Problema

[tudor]

PROBLEMA
Adicţia este ceva îngrozitor şi misterios. Distruge vieţi şi, mai rău, distruge suflete. Distruge oamenii din interior spre exterior, devastează familii şi, în general, oferă lumii un model de disfuncţionalitate cu trăsături pe care majoritatea oamenilor le pot recunoaşte din propriile experienţe de viaţă.
Cei Doisprezece Paşi provin din experienţa unor alcoolici şi de aceea, uneori, poate fi de folos să examinăm mintea unui alcoolic pentru a vedea de ce o anumită idee apare în Paşi. Acesta va fi elementul central în capitolul doi. Normal, nu toată lumea va trebui să admită că are trăsături de alcoolic, dar poate fi util să luăm în considerare aceste caracteristici pentru a găsi semnificaţia mai profundă a unui anume Pas şi de a aplica respectivele informaţii la situaţia specifică a fiecăruia.
Din fericire, aproape orice lucru adevărat pentru alcoolism este adevărat şi pentru alte forme de comportamente disfuncţionale, în general, şi pentru alte comportamente adictive, în particular. Mulţi oameni, într-un anume stadiu al vieţii lor, încep să aibă probleme într-una dintre cele patru arii majore de dificultăţi: banii, mâncarea, drogurile şi sexul, ‘timpul’ şi ‘puterea personală’ oferind a cincea şi a şasea dimensiune. Sau, spus într-un mod care să ne fie de mai mare folos, mulţi oameni tind să aibă probleme a un moment dat al vieţii lor cu modul în care interacţionează cu restul lumii, iar greşita folosire a timpului, a puterii, a mâncării, sexului, substanţelor adictive şi a banilor sunt, în general, simptomele respectivelor dificultăţi.
Toate dependenţele sunt periculoase şi toate pot fi fatale. Ele reprezintă o tulburare profundă şi de durată a personalităţii umane. Cei mai mulţi dependenţi îşi doresc să scape de adicţia lor, dar se pare că nu le stă în putere să se elibereze. În general, alcoolicii activi doresc să se însănătoşească şi, cu siguranţă, îşi doresc libertatea faţă de durerea şi haosul din vieţile lor. Din nefericire, ei nu doresc să facă nimic pentru a-şi atinge acest scop şi, deseori, cred că nu există absolut nimic ce ar putea face pentru a se ajuta pe ei înşişi.
Pentru alcoolicul activ, aproape orice metodă de evitare a efectelor alcoolismului va fi încercată la un moment dat şi majoritatea metodelor vor eşua. Rugăciunea (cu sau fără jurăminte solemne) se va dovedi, în cele mai multe cazuri, ineficientă. Unii oameni au mers la mănăstiri în încercarea de a găsi răspunsuri; alţii s-au înrolat în Legiunea Străină. Schimbarea casei, schimbarea oraşului sau chiar a ţării par să nu dea rezultate niciodată. Închisoarea funcţionează, uneori, dar doar pentru perioada de timp în care persoana este încarcerată – şi, uneori, nici chiar atunci. Cu ceva ani în urmă, vizitam un tânăr dintr-o unitate închisă a unui spital universitar din Londra. Era tratat pentru dependenţă de heroină şi era ţinut în custodie. Cu toate măsurile de siguranţă şi supraveghere, am descoperit că doza lui zilnică de heroină era limitată doar de capacitatea lui de a o plăti şi că, pe toată durata şederii lui acolo, a continuat să conducă o reţea de trafic de droguri – chiar din spitalul în care avea să moară în curând.
Dacă un alcoolic este pus în închisoare sau în mijlocul Arabiei Saudite (oficial, o ţară fără alcool), dacă ar avea mâinile legate la spate şi i s-ar lua toţi banii – tot va găsi o modalitate de a pune mâna pe drogul după care tânjeşte corpul lui. Chiar şi pentru o minte îmbibată în alcool nu există limite ale efortului pe care dependentul îl va depune pentru a-şi obţine drogul. La un moment dat, voinţa transcede partea conştientă, iar în subconştient, dependentul crede că are nevoie de alcool mai mult decât de orice altceva pe lume. Totuşi, devotamentul lui este disperat şi puternic. El îşi iubeşte şi îşi urăşte drogul în egală măsură. Îşi iubeşte şi îşi urăşte propria persoană cu aceeaşi intensitate.
Dacă dependenţa ar mai puţin vicleană nu ar mai fi dependenţă. Dependenţa nu este logică, astfel că nu reacţionează la raţiune. Este un proces circular, descendent care ne asigură că situaţia persoanei dependente se va înrăutăţi şi nicidecum nu se va îmbunătăţi. El plasează “euforia” căutată acolo unde persoana nu o poate găsi, astfel încât e nevoie de mai multă implicare, de mai mult risc, de mai mult pericol, de mai multă ruşine şi de mai multă vinovăţie. Ocazional, adicţia poate fi pusă “la păstrare” pentru mai mulţi ani pentru a prelua din nou controlul, fără preaviz, atunci când se ajunge în locul şi timpul potrivit.