021/9335 ALCOLINE ALIAT - Linie de asistenta pentru lupta cu dependenta de alcool. Informatii si sprijin pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool si apropiatii acestora oferite de profesionisti si fosti dependenti. Luni-Vineri 10.00-17.00. Tarif normal.

...nimeni nu vorbește despre cum să fim mai buni...

Materiale folositoare, filme, texte, AA.
Avatar utilizator
tudor
Veteran
Veteran
Mesaje: 3643
Membru din: 10 Dec 2009, 22:06
Zile de abstinență: 14,04,2008
Ani de abstinență: 10 ani
Localitate: Bucuresti
Contact:

...nimeni nu vorbește despre cum să fim mai buni...

Mesaj de tudor »

"Pleaca, dar nu te intoarce acelasi drum..."
"Auzim din ce în ce mai des vorbindu-se la noi despre așa-zisa „plecare” în alte țări ca fiind singura soluție pentru români pentru a duce o viață mai bună. Pot spune cu o ușoară părere de rău că pentru mulți s-ar putea să fie într-adevăr singura soluție, dar nu pentru a duce o viață mai bună, ci pentru a deveni oameni mai buni. Și asta pentru că rămânând aici nu vor sau nu pot să vadă mai mult.

Mulți vorbesc despre o viață mai bună, dar aproape nimeni nu vorbește despre cum să fim mai buni. Dacă îi întrebi pe oameni ce înțeleg prin „o viață mai bună” îți vor spune de familie, casă, mașină, piscină și fără rate la bănci. Oare viața înseamnă doar atât? De ce ne amăgim crezând că numai după ce vom avea partea materială asigurată vom putea evolua ca oameni?

Îmi amintesc de o vorbă din bătrâni pe care am auzit-o în satul bunicilor „Dacă ești prost când ești tânăr, de ce crezi că la bătrânețe vei fi altfel?”

Călătorind prin Europa, am observat că țările bine dezvoltate din punct de vedere material au locuitori bine dezvoltați și la capitolul morală. Cu siguranță și edenul lor are mere stricate, doar că nu sunt așa de mulți cei care au sărit gardul. Și atunci poate fi o soluție pentru mulți români, dar din păcate cine e nemulțumit aici, va fi la fel în orice altă parte.

Omul face diferența, nu locul.

Îmi amintesc de un articol foarte bun cu titlul Române, dacă vrei să pleci, du-te!, dar nu o face pentru o viață mai bună material, ci pentru propria ta dezvoltare ca om. Interacționând cu alți oameni, cu alte culturi, cu alte țări te va ajuta să-ți lărgești orizonturile, să-ți schimbi mentalitatea și să aduci ceva proaspăt și benefic în țara asta la întoarcere.

Dar aceasta nu e o soluție pentru toată lumea, deoarece poți să te dezvolți ca om și fără a locui în străinătate. Acest lucru se datorează deschiderii și posibilității variate de interconectare ce există la ora actuală pe planetă. Din fericire, putem să ne conectăm ușor cu alți oameni aflați la mii și mii de km distanță, un filmuleț care conține un mesaj revelator ne poate scuti de acești kilometri și nu numai.

Prin urmare, dragi români, dacă simțiți nevoia să plecați, plecați! Dar plecați mai întâi într-o călătorie interioară, explorați-vă, aflați cine sunteți și reamintiți-vă de ce ați venit pe lumea asta, în țara asta..

Abia apoi vom putea contribui la schimbarea acestei lumi și implicit la schimbarea acestei țări. Conducătorii pe care îi avem nu fac decât să ne reflecte media nivelului nostru de evoluție, iar dacă ne deranjează acest lucru este pentru că ȘTIM cu toții că putem mai mult, că nu asta e calea.

Nu poți schimba o țară dacă nu-i cunoști harta. Și nu poți schimba nimic dacă nu-ți cunoști harta interioară.

Faceți acea călătorie interioară oriunde vă aflați, în țară, în avion sau în altă parte. Deși misiunea de a schimba lumea nu e pentru toți, fiecare poate contribui la asta străduindu-se mereu să fie mai bun decât ieri.

Indiferent de ce paradis descoperă în alte părți, oamenii puternici se întorc întotdeauna de unde au plecat, pentru a-i ajuta și pe ceilalți să crească. Și vă recomand să citiți parabola „Pescărușul Jonathan Livingstone” scrisă de Richard Bach cu al cărui citat voi încheia:

„Se întreba dacă există vreun pescăruș acolo pe Pământ, care încearcă să evadeze din limitele sale, să vadă sensul zborului, dincolo de folosirea acestuia ca pe un simplu mijloc pentru a ciuguli o firimitură dintr-o barcă de pescar. Și cu cât își exersa mai mult bunătatea, cu cât încerca mai mult să cunoască natura iubirii, cu atât mai mult dorea să se întoarcă pe Pământ.”

„Ultimul argument fu hotărâtor. Cu cât zbori mai sus cu atât vezi mai departe.”

Dacă vrei să pleci, pleacă, dar nu te întoarce același, și nu mă refer la bunurile cu care te întorci!
ImagineOLD Tudor
-E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra." - Jules RenardImagine
Scrie răspuns