Va salut ... cu respect

[lupica]

MEDITATIE

18 februarie

PE DRUMURILE PROPRII

... nu mai rămânea nimic altceva de făcut decât să luăm trusa simplă de instrumente spirituale care zăcea la picioarele noastre.
ALCOOLICII ANONIMI

Prima mea încercare de a mă apuca de Paşi a venit din obligaţie şi necesitate, care s-a transformat într-un sentiment profund de descurajare în faţa tuturor adverbelor acelea: curaj, desăvârşire, smere­nie, direct şi exclusiv. Îl consideram norocos pe Bill W. că a trecut printr-o asemenea experienţă spirituală majoră, chiar senzaţională. Odată cu trecerea timpu­lui, a trebuit să descopăr că mergeam pe propriul meu drum. După vreo câteva 24 de ore petrecute în comunitatea AA, mulţumită în special împărtă­şirilor membrilor la întruniri, am înţeles că treptat, fiecare îşi găseşte propriul său ritm de parcurgere a Paşilor. Prin mijloace progresive, încerc să trăiesc conform acestor principii sugerate. În urma acestor Paşi, pot să spun acum că atitudinea mea faţă de viaţă, oameni şi faţă de orice lucru care are legătură cu Dumnezeu s-a schimbat şi s-a îmbunătăţit.

[lupica]

Meditatie

19 februarie

NU SUNT DIFERITĂ

La început, au trecut patru ani buni până ca A. A. să aducă la abstinenţă măcar o singură alcooli­că. Femeile susţineau într-una, sus şi tare, că ele sunt diferite; ... vagabondul spunea că este dife­rit... la fel şi artiştii şi oamenii cu studii su­pe­rioare, bogaţii, săracii, religioşii, agnosticii, indienii, eschi­moşii, veteranii şi deţinuţii... astăzi toţi aceştia şi mulţi,mulţi alţii vorbesc, abstinenţi fiind, despre cât de mult ne asemănăm noi, alcoolicii, atunci când ajungem în pragul disperării
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

În A A nu mă pot considera „diferită”; dacă o fac, atunci mă izolez de ceilalţi şi de contactul cu Puterea mea Superioară. Dacă mă simt izolată în A A, nu este vina nimănui. Este ceva ce am creat eu simţindu-mă că sunt „diferită” în vreun fel. Astăzi învăţ cum e să fii un alcoolic obişnuit în comuni­tatea Alcoolicilor Anonimi din lumea largă.

[lupica]

Meditatie

20 februarie

DARUL DE A RÂDE

Într-o asemenea conjunctură, naşul lui din A A, de obicei râde.
DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Înainte de recuperarea mea din alcoolism, râsul era unul dintre cele mai dureroase sunete pe care îl cunoşteam. Nu râdeam niciodată şi simţeam că dacă râdea altcineva, o face la adresa mea! Auto­compă­timirea şi furia îmi refuzau până şi cele mai simple plăceri ale bunei dispoziţii. Pe la sfârşitul perioadei mele de alcoolism, nici măcar alcoolul nu mai putea să-mi stârnească vreun râs prostesc de beţiv. Când naşul meu din A A a început să râdă şi să-mi atragă atenţia asupra văicărelilor şi a decepţiilor mele egoiste, am fost supărat şi sufeream, dar asta m-a învăţat să mă înseninez şi să mă concentrez asupra recuperării mele. În scurt timp am învăţat să fac haz pe seama mea şi în cele din urmă i-am învăţat să râdă şi pe cei cărora le sunt naş. În fiecare zi Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să nu mă iau prea în serios.

[lupica]

Meditatie

23 februarie

PARADOXURI MISTERIOASE

Iată care este paradoxul regenerării în A A: puterea izvorâtă din slăbiciune şi înfrângere completă, pierderea vieţii de dinainte pentru găsirea uneia noi.
AA AJUNS LA MATURITATE

Ce taine glorioase mai sunt şi paradoxurile astea! Ele nu fac evaluări, dar cu toate astea, atunci când sunt recunoscute şi acceptate, reafirmă lucruri universale ce depăşesc logica umană. Când mă cuprinde teama, mi se dă curaj; când îmi ajut un frate sau o soră, îmi creşte capacitatea de a mă iubi pe mine însumi; când accept suferinţa ca parte a dezvoltării experienţei de viaţă, descopăr o mai mare fericire; când mă uit la partea mea întunecată, sunt pus într-o lumină nouă; când îmi recunosc părţile slabe şi mă predau Puterii Superioare, sunt răsplătit cu o putere nemaivăzută. M-am împleticit prin uşa A A- ului cuprins de ruşine şi nemaiavând nicio speranţă de la viaţă, şi mi s-a dat speranţă şi demnitate. În chip miraculos, singurul mod prin care poţi păstra darurile programului este să le transmiţi mai departe.

[lupica]

Meditatie

24 februarie

O INIMĂ PLINĂ DE RECUNOŞTINŢĂ

Încerc să mă conving cu fermitate de adevă­rul conform căruia o inimă caldă şi plină de recu­noştinţă nu poate să întreţină mari vanităţi. Când deabordează de recunoştinţă, bătăile inimii unui om cu siguranţă vor da naştere la o dragoste deschisă, cea mai tandră emoţie pe care ne este dat să o cunoaştem vreodată.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Naşul meu mi-a spus că trebuie să fiu un alcoolic recunoscător şi să am întotdeauna o „atitudine de recunoştinţă” – că recunoştinţa aceea era ingredientul de bază al smereniei, că smerenia era ingredientul de bază al anonimatului şi că „ano­nimatul era fundamentul spiritual al tuturor Tradi­ţiilor noastre, care ne aminteşte mereu să punem principiile înaintea personalităţilor”. Ca o consecinţă a acestui sfat, îmi încep fiecare dimineaţă stând în genunchi, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru trei lucruri: că sunt în viaţă, că sunt abstinent şi că sunt un membru al Alcoolicilor Anonimi. După care încerc să trăiesc cu o „atitudine de recunoştinţă” şi să mă bucur din plin de alte douăzeci şi patru de ore trăite pe calea AA- ului. A A nu este ceva la care am aderat; este ceva ce trăiesc.

[lupica]

Meditatie

27 februarie

O STABILITATE UNICĂ

Încotro se îndreaptă A A?... Aceşti oameni prac­tici dau citire Tradiţiei a Doua şi află că unica autoritate în A A este un Dumnezeu iubitor, aşa cum se poate El exprima în conştiinţa de grup... Un politician experimentat este acela care observă înţelepciunea deciziei de grup, care nu-şi dispre­ţuieşte reducerea statutului, a cărui judecată, con­so­lidată de o experienţă considerabilă, este dreaptă, şi care este dispus să stea liniştit pe margini şi să aştepte răbdător dezvoltarea.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

În hăţişul recuperării din alcoolism se regăsesc şi cei Doisprezece Paşi şi cele Douăsprezece Tradiţii. Pe măsură ce recuperarea mea progresa, mi-am dat seama că programul mi se potriveşte ca o mănuşă. Veteranii grupului ofereau delicat sugestii, atunci când schimbarea părea imposibilă. Experien­ţele împărtăşite ale fiecăruia au devenit esenţa priete­niilor nepreţuite. Ştiu că toată comunitatea este pregătită să-l ajute pe fiecare alcoolic aflat în suferinţă în toate momentele hotărâtoare al vieţii. Într-o lume înţesată cu multe probleme, consider această asigurare o stabilitate unică. Mă bucur de darul abstinenţei. Îi port recunoştinţă lui Dumnezeu pentru puterea pe care mi-o dă o comunitate care există cu adevărat pentru binele tuturor membrilor.

[lupica]

Meditatie

28 februarie

CUM? FĂRĂ PREŞEDINTE?

Când li se spune că societatea noastră nu are vreun preşedinte care să aibă autoritatea de a o conduce, vreun administrator care să ne oblige la plata unor taxe, ...prietenii noştri oftează şi excla­mă: „Aşa ceva pur şi simplu nu se poate...”
DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Când am ajuns în cele din urmă la A A, nu-mi venea să cred că nu exista niciun administrator care să ne „oblige să plătim taxe”. Nu puteam să-mi imaginez o organizaţie care să nu aibă nevoie de contribuţii monetare în schimbul unor servicii. A fost prima şi, deocamdată, unica experienţă în care să „primesc ceva pe degeaba”. Deoarece nu mă simţeam folosit sau tras pe sfoară de către cei din A A, am fost în stare să abordez programul fără nici un fel de prejudecăţi şi cu sufletul deschis. Nu vroiau nimic de la mine. Ce aveam de pierdut? Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru înţelepciunea mem­brilor fondatori, care ştiau atât de bine ce înseamnă dispreţul alcoolicului faţă de manipulare.

[lupica]

Meditatie

2 martie

SPERANŢA

Nu te descuraja.
ALCOOLICII ANONIMI
Câteva experienţe valorează pentru mine mai puţin decât abstinenţa rapidă. De prea multe ori descurajarea era ceea ce primeam în schimbul unor aşteptări nerealiste, fără a mai menţiona şi mila de sine sau epuizarea care survenea ca rezultat al do­rinţei de a schimba lumea peste noapte. Descu­ra­jarea este un semnal de alarmă că m-aş putea îndoi de cuvântul lui Dumnezeu. Secretul valorificării potenţialului meu stă în recunoaşterea limitelor mele şi în credinţa că timpul este un dar, nu o amenin­ţare.Speranţa este cheia care descuie uşa descura­jării. Programul îmi promite că dacă nu beau astăzi, voi avea întotdeauna speranţă. Am ajuns să cred că pot păstra doar ceea ce împart cu ceilalţi; că de fiecare dată când încurajez pe cineva, mă încurajez şi eu la rândul meu. Doar alături de semenii mei, prin mila lui Dumnezeu şi a comunităţii A A, merg pe drumul istovitor al unui destin fericit. Fie să-mi aduc mereu aminte că puterea dinăuntrul meu este cu mult mai mare decât orice frică pe care am trăit-o înainte. Fie să am mereu răbdare, căci sunt pe calea cea dreaptă.

[lupica]

Meditatie

4 martie

CURĂŢIND GRĂDINA DE BURUIENI

Esenţa oricărei evoluţii este dorinţa de a face o schimbare spre bine, iar apoi dorinţa de nestăvilit de a-ţi asuma orice responsabilitate ar presupune acest lucru.
ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Scăpasem deja de dependenţa de alcool în momentul în care am ajuns la Pasul Trei, dar experienţe nu tocmai plăcute mi-au demonstrat că o abstinenţă continuă necesită un efort continuu.
Acum ca şi atunci, mă opresc să arunc o privire atentă la progresul pe care l-am înregistrat. De fiecare dată când mă uit, grădina mea este tot mai curăţată de buruieni, dar de fiecare dată observ că răsar noi buruieni acolo unde credeam că am smuls totul din rădăcină. Pe măsură ce mă întorc să smulg noile buruieni (e mai uşor când sunt tinere), mă opresc o clipă pentru a admira frumuseţea culturilor şi a florilor, răsplata muncii mele. Absti­nenţa mea creşte şi dă roade.

[lupica]

Meditatie

5 martie

O SARCINĂ CÂT VIAŢA DE LUNGĂ

„Oare cum ar putea cineva, în astfel de împre­jurări, să aibă răbdare? Iată ce vreau să ştiu”

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Niciodată n-am avut suficientă răbdare. De câte ori nu mi-am pus întrebarea: „De ce să aştept, când pot să am totul chiar acum?” Într-adevăr, când am luat prima dată contact cu cei Doisprezece Paşi, eram ca şi copilul care nimereşte într-un magazin de dulciuri. N-aveam răbdare să ajung la Pasul al Doisprezecelea; cu siguranţă nu putea să dureze mai mult de câteva luni, cel puţin aşa credeam eu! Acum îmi dau seama că parcurgerea celor Doispre­zece Paşi ai A A este o iniţiativă pe durata întregii vieţi.