Buna

[asido1973]

Mulțumesc frumos pentru urări. Vă aștept la Brăila pe 22

[asido1973]

O zi binecuvantata va doresc!

[And_y]

Multumim Asido!

[asido1973]

Astazi am facut 10 ani de abstinenta!
Va multumesc tuturor pentru tot!

[And_y]

Buna dimineta,
Felicitari Asido!

[Ambasador]

Felicitari din tot sufletul, cu tot dragul! Esti un invingator Asido! Cum am mai spus, icon pentru noi toti! Ai scris istorie in abstinenta, ai transformat visul in realitate iar realitatea ta intr-un vis pentru cei ce inca mai spera. Iti multumesc ca existi atat de frumos pe forum!

[tudor]

Astazi am facut 10 ani de abstinenta!
Va multumesc tuturor pentru tot!

Felicitări pentru Cei 10 ani de abstinența .
Îți mulțumesc pentru că ai împărtășit bucuria împlinirii a 10 de abstinența impreuna cu Prietenii . Felicitări pentru Exemplul tău .
La mulți ani fericiți și senini în Abstinența .

[styx]

Maestre, cu scuzele de rigoare pentru intarziere, un sincer La multi ani senini!
Felicitări pentru abstinenta ta de 10 ani si pentru tot ce ai realizat in acesti 10 ani!

[asido1973]

Scuze acceptate! Va multumesc tuturor!

[asido1973]

"SA NU UITI DARIE "
Bomba pe patru roți

Pe 24 iulie 2008, o mașină încărcată cu butelii mergea în zig-zag dinspre Galați spre Brăila. Cineva a sunat la 112 și a pus poliția pe urmele ei. “Suflați aici”, i-a cerut polițistul șoferului, după ce l-a tras pe dreapta. Fiola a indicat 1,86‰ în aerul expirat. Asta însemna vreo 3,60‰ în sânge, alcoolemie la care nu s-a mai întâlnit om viu. “Nțț, e stricată fiola, n-are cum să fie adevărat”. Polițistul a aruncat-o și a luat alta. Același rezultat. Pentru că nu, nu fusese stricată nici prima. Omul de la volan chiar avea în sânge o concentrație de alcool la care ar fi trebuit să fie mort. Băuse un litru de vodcă și mai multe beri, dar era pe picioare și făcea glume cu reporterițele de la Antena 1 și PRO TV.

– Unde ați băut?, întrebau acestea alarmate.

– În gură, unde să beau? Hahahaha…

Știrea a fost difuzată de mai multe ori, cu titlul “Bomba pe roți” și a fost momentul în care, pentru prima oară, personajul nostru (o să-i spunem ASIDO) a admis că s-ar putea să aibă o problemă cu băutura.



Câte sarmale, atâtea pahare…

Povestea de dragoste dintre alcool și ASIDO a început undeva, în copilăria celui de-al doilea. Tatăl și bunicul lui erau mari consumatori. Din când în când, îi mai dădeau și lui câte-un pahar. Prima oară, s-a îmbătat pe la 12 ani: “M-am dus la o nuntă și cineva de-acolo mi-a zis «Băi, câte sarmale mănânci, atâtea pahare de vin îți dau să bei. Erau sarmalele micuțe și-am mâncat vreo 10-12»”.

Când avea 16 ani, venise deja revoluția, iar părinții își pierduseră joburile și nu mai aveau cu ce să-și întrețină cei șase copii. ASIDO a plecat la oraș, să fie pe picioarele lui și să-și termine liceul. Era în clasa a X-a când și-a luat viața în mâini. Ziua se ducea la școală, iar seara muncea pe unde găsea. Spărgea lemne, curăța WC-uri și strângea un bănuț să-și plătească chiria. A fost o perioadă frumoasă, liniștită. A terminat liceul, iar cu banii pe care-i strânsese a făcut și armata. După armată, a început să cânte pe la nunți, vocal și la chitară. Muzică ușoară, folk… Mai și bea, cu aceste ocazii festive, dar încă ocazional…

Într-o zi, cineva i-a dăruit un aparat foto. A devenit pasionat de fotografie, drept care, încă vreo doi-trei ani, a trăit din asta. Nu mai cânta la nunți, scotea bani frumoși din poze. Spre sfârșitul lui ’95, n-a mai mers.

S-a angajat mai întâi salahor în construcții, la Brăila, după care vânzător la pompă într-o benzinărie. Fiindcă era deșteptuț și în școală îi plăcuse cartea, într-un an de zile, a ajuns gestionar. Tot acolo, în benzinărie, și-a cunoscut soția. S-au căsătorit și au făcut, repede, două fetițe. ASIDO devenise deja administrator al firmei și câștiga foarte mulți bani.



Dimineața, vodca taie greața și dă curaj

În calitate de șef de stație, umbla des prin restaurante, cu tot felul de șmecheri, ceea ce i-a consolidat și relația cu alcoolul. A început să bea în fiecare seară și să îi placă mult. Curând, a început să scârțâie treaba în firmă și s-a trezit implicat în diverse meciuri cu patronul. Într-o dimineață, ca să aibă mai mult tupeu pentru “confruntare”, a luat la bord niște vodcă. Și i-a plăcut și mai mult, pentru că l-a făcut să se simtă mai bine.

Apoi, a părăsit stația de benzină. Și-a făcut afacerea lui și a început să prospere. Vindea butelii, a deschis și o pizzerie. Alcoolul îi devenise partener de nădejde. Îl însoțea, de-acuma, pe tot parcursul zilei. La sărbători, ajungea să dea gata și trei sticle de Alexandrion. Cu ocazia unui meci România-Slovenia, a băut atâta, în drum spre stadion, încât s-a trezit de-abia în a doua repriză, când l-a luat în brațe un jandarm, de bucurie că egalase România. A început să golească sticle și la volan.

Prin octombrie 2007, aștepta un prieten în fața blocului, ca să plece împreună la București. Și pentru că omul întârzia, s-a pornit să claxoneze isteric. Nu s-a oprit, până n-a venit poliția. Urmarea: analize, alcoolemie de 1,37‰ în sânge, dosar penal, 6 luni cu suspendare.

Tot în 2007, afacerile i-au luat-o la vale. În vara 2008, pierduse deja apartamentul, pizzeria și o mare parte din biznisul cu butelii.

Bea minimum un litru de vodcă pe zi. Până într-o dimineață, când i s-a făcut rău și n-a mai putut să bea. Frisoane, căldură, transpirație și tremur: “Am crezut că am ceva la plămâni. M-am dus la urgență. Doctorița s-a uitat atent la mine: «Scoate limba, întinde mâinile. Să știi că nu-i de la plămâni. E consum cronic de alcool. Mai exact sevraj. Trebuie să mergi la psihiatrie»”. A plecat indignat, trântind ușa, dar peste câteva ore chema salvarea. La spital, i s-a propus internarea la psihiatrie, pentru alcoolism cronic. A negat vehement consumul și a plecat iar acasă, supărat. La 3 noaptea era înapoi și s-a lăsat internat pentru două săptămâni, timp în care a adunat, de curiozitate, cât băuse doar în ultimele 6 -7 luni. Rezultatul? 400 de milioane, în lei vechi.



Alcoolismul e o boală

Întors acasă, a reluat consumul, iar în iulie 2008 era la televizor, sub numele de “Bomba pe patru roți”, de l-au văzut toți cunoscuții și toate rudele. Momentul în care a văzut el însuși știrea a fost decisiv: “Atunci mi-am dat seama că ceva e în neregulă cu mine. Că am o problemă cu alcoolul. M-am apucat să caut pe internet o soluție. Am găsit Așezământul Nazaret Șura Mică, la Sibiu. Un centru rezidențial pentru dependenții de alcool. Am rugat un prieten să mă ducă. Ca să rezist până la Sibiu, am băut tot drumul. Ultima sticlă de vodcă mi-am luat-o în Mediaș. Am stat internat o lună de zile. Acolo mi s-a spus, pentru prima oară, clar, că ALCOOLISMUL E O BOALĂ și am aflat că nu trebuie să mai beau niciodată nici măcar o picătură de alcool. Dar nu eram atât de convins că n-o să pot, totuși, ajunge, la un moment dat în viață, la un consum controlat, de om normal”.

După ce-a revenit la Sibiu, a trecut tot ce mai rămăsese din afaceri pe numele nevestei și a plecat în Spania, la muncă. Acolo, a rezistat 3 săptămâni fără să bea. Dar cine trăgea la măsea whiskey combinat cu cola, dintr-o sticlă mare de 2 litri, în autocar, pe drumul înapoi spre România? Exact: ASIDO.

În scurt timp, a ajuns la 2 litri de vodcă pe zi: “Lucram cu doze de 200 ml. Din 3 în trei ore, mă duceam să-mi cumpăr altă sticluță de vodcă. Mă îmbătam, mă culcam, mă trezeam, mai beam o sticluță și mă culcam la loc. Mă trezeam și noaptea, să beau, din 3 în 3 ore. Nevasta îmi ascundea cheia de la poartă, eu săream gardul, îmi încuia ușa casei, eu ieșeam pe geam, mă percheziționa la intrarea în casă, eu îmi ascundeam sticluța de vodcă în chiloți, că aveam burta mare și tricoul peste și nu vedea ea că eu am ceva în chiloți. Intram țanțoș, treceam de percheziție și mă duceam și mi-o ascundeam undeva”.

VA URMA ....