021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

Planul de 24 de ore

Avatar utilizator
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3643
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Ani de abstinență: 10 ani
Localitate: Bucuresti
Contact:

Planul de 24 de ore

Mesaj de tudor »

Pe vremea când beam, aveam adesea momente atât de neplăcute, încât juram: „Nu mai beau cât trăiesc”. Ne luam angajamente de nebăut ori promiteam cuiva că nu ne mai atingem de „pileală” trei săptămâni sau trei luni. Şi desigur, am încercat să le lăsăm de băut pentru intervale mai lungi sau mai scurte.
Eram absolut sinceri în timp ce făceam aceste declaraţii scrâşnind din dinţi. Voiam, din toată inima, să nu ne mai îmbătăm niciodată. Eram hotărâţi. Juram că ne lăsăm de băut de tot, cu intenţia de a o face cu adevărat, începând cu o dată definită, în viitor.
Şi totuşi, în ciuda intenţiilor noastre bune, rezultatele erau întotdeauna – inevitabil – acelaşi. Mai devreme sau mai târziu, amintirea jurămintelor şi a suferinţelor care ne-au forţat să le facem pălea. Beam din nou şi sfârşeam în mai mari necazuri. Astfel „nu mai beau cât trăiesc” nu durase prea mult.
Unii dintre cei care făcuserăm asemenea jurăminte, nutream gândul secret că promisiunea de a nu mai bea privea doar „tăriile” şi nu şi berea sau vinul. Astfel am aflat, dacă n-o ştiam deja, că berea şi vinul ne puteau îmbăta tot aşa de bine – doar că trebuia să bem cantităţi mai mari, ca să obţinem acelaşi efect pe care-l obţinuserăm din băuturile distilate. Iar îmbătarea cu vin sau cu bere era tot atât de gravă, ca şi cea cu „tării”. Da, unii ne-am lăsat de tot de băut, exact până la data promisă; ne-am ţinut angajamentele. Apoi, puneam capăt „regimului de secetă” cu băutura şi, curând, sfârşeam iar în necazuri, cu o povară şi mai mare de vinovăţie şi remuşcări.
Cu asemenea bătălii la activ, în AA încercăm să evităm expresii precum: „lăsat de băut” şi „făcut promisiuni”. Acestea nu fac decât să ne amintească de eşecurile trecute.
Deşi ştim că alcoolismul este o stare permanentă, ireversibilă, experienţa ne învaţă să nu mai facem promisiuni de abstinenţă-pe termen-lung. Găsim că este mult mai realist – şi mai de succes – să spunem: „Azi nu beau”.
Chiar dacă ieri am băut, ne putem face planuri să nu bem azi. Poate că vom bea mâine (cine ştie dacă mâine vom mai fi în viaţă?), dar decidem să nu bem în cele 24 de ore prezente. Indiferent de tentaţii sau de provocări, suntem determinaţi să mergem până în pânzele albe cu efortul de-a evita paharul, azi.
Este de înţeles că prietenii şi familia sunt sătui până peste cap să ne audă spunând: „Zău că de data asta vorbesc serios”, numai ca apoi să ne vadă împleticindu-ne în drum spre casă. Deci, nu promitem nimănui, nici lor, nici altor membri AA, că nu vom mai bea. Ne-o promitem doar nouă înşine. La urma urmelor, este vorba de propria noastră viaţă şi sănătate, care sunt în cumpănă. Noi înşine trebuie să facem paşii însănătoşirii, nu familia, nici prietenii.
Dacă dorinţa de a bea este foarte puternică, mulţi dintre noi „tranşăm” cele 24 de ore în „felii” mai mici. Decidem să nu bem, să zicem, cel puţin o oră. Putem îndura disconfortul temporar al nebăutului timp de numai încă o oră; apoi, încă una şi aşa mai departe. Mulţi ne-am început recuperarea exact în acest fel. De fapt, fiecare caz de recuperare din alcoolism a început cu o oră de abstinenţă.
O variantă a acestei metode este amânarea următorului pahar.
(Ce părere aveţi? Tot mai sorbiţi din sifon? Aţi amânat paharul de alcool, de care vorbeam la începutul primului capitol? Dacă da, poate că acesta este începutul recuperării dumneavoastră.)
Vom putea bea următorul pahar mai târziu, dar în clipa de faţă îl amânăm pentru o zi sau pentru un minut (să zicem, până terminăm de citit restul paginii).
Planul de 24 de ore este flexibil. Îl putem începe iar şi iar, oricând, oriunde ne-am afla. Acasă, la serviciu, într-un bar sau într-un salon de spital, chiar atunci, la ora 16:00 sau la 3:00, putem decide să nu bem în următoarele cinci minute.
Reînnoit continuu, acest plan nu mai are carenţele metodelor cu lăsatul de băut sau cu angajamentele. Perioadele de lăsat de băut şi cele de abstinenţă prin angajamente solemne – toate au ajuns la termenul stabilit, cum plănuiserăm, aşa că mereu ne-am simţit liberi să bem din nou. Dar astăzi este mereu prezent. Viaţa este zilnică; astăzi este tot ce avem; şi oricine poate trăi o zi fără băutură.
Încercăm înainte de toate, să trăim în prezent, numai cu scopul de a ne menţine abstinenţi – şi metoda se dovedeşte a fi bună. Odată ce ideea a devenit parte din modul nostru de a gândi, descoperim că trăitul în segmente de 24 de ore este o cale eficientă şi satisfăcătoare pentru rezolvarea majorităţii problemelor noastre de orice natură.
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Scrie răspuns