021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Aplicatia mobila Alcohelp poate fi descarcata acum din App Store si Play Store.

Servicii de tratament ambulator si rezidential in Bucuresti si Suceava: http://www.clinica-aliat.ro

Centre gratuite ALIAT, de interventii scurte, AlcoInfo: Brasov-Spitalul Judetean, Bucuresti-Spitalul Pantelimon si Institutul Clinic Fundeni, Campulung Moldovenesc - Spitalul Municipal, Suceava - Spitalul Judetean. Detalii pe http://www.alcohelp.ro.

PREZENTATI-VA :: Părinți alcoolici

Aici puteti povesti experientele personale.

Sunt autorul acestui subiect
Lavibb
Boboc
Boboc
Mesaje: 1
Membru din: 08 Dec 2019, 23:45
Gen: Feminin - Feminin

Părinți alcoolici

Mesajde Lavibb » 09 Dec 2019, 00:04

Bună.
Incep prin a spune ca am ajuns sa îmi urăsc părinții din cauza alcoolului și nu îmi imaginez ce mai pot face în privința asta. Părinții mei beau de când sunt eu mică. Zilnic câte 2 3 litri de bere și țuică pe lângă. Deja nu mai pot spune ca e cazul de beție pt ca organismul lor s-a obișnuit în timp cu alcoolul. Problema este ca eu de când eram mica am avut parte doar de scandal din cauza mamei. Am avut parte de bătăi zilnice pentru ca absolut nimic din ce făceam nu era bine. Tatăl este mai blând, mama este foarte strictă și agresiva. Bunicii ii atrăgeau atenția mamei ca se cearta cu toată lumea din cauza alcoolului dar argumentul ei era ca face ce vrea pe banii ei. Cu trecerea timpului eu am plecat în alt județ la facultate. Mereu îmi scotea ochii cu faptul ca ma tine acolo deși de gura ei m-am dus, mereu se certa cu mine ca ea acasă muncește și eu stau toată ziua. Întotdeauna găsește (și în zi de azi) motiv de ceartă. Starea ei de sănătate este foarte rea și asta sigur din cauza alcoolului, însă nu vrea nicidecum sa audă de medic sau analize. Cu timpul tatăl a mai redus din bautură dar nu suficient, însă el e pacifist. Ea este cea care se cearta mereu cu oricine. Acum am 23 de ani, vorbesc cu un băiat cu care plănuiesc sa ma căsătoresc. Ne am mutat împreună (alte ture de certuri cu familia în care ea ma acuza ca din cauza mea s-a îmbolnăvit) însă acum ne-am întors înapoi acasă pt ca am terminat facultatea. Nici nu vrea sa audă de nunta, nu e deloc de acord atât de repede, deși se înțelege foarte bine cu logodnicul meu. Am vrut sa ma mut la el din nou alta serie de certuri cum ca eu fac ce îmi ordona ea, i-am spus sa se mute el la mine, a zis ca nu are el ce sa caute aici. Oricum încerc nimic nu este bine. Îmi este pe de o parte rușine sa ii spun ca bea prea mult și ca asta o afectează deoarece știu ca ei s-au luptat mult pentru mine indiferent cât de mult m-au jignit în timp. Simt ca nu sunt atât de puternică încât sa o înfrunt pentru ca de fiecare data când am încercat a ieșit mai rău. În momentul de fata simt ca cedez psihic și nu știu cum sau ce sa mai fac. Nici eu nici bunica nu mai suportam scandalurile. Nu am avut niciodată parte de sărbători liniștite, mereu s-a lăsat cu violenta și scandal. Am avut perioade când am vrut sa plec de acasă însă îmi este frică să nu facă vreun atac sau sa pățească doamne ferește ceva din cauza mea. Sincera sa fiu trăiesc cu o frica în mine de ceva timp fata de ea. Sunt la o rascruce de drumuri și nu știu deloc pe care ar trebui sa merg.


Joy
Veteran
Veteran
Mesaje: 6859
Membru din: 10 Dec 2011, 05:05
Gen: Nespecificat - Nespecificat

Re: Părinți alcoolici

Mesajde Joy » 09 Dec 2019, 14:19

Buna Lavi!
M-a impresionat ceea ce ai scris si deja se "citeste" o frica si o resemnare a ta fata de mama ta."Copilule" bun, ai suferit destul si desi nu sunt dr sa-ti dau eu sfaturi iti sugerez faptul ca ar trebui sa te gindesti in primul rind la tine, neinsemnind ca esti egoista, pt a nu-ti distruge toata viata.Ia o decizie alturi de prietenul tau sau singura si ia-ti viata in miini pt ca facind ceea ce faci si continuind asa vei fi abuzata mereu si mereu emotional si nimeni nu va sta cu tine...In fond in loc sa te gindesti la viitorul tau cred ca tu si prietenul tau incercati sa gasiti solutii pt problema mamei, problema pe care o are de multa vreme si care depinde in primul rind de ea, nu te tine, de voi...
Asadar, inceteaza sa-i gasesti ei vina si incerca sa ai o viata normala de-acum inainte dar separata, fa-ti un camin etc si gindeste-te la tine si la viitorul tau daca vrei sa nu regreti mai tirziu...Si nu considera ca ar fi un act egoist, este doar ceva firesc daca vrei sa nu ramii o victima a alcolismului ei, boala de care ea trebuie sa fie constienta si sa nu-i distruga si pe cei din jur...🤔
Toate cele bune si-ti doresc sa-ti aduca Anul care vine, linistea si pacea sufleteasca de care ai atita nevoie!👍

PS N-ai sa poti schimba niciodata ceea ce face mama ta(pina nu intelegea ea singura ceea ce trebuie sa faca) dar poti schimba ceea ce poti face tu pt tine si viitorul tau...🤔👍
''Viața este suma opțiunilor noastre'' Albert Camus

Avatar utilizator

admin
Administratorul site-ului
Mesaje: 1093
Membru din: 11 Noi 2009, 17:43
Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Re: Părinți alcoolici

Mesajde admin » 09 Dec 2019, 15:38

Bine ai venit Lavi. Cum a zis si Joy, asuma-ti propria viata si accepta ca nu putem sa schimbam alti oameni, chiar daca ei sunt mama si tata. La fel, nu putem nici sa le dam atacuri de cord sau vasculare, daca vrem sa ne traim viata in liniste. Nu are nimeni astfel de putere. Ai dreptul la liniste, la sanatate, la fericire, la fel cum au si ei. Mergi pe drumul tau si ofera-ti sprijinul daca doresc sa isi rezolve problema de consum. Dependenta de alcool este o boala foarte complexa, atat a mintii cat si a creierului si cu consecinte serioase asupa corpului, iar manifestarile ei sunt foarte diverse la fiecare individ. Ce ai experimentat crescand in familia ta, a fost de multe ori legat de aceste manifestari ale bolii (iritabilitate, nervozitate, evitare, manipulare emotionala, miniciuna samd). Incearca sa privesti separat aceste doua lucruri, mama si tata, cu bune si rele ca orice oameni, si impactul abuzului de alcool asupra lor in mod individual si asupra vietii si dinamicii din familie. Sunt convins ca ai si amintiri placute alaturi de ei, in momentele in care ei nu erau intoxicati sau controlati de alcool. Din punctul meu de vedere nu este nici o rusine sa ii spui cuiva apropiat ce crezi despre sanatatea lui. Din contra, ii poate ajuta sa constientizeze mai bine ce se intampla.
021/9335, Luni-Vineri 10.00-17.00.

Avatar utilizator

tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 2633
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență:

Gen: Masculin - Masculin
Contact:

Re: Părinți alcoolici

Mesajde tudor » 09 Dec 2019, 22:13

Buna ,Lavi !
Este momentul sa iti iei responsabilitatea vietii tale si sa nu iti mai spuna altii ce sa faci .
Iti sugerez sa citesti , sa te informezi sa devi puternica : https://copiiadultiaca.wixsite.com/grup-aca
https://www.facebook.com/pages/category ... 385257146/
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine

Înapoi la “PREZENTATI-VA”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: MSN [Bot] și 32 vizitatori