Salut Victore !
Imi pare RAU ! Iti sugerez sa te documentezi despre dependenta de alcool !
http://www.alcoolism.org/alc_strat.html
Citeste cu atentie si cunoasteti boala ! Si mai ales nu te mai mintii ! scrie aici si constientizeaza zilnic ca nu ai voie sa bei !Victore du-te la oglinda si intreaba-l pe cel de acolo cite mai are de gand sa mai piarda !Iti mai poti permite sa pierzi ceva?
Comportamentul nostru în faţa primului pahar este tot atât de absurd şi de neînţeles, precum acela al unui om care, de exemplu, ar avea pasiunea de a traversa carosabilul în plin trafic, găsind plăcere în a sări în calea maşinilor aflate în viteză. În ciuda oricăror atenţionări prieteneşti, aceasta rămâne distracţia lui câţiva ani de zile. Până aici, l-am putea eticheta drept un nerod, cu idei stranii despre distracţii.
Apoi, norocul îl părăseşte şi este accidentat uşor de câteva ori consecutiv. Dacă ar fi un om normal, ne-am aştepta să se astâm¬pere. Dimpotrivă, el continuă, este lovit din nou şi se alege acum cu capul spart. În prima săptămână de după externarea de la ortopedie, un tramvai în viteză îi fracturează un braţ. Promite că s-a hotărât să renunţe definitiv la traversatul străzii prin trafic, dar doar la câteva săptămâni după aceea, îşi rupe ambele picioare.
Acest comportament persistă de-a lungul mai multor ani, iar el face continuu promisiuni că va fi mai prudent sau că nu va mai ieşi deloc în stradă. În cele din urmă, nu mai poate lucra, soţia dă divorţul şi el rămâne de batjocura lumii. Încearcă, prin toate metodele cunoscute, să-şi scoată din cap ideea traversatului prin trafic. Cere să fie internat într-un azil, cu speranţa că se va îndrepta. Dar, în ziua externării, aleargă în faţa maşinii pompie¬rilor, care-i fracturează spinarea. Numai un nebun poate face aşa ceva, nu?
Vi se pare cumva că exemplul acesta ar fi exagerat de ridicol? Oare aşa să fie? Cei care am trecut prin acelaşi gen de "storcător"
psihic trebuie să admitem că, dacă înlocuim boala traversatului prin trafic cu alcoolismul, exemplul de mai sus ne descrie pe noi. În mod bizar, oricât de inteligenţi am fost în alte privinţe, în faţa alcoolului ne pierdeam minţile. Limbajul este dur, dar cât de bine prezintă el adevărul!
Psihologii par să fie de acord cu noi când spunem că am chel¬tuit sume imense pentru examene medicale, dar fără să le dăm medicilor prea multe şanse de a ne ajuta. Rareori le-am spus în¬tregul adevăr, rareori le-am urmat sfaturile. Nedorind să fim oneşti cu aceşti oameni înţelegători, nu puteam fi oneşti cu nimeni altcineva. Nu este de mirare de ce atâţia medici au aşa o părere proastă despre alcoolici şi atât de mari îndoieli cu privire la şansele lor de însănătoşire!
Trebuie să ne deschidem cu desăvârşită onestitate în faţa cuiva, dacă nădăjduim să trăim mult sau fericiţi în această viaţă.
Alcoolicul este precum un uragan care face ravagii în vieţile altora, lăsând în urmă inimi zdrobite, ucigând relaţii frumoase, smulgând din rădăcini sentimentele de afecţiune. Familia i s-a dez¬integrat din cauza obiceiurilor lui egoiste şi lipsite de consideraţie. Considerăm că cel care spune că abstinenţa este singura necesitate, vorbeşte fără să gândească. Este precum fermierul care iese din adăpostul subteran, după ce a trecut ciclonul, constată că ferma este o ruină şi tot ce are de spus soţiei este: "Nu-i aşa, dragă, ce lucru mare c-a stat vântul? În rest, nu-i nici un necaz!"
Da, avem în faţă o lungă perioadă de reconstrucţie şi iniţiativa trebuie să fie a noastră. Este departe de a fi suficient să bolboro¬sim câteva scuze. Este nevoie să ne aşezăm la masa împăcării cu întreaga familie, ca să analizăm trecutul cu onestitate.
Nu ne luptăm cu alcoolul şi nici nu evităm tentaţia. Ne simţim de parcă am fi plasaţi într-o po¬ziţie de neutralitate - protejaţi, în afara primejdiei. N-am rostit nici un jurământ de abstinenţă. Problema a fost eliminată. Toate acestea fac parte din experienţa noastră actuală. Nu suntem nici plini de sine, nici timoraţi. Şi aceasta ne este mereu atitudinea, câtă vreme ne păstrăm vigoarea spirituală. Nu este deloc greu să ne neglijăm programul spiritual de acţiune şi să ne culcăm pe lauri. Dar, dacă o facem, ne îndreptăm spre necazuri, deoarece alcoolul este un duşman subtil. Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o graţiere zil¬nică, posibilă numai atunci când ne menţinem într-o formă spirituală bună. Fiecare zi este o zi în care trebuie să transpunem în fapte voia lui Dumnezeu, în toate activităţile noastre. "Cum Te-aş putea sluji cel mai bine? Facă-se voia Ta, nu a mea" - sunt gânduri care trebuie să ne însoţească în mod constant. În direcţia aceasta ne putem exersa voinţa după voia inimii, pentru că este modul sănătos de folosire a voinţei.