021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Servicii de tratament ambulator si rezidential in Bucuresti si Suceava: http://www.clinica-aliat.ro

Centre gratuite ALIAT, de interventii scurte, AlcoInfo: Brasov-Spitalul Judetean, Bucuresti-Spitalul Pantelimon si Institutul Clinic Fundeni, Suceava - Spitalul Judetean. Detalii pe http://www.alcohelp.ro.

carte6


Sunt autorul acestui subiect
junelu
Boboc
Boboc
Mesaje: 52
Membru din: 12 Noi 2009, 18:35
Gen: Nespecificat - Nespecificat

carte6

Mesajde junelu » 12 Noi 2009, 18:51

11
O IMAGINE A VIITORULUI DUMNEAVOASTRĂ
Pentru majoritatea oamenilor normali, băutul merge mână-n mână cu voia bună, tovărăşia semenilor şi stimularea imagi¬naţiei. Alcoolul face să dispară încordarea, sentimentul de lehami¬te şi supărările. Băutura aduce bucuria apropierii de prieteni şi sentimentul că viaţa este frumoasă.
Lucrurile au stat cu total altfel în cazul nostru, mai ales în pe¬rioada finală, de băut peste măsură. Vechea plăcere de a bea dis¬păruse, rămânând doar sub forma unei amintiri. Nu mai puteam nicidecum retrăi momentele înălţătoare cu care ne obişnuiserăm în trecut. Ne era tot timpul dor de bucuria de a trăi pe care o cunoscuserăm pe vremuri şi eram obsedaţi de ideea că, printr-un miracol de vreun fel sau altul, vom fi iar capabili să cunoaştem acea bucurie. Dar fiecare încercare din partea noastră era sortită eşecului.
Oamenii ne tolerau din ce în ce mai puţin, iar noi ne retră¬geam, din ce în ce mai mult, din societate, din viaţa însăşi. După ce am devenit vasalii Regelui Alcool, cetăţeni îngroziţi ai tărâmu¬lui nebuniei alcoolice, s-a aşternut peste noi pâcla înfiorătoare a singurătăţii, care cu vremea a devenit tot mai densă şi mai întune¬cată. Unii dintre noi am început să frecventăm locuri sordide, spe¬rând să găsim pe cineva care să ne înţeleagă şi să ne accepte. La început am găsit - dar urma uitarea totală şi apoi venea teribila trezire în faţa celor Patru Făpturi hidoase ale Apocalipsului - Te¬roarea, Confuzia, Frustrarea şi Disperarea. Băutorii nefericiţi care citesc aceste rânduri, ştiu foarte bine la ce ne referim!
Din când în când, un băutor înrăit care reuşeşte să se abţină o vreme, afirmă: "Nu-mi lipseşte deloc băutura. Mă simt mai bine fără. Lucrez mai bine. Mă distrez mai bine.” Ca foşti băutori-pro¬blemă, zâmbim când auzim asemenea vorbe de duh. Ştim că omul respectiv este ca un băieţel care fluieră în întuneric, pentru a-şi face curaj. Se prosteşte singur. În sinea lui, ar da orice să poată bea câteva pahare de alcool fără consecinţele cunoscute. Le va bea nu peste mult timp, deoarece nu este fericit în abstinenţă; nu-şi poate imagina viaţa fără alcool. Şi, va veni o zi în care nu şi-o va putea imagina nici cu, nici fără alcool. Atunci, el va cunoaşte în¬singurarea, la o cotă pe care puţini oameni o ating; se află la marginea râpei, dorindu-şi să moară.
V-am arătat cum am ieşit noi din acea situaţie şi poate că aţi vrea să replicaţi: "Da, sunt dispus să încerc. Dar oare voi ajunge şi eu să fiu un habotnic, anost şi ursuz, ca cei câţiva evlavioşi pe care îi cunosc? Ştiu că trebuie să trăiesc fără băutură, dar cum? Aveţi voi un înlocuitor pentru alcool?"
Da, avem ceva care este mult mai mult decât un simplu înlo¬cuitor al băuturii. Este fraternitatea pe care o puteţi găsi în Comunitatea Alcoolicilor Anonimi. Acolo este local în care dis¬par încordarea, senzaţia de lehamite şi supărările. Este local în ca¬re vi se stimulează imaginaţia. Viaţa, în fine, are sens. Anii cei mai plini de satisfacţii din existenţa dumneavoastră vă stau în fa¬ţă. Aşa este în A.A. pentru noi şi aşa poate fi şi pentru dumnea¬voastră.
Vă întrebaţi unde se găseşte Comunitatea A.A. şi cum se poate intra în rândurile ei?
Vă puteţi întâlni noii prieteni chiar în oraşul sau satul în care locuiţi. Nu departe de unde vă aflaţi, alcoolici fără speranţă, precum pasagerii de pe un vapor care se scufundă, mor peste tot în jurul dumneavoastră. Dacă locuiţi într-un oraş mare, alcoolicii sunt cu sutele. Din vârful sau de la baza scării sociale, bogaţi sau săraci, aceşti alcoolici Sunt viitorii membri ai Comunităţii A. A. Vă veţi face, printre ei, prieteni pentru tot restul vieţii. Se vor crea minunate relaţii noi cu aceşti oameni, pentru că împreună, veţi scăpa de la dezastru şi veţi porni umăr la umăr pe noul drum. Atunci veţi şti ce înseamnă acea dăruire de sine datorită căreia alţi pot supravieţui şi redescoperi viaţa. Veţi afla înţelesul deplin al vorbei: "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi".
Poate că pare ceva imposibil ca acei oameni să cunoască din nou fericirea, să redevină curând respectaţi şi utili. Cum vor putea scăpa ei de mizeria, proasta reputaţie şi situaţia disperată în care se află? Răspunsul izvorăşte din faptul că, din moment ce aseme¬nea lucruri ni s-au întâmplat nouă, vi se pot întâmpla şi dumnea¬voastră. Odată ce vi le veţi dori mai presus de orice şi veţi fi dispus să vă folosiţi de experienţa noastră, ele nu se vor lăsa prea îndelung aşteptate. Era miracolelor este la timpul prezent. Avem dovada: reînsănătoşirea noastră!
Trăim cu speranţa că, odată lansată în oceanul mondial al alcoolismului, această carte va ajunge ca un colac de salvare la băutorii învinşi de alcool, care se vor agăţa de sugestiile conţinute în ea. Avem siguranţa că mulţi se vor ridica pe propriile picioare şi-şi vor regăsi drumul în viaţă. La rândul lor, ei vor sta de vorbă cu alţii care sunt încă bolnavi iar Comunitatea Alcoolicilor Ano-nimi se va paşte în fiecare oraş sau cătun, ca un liman pentru cei care trebuie să găsească ieşirea din alcoolism.
Din capitolul "Întrajutorarea", v-aţi făcut o idee despre modul în care îi abordăm noi pe alţi şi despre cum îi ajutăm întru resta¬bilirea sănătăţii. În cazul în care aţi ajutat deja câteva familii să îmbrăţişeze acest mod de viaţă, poate că doriţi să ştiţi mai multe despre cum să procedaţi în continuare. Ne gândim că cea mai bună cale de a vă furniza o imagine a viitorului dumneavoastră ar fi să vă descriem maniera în care a crescut fraternitatea noastră. Iată, pe scurt, cum au decurs lucrurile:
Cu ani în urmă, în 1935, unul dintre noi a făcut o călătorie într-un oraş din vestul ţării. Din punctul de vedere al afacerilor, călătoria a Post un eşec. Dacă ar fi fost o reuşită, ea i-ar fi adus banii necesari refacerii financiare care, la vremea respectivă, pă¬rea de o importanţă vitală. Numai că afacerea a ajuns la tribunal, de unde rezultatul a fost neconcludent. În timpul procedurii legate omul nostru a trecut prin resentimente intense şi controverse aprinse.
Îngrozitor de descurajat, se afla într-un loc complet străin lui, discreditat şi aproape ruinat financiar. Fiind încă slăbit fizic şi abstinent doar de câteva luni, el a înţeles că se găsea într-o situaţie primejdioasă. Voia tare mult să stea de vorbă cu cineva, dar cu cine?
În după-amiaza unei zile mohorâte, în timp ce măsura cu pasul holul hotelului, se frământa să găsească o cale prin care să-şi poată plăti factura camerei de hotel. La un capăt al încăperii, se afla un panou de sticlă sub care se putea citi lista bisericilor din localitate. La capătul opus, era uşa care dădea într-un bar atră¬gător. Omul se uita la mulţimea veselă din bar şi se gândea că acolo ar putea găsi tovărăşie şi uşurare sufletească. Fără un pă¬hărel sau două, se prea putea că nu va avea curaj să intre în vorbă cu alţii şi îl aştepta un sfârşit de săptămână de adâncă însingurare.
Ştia că nu putea bea, dar de ce să nu stea la o masă, cu nişte apă minerală în faţă? La urma urmelor, era abstinent de şase luni, nu? Poate că, de fapt, va reuşi să bea să zicem trei păhărele de alcool, nu mai mult! La acest gând, l-a cuprins teama. Se afla pe teren alunecos. Avea iar gândul acela smintit - primul pahar. S-a cutremurat, s-a întors stânga-mprejur şi a pornit către panoul cu lista bisericilor, în timp ce tot mai putea auzi muzica şi vocile vesele din bar.
El avea acum responsabilităţi - faţă de familie şi faţă de oamenii care vor muri, dacă nu vor afla cum să se facă bine, adică faţă de acei alţi alcoolici. Probabil că erau o mulţime şi în acel oraş. S-a hotărât să sune la o parohie. Sănătatea mintală îi revenise şi el i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta. Apoi, a ales un număr la întâmplare şi I-a format.
Ca urmare a acelui telefon, a fost îndrumat către un anume locuitor al oraşului, pe vremuri un om capabil şi respectat, dar acum un alcoolic fără speranţă. Situaţia era cea obişnuită: căminul în primejdie de destrămare, soţia bolnavă, copiii dezorientaţi, facturile neplătite, reputaţia pătată. Omul avea o dorinţă disperată de a înceta băutul, dar nu vedea nici o cale de ieşire din situaţia de beţiv. Le încercase deja pe toate cele cunoscute. Deşi era dureros de conştient că nu era un om normal, el nu înţelegea încă ce înseamnă să fii alcoolic.(*Relatarea se referă la prima vizită pe care a făcut-o Bill W. Doctorului Bob. Cei doi aveau să devină co-fondatorii A.A.-ului. Povestea lui Bill se află la în¬ceputul acestei cărţi, în Capitolul I. Povestea Doctorului Bob este redată după Capitolul 11, sub titlul Coşmarul Doctorului Bob.)
Ascultând povestea prietenului nostru, omul a admis faptul că nici o măsură de voinţă de care era capabil nu-I putea ajuta să se abţină de la băutură pe o perioadă mai lungă de timp. A fost de acord şi cu faptul că o experienţă spirituală era absolut necesară, dar restul sugestiilor păreau să ceară un preţ cam mare. A mărtu¬risit că trăia cu groaza constantă că alcoolismul lui va fi dat în vi¬leag. Trăia, desigur, cu binecunoscuta obsesie a alcoolicului că puţini oameni ştiu de băutul lui. Pretextul lui era: de ce să piardă şi ce i-a mai rămas din afaceri? Dacă se va apuca să mărturiseas¬că, în faţa celor de la care îi vine pâinea zilnică, prin ce trece el, aceasta va aduce şi mai multă suferinţă familiei sale. Era dispus să facă tot restul, în afară de acele dezvăluiri.
Metoda îl interesa, aşa că l-a invitat pe prietenul nostru să plece de la hotel şi să stea la ei. După scurt timp, exact când părea mai convins că era pe punctul de a-şi recâştiga controlul asupra băuturii, a tras o beţie monumentală. Pentru el, aceasta a fost beţia care a pus capacul. Acum, a înţeles că va trebui mai întâi să-şi ia problemele în serios, pentru ca Dumnezeu să-i poată da puterea de a se stăpâni în faţa alcoolului.
Într-o dimineaţă, a apucat taurul de coarne şi s-a pregătit să treacă pe la cei de care se temea şi să le spună adevărul. Toţi l-au primit cu surprinzătoare bunăvoinţă şi mulţi i-au spus că ştiau de necazurile lui legate de alcool. Apoi a trecut pe la cei cărora le crease mari supărări. Tremura tot timpul de teamă că aceasta îi putea aduce ruina, mai cu seamă dacă lua în considerare domeniul profesiunii sale.
S-a întors acasă la miezul nopţii, epuizat dar fericit. De atunci nu a mai băut. După cum vom vedea, el este acum o personalitate foarte bine văzută în localitatea sa si cele mai multe dintre relele săvârşite în treizeci de ani de băut au fost reparate în patru.
Dar viaţa celor doi prieteni nu a fost uşoară. Au avut de în¬fruntat multe greutăţi şi au înţeles că era imperios necesar să rămână activi din punct de vedere spiritual. Într-o zi, au luat legă¬tura cu o soră de la un spital din localitate. I-au explicat nevoia lor şi au întrebat-o dacă avea internat vreun pacient care să fie alcoolic clasa întâi.
Ea a răspuns:
- Da, avem unul. Tocmai a bătut măr două asistente. Îşi pierde de tot minţile când bea. Dar a un om cumsecade când e treaz. A fost internat aici de opt ori în ultimele şase luni. Se spune că a fost pe vremuri un avocat binecunoscut în oraşul ăsta, dar acum a fost nevoie să-l punem în cămaşa de forţă.*
Din descrierea aceasta, reieşea că omul era într-adevăr un candidat pentru abstinenţă, dar care nu părea să aibă prea multe şanse de reuşită; utilizarea principiilor spirituale în asemenea cazuri nu era prea bine înţeleasă în acele zile. Dar unul dintre cei doi a spus:
* Este vorba despre prima vizită a lui Bill şi Dr. Bob la membrul A.A. numărul trei, vizită în urma căreia s-a format primul grup A.A., la Akron, Ohio, în 1935.
- Mutaţi-l într-un salon cu un singur pat. Vom reveni.
Peste două zile, un viitor membru al Alcoolicilor Anonimi se zgâia iară vlagă la cei doi străini de lângă patul lui.
- Cine sunteţi voi, băieţi? Şi de ce am fost izolat în salonul ăsta? Până acum, m-au ţinut numai la comun.
Unul dintre vizitatori a replicat:
- Am venit să-ti administrăm un tratament pentru alcoolism.
Lipsa de speranţă era scrisă cu litere mari pe faţa bolnavului, pe când zicea:
- O, dar n-are nici un rost. Nimic nu mă mai poate face bine pe mine. Sunt sfârşit. Ultimele trei dăţi când m-au externat, m-am îmbătat pe drumul de la spital până acasă. Mi-a frică să ies pe poarta spitalului. Nu înţeleg ce se întâmplă cu mine.
Timp de o oră, cei doi i-au povestit experienţa lor cu alcoolul. Omul exclama mereu:
- Şi eu tot aşa. Şi eu tot aşa. Aşa beau şi eu.
I s-a spus despre otrăvirea acută de care suferea şi din cauza căreia i se deteriora corpul şi i se tulbura mintea. I s-a vorbit mult despre starea mintală care precede primul pahar.
- Da, a spus bolnavul, este povestea mea. M-aţi descris foarte exact. Se pare că voi, băieţi, ştiţi toată treaba asta foarte bine, dar nu văd la ce-ar folosi. Voi sunteţi cineva. Eu am fost odată, dar acum sunt un nimeni. Din câte mi-aţi spus, mi s-a întărit convingerea, mai mult decât oricând, că eu n-o să mă pot opri din băut niciodată.
Amândoi vizitatorii au izbucnit în râs, la care viitorul "coleg anonim" a spus:
- Nu văd ce-i de râs în asta. Cei doi prieteni i-au relatat despre experienţa lor spirituală şi despre direcţia în care au acţionat. El i-a întrerupt, zicând:
- Pe vremuri, am fost un membru convins al bisericii. Asta nu ajută. M-am rugat mult lui Dumnezeu în dimineţile mahmure de după beţii, când îmi era aşa de rău şi juram că nu mai beau cât trăiesc, dar nu treceau două-trei ore şi eram iar criţă.
Ziua următoare, candidatul a fost mai receptiv. Avusese timp să cugete la sugestie.
- Poate că aveţi dreptate, a spus el. Dumnezeu trebuie să fie în stare să facă orice. Apoi, a adăugat: Deşi n-a prea făcut mare lucru pentru mine, atunci când am încercat să duc lupta asta de unul singur.
A treia zi, avocatul nostru şi-a pus viaţa în grija şi sub comanda Creatorului său şi a declarat că era dispus să facă tot ce era necesar. A venit şi soţia să-l vadă. Deşi i s-a părut că ceva se schimbase în soţul ei, nu avea curajul să mai spere. Dar el începuse să trăiască o experienţă spirituală.
În acea după-amiază, s-a sculat din pat, s-a îmbrăcat şi a plecat din spital - redevenise un om liber.
A intrat în politică, a ţinut discursuri, s-a dus la adunări într-o varietate de locuri, adesea nedormind câte o noapte întreagă. A pierdut alegerile la o diferenţă foarte mică de voturi. Dar l-a găsit pe Dumnezeu şi, găsindu-l pe Dumnezeu, s-a regăsit pe sine.
Toate acestea s-au întâmplat în 1935. El nu a mai băut niciodată şi a devenit un cetăţean activ şi respectat al localităţii sale. A ajutat mulţi alcoolici să se facă bine şi este anal dintre pilonii bisericii de la care absentase atât de mult timp.
Astfel, după cum vedeţi, în oraşul acela erau acum trei alcoolici care simţeau că trebuia să dea altora ce-au descoperit ei, ca să se menţină pe linia de plutire. După câteva eşecuri, a apărut a fi un tânăr zvăpăiat, ai cărui părinţi nu puteau spune dacă fiul vrea sau nu să înceteze băutul. Ei erau profund religioşi şi foarte şocaţi de refuzul fiului de a avea ceva de-a face cu biserica. Tânărul suferea groaznic de pe urma beţiilor, dar se părea că nu se putea face nimic pentru el. Şi totuşi, a consimţit să se lase internat şi a fost repartizat în salonul din care tocmai plecase avocatul. A avut trei vizitatori. După o vreme, a declarat:
- Felul în care puneţi voi problema spirituală, are sens. Sunt pregătit să încerc. Se pare că totuşi bătrânii mei avut dreptate.
Şi aşa s-a mai adăugat un membru la Comunitatea A.A.
În tot acest interval, prietenul nostru (cel cu incidental din holul hotelului) a rămas în acel oraş. Trecuseră trei luni. Acum s-a întors acasă, lăsând în urmă trei membri - primul său cunoscut, avocatul şi tânărul zvăpăiat.
Oamenii aceştia găsiseră ceva foarte nou în viaţă. Ştiau că tre¬buia să-i ajute pe alţii, ca să rămână abstinenţi ei înşişi, dar prin¬cipalul lor motiv a devenit fericirea găsită în dăruirea de sine în ajutarea altora, cărora le-au pus la dispoziţie şi căminele şi mo¬destele lor resurse financiare, pe lângă ajutorul spiritual. Ei şi-au dedicat cu bucurie orele libere întrajutorării cu alţi alcoolici. Erau dispuşi, zi şi noapte, să aranjeze internări pentru noi candidaţi şi să-i viziteze la spital. Numărul membrilor a crescut. Au fost şi câ¬teva eşecuri descumpănitoare, dar în acele cazuri, s-a făcut efortul de a aduce familia oamenilor respectivi pe un drum spiritual de viaţă, ajutând astfel la uşurarea multor poveri de necaz şi suferinţă.
Timp de un an şi şase luni, celor trei au reuşit să li se adauge încă şapte. Se vedeau des; nu trecea seară în care să nu se întâl¬nească în casa vreunuia dintre ei, împreună cu soţiile, fericiţi de uşurarea poverii şi mereu cu gândul la cum ar putea prezenta descoperirea şi altor nou-veniţi. Pe lângă aceste întruniri amicale degajate, s-a născut obiceiul de a rezerva o seară pe săptămână pentru întruniri la care să poată participa oricine era interesat de un mod spiritual de viaţă. Pe lângă oferirea de camaraderie şi de ocazii pentru întruniri frăţeşti, obiectivul major era acela de a asigura un loc şi o oră în care să aibă şi alţii posibilitatea de a-şi prezenta problemele.
Aceasta a stârnit interesul multora. Un cuplu şi-a pus casa spaţioasă la dispoziţia mulţimii celei diverse şi activităţilor ei. Multe soţii cu sufletul răvăşit au fost în vizită în acea casă, unde au găsit iubire şi înţelegere printre femeile care le înţelegeau problemele, unde au putut auzi, din gura bărbaţilor adunaţi acolo, ce se întâmplase cu ei, unde li s-au dat sfaturi în legătură cu internarea propriilor soţi şi cu abordarea acestora după următoa¬rea beţie.
Mulţi bărbaţi, cu mintea încă tulbure, abia ieşiţi din spital, şi-au găsit eliberarea, odată ce au trecut pragul acelei case. Mulţi alcoo¬lici care au intrat acolo, au ieşit cu un răspuns. Ei se predau acelei mulţimi vesele, care râdea de propriile necazuri şi înţelegea problemele alcoolicilor. Impresionaţi de cei care îi vizitaseră la spital, mulţi dintre aceşti alcoolici capitulau complet, după ce auzeau, într-una din încăperile de la etaj, povestea unuia dintre bărbaţii din mulţimea adunată acolo, o poveste deosebit de similară cu a lor proprie. Expresia de pe feţele femeilor, acel ceva care nu putea fi definit din ochii bărbaţilor, atmosfera stimulatoa¬re şi electrizantă din acea casă - totul contribuia la a-i asigura pe nou-veniţi că au găsit, în fine, un liman.
Abordarea practică a propriilor probleme, absenţa intoleranţei de orice fel, lipsa formalismelor, democraţia autentică, înţelegerea care domnea acolo, erau irezistibile. Alcoolicul împreună cu soţia lui plecau extaziaţi de gândul la ce vor putea ei face pentru unele cunoştinţe de-ale lor, care sufereau de alcoolism şi pentru familii¬le acestora. Ştiau că aveau acum o armată de prieteni noi, care li se păreau cunoscuţi de când lumea, deşi erau pişte străini. Văzu¬seră miracole şi aveau încrederea că un miracol va cobori şi asupra lor. Şi-au făcut o imagine despre Marea Realitate - iubito¬rul şi Atotputernicul lor Creator.
Casa aceea a devenit neîncăpătoare pentru vizitatorii săptă¬mânali, al căror număr se ridică acum de regulă la şaizeci sau chiar optzeci. Alcoolicii vin de la mică sau mare distanţă. Familii întregi vin cu maşinile din oraşele dimprejur. O localitate la cincizeci de kilometri depărtare are un grup de cincisprezece membri A.A. Fiind o localitate mare, ne aşteptăm ca A.A.-ul de acolo să ajungă la câteva sute de membri. * Scris în 1939
Dar viaţa în Comunitatea Alcoolicilor Anonimi nu înseamnă doar participarea la întruniri şi vizite la spitale. Îndreptarea unor vechi gafe penibile, ajutarea unor familii să ajungă la împăcare, explicarea cazului unui fiu dezmoştenit părinţilor mânioşi, împrumutatul de bani şi procurarea unui loc de muncă pentru unii membri, când ajutorul de acest gen este justificat - toate aceste activităţi sunt desfăşurate în fiecare zi de membrii Comunităţii noastre. Nimeni nu este considerat ca fiind prea compromis sau prea decăzut pentru o primire caldă, cordială - dacă este serios în privinţa abstinenţei. Printre noi, deosebirile de clasă socială, măruntele rivalităţi şi gelozii Sunt considerate ridicole. Deoarece am naufragiat în aceeaşi luntre şi am fost salvaţi şi uniţi prin puterea aceluiaşi Dumnezeu şi deoarece ne dedicăm inima şi spiritul bunăstării altora, unele lucruri ce li se par atât de importante unora, nu mai au nici o importanţă pentru noi. Nici nu s-ar putea altfel.
În condiţii foarte puţin diferite, acelaşi lucru se petrece în multe oraşe din estul ţării. Într-unul dintre acestea, există un spital vestit pentru tratamentul dependenţei la alcool şi droguri. Acum şase ani, unul dintre noi a fost internat acolo. De atunci, mulţi am simţit pentru prima dată Prezenţa şi Puterea lei Dumnezeu între acele ziduri. Suntem foarte îndatoraţi medicului care ne-a îngrijit acolo, pentru că, deşi risca să-şi pericliteze postul, ne-a spus că are încredere în noi.
Tot la câteva zile, acest doctor sugerează câte unui pacient metoda noastră. Înţelegând cum ne desfăşurăm munca, el poate face acest lucru, alegându-i pentru noi pe aceia care Sunt dispuşi şi capabili să se refacă pe o bază spirituală. Mulţi dintre noi, foştii lei pacienţi, ne ducem acolo să-i ajutăm pe acei alcoolici.
Apoi, mai există în acest oraş din est întruniri obişnuite, de tipul celor pe care le-am descris deja, la care participă un mare număr de membri. Prieteniile se formează la fel de repede, oamenii se ajută între ei cu aceeaşi eficienţă ca în oraşul vestic. Distanţa dintre cele două localităţi este măricică, dar întrevedem deja o colaborare crescută între noi.
Sperăm că, într-o zi, fiecare alcoolic care călătoreşte va găsi un grup al Alcoolicilor Anonimi când ajunge la destinaţie. Într-o oarecare măsură aşa şi este deja. Unii dintre noi sunt comis-¬voiajori şi călătoresc mult. Prin contacte stabilite cu ajutorul celor două centre A.A. mai mari, mici grupuri de doi sau trei sau cinci de-ai noştri au apărut şi în alte localităţi.(*Scris în 1939. În 1999 existau peste 98.000 grupuri, cu activitate A.A. desfăşurată în 150 de ţări şi un număr total de membri estimat la peste două milioane). Aceia dintre noi care călătoresc, se duc la întrunirile micilor grupuri cât se poate mai des. Această practică ne permite să acordăm ajutor acelor începă¬tori şi, în acelaşi timp, să evităm anumite "diversiuni" tentante (de la marginea şoselelor), despre care vă poate da informaţii orice comis-voiajor.
Astfel, ne maturizăm noi. La fel vă puteţi maturiza şi dum¬neavoastră, chiar dacă nu sunteţi decât un singur om, cu cartea aceasta în mână. Avem încrederea şi speranţa că ea conţine tot ce vă trebuie ca să începeţi. Ştim ce gândiţi. Vă spuneţi: "Sunt sin¬cer şi scuturat de tremurături. Eu nu pot face aceste lucruri." Ba da, puteţi. Aţi uitat că acum tocmai aţi descoperit o sursă de putere mult superioară dumneavoastră. Cu un asemenea sprijin, ca să puteţi realiza ce-am realizat noi, nu vă trebuie nimic altceva decât bunăvoinţă, răbdare şi muncă.
Unul dintre membrii A.A., care locuieşte doar de câteva săptămâni într-un oraş mare, a descoperit de curând că probabil există acolo mai mulţi alcoolici pe kilometru pătrat decât în oricare alt oraş din ţară. Am aflat acest fapt acum câteva zile. Autorităţile sunt foarte neliniştite din cauza situaţiei. Prietenul nostru a contactat un psihiatru de vază care şi-a asumat deja câteva responsabilităţi legate de sănătatea mintală a populaţiei localităţii. Doctorul s-a dovedit foarte competent - şi nerăbdător să adopte orice metodă care funcţionează, pentru corectarea situaţiei, deci a vrut imediat să ştie ce avea prietenul nostru de oferit.
Efectul a fost atât de puternic, încât doctorul a acceptat să încerce metoda noastră cu câţiva dintre pacienţii săi de la spital şi cu alţi câţiva alcoolici de la o clinică la care mai lucrează, pe lângă orele de la spital. S-a stabilit o înţelegere şi cu psihiatrul-şef de la un mare spital public, pentru selectarea unor alcoolici din nenorociţii internaţi acolo cu duiumul.
Deci, prietenul nostru va avea în curând un mare număr de prieteni noi. Poate că unii vor recădea şi nu se vor mai face bine niciodată, dar dacă a să ne luăm după criteriul experienţei noastre, peste jumătate dintre cei abordaţi vor deveni membri ai Comu¬nităţii Alcoolicilor Anonimi. După ce câţiva oameni din acest oraş se vor regăsi pe sine şi vor descoperi bucuria de a-i ajuta pe alţii să facă faţă vieţii, nimic nu-i va mai putea opri până când nu vor oferi fiecărui alcoolic din oraş ocazia de a-si reface sănătatea ¬dacă poate şi vrea.
Şi totuşi, poate că vă mai spuneţi: "Dar eu nu voi putea beneficia de contactul cu voi, cei care aţi scris această carte.” Nu putem fi siguri de acest lucru. Dumnezeu decide, aşa că trebuie să ţineţi minte că sprijinul dumneavoastră vă vine întotdeauna de la El. El vă va arăta cum să creaţi fraternitatea căreia îi duceţi dorul.
Cartea aceasta a fost scrisă doar cu intenţia de a oferi sugestii. Ne dăm seama că ştim puţine lucruri. Dumnezeu ne va dezvălui constant mai multe - şi dumneavoastră şi nouă. Întrebaţi-l, în me¬ditaţia de dimineaţă, ce puteţi face în fiecare zi pentru cei care sunt încă bolnavi. Dacă v-aţi făcut ordine în propria viaţă, răspunsul va veni.
Desigur nu puteţi transmite altora ceva ce nu aveţi dumnea¬voastră înşivă. Aveţi grijă ca relaţia cu El să fie corectă. Atunci, mari evenimente vor putea avea loc, în viaţa dumneavoastră şi a altora. Acesta este Marele Fapt pentru noi.
Abandonaţi-vă lui Dumnezeu aşa cum vi-l puteţi imagina dumneavoastră. Recunoaşteţi-vă greşelile în faţa Lui şi a semeni¬lor. Curăţaţi balastul trecutului. Daţi altora gratis ce aţi descoperit şi alăturaţi-vă nouă. Vom fi mereu cu dumneavoastră în Fra¬ternitatea Spiritului şi suntem siguri că-i veţi întâlni pe unii dintre noi, în timp ce străbateţi dificilul Drum al Destinului Fericit.
Fiţi binecuvântat şi în paza lui Dumnezeu!

COŞMARUL DOCTORULUI BOB
A
Aceasta este povestea unuia dintre co-fondatorii Alcoolicilor Anonimi. Data de 10 iunie 1935, prima sa zi de abstinenţă neîntreruptă, marchează naşterea Comunităţii noastre.
Până în 1950, anul morţii lui, Dr. Bob a transmis mesajul A.A. unui număr de peste 5000 de alcoolici, bărbaţi şi femei, că¬rora le-a acordat şi serviciile sale medicale, fără să ceară plată.
În acest extraordinar serviciu pus în slujba semenilor, a fost asistat de către Sora Ignaţia, de la Spitalul Sf. Thomas din Akron, Ohio - una dintre prietenele cele mai grozave pe care le va cunoaşte vreodată Comunitatea noastră.
M-am născut într-un sătuc din Noua Anglie, care număra cam şapte mii de suflete. Standardul moral al localităţii, aşa cum îl ţin eu minte, era deasupra mediei. Nu exista comerţ de băuturi alcoolice, nici măcar bere, decât la Regia de Alcool a Statului, unde puteai probabil procura un litru, dacă reuşeai să-l convingi pe agent că aveai într-adevăr nevoie de alcool.
Fără o dovadă în sensul respectiv, cumpărătorul dornic de băutură se vedea silit să plece cu mâinile goale, fără acel leac (după cum am ajuns mai târziu să cred) al tuturor durerilor omeneşti. Oamenii care comandau băutură prin poştă de la Boston sau New York, îşi pierdeau încrederea şi buna apreciere din partea cetăţenilor cumsecade ai locului. Satin era dotat cu multe biserici şi şcoli şi acolo mi-am început eu educaţia.
Tatăl meu era respectat pentru competenţa sa profesională şi ambii părinţi erau membrii activi în viaţa bisericii. Amândoi erau de o inteligenţă cu mult deasupra mediei.
Din nefericire pentru mine, am fost singurul lor copil, ceea ce explică probabil egoismul, care a jucat un rol atât de mare în declanşarea alcoolismului meu.
Din copilărie, până la terminarea liceului, am fost mai mult sau mai puţin forţat să merg la biserică - şcoala de duminică di¬mineaţa şi slujba de seara, cuminecătura de lunea şi uneori slujba de miercuri seara. Aceasta a avut ca efect decizia ca, de îndată ce voi scăpa de sub dominaţia părinţilor, să nu mai pun piciorul în vreo biserică. În următorii patruzeci de ani, nu mi-am încălcat hotărârea, decât atunci când era înţelept să fac act de prezenţă.
După liceu, au urmat patru ani la una dintre cele mai bone universităţi din ţară. Acolo băutul părea să fie o activitate extra¬şcolară majoră. Aproape toţi păreau să ia parte la ea. Personal, beam din ce în ce mai mult, cu multă voie bună, fără prea mari dureri fizice sau financiare. Aparent, eu îmi reveneam mai uşor dimineaţa următoare, decât majoritatea amicilor băutori, care sufereau de blestemul (sau poate binecuvântarea) răului de a doua zi. Nu am suferit niciodată de migrenele beţiei, ceea ce mă face să cred că am fost alcoolic de la bun început. Întreaga mea viaţă se învârtea în jurul a ceea ce voiam să fac eu, fără să-mi pese de drepturile, dorinţele sau privilegiile altora, o stare de spirit care, odată cu trecerea anilor a devenit tot mai predominantă. Am absolvit facultatea "suma cum laude" în ochii fraternităţii băutori¬lor, dar nu şi în ai Decanului.
Am petrecut următorii trei ani la Boston, Chicago şi Mon¬treal, ca angajat al unui mare concern industrial, vânzând utilaje pentru căile ferate, motoare de toate tipurile şi multe alte produse de industrie metalurgică. În tot acest timp, am băut cât mi-a permis buzunarul, tot fără prea mari necazuri, deşi au început să apară, din când în când, tremurăturile de dimineaţă. În trei ani, nu am lipsit de la lucru decât o singură jumătate de zi.
Apoi, m-am hotărât să studiez medicina şi am intrat la una dintre cele mai mari universităţi din ţară. Acolo am început să beau mult mai serios decât înainte. Datorită capacităţii mele de a bea cantităţi enorme de bere, am fost admis ca membru într-o societate de băutori, în care am ajuns curând unul dintre spiritele de frunte. Am avut multe dimineţi în care mă prezentam la cursuri complet pregătit, dar nevoit să fac stânga-mprejur şi să mă întorc la dormitor, din cauza tremurăturilor; nu îndrăzneam să păşesc pragul sălii de curs, ca să nu mă fac de pomină, în cazul în care eram scos la tablă.
Situaţia s-a înrăutăţit din ce în ce mai mult, iar în primăvara anului doi de facultate, după o perioadă prelungită de băut, mi-am spus că nu-mi voi putea termina studiile; mi-am împachetat lucrurile şi am plecat în sud, unde am petrecut o lună la ferma unui prieten. După ce mi s-a risipit ceaţa de pe creier, am considerat că abandonarea studiilor era o mare prostie şi am decis să revin, ca să le continui. Reîntors la universitate, aveam să constat că profesorii mei erau de o altă părere. După multă muncă de lămurire, am obţinut permisiunea de a mă reînscrie şi a-mi da examenele. Le-am luat cu note destul de bune, dar profesorilor le era lehamite de mine şi mi-au spus că, în viitor, nu vor precupeţi nici un efort pentru a face ca facultatea să-şi continue activitatea fără prezenţa mea. După multe discuţii dureroase, mi-au dat în fine hârtiile pentru transfer la o altă universitate de frunte, la care m-am înscris în anal trei, în acea toamnă.
Băutul mi s-a înrăutăţit într-atât, încât colegii de dormitor s-au văzut siliţi să-l cheme pe tatăl meu, care a făcut un drum lung, cu speranţa (deşartă) de a mă îndrepta. Dar călătoria lui a fost în zadar, pentru că eu am continuat să beau şi acum consumam mult mai multe băuturi tars decât în anii anteriori.
Cu puţin timp înainte de examenele finale, am tras o serie de beţii deosebit de epuizante. La examenele scrise, mâna îmi tremu¬ra atât de rău, încât nu puteam ţine stiloul. Am predat cel puţin trei caiete de examen fără să scriu nimic. Desigur, am căzut. Şi a trebuit să repet două semestre, după care urma să promovez numai dacă mă menţineam abstinent. N-am băut şi rezultatele i-au mulţumit pe profesori, atât din punctul de vedere al conduitei, cât şi al învăţăturii.
Notele obţinute au fost atât de bone, încât mi-au adus un mult râvnit post de intern(*Aprox. "medic stagiar". În S.U.A., imediat după terminarea facultăţii, pentru obţinerea licenţei de practicare a medicinei, absolvenţii trebuie să lucreze ca interni, timp de doi ani sub oblăduirea unei echipe de medici consacraţi. Mulţi preferă să locuiască la spitalul respectiv, din cauza turelor neregulate şi a muncii foarte intense. [Nota trad.]) într-un oraş din vestul ţării, unde am petrecut doi ani. În acest interval, mi s-a trasat zilnic un program de lucru atât de încărcat, încât rareori aveam timp să părăsesc incinta spitalului. În consecinţă, n-am avut cum să intru la necaz cu băutura.
La sfârşitul celor doi ani, mi-am deschis un cabinet particular în central oraşului. Aveam ceva bani, foarte mult timp la dispoziţie şi mari dureri de stomac. Curând am descoperit că un pahar sau două de alcool puteau potoli măcar pentru câteva ore acele dureri gastrice, aşa că nu mi-a fost greu să revin la obiceiul de a bea excesiv.
Fizic, am început să plătesc din greu "tratamentul" şi, în speranţa că voi găsi alinare, m-am internat de cel puţin douăsprezece ori, de bună voie, la sanatoriile din localitate. Numai că fu¬geam de dracu' şi dădeam de taică-su: dacă nu beam, mă torturau durerile de stomac; dacă beam, mă torturau nervii. După trei ani de chinuri, am fost internat la spital, unde medicii au încercat să mă ajute, dar eu îi convingeam pe prieteni să-mi strecoare băutură în salon sau furam alcool de prin spital, aşa că starea mi s-a înrăutăţit şi mai mult.
În cele din urmă, tatăl meu a trebuit să trimită un doctor din oraşul nostru, care a reuşit, nu ştiu cum, să mă ducă acasă la părinţi. Acolo am sta două luni în pat înainte de a avea curajul să ies din casă. Am stat cu ai mei încă vreo două luni, apoi m-am întors în localitatea unde aveam cabinetul. Cred că mă speriase foarte tare fie ce mi se întâmplase, fie doctorul, fie ambele la un loc, deoarece nu m-am atins de băutură până când s-a instaurat Prohibiţia.
După ce s-a votat legea, m-am simţit în siguranţă, ştiam că toţi îşi vor cumpăra câteva sticle sau lăzi de băutură, după cum le va permite buzunarul, după care nu va mai exista alcool în magazine. Deci, chiar dacă voi bea, nu voi putea bea mult, aşa că nu prea va mai conta. La vremea respectivă, nu ştiam că guvernul va pune la dispoziţia medicilor cantităţi nelimitate de alcool, nici nu auzisem de vânzători de alcool de contrabandă, care aveau curând să apară la orizont. Am băut moderat la început, dar nu mi-a trebuit mult timp ca să alunec din nou în vechiul obicei de băut excesiv, din cauza căruia sfârşisem atât de rău nu demult.
În următorii câţiva ani, am dezvoltat două fobii distincte. Una era frica de insomnii, cealaltă, că aş putea rămâne fără băutură. Nefiind un om înstărit, ştiam că, dacă nu mă abţineam de la băutură suficient ca să pot câştiga bani, aveam să rămân fără băutură. Astfel, cel mai adesea, în ciuda nevoii imperioase, evitam băutul de dimineaţa. În schimb, luam doze mari de sedative, ca să-mi potolesc tremurăturile care mă chinuiau teribil. Uneori, cedam nevoii de băutură de dimineaţa şi atunci, ajungeam rapid într-o stare în care nu mai eram capabil de lucru, ceea ce însemna că nu mai putem aduce băutura pe ascuns acasă, seara, ceea ce însemna că urma o noapte întreagă de zvârcolit inutil în pat şi, după aceea, o dimineaţă de tremurături insuportabile. Pe tot parcursul următorilor cincisprezece ani, am fost destul de inteligent să nu mă duc niciodată la spital dacă băusem înainte, nici să primesc pacienţi la cabinet. Uneori mă ascundeam la unul dintre cluburile la care eram membru. Alteori, mă duceam la câte un hotel, sub nume fals. Dar, de obicei, prietenii mă găseau iar eu acceptam să mă duc acasă, dacă-mi promiteau că nu voi fi certat.
Dacă soţia trebuia să iasă în oraş după-amiaza, îmi aduceam acasă pe furiş o cantitate mare de băutură, pe care o ascundeam în lada de cărbuni, în coşul de rufe murdare, deasupra cadrului de lemn al uşilor, în pivniţă – pe bârnele tavanului sau în crăpăturile din dosul faianţei. Am folosit ca ascunzătoare şi geamantanele şi lăzile de haine vechi, recipientul pentru tinichea veche, recipientul pentru cenuşă. N-am ascuns niciodată sticle în rezervorul W.C.-ului, pentru că părea prea uşor. Mai târziu, aveam să aflu că soţia inspecta rezervorul acela cu regularitate. Puneam câte o sticlă de „sfert” sau de „jumate” într-o mănuşă îmblănită, pe care o ascundeam pe prispa din spatele casei, când zilele de iarnă deveneau suficient de întunecoase. Furnizorul meu de băuturi de contrabandă ascundea alcool la treptele din spatele casei, unde era la îndemâna mea, oricând doream să beau. Uneori aduceam băutură în buzunare, dar acestea erau inspectate, deci procedeul era prea riscant. Mai puneam băutură şi în câteva sticluţe mici, pe care le ascundeam apoi în manşeta şosetelor. Stratgema a mers perfect până în ziua în care am scos-o pe soţie la cinema şi un personaj din film mi-a trădat secretul sticluţei din şosetă!
Nu voi irosi spaţiu aici ca să relatez toate experienţele mele de prin spitale şi sanatorii.
În toată această perioadă, am început să fim ocoliţi de majoritatea prietenilor. Nu puteam fi invitaţi niciunde, pentru că mă îmbătam. Soţia nu îndrăznea să invite pe nimeni la noi, din acelaşi motiv. Groaza mea de insomnii mă obliga să mă îmbăt în fiecare seară, dar ca să pot aduce acasă băutură pentru seara următoare, trebuia să mă abţin în cursul zilei, până la ora patru. Cu foarte puţine întreruperi, aceasta mi-a fost rutina zilnică timp de şaptesprezece ani. A fost un coşmar îngrozitor: lucram ca să câştig bani, cumpăram băutură, o aduceam acasă pe ascuns, mă îmbătam, dimineaţa tremuram şi trebuia să iau mari cantităţi de sedative, ca să fiu în stare să lucrez ca să câştig bani - şi tot aşa, la nesfârşit. Promiteam soţiei, prietenilor şi copiilor că nu voi mai bea deloc - promisiuni care rar de tot mă ţineau nebăut o zi întreagă, deşi eram foarte sincer când le făceam.
Pentru cei cărora le place să experimenteze cu diverse băuturi, cred că este bine să menţionez aici aşa-zisul experiment cu bere. Când s-a reintrodus berea pe piaţă, m-am considerat în afara oricărui pericol. Puteam bea oricâtă bere doream. Era nevătămătoare; nimeni nu s-a îmbătat vreodată cu bere. Deci, cu permisiunea bunei mele soţii, mi-am umplut până la refuz pivniţa cu lăzi de bere. În scurt timp, beam cel puţin o ladă şi jumătate pe zi. Am pus peste treisprezece kilograme în două luni, arătam ca un porc şi abia puteam respira. Mi s-a năzărit apoi că, dacă put a bere, nimeni nu ştie ce altceva am mai băut, aşa că am început să-mi fortific berea cu alcool carat. Desigur, neplăcerile rezultate au fost foarte mari şi astfel s-a încheiat experimental cu berea.
Cam în perioada acelui experiment, am făcut cunoştinţă cu un grup ai cărui membri m-au atras prin ţinuta demnă, sănătatea şi fericirea pe care le invidiam. Ei vorbeau fără stânjeneală, ceea ce eu nu puteam; păreau foarte sănătoşi şi în largul lor în toate ocaziile. Mai presus de toate, păreau fericiţi. Eu eram foarte complexat şi crispat în cea mai mare pane a timpului, sănătatea mi se ducea pe apa sâmbetei şi mă simţeam deosebit de nefericit. Simţeam că oamenii aceia aveau ceva ce mie îmi lipsea, ceva de care aş fi fost bucuros să am şi eu parte. Am aflat că era ceva de natură spirituală, ceea ce mi-a displăcut, dar am considerat că nu-mi putea face nici un rău. Am studiat şi reflectat asupra subiectului doi ani şi jumătate, dar mă îmbătam în continuare, în fiecare seară. Am citit tot ce se găsea, am stat de vorbă cu oricine părea că ştie ceva despre subiect.
Interesul soţiei a fost captivat imediat, fapt care mi-a menţinut şi mie interesul treaz, deşi nu mi se păruse nici o clipă că acolo s-ar afla un răspuns la problema băutului meu. Cum Dumnezeu şi-a păstrat ea credinţa şi curajul în toţi acei ani, nu voi şti niciodată! Cert este că şi le-a păstrat. Ştiu că, dacă şi le-ar fi pierdut, aş fi murit cu mult timp în urmă. Cine ştie din ce motiv, noi, alcoolicii, părem înzestraţi cu talentul de a ne însura cu cele mai bone femei din lume. Nu-mi pot explica defel de ce trebuie să treacă ele prin torturile la care le supunem noi!
Apoi, într-o sâmbătă după-amiaza, soţia a fost sunată la telefon de o doamnă, care mă invita la ea, cu scopul de a-l întâlni pe un prieten de-al ei care ar putea să mă ajute. Era ajunul Zilei Femeii,(* În orig. "Mother's Day ", sărbătorită în S.U.A. în a doua duminică din luna mai. [ Nota trad]) eu venisem acasă torpilat, cu o plantă în ghiveci, pe care am pus-o pe o masă, după care m-am suit la etaj, unde era dormi¬torul şi n-am mai ştiut de mine. A doua zi, doamna aceea a sunat din nou. Din politeţe, deşi îmi era foarte rău, am zis "hai să mergem" şi i-am smuls soţiei promisiunea că nu vom sta mai mult de cincisprezece minute.
Am intrat în casa acelei doamne la ora cinci fix şi se făcuse unsprezece noaptea, când am plecat. Am mai avut câteva convor¬biri scurte cu omul respectiv după aceea şi am încetat băutul brusc. Perioada "uscată" a durat cam trei săptămâni; apoi, am plecat la Atlantic City, ca să particip la o şedinţă care se întindea pe durata mai multor zile, şedinţă a unei societăţi naţionale din care făceam parte. Am băut tot scotch-ul existent în tren şi mi-am cumpărat câţiva litri pe drumul către hotel. Acestea se întâmplau într-o duminică. M-am îmbătat tare de tot în acea seară, am stat nebăut toată ziua de luni, până după ora cinei şi apoi m-am pus iar pe îmbătat. Am băut cât am putut mai mult la bar, apoi m-am retras în camera mea de hotel, ca să termin treaba. Marţi, am "luat-o pe ulei" de dimineaţă şi, până la amiază, m-am făcut turtă.
Cum nu voiam să mă fac de râsul lumii, am plătit factura şi am părăsit hotelul. În drum spre gară, mi-am mai cumpărat nişte băutură. Trebuia să aştept sosirea trenului. Din acel moment încolo, nu-mi mai amintesc nimic, decât că m-am trezit în casa unui prieten dintr-un oraş învecinat cu al meu. Oamenii aceia cumsecade au anunţat-o pe soţie, care l-a trimis pe noul meu prieten după mine, să mă ducă acasă. El a venit, m-a dus acasă, m-a pus în pat, mi-a dat să beau câteva pahare în seara aceea şi o sticlă de bere dimineaţa următoare.
Era 10 iunie 1935 şi aceasta a fost ultima mea băutură. Au trecut de atunci, până în momentul în care scriu aceste rânduri, aproape patru ani.
Întrebarea care vă vine natural în minte este probabil: "Ce mi-a spus sau ce-a făcut omul acela, de era atât de diferit de ce-mi spuseseră sau ce făcuseră alţii?" Reţineţi că eu citisem enorm de mult şi vorbisem cu toţi cei care ştiau sau credeau că ştiu ceva despre alcoolism. Acum, deosebirea constă din faptul că omul acesta trăise pe pielea lui experienţa multor ani de băut înfricoşător, cunoştea direct aproape toate experienţele prin care trec beţivii şi se făcuse bine folosind exact stele mijloace pe care încercasem să le folosesc şi eu, adică mijloacele spirituale. Mi-a dat informaţii de mare ajutor, în privinţa alcoolismului. Dar, de cea mai mare importanţă a fost faptul că el era prima fiinţă umană cu care am stat vreodată de vorbă, care ştia despre ce vorbeşte, cu privire la alcoolism, din experienţa personală. În alte cuvinte, vorbea pe limba mea. Deţinea toate răspunsurile şi aceasta nu din cauză că le luase de prin lecturi.
Ce minunată binecuvântare să fii eliberat de sub teribilul blestem, ca acela de care am suferit eu! Am parte de sănătate şi mi-am recâştigat atât respectul de sine, cât şi respectul colegilor de breaslă. Viaţa de familie este cea ideală acum iar afacerile îmi merg bine, dacă luăm în considerare vremurile în care trăim.
Îmi petrec o foarte mare parte din timp transmiţând altora (care vor şi au mare nevoie de) ceea ce am aflat. O fac din patru motive:
1. - din simţul datoriei;
2. - este o plăcere pentru mine;
3. - pentru că astfel îmi plătesc o parte din datoria pe care o am faţă de omul care şi-a făcut timp să-mi transmită mie ce ştia el;
4. - pentru că, de fiecare dată când o fac, mă mai îndepărtez cu un pas de o posibilă recidivă.
Spre deosebire de majoritatea celor din grupul nostru, în cazul meu nevoia imperioasă de a bea a persistat în primii doi ani şi jumătate de abstinenţă. N-am scăpat de ea aproape nici o clipă. Dar am fost tot timpul foarte departe de a mă supune ei. Mă necăjeam foarte tare când vedeam cum beau prietenii mei şi ştiam că eu nu puteam bea, dar am dus muncă de lămurire cu mine însumi până am ajuns să fiu convins că, deşi m-am bucurat şi eu odată de acel privilegiu, am abuzat de el şi mi-a fost retras. Nu am motive reale să mă plâng de această situaţie, pentru că, de fapt, nimeni nu m-a legal burduf ca să-mi toarne cu forţa băutura pe gât.
Dacă vă consideraţi ateu, agnostic ori sceptic sau dacă aveţi orice altă formă de trufie intelectuală care nu vă permite să acceptaţi metoda descrisă în această carte, îmi pare rău pentru dumneavoastră. Dacă tot mai credeţi că sunteţi suficient de puternic, ca să învingeţi boala singur, este treaba dumneavoastră.
Dar, dacă vreţi cinstit, cu adevărat, să încetaţi complet şi pentru totdeauna consumul de alcool şi simţiţi sincer că aveţi nevoie de ajutor, noi ştim sigur că avem o soluţie pentru dumnea¬voastră. Metoda noastră nu dă greş niciodată, dacă o îmbrăţişaţi cu măcar jumătate din zelul de care dădeaţi dovadă când era vorba de a obţine încă un pahar de alcool.
Tatăl Ceresc, aşa cum vi-l imaginaţi dumneavoastră, nu vă va înşela aşteptările!


I. TRADIŢIA A.A.
Membrii Comunităţii Alcoolicilor Anonimi au făcut tran¬ziţia de la mizerie la abstinenţa fericită şi, în multe cazuri, de la moarte la viaţă. A.A.-ul poate produce, desigur, aceas¬tă schimbare în viaţa unui număr nelimitat dintre alcoolicii care nu au primit încă mesajul nostru.
De aceea, nici o altă asociaţie nu a avut vreodată o atât de stringentă nevoie de a fi neîncetat eficientă şi permanent unită, precum o are Comunitatea noastră. Noi, alcoolicii, am înţeles că trebuie să conlucrăm şi să rămânem uniţi - dacă nu vrem să murim, în cele din urmă, în singurătate.
Cele "12 Tradiţii" ale Alcoolicilor Anonimi Sunt, după părerea noastră, a celor din A.A., cele mai bune soluţii ¬derivate din experienţă - la chestiuni presante, de genul: "Cum să procedăm pentru ca A.A.-ul să poată funcţiona cu maximă eficientă?" şi "Cum să facem ca A.A.-ul să rămână nedezbinat, ca să-şi continue existenţa?"
În cele ce urmează, Sunt prezentate cele "12 Tradiţii A.A." în "forma scurtă", utilizată în zilele noastre. Această formă este versiunea condensată a celei originale, "forma lungă" a Tradiţiilor A.A., tipărită iniţial în 1946. Datorită fap¬tului că este mai explicită şi că s-ar putea să aibă o oare¬care valoare istorică, o reproducem şi pe aceasta, după for¬ma scurtă.

Înapoi la “ALCOOLICI ANONIMI”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori