Cum e să te recuperezi din alcoolism

[tudor]

Atunci când, în recuperare, apare abstinenţa, alcoolicii trebuie să facă faţă problemei coordonării trupului, minţii şi spiritului – până la urmă, recuperarea are loc în toate aceste trei arii în acelaşi timp. Asta pare straniu pentru alcoolic – simpla idee că poate exista o cooperare între el însuşi şi trupul lui (ca să nu mai vorbim de suflet) e o noutate atât de mare încât o poate vedea drept unul dintre cele mai bizare efecte ale încetării băutului. Trecerea de la dezbinare haotică la unitate şi armonie e una dintre primele, şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai importante şi mai de durată impresii ale abstinenţei.
Memoria care a fost atât de mult timp inamicul alcoolicului începe să devină un prieten. E destul de util. În locul durerii fizice şi psihice intense, individul începe să simtă plăcerile liniştite ale „potrivirii” în propriul corp. Oboseala, cu senzaţiile însoţitoare de relaxare, se re-stabilesc la trezirea din somn, moment care în trecut era mereu acompaniat de teamă, spaimă şi (deseori) de o durere sfâşietoare.
.Lucrurile încep să aibă sens, în loc să dea naştere unui şir nesfârşit de gânduri confuze şi fără legătură între ele. Obiectele încetează a se mai mişca de colo colo şi încep să fie găsite acolo unde au fost lăsate ultima dată. Chei, agende, haine – toate rămân acum acolo unde sunt puse până când e nevoie din nou de ele. Hainele nu mai poartă pete necunoscute; maşinile nu mai au urme de coliziuni pe jumătate amintite; mâncarea pusă în cuptor e scoasă atunci când e gata, nu e lăsată să se facă scrum, să fie descoperită de prieteni, vecini sau de departamentul de pompieri. Fumarea ţigărilor devine doar o ameninţare pentru sănătate şi bunăstarea materială, fără a mai preceda arderea hainelor, lenjeriei de pat sau casei. Timpul începe să treacă în linii drepte. Alcoolicul începe să meargă undeva şi, în cele din urmă, să ajungă. Atunci când merge acasă, ajunge în casa lui şi nu se mai trezeşte în realitatea cenuşie a dormitorului altcuiva sau într-o celulă de poliţie. El spune că ceva se va întâmpla şi sunt destule şanse ca acel lucru să aibă loc cu adevărat. Începe să îşi dea seama de funcţia utilă a cuvintelor şi de faptul că nu există doar pentru a-i îndepărta pe ceilalţi oameni, speranţele, ideile şi pretenţiile acestora.
Uneori, în abstinenţă, băutorul îşi va da seama că oamenii fac faţă de el gesturi de bunătate pornite din nimic altceva decât dintr-un spirit de vecinătate, nu din milă. La început, nu va şti cum să reacţioneze faţă de acest lucru pentru că va trebui să înveţe să aibă încredere. El se află acum în oceanul lui „dă şi primeşte” care constituie societatea umană, iar cele mai multe dintre regulile acestei societăţi îi sunt necunoscute.
Manipularea grosolană şi un anumit fel de a spera pentru ce e mai bun sunt singurele instrumente pe care le cunoaşte, iar în abstinenţă ele nu îşi mai găsesc locul.. Poate că nu va mai fi respins direct, însă societatea are multe si variate moduri de a refuza pretenţiile unui individ, iar el nu va fi sigur de ce anume e pus la bătaie atunci când se întâmplă aşa ceva.
Abstinenţa nu e mai mult decât o muchie de cuţit. Nu e o concluzie previzibilă şi nu poate fi privită cu neseriozitate – este un miracol de zi cu zi. Pentru a trăi în miracol, cineva trebuie să fie conştient. Dacă îţi vei pierde conştiinţa, vei pierde şi miracolul. Dacă îţi pierzi miracolul, îţi pierzi abstinenţa. Dacă îţi pierzi abstinenţa, pierzi toate binecuvântările vieţii.
Alcoolicii în recuperare au un puternic simţ al miraculosului. Oricine îşi poate aminti de un moment din viaţa lui în care şi-a dat seama că nu se poate opri din băut – indiferent de cât de mult şi-a dorit asta – va accepta darul abstinenţei ca pe ceva ieşit din comun, ca pe ceva dincolo de natural. Dincolo de credinţă. Acesta e domeniul în care mintea umană nu poate pătrunde – domeniul credinţei – domeniul în care are loc adevărata muncă a recuperării.
Sfinţenia nu e o cerinţă pentru a te menţine abstinent, însă bunăvoinţa este. De fapt, pe parcurs ce oamenii abstinenţi încep să devină tot mai mult adepţii inventarului personal, ei tind să fie tot mai conştienţi de cât de mult rău, mai degrabă de cât de mult bine, fac în viaţa de zi cu zi. Totuşi, ei devin tot mai conştienţi de puterea lui Dumnezeu de a ierta şi de a menţine această iertare. Sunt mai conştienţi ca niciodată că viaţa e un dar care trebuie preţuit şi folosit profitabil – de care să te bucuri, pe care să fii sigur, dar care să fie de un oarecare folos în a găsi un fel de împlinire.
Educaţia religioasă îi oferă cuiva cunoştinţe religioase. Viaţa în abstinenţă în cadrul Comunităţii îi poate oferi cuiva experienţa spirituală. În mod evident, pentru cei mai mulţi alcoolici în recuperare e mai puţin interesant să ştie „despre” decât să ştie „că…”, mai ales atunci când cea din urmă variantă e abordată cu un profund sentiment de umilinţă şi recunoştinţă.
În A.A., abstinenţa completă faţă de alcool e văzută ca singura cale posibilă către recuperarea din alcoolism, însă recuperarea e văzută în primul rând în termeni spirituali, nu fizici. Acest lucru e adevărat în ciuda faptului că Paşii înşişi sunt foarte practici.
La întâlnirile A.A., se poate auzi în mod obişnuit: Alcoolicul face Paşii pentru a deveni abstinent sau alcoolicul devine abstinent pentru a lucra Paşii? Răspunsul, întrucâtva mistic, ar trebui să fie că ambele sunt adevărate şi că ambele sunt în centrul a ceea ce înseamnă să duci o viaţă abstinentă care pentru alcoolici e opusul morţii, distrugerii şi nebuniei. „O viaţă abstinentă” poate să sune destul de neplăcut pentru cei mai mulţi dintre oameni, sugerându-le poate o lipsă de distracţie şi o lipsă de relaxare sau plăcere. Totuşi, pentru alcoolicul activ, asta reprezintă o alternativă frumoasă şi sănătoasă nebuniei, distrugerii şi morţii.
După ce devine abstinent, viaţa de după moarte pare o concluzie previzibilă.