POVESTEA VIETII MELE

[george44]

Din nou mai dat pe spate ,vulture Denis...pe bune ! Randurile si informatiile tale ar complecta foarte bine o stufoasa enciclopedie despre adictii,scrisa de prestigiosi cercetatori si sunt convins ca nu ai fi cu nimic mai prejos ca si ei !...felicitari si iti multumesc .....abstinenta si fericire tuturor !

[denispericolpublic]

Salutare tuturor amicilor!
Salutare și celor ce nu mă cunosc.
Să trăiești veșnic georgică! Mulțumesc. Nu mă supraevalua totuși. Eu sunt realist vorbind "mr. nimeni-dami-as cu părerea" , nimic mai mult. Și nici nu-mi doresc să ajung mai departe de lungul nasului meu.
Stau p-acilea și rod osu', că-i riscant să jinduiesc la halca de carne.
Și să fim noi sănătoși, ca restul le vom despletici ... dar toate la timpul lor.
Așa ca "am turnat dopu-n sticlă" și v-am urat numai de bine.

[Mihai]

Salut, pfffoai , bine le spui frate,

Te cunosc cumva? Ești băiatul vioi , cu ochii albaștri curioși, cel cu care am râs copios până aproape de miezul nopții?
Apropo de mult nu am mai râs așa cu poftă :zambetoi:

PS Da , in mare ajung la alcorevelion , o sa vin ca si tine singur , fără soție ...Dacă da Dumnezeu ne vom reîntâlni la o porție de râs zdravăn si nu numai ...

[denispericolpublic]

Te salut Mihai. Abia aștept să ne reîntâlnim.
...prea multe miracole. Nu mai găsesc banalitățile... Poate doar mi s-a părut c-ar exista...

[almaM]

Denis te citesc cu nesaț! Ești foarte dotat de la natură! Rămâne să ai puterea să poți stăpânii cu înțelepciune, aceste daruri.
Te îmbrățișez cu drag și sper ca Dumnezeu să facă în așa fel, încât să aprofundăm subiectul la Alcorevelion.
Cu drag,
Alma! :hug:

[denispericolpublic]

Bună Almi!
Vii la Fundata?
Dacă o să ne vedem atunci o să avem timp de vorbe și bucurii.
Sărut mâna!

[denispericolpublic]

Bună seara prieteni!
Îmi amintesc acu prima mea beție.
Eram la vârstă hormonasilor trecut demult de vârsta de 21 de ani...major pe toate continentele.
Gâscă de cheflii mă invita la disco. Eu nu prea le zbănțuiam prin astfel de locuri zguduitoare pe atunci.
Îmi cam fugeau ochii după o tipa ...liniștită de altfel și cumințică. Și eu cel antialcool, antitabac, comandai o bere, luai o țigară și pachetul de pe masă și începui marea "masturbare psihologică" până la orgasm. Atât de extaziat m-am simțit după primul pahar, apoi al doilea, a treia bere...și am cam uitat și de fata cu pricina ca de...erau atâtea fete pe acolo, ca de ce ar fi trebuit să o bag în seamă doar pe ea. Ăsta este lumea mea-mi-am zis. Acum am descoperit care este trasatura raiului - delirul, stările extatice. Ce simplu era. Și eu care credeam ca trebuie să ajungi undeva dincolo de timp spre a gusta fericirea. Și chiar așa era. Alcoolul te ducea dincolo de perceperea timpului...el putea curge chiar și invers. Orice vis devenea trăire și orice trăire o nouă realitate

[denispericolpublic]

Și aș fi băut până la primirea unei invitații la propria mormântare dacă nu ar fi existat trei motoare ce să mă tempereze și apoi să mă propulseze pe tărâmul realității: durerea, suferinta, iubirea și teamă de moarte.
Dacă aș fi știut ca voi trăi veșnic aș fi băut non-stop și mi-aș fi permis să greșesc nelimitat și fără mustrări de conștiința pentru că oricât de mult aș fi greșit, aș fi avut o eternitate înainte să le pot îndrepta.
Durerea...ea te limitează și îți scade densitatea trăirilor extatice atunci când este cauzată chiar de ele.
Suferința te motivează dpdv valoric-moral...parte din artă și motiv de creație.
Dar moartea...moartea își are rolul ei. Dar moartea criminală pune capăt veșnicei criminalități. Rolul bun al aparentului rău. Ce-ar fi fost Terra? Un acvariu de bețivi și drogați înotând în supă de alcool, sărată cu cocaină și piperată cu hașiș și opiu...și de cealaltă parte cei ce savurau eternitatea îmbârligați în împletitele orgasme animalice...ici colo câte o insulă cu capete bărboase și cădelnițe... niște fotbaliști pe câte un fiord ce sta să se desprindă de la tensiunea iahturilor ancorate...și colo în pădure ce-i: un grumaz gros și maroniu ancorat cu un lantoi de canin de un grătar cu mititei sfârâitori...oooo viață meaaaaaa...
Dar despre ce vorbeam? Era vorbă de vise și fericire parcă?
Priviți acum scenă de sus.
Un nenorocit de tinerel ieșind impleticindu-se dintr-o speluncă zgomotoasă afumat și cu direcția stricată își începe drumul sinuos prin viață pășind în pasul manechinelor pe străduța ce se clatină aruncandu-l când în vre-un gard, când pe partea opusă în floră de la marginea drumului. La un moment dat se oprește și bolborosește ceva filozofic legat de sens și fericire. Stelele parcă îi răspund jucând pe trei portative. Mai face câțiva pași, și un jet consistent de vomă fu aruncat din el direct le bocanci.
Se așeza în fund pe bordura rece și începu să ofteze...oare așa arată fericirea?
Dar voi afla sigur...la următoarea evadare.

Și am evadat. Am fost fugit din viața mea două decenii. Unii m-au dat dispărut...în misiune...în căutarea răspunsului la prima întrebare grea din viața mea.
Și am găsit răspunsul. El era în mine, dar eu fusesem plecat la război să cuceresc fericirea și să o iau de nevastă.
Oare așa arată fericirea?

[denispericolpublic]

...așa arată oare fericirea?
Nimeni nu are curaj să răspundă. Poate ca nimeni nu a atins-o. Poate ca e idealul veșnic intangibil...himera visurilor noastre.
Sau poate cei care au "cumparat-o" nu vor s-o expună, că-i pasăre rară... poate s-o fura și fericirea din moment ce se și cumpăra "în rate".
-FERICIREA e ca un fel de Dumnezeu. Nimeni n-a vazut-o dar toți cred în ea. Sau poate nu chiar nimeni și nici chiar " toți". Generalizările nu-s un semn al inteligenței.
Întrebarea mea acum este alta:
Dacă eram fericiți de ce am mai fi baut.?
Eu am spus mereu ca am băut din fericire...din prea multă trăire. Dar fericirea nu este la superlativ?
N-ar trebui să existe grade de comparație. Puțin fericit, fericit și cel mai fericit ar trebui să fie congruente semantic.
Dacă nu am fost fericit în trăirea mea, atunci ceea ce am trăit eu și am crezut că-i fericire, ce a fost de fapt? O iluzie? O fantasmă a nemuririi unsă în trăiri înecate de alcool?
Și ceea ce credem noi că-i fericire, nu-i doar o utopie care încoronează maiestuos sârmana degradată ființă umană?
Dar despre ce vorbesc eu aici? Biet aparat propulsat de propria minciună ce gâdilă neuronii până la orgasm ...stupid joc al neurotransmițătorilor... diabolic circuit al plăcerii...singura motivație de a trăi.
Fără acest circuit suntem nuli...scoși din circuitul vieții. Acesta este modul de manifestare al vieții, instinctul de conservare al bulzului...totul e un circuit de motivații cerere-oferta, dorință-recompensa .

[Mihai]

Denis , mai repede cred in echilibru decât in fericire ..!!
Sau fericirea o fi echilibru ?? Cine știe , eu nu mai desfac demult firul in patru.