Fundeni, Campulung Moldovenesc - Spitalul Municipal, Suceava - Spitalul Judetean. Detalii pe http://www.alcohelp.ro.

PREZENTATI-VA :: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Aici puteti povesti experientele personale.

Joy
Veteran
Veteran
Mesaje: 6712
Membru din: 10 Dec 2011, 05:05
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Joy » 11 Mar 2019, 21:35

Draga Reni, n-am lasat mesajul initial pt ca vad ca tu ai o problema si cauti ceva...nu stiu ce...Dupa cum vezi eu sunt vesela si relaxata deci arata cum ca tu ar trebui sa cauti solutii pt tine, nu pt noi.....Ai inteles acum?😂😊👍
''Viața este suma opțiunilor noastre'' Albert Camus


Sunt autorul acestui subiect
Reni
Boboc
Boboc
Mesaje: 91
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Reni » 29 Mar 2019, 21:14

Dintr-un inceput trebuie sa-ti spun ca, in zbuciumul asta in care te afli si in lupta de indreptare a greselilor fata de copilul tau, vei avea castig de cauza si vei repara ce e de reparat cu el pentru ca-ti doresti si pentru ca recunosti ca ai gresit! Mai mult decat atat, ai remuscari, deci te doare sufletul cand te gandesti la el, iar asta inseamna ca, desi in copilarie si la maturitate, cel mai probabil ai fost victima unui parinte, apoi a unui partener abuzator (aceasta este Romania, din pacate, plina de violenta si traume), si desi ai devenit intr-un mod inconstient la randul tau agresorul copilului tau (pentru ca numai in fata lui aveai si tu putere), totusi te doare suferinta lui, relatia cu el si vrei sa repari ceea ce se mai poate repara (si se poate chiar bine si chiar pe de-a-ntregul daca apelezi la specialistii care sa te indrume corect). Singura e mai greu sa reusesti pentru ca traumele tale (inca nevindecate) si-au pus deja amprenta pe aceasta relatie, practic au fost fundamentul ei (din pacate), si cum tot ceea ce stie sa faca o trauma este sa distruga, si cum nu mai poti sa o anihilezi pentru ca tu insati esti o trauma, nu ramane decat sa apelezi la oamenii echilibrati psihic si care au dobandit stiinta necesara sa te indrume sa gasesti calea cea buna spre inima copilului tau.

Primul care trebuie neaparat sa faca terapie esti tu, nu el. Daca vei refuza si se va duce numai el la terapie, rezultatul va fi ca dupa ce va afla adevarul, de ce sufera, de ce nu se intelege cu tine (cand de fapt e invers, TU nu te intelegi cu el pentru ca nu il intelegi corect, nu l-ai inteles niciodata corect cand era mic, in universul lui, in structura lui interioara originala, l-ai vrut o copie a ta si un robotel care sa-ti urmeze ordinele, nu l-ai vrut un individ cu personalitate proprie, necontaminata de a ta, nu l-ai vazut ca pe un partener de viata si de familie cu drepturi egale, asa cum ar fi fost normal, ci ca pe o posesie care trebuia sa se conformeze fara nici cea mai mica impotrivire tuturor cerintelor / deciziilor / uneori aberatiilor tale, ai relationat cu el de pe pozitia de putere absoluta si de necontestat), si afla in ce fel l-ai traumatizat si mai ales ca nu ai facut nimic palpabil sa repari, atunci se va distanta si il vei pierde definitiv pentru ca se va elibera (de tine si de traume)!
Daca te duci tu mai intai la terapie, atunci vei pricepe in ce fel ti-ai indepartat copilul (de-o viata, de cand era mic) si, dupa socul de rigoare, vei incepe sa repari. Facand acest efort, nu iti vei mai pierde copilul pentru ca si el, desi se va elibera de traume prin terapie, te va vedea schimbata si dornica sa repari si se va apropia de tine. Terapiile voastre separate, apoi inca una impreuna, nu vor consolida relatia voastra (nici nu trebuie, pentru ca e una bazata pe minciuna, agresiune si manipulare), ci o vor reconstrui, de data aceasta corect, adica pe baza iubirii neconditionate (o sa explic mai jos care sunt "regulile" acesteia).

Dupa ce vei afla in terapie cum ti-au distrus traumele viata si relationarea cu el, vei incepe sa faci ce (poate) inca n-ai facut:
- sa-l respecti
- sa-l iubesti curat (neposesiv)
- sa-i respecti deciziile
- sa-l sprijini sa devina independent financiar, daca nu ai facut-o pana acum, sa nu fie niciodata dependent de partener cand se va casatori, sa nu fie dependent nici macar de tine, de absolut nimeni
- sa-l sprijini sa nu mai fie obedient (daca este) nici fata de tine, nici fata de altcineva, pentru ca asta inseamna ca cineva sa-i controleze deciziile si viata, sa nu mai faca nimic fara acordul si permisiunea partenerului, ceea ce va duce in viitor la depresie, moarte psihica, apoi intr-un final la colaps.

Orice mama intreaga la cap ii doreste copilului sa-i fie bine. Numai ca, in functie de propriile traume nerezolvate si de relatia de cuplu incorecta pe care o are (traumele asta fac, stabilesc relatii interumane abuzive si incorecte), se intampla ca rezultatul sa iasa pe dos, iar copilul sa ajunga un ratat, un nefericit, un depresiv, un consumator de droguri. Intentiile bune nu inseamna ca sunt si cele corecte, pentru ca atata vreme cat gandirea ta de adult e viciata, atunci si intentiile sunt contaminate cu virusi (atitudini, decizii, relationari proaste cu copilul) care vor ii vor distruge viitorul.
Cand relatia este deja afectata, dar totusi realizezi ca ai gresit si iti doresti din toata inima sa repari legatura cu copilul, cea mai simpla modalitate este sa comunici cu el sincer si de la egal la egal, pana il faci sa-si deschida inima si sa-ti spuna ce doreste de la tine! Ce-a dorit mereu, dar nu l-ai lasat sa o spuna!

Un parinte abuzator nu va accepta niciodata situatia in care copilul sa-i devina egal in viata (in opinii si in decizii), si prin urmare nici nu va putea schimba ceva in bine. Insa un parinte care a inteles ca a gresit si e dispus la dialog si acceptarea parerii copilului (fie ca e copil, fie ca a devenit intre timp si el adult), este unul care decide sa arunce sceptrul de conducator al imparatiei si sa accepte criticile si durerile copilului care-l vor repozitiona corect, de data aceasta, in raport cu el. Unul defect va continua sa spuna pana la moarte "nu ma conduce/invata el pe mine", "eu l-am facut pe el, nu invers", "imi e dator pana la moarte pentru ca m-am sacrificat pentru el", iar unul care va vrea sa-si recastige copilul va spune "am avut ochelari de cal si multe traume care m-au impiedicat sa vad ca a crescut, s-a maturizat, e poate mai destept ca mine, mai intuitiv, mai generos, cu mai multe calitati, am refuzat pana acum sa vad ce splendoare de adult am in fata mea, trebuie neaparat sa-mi schimb atitudinea si sa-l apreciez la valoarea lui de adult, sa i-o recunosc si sa i-o accept, pentru ca altfel sunt in pericolul sa-l pierd pentru totdeauna!" (asa se intampla de ajung sa nu-si mai caute parintii la telefon decat de revelion, sau poate nici atunci, sa plece peste mari si tari, iar in cazuri grave de abuz, sa refuze sa vina chiar si la inmormantarea lor, pentru ca parintii lor au ramas tirani si neclintiti din traumele lor pana la moarte).


Sunt autorul acestui subiect
Reni
Boboc
Boboc
Mesaje: 91
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Reni » 29 Mar 2019, 21:15

Cateva conditii esentiale pentru ca relatia sa functioneze si sa fie corecta:

- relatia nu trebuie sa fie ierarhica (cu un factor decident si unul care sa se supuna; da, cat sunt mici, parintii ii ghideaza spre a alege ce e mai bine pentru ei, dar din perspectiva lor, a copiilor, a personalitatii lor, nu a parintilor, insa relationarea cinstita si cu iubire se face de pe pozitii de egalitate si de respect, indiferent de varsta). In cazul tau, desi copilul a devenit adult, e posibil ca raportarea ta la el sa se faca de pe pozitii ramase inegale. Asta il face sa se simta mic, neevoluat (tu nu-i dai voie, nelasandu-l sa-ti fie partener egal), si de aici sa porneasca multe, foarte multe dispute, frustrari, dureri.

- comunicarea trebuie sa fie una de tip adult - adult, nu adult - copil. Aici e o foarte mare problema, una dintre cele mai mari in familiile romanesti! Nici macar dupa ce a crescut, si-a luat viata in maini, si-a facut propria familie, are la randul sau copii, are o cariera, individul roman nu poate fi considerat adult si continua sa ramana copil in relatia cu parintii sai, pentru ca acestia nu accepta maturizarea lui. De ce? Pentru ca inseamna sa-si accepte decaderea (vorbim de parinti cu gandire defecta, nu de unii normali - putini, ce-i drept) si pierderea statutului de autoritate suprema in familie si a dreptului de viata si de moarte asupra copilului. A incepe sa ai o relatie cu copilul tau de pe pozitia de adult - adult este cel mai mare castig pentru ca te forteaza sa vezi adevarul: iubirea adevarata nu este cea conditionata si posesiva, iubirea adevarata inseamna egalitate!

- poti sa iubesti, sa ai cele mai bune intentii, dar sa o faci gresit. Insa stii ca e vorba doar despre asta (nestiinta) si nu despre posesivitatea tipica unui agresor in momentul in care ai remuscari. Abuzatorul nu are niciodata remuscari, poate uneori doar pe patul de moarte, dar atunci oricum nu mai conteaza pentru ca tot ce lasa in urma e un imens pustiu. Insa tu ai remuscari, le-ai exprimat de atatea ori pe forum, ba mai mult, iti doresti cu adevarat sa repari durerile copilului tau. Asta demonstreaza ca tu nu ai fost un abuzator in sensul acela de distrugator de destine, ai fost o victima care, din traume si abuzuri nereparate la timp, a creat inconstient o legatura proasta cu copilul sau. Dar, sa nu uiti ca esti totusi contaminata cu reperele incorecte de viata ale fostilor tai agresori si e foarte posibil sa le fi adus, inconstient, in relatia cu copilul tau. De-aceea doar terapia te poate curata si-ti poate arata ceea ce tu nu poti sa vezi.

- doua persoane care se iubesc (in cazul acesta, parinte-copil) nu reusesc sa-si transmita corect mesajul si ajung sa sufere pentru ca de fapt doar una nu reuseste asta, si anume cea care detine controlul relatiei. Adica tu. In momentul in care vei arunca la gunoi biciul de stapan/autoritate a familiei si vei vedea in copilul tau un partener egal de discutie si de viata (cum ar fi trebuit sa fie inclusiv in copilarie, dar in Romania, la modul general, parintele decide, iar copilul se supune, chiar daca asta inseamna sa i se calce cu bocancii pe suflet), atunci si mesajul tau va fi transmis corect (pentru ca va fi de pe pozitia de egalitate, adica ii va da de ales celuilalt) si va fi receptionat corect (de pe pozitia unui adult care are si el dreptul la demnitate si decizii).
Ca sa-ti fie mai usor, in orice moment dificil al unui dialog cu copilul tau (ajuns si el adult), pune-te in locul lui! Fii sincera cu tine insati si intreaba-te, daca ai fi in locul sau, ti-ar conveni sa ti se vorbeasca/impuna asa cum o faci tu cu el?

- inainte de o decizie, intreaba-l mereu "tu cum ai vrea sa se intample?", "cum vezi tu situatia asta?". Adu-ti aminte ca nici pe tine nu te lua nimeni in seama, si nu uita niciodata cum stima ta de sine mai cobora inca un pas spre desfiintare cand simteai ca nu insemni nimic in casa parintilor tai... Nu proceda la fel cu copilul tau, arata-i ca parerea lui are valoare si ca tu tii cont de ea!

- ofera-i ajutorul de care are el nevoie, nu cel pe care il consideri tu potrivit! Abia aici se face diferenta dintre o "iubire" conditionata (care nu e iubire) si una adevarata (iubirea adevarata este intotdeauna neconditionata): in relatia conditionata, parintele ii ofera copilului nu ceea ce are nevoie copilul sa auda/primeasca, ci ceea ce considera parintele, adica ceva care oricum il pozitioneaza pe copil pe o treapta inferioara, dar mai ales intr-o postura de dependenta (emotionala sau materiala) fata de parintele sau. Iubirea neconditionata este cand ii oferi ceva (iubire, sentimente, ajutor, sprijin material) asa cum iti cere el, cand iti cere el si cum are el nevoie, nu asa cum crezi tu! Daca ar sti oamenii ca aici e cheia tuturor relatiilor de pe pamant si raspunsul la fericire, viata ar deveni un paradis la propriu pe pamant!


Sunt autorul acestui subiect
Reni
Boboc
Boboc
Mesaje: 91
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Reni » 29 Mar 2019, 21:17

Insist putin pe ce m-ai intrebat.

"Ce faci in viata cind doua persoane f inteligente , pline de intentii bune nu reusesc sa-si transmita si nu inteleg mesajul corect nici una nici cealalta si fiecare considera ca are dreptate si sufera amindoua si se considera victime pt ca nu sunt intelese?"

Se ajunge aici pentru ca una dintre persoane o face de pe pozitia de superioritate, de decident, in timp ce celeilalte persoane nu ii mai ramane decat sa accepte decizia luata deja. Comunicarea e proasta pentru ca e ambigua (pentru copil), in sensul ca parintele nu dialogheaza cu acesta, ci ii impune. Il influenteaza, il santajeaza sau pur si simplu nu ii da de ales. Initial, parintele are intentii bune, dar pentru ca o face sub influenta traumelor nerezolvate din copilarie, si pentru ca repeta fix aceleasi greseli ale abuzatorului/abuzatorilor pe care i-a avut in trecut, el nu ia in considerare cu adevarat si cerinta/parerea copilului, ci doar si-o impune pe a sa. Copilul (devenit adult) simte imediat, se simte ranit pentru ca se simte desconsiderat, iar parintele se bosumfla si el pentru ca in viziunea lui, copilul ar trebui sa-i multumeasca pentru ca ii ofera ceva (desi acel ceva nu e niciodata ce isi doreste copilul, ci ce vrea parintele sa-i bage pe gat). Si iarasi le legam de iubirea neconditionata, adica de acea capacitate superioara de a-i oferi celuilalt ce are el nevoie, nu ce crede parintele (sau partenerul) ca ar avea.

Daca e vorba nu de lucruri materiale, ci de opinii/pareri, copilul tau pricepe exact ce ii comunici, numai ca, fiind o comunicare deficitara, in care tu ai control si autoritate absolute, mesajul nu mai e mesaj corect, dialog, ci decizie. Tu impui, iar el trebuie sa accepte. De aceea se ajunge la suferinta. Pentru ca tu nu comunici cinstit cu copilul tau (devenit adult), cinstit in sensul de a il valoriza si respecta ca pe un adult, ci continui sa o faci din relatia de parinte - copil pe care nu ai depasit-o niciodata si care il pune pe "copilul" devenit adult intr-o postura de inferioritate, care nu ii permite sa ia decizii. Relatia nu e corecta, draga Joy, si ca sa o intelegi mai bine, imagineaza-ti ca sotul tau comunica permanent cu tine de pe o pozitie de superioritate (in sensul rau al cuvantului, adica o postura care il face stapan pe viata si deciziile tale, nu una de egalitate). Ai mai putea sa-l iubesti sau sa-i accepti tiraniile fara sa te afecteze? Nici vorba! Daca nu si-ar schimba urgent atitudinea fata de tine, ati ajunge la divort, ori, daca ai accepta totusi o astfel de relatie, la o suferinta continua pentru tine. Ei, copilul tau sufera permanent pentru ca el nu are incotro: esti mama lui, te iubeste, dar tu poate nu-l iubesti corect, ci il prejudiciezi constant (fara sa-ti dai seama). Nefacandu-l partenerul tau egal de discutie, nici mesajul tau catre el nu e corect.

Greseala e intotdeauna la parinti, draga Joy, pentru ca nu copilul isi educa, traumatizeaza sau modifica parintii, ci invers! Copilul este un efect, cauza este intotdeauna parintele. De-aceea trebuie sa cedeze intotdeauna parintele, pentru ca daca ceva nu merge bine, e clar ca undeva a gresit. Cand apare pe lume un copil, universul sau sunt parintii, in special mama, la inceput. Din moment ce divinitatea i-a oferit acest dar unui parinte, daca se strica ceva pe parcurs, e numai din cauza traumelor parintilor care defuleaza in psihicul curat si inocent al copilului. Copilul nu e niciodata vinovat! El este (ar trebui sa fie) un rezultat al iubirii parintelui. Cand relatia e conditionata, apar fisurile, traumele, viata grea, bolile psihice, dependentele. Cand relatia dintre parinte-copil are la baza iubirea adevarata (care e intotdeauna neconditionata), atunci vietile tuturor vor fi bune, reusite, fericite. In terapie, vei afla trauma sau traumele care te impiedica sa ai o comunicare buna si corecta cu copilul tau si vei invata si sa nu-l mai ranesti cand esti deficitara in dialogul cu el.

Desi durerile si dramele provenite din traume sunt greu de indurat, vestea buna este ca se pot repara, cu conditia:
- ca parintele chiar sa isi doreasca asta!
- repararea (prin terapie sau nu, daca sunt traume mai mici) sa o faca cu toata inima!
- repararea sa o faca permanent de acum incolo (pentru ca relatia cu copilul sau e ca o floare care trebuie udata zilnic);
- sa nu mai repete greselile pe care le-a reparat deja pentru ca il arunca pe copil (adult si el acum) iar in angoasele traumelor trecute!
- repararea morala si emotionala au infinit mai multa valoare decat cea financiara (nu ca nu ar fi importanta si aceea, daca ii va oferi un statut de independenta fata de propriul sau partener, fata de viitorul sau);
- sa-si exprime de cat mai multe ori parerile de rau pentru toate pagubele emotionale (si cele fizice, daca au existat) pe care i le-a provocat in toata copilaria sa! Copilul (devenit adult) are nevoie ca de aer ca parintele sa-i recunoasca greselile!! Oamenii sufera pana la moarte ca nu le-a fost despagubit sufletul, de-aceea regretele sincere si periodice sunt pur si simplu hrana pentru sufletele ranite!
- sa nu-i mai fure deciziile (lasa-l si pe el sa fie desteptul familiei, macar din cand in cand! Chiar daca greseste!)
- desi ii va fi cumplit de greu (doar e un parinte posesiv), sa nu se mai bage in noua lui viata! Daca isi va recupera relatia cu copilul (adult si el acum), va veni ziua cand chiar acesta ii va cere la un moment dat parerea si i-o va pune in practica. Sa nu uite ca de-aceea a si ajuns aici, la relatie inexistenta sau deficitara, pentru ca toata copilaria, adolescenta si partea de maturitate in curs i-a impus, nu i-a respectat nici o hotarare, a decis in locul sau, nu a ascultat de dorintele copilului.

Cum poate deteriora un parinte - victima relatia cu copilul?
- desi este (a fost) victima in raport cu agresorul sau, devine agresorul copilului sau;
- ori il neglijeaza (nu stie sa-l iubeasca), ori il sufoca (ii preia deciziile, ii impune parerile in orice situatie);
- il paraziteaza emotional (iar la maturitate nu stie de ce a esuat, pentru ca viata lui a devenit copia parintelui care l-a parazitat);
- ii taie aripile (pentru a nu ramane singur, parintele ii modifica ori constient, ori inconstient traseul vietii, astfel incat acesta sa nu plece prea departe de el, daca se poate deloc, si sa ajunga in asa fel incat prezenta lui, a parintelui, sa fie peste tot in viata si deciziile copilului). Dar nu este cazul tau pentru ca tu vrei sa repari suferinta copilului tau, numai ca inca nu stii cum. In terapie vei afla.

Se poate repara o relatie distrusa in ani intre parinte si copil?
Da, oricand! Dar de preferabil cat mai devreme!

Cum se poate sa repari ceea ce i-ai distrus o copilarie?
In primul rand, prin cererea de iertare! Agresorii nu o fac niciodata pentru ca nu sunt capabili de sentimente. Iar cei care o fac meschin, sec, cu interes ascuns, sunt deconspirati de psihicul copilului, pentru ca un copil simte cand nu e iubit!
Uneori, copilul (chiar adult fiind) are nevoie infinit mai mult de reparare prin vorbe decat prin bani. Banii inseamna cumpararea sufletului, ori el tocmai asta nu vrea, pentru ca de asta a avut parte toata copilaria, de relatie conditionata care i-a desconsiderat sufletul!


Sunt autorul acestui subiect
Reni
Boboc
Boboc
Mesaje: 91
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Reni » 29 Mar 2019, 21:17

Cum se pot face iertarea si repararea?
Prin vorbe (regrete sincere exprimate cat mai des) si prin fapte (dovezi).
Sa nu-i mai decida viata, chiar daca greseste!
Sa nu se mai implice in luarea deciziilor importante decat daca i se cere parerea! Parintele agresor are impresia ca el stie cel mai bine ce-i trebuie copilului (adult si el acum).
Ce pericol ar putea intampina parintele in drumul lung si greu al castigarii inimii copilului?
Invidia partenerului de viata/al sotului. Care ar putea incerca sa saboteze subtil sau pe fata (in functie de rolul sau in relatia cu sotia, ori de victima, ori de agresor) noua relatie ce sta sa se reconstruiasca intre parinte si copil.

Iar acum, ca sa personalizez putin ceea ce vreau sa-ti transmit tie, draga Joy, este urmatorul lucru. Poate ma insel, dar din reactiile pe care le-ai avut aici pe forum, cred ca cea mai mare greseala a ta in raport cu copilul tau este aceasta:
- vrei sa detii controlul!
- vrei sa ai ultimul cuvant!
Degeaba vii apoi, iti intinzi ustensilele de seppuku si incepi sa te scrijelesti pana te opresc oamenii (sper ca razi, da? :)) ), ca rana deja i-ai facut-o copilului!
Aceste doua cutume sunt cele care iti strica tot efortul si toata iubirea nemarginita pe care sigur o ai fata de copilul tau. De ce? Pentru ca in cazul acesta, iubesti putin gresit, iar rezultatele se pot vedea in relatia cu el.
Tu ai cele mai bune intentii din lume, ti-ai da si viata pentru copil, dar relationarea defecta tinde sa strice orice efort al tau. Daca nu stii sa-i transmiti in mod corect iubirea ta si o lasi contaminata de traumele tale, nu-i vei oferi o iubirea pura, ci o relatie toxica.

Cum poti repara?
- in afara de terapia obligatorie, cel mai simplu este sa-l intrebi direct pe el. Asta inseamna dialoguri multe si sincere, un fel de exorcizare (tu accepti ca trebuie sa scoti niste demoni din psihicul tau, iar
el iti trebuie sa iti spuna ce il doare, ce il deranjeaza).
- prima faza e dureroasa pentru ca vei tinde sa nu accepti adevarul (cum, tu, cea care te-ai sacrificat pentru el, sa fii pusa la zid acum, sa nu ti se recunoasca meritele? desi nu copilul ti-a cerut "sacrificiul"!)
- trebuie sa ai puterea sa nu-l mai contrazici (pe copilul devenit acum adult). Gandeste-te ca pentru fiecare interdictie necinstita si incorecta pe care i-ai aplicat-o, pentru fiecare pumn in gura (la tine probabil ca la figurat, dar la altii chiar si la propriu) o copilarie intreaga, trebuie sa existe o compensare ca sa poata fi anihilate! Acum taci tu! El vorbeste, iar tu il asculti!
- chiar daca ai dreptate (de fapt, ti se pare ca ai dreptate), trebuie sa-ti tii parerea pentru tine macar acum, in procesul acesta dureros de reparare, daca vrei sa repari cu adevarat!
- imagineaza-te ca ii esti prietenul cel mai bun, nu parintele. De ce? Pentru ca aceasta postura te aseaza la egalitate cu el (copilul) si nu iti mai permite sa faci jocuri de putere absoluta sau relativa cu el, adica exact ce a distrus in copilarie intre voi.
- creeaza cu adevarat o relatie de prietenie, care sa-ti apropie copilul in cel mai profund mod si care sa-i dea cele mai bune aripi pentru lume si viitor;
- suna-l zilnic si spune-i "am gresit toata copilaria ta, dar nu pentru ca nu te-am iubit, pentru ca mi-as fi dat si viata pentru tine, ci pentru ca, abuzata la randul meu, nu am stiut in ce fel s-o fac! Nu am avut repere corecte de viata, tipul de educatie in care am crescut eu era unul care nu permitea nici un drept copilului, el fiind doar un executant al ordinelor parintilor, o posesie a lor, a unor fiinte care decideau orice in locul lui, in consecinta am crescut greu si intortocheat, si mie mi s-au taiat aripile si n-a avut cine sa-mi arate cum sa zbor! Iarta-ma pentru suferinta pe care ti-am provocat-o inconstient!"
- dezleaga-l emotional de tine, in sensul ca invata-l ca daca tu mori maine, el sa nu sufere! Una dintre parazitarile emotionale care distrug viata unui copil (inclusiv cand devine adult) este ca parintele care il vampirizeaza, ii spune periodic: "cand o sa mor, o sa plangi dupa mine, vei da orice atunci sa ma mai auzi, dar eu n-o sa mai fiu aici". Aceasta este una dintre cele mai ingrozitoare forme de abuz emotional pentru ca il va tine pe copil legat de parintele sau printr-o suferinta eterna si dupa moarte, intr-o durere infinita si care nu va mai avea rezolvare pentru ca tocmai cel care ar fi avut cheia, a luat-o cu el in mormant (nu l-a eliberat pe copil de el, de parinte). Un parinte trebuie sa-i spuna copilului asa: "dupa ce voi muri, viata ta sa nu se sfarseasca acolo, sa nu intri in depresie sa nu-ti mai revii, ci sa continui sa fii fericit si fara mine pentru ca asa este parcursul pe acest pamant!". ACEASTA este o iubire adevarata, cea in care nu doresti suferinta celuilalt dupa ce dispari!
- trebuie sa il lasi sa aiba dreptate, chiar daca nu are! N-ai incotro, sunt roadele a ceea ce ai semanat o copilarie intreaga, acum e randul lui sa aiba dreptate, pana acum ai avut doar tu (ai impus), e singura cale sa poti recupera relatia cu copilul tau, sa accepti ca ai gresit, sa-i recunosti asta mereu, sa nu il mai contrazici (chiar daca greseste, in definitiv greselile lui sunt ale tale, iar tu i le respingi pentru ca de fapt iti respingi propriile pareri, subconstientul tau stie ca nu sunt corecte, dar cum tu i le-ai facut model de viata pentru ca nu l-ai lasat sa creasca natural, necontaminat de traumele si opiniile tale (uneori) eronate de viata, acum nu-ti ramane decat sa inghiti in sec si sa ai rabdare sa le remediati pe rand, apoi impreuna. Dar daca ii opui rezistenta, il critici, nu-i accepti opiniile asa cum sunt ele, bune, rele, nu faci decat sa-l indepartezi definitiv de tine. Isi va face o familie, isi va proiecta pe copiii sai aceleasi greseli, pe tine te va izola si intr-un final veti fi 3 generatii de suflete chinuite.


Sunt autorul acestui subiect
Reni
Boboc
Boboc
Mesaje: 91
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Reni » 29 Mar 2019, 21:19

In concluzie:
- tu, prima la terapie (dar nu cognitiv-comportamentala pentru ca in faza asta nu are valoare! Ca sa fiu plastica, te-nvata sa latri frumos, ca sa arati ca o primadona intre catei, desi tu esti cel mai rapciugos dintre ei si nu la voce e problema, ci la halul in care arati. Nu, tu trebuie mai intai sa te despaduchezi, sa te deparazitezi, sa-ti tai bretonul, sa te arunci in rau ca sa te speli, abia apoi te poti baga la concursul de frumusete intre catei! Sau altfel spus, acest tip de terapie te invata sa-ti consolidezi bine peretii, acoperisul, sa alegi mobila luxoasa pentru interior, desi ai fundatia putreda (care va darama toata casa, inclusiv mobilele alea frumoase si scumpe, la primul cutremur, daca nu o remediezi intai pe-aceea). Nu ma intelege gresit, nu desconsider nici o forma de terapie, doar ca, pe un individ, ca sa fie pus pe picioare si sa devina functional, dupa ce parintii i-au modificat toata structura sa initiala (si cea care i-ar fi oferit o viata normala), trebuie sa-l ajuti sa descopere mai intai in ce fel traumele l-au distrus, abia apoi sa incepi sa-i pui fundita ca sa nu mai arate hidos.

Nu voi propune un tip anume de terapie pentru ca oamenii trebuie sa se zbata singuri si sa incerce totul/aproape totul pe cont propriu, pentru ca numai asa vor exista si rezultate. In orice caz, sa se inceapa cu una care lucreaza pe traume, le descopera, ii arata suferindului in ce fel i-au modificat parintii comportamentul intr-unul defect si cum si-a distrus din cauza asta si relatia cu copiii sau partenerul, ajutandu-l intr-un final sa-si gaseasca singur calea corecta, cu resursele pe care le are. E ca la o vindecare de o boala cronica sau una terminala: sa vii si sa-i spui unui om, uite, tratamentul asta da rezultate, e prea putin, pentru ca asa cum el a ajuns la boala printr-un stil de viata gresit, deci prin tot ansamblul de decizii pe care le-a luat timp de zeci de ani, nu printr-o singura greseala pe care a repetat-o zilnic, tot asa va trebui sa se si insanatoseasca, prin alte zeci de decizii (tratamente, cai, modalitati, modificari ale intregului stil de a trai), in sensul ca nu ajunge o solutie medicamentoasa si atat. El trebuie sa se informeze si sa ajunga sa priceapa cu mintea lui in ce fel un stil de viata gresit i-a adus boala si de ce nu se vindeca doar cu niste medicamente. Pana nu incepe pacienul sa se zbata, sa treaca prin frica mortii, sa-si doreasca cu adevarat sa se insanatoseasca, nu rezolva nici un medic/terapeut boala sa. E nevoie de sute si mii de informatii pe care sa si le culeaga singur, prin citit si analizat, inainte sa ajunga si pe mana specialistului. Iar daca mai tinem cont si ca in medicina noastra (cea occidentala), corpul e vindecat pe bucati (organe), si nu ca un intreg, intelegem de ce nu ajuta doar un singur protocol, doar o singura terapie.

Oamenii se duc la primul psihoterapeut intalnit in cale sau recomandat de cineva si pleaca de acolo dezamagiti. Tot asa cum nu doar un singur medic si nu doar o singura pastila te va vindeca de o boala incurabila, nici doar un singur terapeut si o singura terapie te vor scoate din bezna si vor crea un om complet nou. Trebuie sa experimentezi, sa esuezi, sa sapi cat mai adanc (cu ajutorul a cat mai multor tipuri de terapii), sa te implici, sa cazi, sa te ridici, iar sa cazi, sa cauti mai departe, sa nu cedezi la prima dezamagire cu un eventual terapeut slab pregatit sau nepregatit pe bucata ta de traume. Efortul e lung, e greu, poate e costisitor, dar nu mai costisitor decat dependentele sau pagubele derivate din traume. Iar castigul la final intrece orice bogatie materiala: te-ai descoperit pe tine, in sfarsit, si incepi sa traiesti pentru prima oara autentic si ti-ai recuperat copilul/sotul/relatia cu societatea.

In orice caz, rolul unui terapeut bun este covarsitor, iar el merita toti banii din lume (care la o adica nu sunt o avere), pentru ca-ti poate spune intr-o terapie de cateva zeci de sedinte ceea ce scormonesti tu de o viata, iti poate sintetiza foarte clar, in cateva fraze, zeci sau sute de carti de psihologie mai mult sau mai putin bune (nu orice carte din acest domeniu e automat si buna, deci poti pierde ani de zile crezand ca ai gasit rezolvarea din carti de psihologie fara valoare, cand in cateva sedinte cu cine trebuie, poti afla adevarul!).

Daca totusi cineva apropiat mi-ar cere sfatul, i-as spune sa nu mearga pe mana dinozaurilor cu formare ceausista, socialista, comunista, ci pe cea a celor care si-au facut propria terapie cu profesionisti occidentali sau care macar si-au completat studiile in strainatate. Si nici sa nu se opreasca la unul singur, pentru ca nu acopera decat o etapa de vindecare. Vindecarea totala vine din mai multe tipuri de terapii, dar cu conditia sa fie facute intr-o ordine corecta: intai apelezi la cea care iti arata in ce mod traumele te-au modificat ca om, apoi te duci la cea care curata, te infrumuseteaza si te infloreste. E ca la o casa, intai ii faci fundatia, apoi treci la pereti si acoperis si abia la sfarsit o infrumusetezi prin mobila si decoratiuni. Oamenii vor direct decoratiunile, de-aceea si raman putrezi in interior, pentru ca nu au inceput cu terapiile care sa le dezvaluie felul in care traumele schimonosesc si schimba destinul unui om si raportarile lui la viata.

Totusi, in cautarea acelor specialisti, as spune sa nu decida neaparat cv-ul, pentru ca uneori poti gasi o perla de terapeut unde nu te astepti, poate el nici nu functioneaza in societate asa cum te-ai astepta, clasic, cu cabinet in motul orasului, cu reclame in media, cu carti sau articole scrise, cu catedra la universitate. Sa fie deschis sa dea sansa si unuia care poate n-are zorzoane, dar despre care flerul lui ii spune ceva de bine. Parafrazandu-l pe cel care a distrus psihologia in Romania multi ani, as spune: "experimentati, experimentati, exerimentati!"

Cine traieste in strainatate are sanse mari sa se repare mai repede pentru ca societatile occidentale functioneaza diferit de a noastra (si in consecinta si psihologia aplicata este diferita): fiinta umana e unica si trebuie sa existe si sa traiasca intr-un mod independent fata de parinti/familie/societate, nu intr-un fel bolnav, cum e la noi: "eu te-am facut, eu te omor, imi esti dator cu viata ta si vei trai asa cum voi decide eu, parintele."


Sunt autorul acestui subiect
Reni
Boboc
Boboc
Mesaje: 91
Membru din: 12 Mar 2016, 13:27
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Reni » 29 Mar 2019, 21:21

Concluzie la concluzie :)
- decat sa te chinui sa afli singura cum sa repari, fara sa ai mijloacele necesare, asa cum le are un terapeut (care le-a dobandit in ani/zeci de ani de experienta si studiu), pierzand ani de zile in care sa rataciti si tu si copilul ca orbii printr-un ocean imens de informatii (unele exceptionale, dar altele incomplete, depasite sau pur si simplu proaste), mai bine faci 30 - 40 - 50 sedinte de terapie si afli exact, dar exact in ce fel ai fost tu traumatizata si in cel fel ti-ai traumatizat la randul tau copilul. Nu poti lucra numai pe relatia cu el pana nu intelegi patologia in care ai trait si modalitatea prin care abuzurile nerezolvate din copilaria si maturitatea ta au permis perpetuarea si contaminarea cu ele a vietii copilului tau.
- dupa ce faci tu terapie, in paralel cu a lui, faceti si cateva sedinte impreuna, tot sub tutela unui specialist.
- abia apoi, cu un bagaj de cunostinte incredibile si cu un sine reparat (si la tine, si la el), puteti incepe pe cont propriu crearea si consolidarea adevaratei voastre relatii.
- in tot acest ritual, care e de preferat sa se desfasoare fata in fata, pentru ca asa se simt emotiile cel mai bine, si numai cu emotii si cu inima repari rani (deci nu prin telefon, nu prin email-uri - utilizezi metoda aceasta cand celalalt nu te asculta, nu te crede, nu te lasa sa vorbesti, nu-ti accepta criticile si-ti inchide gura, dar se presupune ca dupa acele sedinte de terapie separate si impreuna, veti ajunge la o intelegere a situatiei care sa permita dialogul), tu trebuie mai mult sa taci si sa-l lasi pe el sa vorbeasca atat cat are nevoie, macar la inceput. E posibil ca o copilarie intreaga, sau poate chiar mai mult, tu sa fi vorbit/impus/hotarat, iar el doar sa fi executat (din pacate).
- ajuta-l asa cum are el nevoie, nu-i mai impune viziunea ta!
- indiferent de deciziile pe care doreste sa le ia pentru viata lui, fii alaturi de el si nu-i pune piedici!
- lasa-l sa greseasca, o viata buna nu vine si fara experiente amare (care te intaresc, te fac mai puternic, te fac sa apreciezi si mai mult situatiile frumoase, te fac sa nu mai repeti altadata aceeasi greseala tocmai pentru ca i-ai simtit pe pielea ta disconfortul), si in plus nu decizi tu care e experienta buna si care e aia rea pe care nu ar trebui sa o traiasca, pentru ca viata lui e a lui, nu tot a ta! Tu o ai deja pe a ta, iar gheara pe inca una inseamna posesie, adica imbolnavirea psihica a copilului tau pentru ca ii furi fix ceea ce ii da autenticitate (sanatate) vietii: experintele, explorarile si concluziile proprii!
- lasa-l sa fie fericit asa cum simte el, nu cum ti se pare tie ca ar trebui sa simta! Daca iti iubesti copilul cu adevarat (adica neconditionat), tot ce vrei pentru el este sa fie fericit, indiferent cum isi obtine aceasta fericire. Evident ca nu vorbesc de droguri sau alte lucruri dezastruoase cu care sa fii de acord, ci de orice situatie normala pe care si-o doreste si care considera ca il face fericit. A dori fericirea cuiva inseamna a-l lasa sa traiasca liber, sa iubeasca pe cine vrea, sa profeseze ce isi doreste, sa isi construiasca viitorul, cariera, familia, viata in functie de personalitatea, dorintele si sufletul sau, inseamna a nu-l descuraja, a-l sprijini neconditionat atunci cand cade sau esueaza, a-l ajuta sa depaseasca greutati, a-i fi alaturi oricand si in orice conditii! Aceasta inseamna iubirea adevarata.

Draga Joy, ai mult de lucru, dar ai cele mai mari sanse sa-ti castigi copilul! Si el pe tine!


Joy
Veteran
Veteran
Mesaje: 6712
Membru din: 10 Dec 2011, 05:05
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Joy » 29 Mar 2019, 22:03

Buna seara Reni, multumesc din suflet, voi citi imediat pe indeletesi voi lua aminte la tot ce mi-ai scris si bineinteles ca voi si raspunde putin mai tirziuNoapte buna, suflet nobil si nu numai...!
''Viața este suma opțiunilor noastre'' Albert Camus


Raza de soare
Veteran
Veteran
Mesaje: 371
Membru din: 15 Ian 2019, 00:25
Gen: Feminin - Feminin

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Raza de soare » 30 Mar 2019, 00:13

Foarte frumos ai scris, Reni si bine punctat, mie mi e o asa mila de copiii care se afla in preajma unor parinti care au scapat fraiele de mana....si ca sunt neputinciosi....ca poate nu sunt inca la varsta sa plece in lume si nu se pot intretine singuri la inceput...
Nu stiu daca asa e, dar imi imaginez uneori o mama tanara cu un copil mic, ea dependenta de alcool, in lumea ei....pe cand un copil are nevoie de iubire, pupici, imbratisari, incurajari...joaca cu el, sustinut si incurajat sa gandeasca...si care nu ar trebui sa se simta in nesiguranta in preajma parintilor...deci imi imaginez asta fiindca nu cunosc pe cineva in viata mea asa, astfel de parinti cu copii...si mi se rupe sufletul.....ce aripi o sa aiba acel copil?


Joy
Veteran
Veteran
Mesaje: 6712
Membru din: 10 Dec 2011, 05:05
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Viata fara alcool, viata fara vicii.

Mesajde Joy » 30 Mar 2019, 01:07

Daaa, f frumos ai scris Reni si poate pot invata si alti parinti aici...
Din fericire ceea ce aveam eu de reparat in trecut am reparat si era vb numai despre faptul ca am fost despartita de copil din cauza serviciului si nu am stat mereu cu el, ceea ce fiecare mama trebuie da faca..., am avut multe remuscari dar n-am avut incotro si stie asta, plus ca nu era f mic...Niciodata nu am abuzat deoarece ma simteam vinovata si eram extrem de permisiva ca si cum eu eram copilul...🤔Cind a gresit odata demult intr-o decizie, mi-a reprosatchiar ca nu l-am corectat nicidecum sa ii impun sa faca ceva...Si tot din fericire copilul meu a luat cele mai bune decizii in viata culminind cu o carieta de succes si o viata de familie pe masaura..Este f independent si este pe picioarele lui si oricind m-ar putea ajuta pe mine daca as avea nevoie dar n-am.Eu da, am fost sbuzata emotional de mica dar asta este alta poveste si aici pe Forum am invatat cine sunt...🙏Problema mea este ca nu il place pe partenerul meu meu si zice ca eu merit mai mult(are o parere extrem de buna despre mine) si eu nu vreau, sunt multumita cum sunt cu el si uite-asa sunt la mijloc ...🤔
Inca odata iti multumesc Reni!


https://youtu.be/CM_wPT6_IbE
''Viața este suma opțiunilor noastre'' Albert Camus

Înapoi la “PREZENTATI-VA”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 181 vizitatori