Un alcoolic ca oricare altul

[Ovidiu73]

Precizez din capul locului ca nu e o poveste de succes. E doar povestea mea despre cum am ajuns alcoolic. Si despre cum am iesit din asta.

Privind in urma, pot spune ca am avut tot ce mi-a trebuit ca sa ajung alcoolic : un tata care abuza de alcool cu toate consecintele familiale stiute, o mama codependenta sadea, gata sa salveze pe oricine si dispusa sa faca absolut orice pentru copii ei, un consum de alcool ca liant in familia extinsa, etc.
Pe scurt , alcoolul a facut parte din totdeauna din viata mea, chiar de cand am inceput sa pricep primele lucruri in viata. Dar asta e zero.Fratele meu a crescut in exact acelasi mediu. Si el bea 1-2 beri pe an, nu ii place alcoolul. E ok.

Partea cea mai importanta in boala asta, cel putin in cazul meu asa s-a intamplat, sunt defectele de caracter.Aici ii bat de la distanta pe toti ai mei.Tatal meu se face pulbere de cateva ori pe saptamana. E mic copil pe langa mine. Nu s-a urcat in viata lui baut la volan. Asta e unul din argumentele lui forte cand mama mea ii spune ca are probleme cu alcoolul. Ma amuza chestia asta, ca se uita la ce faceam eu in trecut si “ se scoate”.
Imi placea sa sofez baut. Eram deasupra legilor.Oamenii nu aveau decat sa respecte legislatia rutiera, in cazul asta, sau orice alte norme. Eu eram peste ei. Chiar aveam o placere bolnava sa trec pe sub nasul patrulelor de la rutiera. “ ii faceam”. Cand ma dadeam jos din masina nu reuseam sa deschid usa casei de beat ce eram. Stateam cate un ceas in fata usii la miezul noptii sau spre ziua, dupa caz.Consecinte?
Nu imi pasa. Puteam sa omor oameni , sa ma omor pe mine, nu imi pasa de moarte. Daca bei mori, daca nu bei tot mori.Cei care nu inteleg de ce se iese asa de greu din bola asta nu inteleg ca , pe alcoolic nu il sperie nimic, nici boala nici moartea, nimic. Amenintarile sotiei ca va divorta, lacrimi, destramarea familiei? Fleacuri.
Am facut asta de sute de ori, chiar si cand aveam permisul suspendat pentru linie continua sau altceva. Niciodata pentru alcool. Ironia sortii.
Astazi imi explic toate astea si multe altele prin nebunia bolii. Prin alienarea mintala pe care o produc sutele de betii pana aproape de coma alcoolica.De ce mai sunt inca in viata? Asa a vrut Dumnezeu. Are un plan si pentru mine. Mai am ceva de facut pe aici.

Psihologi, psihiatri, consilieri in adictii, preoti, etc.Cand am vrut sa scap am apelat la toti.Am fost ajutat cu profesionalism. Le multumesc tuturor.Familia?Dator pe veci.
Dar cel mai mult m-au ajutat ” ai mei”. Alcoolicii. De la ei am invatat ca se poate. Cu ei am o altfel de vorba.Ce nu pot vorbi cu oamenii “ normali” , cu fratii mei de suferinta pot. Ei sunt ca mine si eu sunt ca ei.

Cam asta ar fi , pe scurt, povestea mea. Cand am vrut cu toata fiinta mea sa ma salvez, am facut nu un pas , o bucatica mica de pas, o parere, mai mult un gand si Dumnezeu a zis : “ de ce a durat atat?”, a intins mana si m-a scos.Cum poate fi asta o “ poveste de succes” ? E despre bunatatea fara margini a Lui.

[admin]

Bine ai venit Ovidiu si multumim pentru ca ai impartasit cu noi povestea ta.

[dudaev]

Buna multumim pentru povestea ta . numai bine

[tudor]

Salut OVIDIU !
Este poveste de succes OVIDIU ,CE AI SCRIS MAI JOS :
"Dar cel mai mult m-au ajutat ” ai mei”. Alcoolicii. De la ei am invatat ca se poate. Cu ei am o altfel de vorba.Ce nu pot vorbi cu oamenii “ normali” , cu fratii mei de suferinta pot. Ei sunt ca mine si eu sunt ca ei."

Felicitari pentru exemplul tau.

[alexender]

Am facut asta de sute de ori, chiar si cand aveam permisul suspendat pentru linie continua sau altceva. Niciodata pentru alcool. Ironia sortii.