4. Ţinând minte că alcoolismul este o boală incurabilă, prog

[tudor]

Capitolul patru din "Viata fara bautura" Partea intai



Mulţi oameni, pretutindeni în lume ştiu că nu pot mânca anumite mâncăruri precum scoici, ouă, castraveţi, zahăr sau altele de acest fel – fără să îşi provoace mari neplăceri sau fără să se îmbolnăvească. Poate că cine este alergic la anumite mâncăruri îşi plânge de milă şi se văicăreşte în faţa oricui vrea să asculte, pentru această interdicţie nedreaptă; poate că se lamentează fără încetare în legătură cu faptul că nu i se permite să consume ceva delicios, pentru că-i este dăunător sănătăţii.
Evident, chiar dacă ne simţim nedreptăţiţi , nu este înţelept să ne ignorăm constituţia fiziologică. Neluând în seamă limitele, putem ajunge la mari neplăceri sau la boală. Ca să ne păstrăm sănătatea şi fericirea, între cote rezonabile, trebuie să învăţam să trăim cu corpul pe care-l avem.
Una dintre noile obişnuinţe de a gândi, pe care şi-o poate dezvolta alcoolicul în recuperare, este convingerea („fără nervi”) că este necesar să evite substanţele chimice (alcoolul şi celelalte droguri care-l substituie), dacă vrea să-şi menţină sănătatea.
Avem dovezi, din vremea băutului şi din experienţa cu alcoolul a sute de mii de bărbaţi şi femei de-a lungul veacurilor: ştim că pe parcursul anilor de băut, problemele noastre legate de alcool s-au înrăutăţit continuu. Alcoolismul este progresiv.
O desigur, mulţi am avut perioade de luni sau chiar de ani, când credeam că maniera de a bea ni s-a îmbunătăţit de la sine. Păream a fin în stare să consumăm destul de mult, fără pericol. Sau, ne abţineam de la băutură, cu unele mici excepţii, când o făceam lată într-o seară, dar băutul nu se înrăutăţea vizibil, cel puţin nu în ochii noştri. Nu se întâmpla nimic oribil sau dramatic.
Totuşi acum, ne dăm seama că, mai devreme sau mai târziu, problema băutului devenea, inevitabil, din ce în ce mai serioasă.
Unii medici experţi în alcoolism nu au nici o îndoială în privinţa faptului că alcoolismul se înrăutăţeşte constant, odată cu vârsta. (Cunoaşteţi pe cineva care nu îmbătrâneşte?)
Suntem, de asemenea, convinşi – după nenumărate încercări de-ale noastre de a dovedi contrariul – că alcoolismul este incurabil, exact ca alte boli fără remediu. Este „nevindecabil”, în sensul că nu putem modifica structura chimică a corpului nostru ca să redevenim băutori normali, de societate, cum am fost mulţi în tinereţe.
Cum zicem unii dintre noi, nu ne putem schimba structura, exact aşa cum un castravete murat nu mai poate redeveni castravete proaspăt. Nici un medicament, nici un tratament fiziologic nu a vindecat alcoolismul cuiva.
În plus, după ce am văzut mii de alcoolici care nu s-a oprit din băut, suntem absolut convinşi că alcoolismul este o boală fatală. Pe lângă faptul că am văzut mulţi alcoolici murind din cauza băuturii, fie în timpul unor simptome de sevraj de tip delirium tremens sau convulsii, fie de ciroză a ficatului legată direct de consumul de alcool, ştim şi că multe decese, neatribuite oficial alcoolismului, sunt în realitate cauzate de acesta. Adesea, când cauza decesului în acte apare ca: accident rutier, înecat, sinucidere, victimă a uni omor, criză cardiacă, incendiu, pneumonie sau infarct, băutul nemăsurat a condus la starea sau evenimentul fatal.

[tudor]

Desigur, majoritatea celor care astăzi suntem în AA, pe vremea băutului ne simţeam departe de astfel de primejdii şi probabil că cei mai mulţi nici nu atinseserăm, nici pe departe, oribilele faze finale ale alcoolismului cronic.
Dar am constatat că, bând în continuare, puteam ajunge acolo. Cine a luat un tren care are destinaţie o localitate la mii de km depărtare, va ajunge exact acolo unde îl duce trenul, câtă vreme nu coboară ca să ia altul, în altă direcţie.
Ce poate face cineva care tocmai a aflat că suferă de o boală incurabilă, progresivă şi fatală – alcoolism sau altceva de acest fel, precum o afecţiune cardiacă sau cancer?
Mulţi neagă, pur şi simplu, realitatea, ignoră starea de boală, nu acceptă nici un tratament, suferă şi mor.
Dar există şi o altă cale.
Omul acceptă „diagnosticul” – convins de doctor, de prieteni sau de sine însuşi. Apoi, descoperă ce poate face pentru menţinerea stării „sub control”, aşa încât poate trăi încă mulţi ani fericiţi, productivi, cu sănătate, câtă vreme are grijă de sine aşa cum se cuvine. Recunoaşte din plin seriozitate condiţiei în carte se află şi face lucrurile de bun simţ necesare vieţii sănătoase. Se pare că acest procedeu este surprinzător de uşor în cazul alcoolismului, dacă omul vrea într-adevăr să-şi menţină sănătatea. Şi fiindcă în AA am învăţat să savurăm atât de mult viaţa, vrem cu adevărat să rămânem sănătoşi.
Încercăm să nu scăpăm niciodată din vedere faptul că nu ne putem schimba condiţia de alcoolici, dar învăţăm să nu ne lăsăm descurajaţi, să nu ne plângem de milă şi să nu vorbim tot timpul despre boala noastră. O acceptăm ca pe o caracteristică a organismului nostru – aşa cum ne acceptăm înălţimea sau nevoia de-a purta ochelari ori alergiile.
Apoi, încercăm să învăţăm cum să trăim confortabil – nu cu amărăciune – ştiind acest fapt, cât timp pornim de la ideea de a evita pur şi simplu acel prim pahar (vă amintiţi?) doar pentru azi.
Un membru AA, nevăzător, spunea că alcoolismul este pentru el exact ca0020şi cum nu vede:
- Odată ce am acceptat faptul că mi-am pierdut vederea şi a urmat programul de readaptare care mi s-a pus la dispoziţie, explică el, am descoperit că mă pot deplasa în siguranţă cu adevărat, oriunde vreau să merg, ajutat de baston şi de câinele meu, câtă vreme nu uit şi nu ignor faptul că sunt orb. Dar atunci când nu ţin serios cont de acest fapt, mă trezesc rănit sau la necaz.
O membră AA zicea:
- Dacă vrei să te faci bine, urmezi tratamentul şi instrucţiunile. Şi continui să trăieşti. E uşor, cât timp nu uiţi noile fapte despre sănătatea ta. Cine are timp de pierdut, ca să cultive sentimente de frustrare sau de autocompătimire, când există atâta desfătare într-o viaţă fericită şi lipsită de teamă de boală?
În sumar: Ţinem minte că suferim de o boală incurabilă, potenţial fatală, numită alcoolism. Şi, în loc să persistăm în a bea, preferăm să găsim şi să folosim căi mai plăcute pentru traiul fără alcool.
Nu trebuie să ne fie ruşine că suntem bolnavi. Ne este ceva degradant. Nimeni nu ştie cu precizie de ce unii oamenii devin alcoolici, iar alţii nu. Nu am alergat după alcoolism, să-l contactăm.
La urma urmelor, nu din plăcere am suferit noi de alcoolism. Nimic din ce-am făcut – lucruri de care apoi ne-a fost ruşine – n-am făcut deliberat şi cu răutate. Le făceam, deşi raţiunea şi instinctele ne spuneau altceva pentru că eram într-adevăr bolnavi şi nici măcar n-o ştiam.
Am aflat că, din regretele şi neliniştile în inutile, legate de cum am ajuns în această stare, nu iese nimic bun. Primul pas pe care îl putem face, spre a ne simţi bine şi a ne depăşi boala, este să nu bem pur şi simplu.
Experimentaţi ideea. N-aţi prefera să ştiţi că sănătatea vă este afectată dar că există un tratament, decât să petreceţi mult timp torturându-vă cu întrebări de genul: „ce-o fi cu mine?”. Noi am descoperit că noua imagine despre sine este mult mai agreabilă şi ne face să ne simţim mai bine, decât cea lungubră pe care o avuseserăm înainte. Noua imagine este şi mai conformă cu realitatea. Noi ştim acest lucru. Dovada se află în felul în felul în care ne simţim, acţionăm şi gândim – acum.
Oricine doreşte, este invitat să „încerce pe gratis” acest nou mod de a fi. După perioada de încercare, cine doreşte să se întoarcă la „vremurile cele bune”, este perfect liber să o facă. Aveţi tot dreptul să vă întoarceţi la mizerie, dacă doriţi. Pe de altă parte, vă puteţi păstra noua imagine despre sine, dacă preferaţi. Şi ea vă aparţine, de drept.

[Bogdan]

Salut. Sunt Bogdan si sunt Alcoolic. Abstinent de noua ani.
În primii trei ani de abstinenta, am frecventat aproape zilnic cate o ședința AA (uneori și doua pe zi). Apoi, treptat am rărit participarea mea la grupurile AA. O vreme mergea lunar la grupul de limbă engleza, dar, in ultimii cinci ani, nu am mai pronunțat cuvintele magice care deschid orice ședința.
Vreau sa adaug faptul că încă din prima zi am fost fericit sa constat ca am avut o abstinența senină, fără remușcări, resentimente, pofte, etc, etc.
Abstinenţa devenise un reflex, mai mult sau mau puțin condiționat. Am participat în acești nouă ani la extraordinar de multe petreceri, băute, chefuri. Prietenii m-au luat așa cu eram, adesea făcând provizii serioase de apa tonica pentru mine.

Între timp, mi-am întemeiat o familie minunată, am evoluat în carieră şi ma bucur de o sănătate, fizică şi morală de indvidiat (practic şi un sport foarte greu).

Toate bune și frumoase, până acum trei luni, când, o idee bizară m-a făcut să beau o doză promoționala de CIUC RADLER. A fost începutul. Au urmat doua doze, apoi, patru, apoi Heineken, vin și, evident, whisky. Nu m-am îmbătat niciodată în acest răstimp, însă, simţeam prin toți porii și prin toți neuronii ca ceva nu era în regulă.

În atare situație, am reluat participarea la grupul nr. 1 AA și am ajuns la următoarele concluzii, pe care îndrăznesc să le împărtășesc aici, pentru eventualele cazuri similare:
-un alcoolic nu se vindecă NICIODATĂ;
-se poate avea o cădere și după câteva zile, și după câteva luni, și după mulți ani. Garda trebuie să rămână mereu sus.
-Pasul 1 este extraordinar de important. Cred faptul că, dacă înțelegeam acum noua ani pasul 1 în întregimea înțelepciunii lui, reușeam să trec peste curiozitatea de a bea o doză de Radler.
-este esențiala participarea, măcar săptămânală la o ședința AA;
-"Dacă ești într-o groapă, oprește-te din săpat". Pare ilară această cugetare a celebrului Murphy, dar, mi-au explicat domnii de la grup că o cădere nu e sfârșitul lumii, ci, mai degrabă, contează cei nouă ani de sobrietate de care m-am bucurat.

Deocamdată atât, fiindcă se face timpul să plec către Pavilionul XVII (cunoscătorii știu de ce).
O să-mi permit ca în zilele viitoare să revin cu textul pe care l-am conceput acum noua ani privitor la Pasul 1.

"Doamne, da-mi seninătatea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba;
curaj sa schimb lucrurile pe care pot; și ințelepciunea sa le deosebesc."

Bogdan