021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.
Ma numesc Calin si sunt alcoolic
Ma numesc Calin si sunt alcoolic
Bunz ziua. Implinesc in curand 39 de ani si-mi doresc din tot sufletul ca de astazi sa devin un alcoolic abstinent.
Prima betie am tras-o la varsta de 8 ani cu niste vin dulce. A mai urmat o excursie la 12-13 ani cand am inceput sa beau si sa si fumez. A urmat apoi liceul, unde eram mai mereu corigent la carte si premiant la baute. Efectiv, in fiecare week-end eram nelipsit din orice gasca cu activitati nocturne. Nu era aceasi gasca tot timpul, iar eu schimbam dupa imi dicta interesul. Tot prin liceu, am inceput si sa merg la prostituate si ma bucuram cam de orice clipa. Ma consider foarte norocos ca nu am prins si gustul stupefiantelor. Aveam tot timpul bani pe mana si stiam cum sa jonglez cu parintii, bunicii ca sa nu duc lipsa niciodata de cash. Am incercat, de fapt mai mult ea, o relatie pe la 17 ani, dar i-am dat paucii prin SMS, beat fiind.
Am locuit 14 ani in Occident, am avut permisul anulat, suspendat in 3 tari diferite, dar am scapat basma curata. Chiar recent, acum 10 zile am fost oprit de un echipaj si, MARE NOROC, aveam sub 0.4 la mie.
Casatorit de 2 ori, cu mare putere de manipulare. Prima sotie a trebuit sa conceapa un copil cu altcineva ca sa scape de mine, cu toate ca aveam noi unul al nostru. Cu a doua sotie e foarte greu mai ales ca si ea este impulsiva, iar aventura mea cu alcoolul s-a transformat intr-o obsesie pentru ea. Nu am pretentia sa se impace cu mine pentru ca si pe ea am manipulat-o grosolan in relatia pe care o avem de 5 ani. Azi, am avut acelasi impuls ca de fiecare data, sa ma duc sa rezolv problemele create, sa las apele sa se linisteasca 2-3 zile si apoi sa reincep consumul. Dar, am avut o revelatie si mi-am adus aminte ca sambata spunea un domn la radio povestea lui si cum ca ar exista acest forum.
Am citit mesajele si imi pare bine sa vad ca exista o comunitate. Nu stiu unde ma va duce aceasta aventura, dar tot ce pot spune cu mana pe inima este ca vreau sa nu mai consum alcool si vreau sa nu mai distrug suflete.

- tudor
- Veteran
- Mesaje: 3643
- Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
- Zile de abstinență: 14,04,2008
- Ani de abstinență: 10 ani
- Localitate: Bucuresti
- Contact:
Re: Ma numesc Calin si sunt alcoolic
Buna dimineata.Calin !
Bine ai venit pe acest ,Forum !
Felicitari pentru decizia de a inceta bautul. Nu este usor dar nci imposibil.
Sunt multi membri care au scris pe acest forum dar activi in aceste zile suntem cativa .Eu sunt membru activ din 10 dec 2009 si cu exceptia a doua perioade am am scris des aici. Fac parte din aprilie 2008 dintr-o comunitate mai mare de oameni abstinenti si care au reusit impreuna .Eu insumi sunt abstinent din 14 martie 2008 iar abstinenta o mentin la grup de suport .Eu asa am reusit .sunt si altii care pot altfel si ii invit sa scrie despre reusita lor.
Dependenta de alcool este o boala ,cronica ,fizica ,psihica si o boala a spiritului.De dependenta fizica se scapa repede dar dar parte psihica se trateaza la psiholog si sustinuta la grup de suport (parerea mea).
Ramai activ pe acest forum si citeste despre reusitele celor care au ramas abstinenti si invata si din greselile celor care inca nu au reusit sa ramana abstinenti . Ai ci vei gasi sprijin daca iti doresti asta.
Toate cele bune si abstinenta senina iti doresc!

OLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules Renard
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules Renard
Re: Ma numesc Calin si sunt alcoolic
Multumesc de primire. Cum ai spus, simt ca rezolvarea simptomelor ce tin de dependenta fizica este primordiala in aceste momente. In mare, experimentez cam toate simptomele comune, mai putin tremorul, de aceasta data. Am aproximativ 36 de ore de cand am oprit complet consumul. Cu o noapte inainte, nu am dormit deloc, iar noaptea aceasta am avut mari probleme cu somnul pana spre dimineata, cand am reusit sa dorm 3 ore consecutive.
In ceea ce priveste psihoterapia si grupul suport, va fi putin mai greu, pt ca locuiesc intr-un orasel destul de mic, aproape de Arad, dar sper ca se va gasi in Arad un grup suport.
Sunt decis ca-n urmatoarele 24 de ore sa nu mai consum alcool si cu riscul de a ma repeta pe viitor, mi-as dori sa-mi tin un fel de jurnal in care sa-mi urmaresc progresul, sa mai aud un sfat, o vorba de bine care sunt sigur ca m-ar ajuta. Sunt intr-o pozitie grea, fiind singur, intr-o casa de 130 mp. Sotia nu mai vrea sa auda de mine, socrii nici atat, familia mea este la 8,000 de km departare, prietenii i-am cam indepartat pe toti, din dorinta de a fi singur. Ce m-ar putea salva in zilele care urmeaza este faptul ca am un job foarte interactiv, dar si acolo am evitat sa abordez clienti noi pentru a nu fi deranjat apoi.
Practic, cam ce am facut de un timp indelungat incoace era sa primesc ajutorul sotiei si familiei ei pt a trece cat mai repede peste simptomele astea nasoale de sevraj, sa fac vreo 1,000 - 1,500 de euro in cateva zile, sa-mi pregatesc izolarea fata de cei din exterior si sa ma inchid in lumea mea cate 3-4 zile, recital care se oprea cam dupa 3 pachete de tigari, ceea ce la ritmul meu de consum insemna 30 de beri +/- plus palinca, pentru un somn mai complet. Mentionez ca in toata aceasta fuga a mea dupa perioade in care sa ma izolez, a dus, mai ales in ulimul an si jumatate la scaderea libidoului, implicit al activitatii sexuale. Mi-a spus sotia de mai multe ori ca m-a inselat, ca-si cauta atentie altundeva.... nici nu mi-a pasat.
Am fost internat 12 zile la un centru de langa Sebes, dar nu m-a ajutat cu nimic. Am fost internat si o noapte la psihiatrie.
In ceea ce priveste psihoterapia si grupul suport, va fi putin mai greu, pt ca locuiesc intr-un orasel destul de mic, aproape de Arad, dar sper ca se va gasi in Arad un grup suport.
Sunt decis ca-n urmatoarele 24 de ore sa nu mai consum alcool si cu riscul de a ma repeta pe viitor, mi-as dori sa-mi tin un fel de jurnal in care sa-mi urmaresc progresul, sa mai aud un sfat, o vorba de bine care sunt sigur ca m-ar ajuta. Sunt intr-o pozitie grea, fiind singur, intr-o casa de 130 mp. Sotia nu mai vrea sa auda de mine, socrii nici atat, familia mea este la 8,000 de km departare, prietenii i-am cam indepartat pe toti, din dorinta de a fi singur. Ce m-ar putea salva in zilele care urmeaza este faptul ca am un job foarte interactiv, dar si acolo am evitat sa abordez clienti noi pentru a nu fi deranjat apoi.
Practic, cam ce am facut de un timp indelungat incoace era sa primesc ajutorul sotiei si familiei ei pt a trece cat mai repede peste simptomele astea nasoale de sevraj, sa fac vreo 1,000 - 1,500 de euro in cateva zile, sa-mi pregatesc izolarea fata de cei din exterior si sa ma inchid in lumea mea cate 3-4 zile, recital care se oprea cam dupa 3 pachete de tigari, ceea ce la ritmul meu de consum insemna 30 de beri +/- plus palinca, pentru un somn mai complet. Mentionez ca in toata aceasta fuga a mea dupa perioade in care sa ma izolez, a dus, mai ales in ulimul an si jumatate la scaderea libidoului, implicit al activitatii sexuale. Mi-a spus sotia de mai multe ori ca m-a inselat, ca-si cauta atentie altundeva.... nici nu mi-a pasat.
Am fost internat 12 zile la un centru de langa Sebes, dar nu m-a ajutat cu nimic. Am fost internat si o noapte la psihiatrie.
- tudor
- Veteran
- Mesaje: 3643
- Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
- Zile de abstinență: 14,04,2008
- Ani de abstinență: 10 ani
- Localitate: Bucuresti
- Contact:
Re: Ma numesc Calin si sunt alcoolic
Daca vei manca si hidrata ,corpul va incepe sa isi revina. Daca apar palpitatii la inima si sunt de durata iti sugerez sa iti faci o internare .calin83 scrie:Multumesc de primire. Cum ai spus, simt ca rezolvarea simptomelor ce tin de dependenta fizica este primordiala in aceste momente. In mare, experimentez cam toate simptomele comune, mai putin tremorul, de aceasta data. Am aproximativ 36 de ore de cand am oprit complet consumul. Cu o noapte inainte, nu am dormit deloc, iar noaptea aceasta am avut mari probleme cu somnul pana spre dimineata, cand am reusit sa dorm 3 ore consecutive.
Mai dureroasa este trezirea la realitate unde se vor vedea si simti toate consecintele bautului din ultimul timp. Iti trebuie tarie si rabdare sa treci peste ceva care nu poate fi schimbat .CE a fost a trecut .Important este ce vei face de acum incolo.Daca nu bei primul pahar ,mergi la psiholog si la grupul AA din Arad vei afla cum am facut noi sa trecem peste astea.Toate inseamna actiune. Acest forum este bun dar nu indeajuns (parerea mea ) entru o abstinenta continua .Aici pe forum poti gasi sustinerea emotionala dar cum am reusit unii sa atingem ani de abstinenta vei afla acolo unde ei se afla . Daca vrei sa fi invingator musai sa te alaturi lor .
Mai este ceva si un prieten AA a surprins bine ce vreau sa iti spun :
"Esenta e ca nu-i suficient sa nu mai bei. Trebuie sa-ti schimbi si comportamentul, atitudinea, viata pentru a avea o abstinenta senina. Un hot de cai alcoolic s-a hotarat sa se opreasca din baut, dar a continuat sa fure cai, ceea ce l-a adus incet, dar sigur inapoi la consum. Dupa intrarea in abstinenta, ar fi minunat daca ai ajunge incet, incet si la o profunda schimbare spirituala."
Schimbarea nu vine nefacand nimic ci actiune .Remuscarile nu sunt indeajuns ci maresc durerea.Cand vei incepe sa faci ceva legat de viitor te vei gandi la viitor si mai putin la trecut .
O sugestie de lecturaIncearca sa te concentrezi cand citesti acest capitol :
https://aamo.info/bb/aaromania/aabbroma ... %20SOLUTIE
Eu sunt "aici "oricand vrei .
Toate cele bune si abstinenta senina iti doresc!
OLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules Renard
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules Renard
Re: Ma numesc Calin si sunt alcoolic
Salut,
Bine ai venit. Si eu sunt un alcoolic care incearca sa devina abstinent. Nu am facut nimic din ce zice Tudor si stiu ca fac rau. Trebuie si eu sa schimb ceva la viata mea, la atitudine la...
In timp ce scriu aceste randuri imi dau seama ca ar trebui sa renunt la PC...sa nu il mai folosesc seara. Stau 2-3 ore fara sa fac nimic concret si beau...acum bere fara alcool dar tot nu e ok. Nu e bine, si nu e bine!
Eu cred insa ca vom reusi. Eu ma simt mandru de mine. dar vreau mai mult!

Multumesc de mesajul de bunvenit. Eu abia cred ca am 48 de ore de abstinenta si cred ca este prim data cand sunt in sevraj si nu-mi pregatesc minutios reintrarea intre zidurile interne ale propriei mele inchisori. In mod normal, aceasta a doua seara ar fi fost o seara in care mi-as fi ridicat spiretele, m-as fi uitat la 2-3 stand up comedy, ma gandeam la ce restaurant/teatru/film o scot pe doamna mea ca sa-i multumesc ca m-a hranit si a avut grija de mine.
Azi am hotarat sa aman orice investitie sau aspiratie financiara/profesionala/materiala pana nu-mi fac un plan concret pentru inceperea porcesului de abstinenta si a ma pregati cat pot de bine pentru a vdea viata dintr-o alta perspectiva. Am reusit sa vorbesc cu cei de la AA Arad, si ar ramane varianta de sprijin prin telefon intrucat nu au un loc de intalnire in cauza pandemiei. Mi-am facut o lista cu psihoterapeutii pe care as vrea sa-i sun maine, iar pe partea spirituala am incercat sa absorb cat mai multe despre spovedanie, impartasanie si, astazi am invatat si despre cele 12 trepte ale pacatului. Am facut o paralela imaginara intre declinul meu ca si dependent de alcool si aceste trepte ale pacatului si pot spune ca ma situez unde la treapta 10. Adica beau ca vreau, ca nu vreau indiferent de consecinte si cred ca am simtit deja deznadejdea si probabil acest lucru este maxim cat pot sa suport inainte de dementa sau sinucidere. Am hotarat ca sambata sa fac un drum la Cluj pentru a schimba putin peisajul, pentru ca nu am mai condus demult doar din placerea de a o face si pentru ca doresc sa vad viata, animatie.

Buna seara!
Asta cu bine ai venit, parca nu suna asa bine:), dar iti urez multa putere si determinare!
Multumesc pentru c-ai adus scris despre cele 12 trepte ale pacatului, chiar am gasit niste raspunsuri care ma bantuiau de ceva vreme. La randul meu, am facut o paralela cu declinul personal si nu-mi place deloc unde ma situez. De fapt, unde ma situam intr-un anumit punct din viata mea. Partea buna e, zic eu, ca scara asta e si descrescatoare. Daca si eu am atins topul, in prezent, am coborat ceva trepte. Oricum, mai am mult de lucru.
Stiu ca le-ai citit si inteles;), dar las aici varianta mai detaliata, pentru cine e interesat.
https://ortodoxinfo.ro/2018/06/18/28par ... pacatului/
Noapte buna!

Buna dimineata. Am trecut mult mai bine de noaptea trecuta. Am reusit sa dorm un rezonabil 7 ore cu mici intreruperi poate pe fond de anxietate si singuratate. Azi voi iesi pentru prima data din casa ca sa-mi fac niste cumparaturi, mai ales ca nu prea mai am multe lucruri de necesitate zilnica in casa de cand sotia a plecat. Ma refer aici la sampon, gel de dus, unghiera, apoi la bucatarie imi lipsesc multe pentru a-mi face de mancare, etc. Ca si o paranteza noi ne-am mutat de curand in casa noua, cu gradina si cumva aceasta casa era ca si o cazemata pentru mine, un upgrade ca sa spun asa, la inchisoarea proprie pe care mi-o construisem in mintea mea. Era mult de lucru pe afara, locuri foarte multe pentru a-ti ascunde bautura un alibi perfect pentru consum. Sa nu mai vorbesc ca in ochii lumii, parintilor nostri, am facut o afacere cheltuind, in timp, jumatate din cat ar valora acum.
Am ales, inca de cand am deschis ochii ca nu voi bea azi. Incerc azi sa-mi fac un program pe care sa-l respect saptamana viitoare si care sa ma aduca mai aproape de terapie. Imi cer iertare de la Dumnezeu si de la mine cam tot timpul si incerc sa-mi justific mie cum am fost asa de orb incat nu am vazut ca sunt condus de alcool. Simt de parca el ar fi luat toate deciziile pentru mine, eu asistand in ceata. Si asta ma aduce la treapta a 9-a a pacatului care spune ca pacatul este usor de facut si diavolul ti-l ofera la pret de nimic. Cam asta mi-a dat mie si probabil altora, multe alibiuri, multe scuze. Ar fi exact ca si cum ar fi folosit Pasul 3 impotriva noastra: "bea linistit, ca am eu grija sa-ti fie bine"
Poate scriu prea mult si sar de la un subiect la altul, dar probabil cei care cititi imi intelegeti nevoia de a vorbi cu cineva sau macar a-mi pune gandurile undeva. In plus, ma ajuta si pe mine pentru ca-mi ofera o unealta de a-mi urmari progresul si, in momentele de slabiciune, imi va da posibilitatea sa revin la niste idei care, probabil, in acele momente de slabiciune nu ar fi in capul meu.
Am ales, inca de cand am deschis ochii ca nu voi bea azi. Incerc azi sa-mi fac un program pe care sa-l respect saptamana viitoare si care sa ma aduca mai aproape de terapie. Imi cer iertare de la Dumnezeu si de la mine cam tot timpul si incerc sa-mi justific mie cum am fost asa de orb incat nu am vazut ca sunt condus de alcool. Simt de parca el ar fi luat toate deciziile pentru mine, eu asistand in ceata. Si asta ma aduce la treapta a 9-a a pacatului care spune ca pacatul este usor de facut si diavolul ti-l ofera la pret de nimic. Cam asta mi-a dat mie si probabil altora, multe alibiuri, multe scuze. Ar fi exact ca si cum ar fi folosit Pasul 3 impotriva noastra: "bea linistit, ca am eu grija sa-ti fie bine"
Poate scriu prea mult si sar de la un subiect la altul, dar probabil cei care cititi imi intelegeti nevoia de a vorbi cu cineva sau macar a-mi pune gandurile undeva. In plus, ma ajuta si pe mine pentru ca-mi ofera o unealta de a-mi urmari progresul si, in momentele de slabiciune, imi va da posibilitatea sa revin la niste idei care, probabil, in acele momente de slabiciune nu ar fi in capul meu.
- tudor
- Veteran
- Mesaje: 3643
- Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
- Zile de abstinență: 14,04,2008
- Ani de abstinență: 10 ani
- Localitate: Bucuresti
- Contact:
Re: Ma numesc Calin si sunt alcoolic
Salut Calin!
Mă bucur pentru că te simți mai bine!
Continuă în abstinență!
Ai scris:
"Am hotarat ca sambata sa fac un drum la Cluj pentru a schimba putin peisajul, pentru ca nu am mai condus demult doar din placerea de a o face si pentru ca doresc sa vad viata, animatie."
Este o ocazie bună să participi la o ședință de AA.
Ai grijă la ce îți dorești acum că începi să te simți bine.
Sa ne citim numai de bine.
Mă bucur pentru că te simți mai bine!
Continuă în abstinență!
Ai scris:
"Am hotarat ca sambata sa fac un drum la Cluj pentru a schimba putin peisajul, pentru ca nu am mai condus demult doar din placerea de a o face si pentru ca doresc sa vad viata, animatie."
Este o ocazie bună să participi la o ședință de AA.
Ai grijă la ce îți dorești acum că începi să te simți bine.
Sa ne citim numai de bine.
OLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules Renard
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules Renard
Re: Ma numesc Calin si sunt alcoolic
Buna ziua dragii mei. Va scriu din a patra zi a mea de sobrietate. Ieri pot sa zic ca am avut prima zi in care am mancat de trei ori, dupa mult timp. Incep sa ma simt di ce in ce mai bine si incep sa am un gust dulceag in gura, mai ales ca neconsumand alcool am redus cam de 7-8 ori numarul tigarilor pe care le fumez.
Varianta cu Clujul a picat pentru ca au intervenit niste probleme la firma noastra de familie si a trebuit sa merg in orasul de unde este sotia mea pentru a pune putin umarul la rezolvarea lor. Intre altele, inainte sa plec de la mine de acasa (cam o ora si 20 de minute de condus), i-am dat un mesaj preotului care ne-a cununat, daca este la Biserica si daca pot sa trec sa vorbesc cu dansul ce am pe suflet. Am stat, ce-i drept, cam ore inainte sa intru la dansul si apoi am mai stat acolo inca aproximativ 50 de minute. Mi-a facut niste rugaciuni foarte puternice pe care chiar le-am simtit si am plecat la apartamentul sotiei mele, unde am locuit si eu vreme de 5 ani pentru a-mi mai lua dintre lucruri. Cand am ajuns, sotia era toata plansa si m-a intrebat daca plec la ora respectiva la drum, fiind deja spre 11 seara. Nu am pus vreo intrebare prosteasca, am intrebat-o daca putem manca niste paste, pe care le gateste foarte bine. Nu am fost insistent cum eram de obicei, nici nu am incercat sa verific cu cine converseaza sau s-o trag de limba cu cine vorbeste, cum si-a petrecut timpul, etc. Am discutat pur si simplu despre lucruri banale si apoi am luat somn.
M-am trezit de dimineata, mi-am pus ce am avut de pus in bagaje, am intrebat-o daca e OK cu banii si i-am spus ca plec, dar simt ca totul va fi bine de data asta.
Am facut si programare la psihoterapeut pentru Marti.
Tudor, aici in Vestul tarii nu sunt asa de multe grupuri, iar daca se intalnesc, se intalnesc o data pe saptamana. Bucurestiul fiind de zece ori mai mare decat majoritatea oraselor, ma gandesc ca e mult mai accesibil. Asa cum o vad eu, grupul meu suport va fi acest forum, 2-3 persoane cu care sa vorbesc la telefon si grupurile online, in engleza, limba pe care o stapanesc destul de bine.