021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Va salut ... cu respect

Aici puteti povesti experientele personale.
Scrie răspuns
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

18 mai

LIBERTATEA DE A FI EU ÎNSUMI

Dacă suntem serioşi şi meticuloşi în eforturile noastre, vom fi uimiţi de rezultate, înainte chiar de a ajunge la jumătatea drumului. Vom cunoaşte o nouă libertate şi o nouă fericire.
ALCOOLICII ANONIMI

Prima mea libertate adevărată este libertatea de a nu bea astăzi. Dacă îmi doresc cu adevărat, voi parcurge cei Doisprezece Paşi, iar fericirea acestei libertăţi va veni prin intermediul Paşilor – uneori repede, alteori mai lent. Vor urma şi alte libertăţi, iar inventarierea lor este o nouă fericire. Astăzi am avut parte de o nouă libertate, libertatea de a fi eu însumi. Sunt liber să fiu cel mai bun „eu” din câţi am fost până acum.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

19 mai

SĂ OFERI FĂRĂ SĂ AŞTEPŢI CEVA ÎN SCHIMB

Iar el ştie prea bine că viaţa lui a devenit mai bogată, ca o recompensă suplimentară a faptului că a dăruit cuiva, fără să aştepte ceva în schimb.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Când tocmai intrasem în program, mi-a fost greu să înţeleg ideea de a oferi fără să aştept ceva în schimb. Deveneam suspicios atunci când ceilalţi voiau să mă ajute. Mă gândeam: „Oare ce vor în schimb?” Dar în scurt timp am aflat ce înseamnă bucuria de a ajuta un alt alcoolic şi am înţeles de ce mi-au sărit în ajutor de la bun început. Atitudinea mea s-a schimbat, iar eu am fost dispus să-i ajut pe alţii. Uneori deveneam nerăbdător, ca atunci când voiam ca şi ei să guste din bucuria abstinenţei, să-şi dea seama că viaţa poate fi minunată. Când viaţa mi-e plină de iubirea lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg, şi eu ofer la rândul meu acea dragoste colegului meu alcoolic şi simt o bogăţie nemaipo­menită, pe care mi-e greu s-o explic.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

23 mai

SĂNĂTATEA SPIRITUALĂ

Odată ce ne-am vindecat de boala spirituală, începem să ne recuperăm atât mental, cât şi fizic.
ALCOOLICII ANONIMI

Îmi este foarte greu să mă împac cu boala mea spirituală, din cauza marii mele mândrii, mascată de reuşitele mele materiale şi de puterea mea intelectuală. Inteligenţa nu este incompatibilă cu atitudinea smerită, cu condiţia să plasez smerenia pe primul loc. Căutarea prestigiului şi a bunăstării, este scopul suprem pentru mulţi oameni ai lumii moderne. A fi în pas cu moda şi a părea mai bun decât eşti în realitate reprezintă o boală spirituală. Recunoaşterea şi mărturisirea slăbiciunilor este în­cepu­tul unei sănătăţi spirituale statornice. Să fii în stare să-L rogi în fiecare zi pe Dumnezeu să-ţi lumineze calea, să-I accepţi voia şi să ai puterea de a o îndeplini, este o dovadă a sănătăţii spirituale. Sănătatea mea spirituală este excelentă când îmi dau seama că, cu cât devin mai bun, cu atât mai mult descopăr câtă nevoie am de ajutorul celor din jurul meu.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

24 mai

„FERICIT, VESEL ŞI LIBER”

Suntem siguri că Dumnezeu vrea să fim fericiţi, veseli şi liberi. Nu putem să subscriem la părerea conform căreia viaţa aceasta este o vale a plângerii, deşi mulţi dintre noi am trăit momente de acest gen. Dar este evident că noi înşine suntem responsabili de necazurile noastre. Nu Dumnezeu. Evitaţi deci, să polemizaţi asupra producerii ne­ca­zu­rilor, dar dacă apar probleme, întâmpinaţi-le senin şi folosiţi-le în avantajul vostru, ca pe oportunităţi de a demonstra atotputernicia Lui.
ALCOOLICII ANONIMI

Ani de zile am crezut într-un Dumnezeu răzbunător şi Îl învinuiam pentru nefericirea mea. Am învăţat că trebuie să depun „armele” personale pentru a putea apuca „uneltele” programului AA. Nu mă chinui cu programul, deoarece este un dar, iar eu nu m-am chinuit niciodată atunci când primeam daruri. Dacă uneori continui să mă chinui, este din cauza că încă sunt tributar vechilor mele idei şi „...rezultatele sunt nule”.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

25 mai

RECUNOŞTINŢĂ PROGRESIVĂ

Recunoştinţa ar trebui să fie orientată înainte, şi nu înapoi.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Sunt foarte recunoscător că Puterea mea Superioară mi-a acordat o a doua şansă de a duce un trai decent. Prin intermediul Alcoolicilor Ano­nimi, mi-am recăpătat echilibrul mintal. Promisiunile din viaţa mea se îndeplinesc. Sunt recunoscător că am scăpat de sclavia alcoolului. Sunt recunoscător pentru pacea sufletească şi pentru oportunitatea de a evolua, dar recunoştinţa mea ar trebui să fie orientată înainte, şi nu în urmă. Astăzi trebuie să-mi pun în aplicare sentimentul recunoştinţei. Co-fondatorul nostru spunea că cel mai bun mod de a ne demonstra recunoştinţa este să transmitem şi altora mesajul. Fără fapte concrete, recunoştinţa mea nu este decât un sentiment plăcut. Trebuie s-o transpun în fapte, lucrând Pasul Doisprezece, trans­miţând mesajul mai departe şi aplicând principiile în toate domeniile vieţii mele. Astăzi sunt recunoscător pentru şansa de a transmite mesajul mai departe!
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

26 mai

TRANSFORMÂND NEGATIVUL ÎN POZITIV

Evoluţia noastră spirituală şi emoţională din AA nu depinde într-o măsură chiar atât de mare de reuşită, ci mai mult de eşecuri şi dezavantaje. Dacă vei ţine cont de acest lucru, cred că recăderea ta te va propulsa înainte, în loc să te tragă înapoi.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Ţinându-ne la curent cu durerea şi obstacolele pe care le-au avut de înfruntat şi depăşit fondatorii noştri pe parcursul înfiinţării AA, Bill W. ne-a transmis un mesaj destul de clar: o recădere poate constitui o experienţă pozitivă în drumul nostru către abstinenţă şi recuperarea de-o viaţă. O recădere confirmă cele auzite în repetate rânduri la întruniri – „Nu bea primul pahar!” Aceasta consolidează încrederea în natura progresivă a bolii şi ne aduce în casele noastre necesitatea şi frumuseţea atitudinii smerite din programul nostru spiritual. Atunci când sunt mânat de orgoliu, adevărurile simple se prezintă în forme complicate.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

27 mai

FĂRĂ LAMENTĂRI

Zi de zi încercăm să ne apropiem cât mai mult de perfecţiunea lui Dumnezeu. Aşa că nu trebuie să ne consumăm cu lamentările...
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Când am descoperit prima dată că nu există niciun îndemn negativ în cei Doisprezece Paşi AA, am fost derutat, deoarece aceasta deschidea un orizont foarte larg. Doar atunci am putut să-mi dau seama ce înseamnă AA pentru mine:AA nu este un program care-ţi spune ce să nu faci, ci ce să faci.AA nu este o lege marţială; este libertate.AA nu înseamnă să-mi plâng defectele, ci să-mi dau toată silinţa ca să le corectez.AA nu înseamnă căire, ci izbăvire.AA nu înseamnă să fiu blestemat pentru păcatele mele, cele din trecut şi cele din prezent.AA presupune să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru progresul pe care îl realizez astăzi.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

28 mai
DREPTURI EGALE

La un moment dat, majoritatea grupurilor AA se strâng pentru a stabili nişte reguli... După un timp oarecare, frica şi intoleranţa scad. [iar noi ne dăm seama că] Nu vrem să-l lipsim pe cineva de şansa de a se recupera din alcoolism. Vrem să includem cât mai mulţi, nu să-i excludem.

„TRADIŢIA AA: CUM S-A DEZVOLTAT”

AA-ul mi-a oferit o libertate totală şi m-a acceptat în comunitate aşa cum sunt. Statutul de membru nu depinde de îndeplinirea anumitor condiţii, succes financiar sau educaţie, iar pentru asta sunt foarte recunoscător. Deseori mă întreb dacă aplic aceeaşi egalitate şi în cazul celorlalţi, sau dacă nu le ofer libertatea de a fi diferiţi. Astăzi încerc să-mi înlocuiesc frica şi intoleranţa cu credinţă, răbdare, dragoste şi acceptare. Pot să aduc aceste virtuţi în grupul AA din care fac parte, în casa mea şi la serviciu. Îmi dau silinţa să nu uit atitudinea pozitivă oriunde m-aş duce. Nu am nici dreptul, nici obligaţia de a-i judeca pe alţii. Depinde de atitudinea mea, dacă îi consider pe noii-veniţi în AA, pe membrii familiei mele şi pe prieteni, drept duşmani sau drept învăţători. Când mă gândesc la cum judecam în trecut, îmi este clar în ce măsură înfumurarea mea mi-a provocat daune spirituale.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

30 mai

SCOPUL NOSTRU PRIMORDIAL

Cu cât mai fidel rămâne AA scopului său primordial, cu atât mai mare va fi influenţa sa benefică pretutindeni.
AA AJUNGE LA MATURITATE

Cu mulţumire în suflet mă gândesc la primele zile ale existenţei comunităţii noastre şi la „înaintaşii” aceia înţelepţi şi iubitori care au susţinut că nu trebuie să ne abatem de la scopul nostru primordial, acela de a transmite mesajul nostru alcoolicului care mai suferă. Doresc să-mi exprim respectul faţă de cei care lucrează în domeniul alcoolismului, fiind mereu conştient de faptul că AA nu susţine alte cauze decât pe cea proprie. Trebuie să ţin minte că AA nu deţine nici un monopol asupra înfăptuirii minunilor, şi rămân mereu recu­noscător Dumnezeului iubitor care a făcut posibilă existenţa AA-ului.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Avatar utilizator
lupica
Veteran
Veteran
Mesaje: 4409
Membru din: 04 Ian 2011, 14:18
Zile de abstinență: 18,10,2014
Ani de abstinență: 6 ani
Contact:

Re: Va salut ... cu respect

Mesaj de lupica »

31 mai

GATA DE A-I SUSŢINE PE ALŢII

... Societatea noastră a ajuns la concluzia că nu are decât o singură misiune la nivel înalt – de a transmite mesajul AA celor care nu ştiu că există o cale de scăpare.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII



„Lumina” libertăţii străluceşte puternic asupra confraţilor mei alcoolici, de vreme ce fiecare dintre noi îl provoacă pe celălalt să evolueze. „Paşii” spre auto-îmbunătăţire se fac lent, dar fiecare Pas îşi aduce aportul la construirea „scării” pentru evadarea din abisul disperării către o speranţă nouă. Sinceritatea devine „unealta” de desfacere a „lanţurilor” de care sunt legat. Un naş, care este un ascultător atent, poate să mă ajute să aud cu adevărat mesajul care mă îndrumă spre libertate.Îi cer lui Dumnezeu curajul să trăiesc astfel încât comunitatea noastră să poată fi o mărturie a bunăvoinţei Lui. Această misiune îmi permite să-mi împart darul recuperării prin întrajutorarea celorlalţi.
"capituleaza ca sa invingi"
lupusor_[...]

"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună."
Scrie răspuns