Persoanele cu vârsta de peste 18 ani au ocazia să participe din nou anul acesta la campania națională de evaluare a consumului personal de alcool și de prevenire a consumului riscant. Astfel, în perioada 19-25 iunie 2023, românii sunt invitați la Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, pentru a afla care este riscul asociat consumului lor de alcool și să primească recomandări de la specialiști. Proiectul, aflat deja la a patra ediție, este organizat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală, având ca parteneri principali Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), cu sprijinul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).
Evenimentul se va desfășura online, pe www.testareaudit.ro, și offline, în peste 430 de locații din toate județele țării, marcate pe harta din platformă, unde peste 550 de evaluatori AUDIT și specialiști ALIAT vor oferi informații și recomandări timp de o săptămână. Campania națională va avea ca instrument principal chestionarul AUDIT, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății, pe care adulții îl pot completa singuri, direct pe platformă, sau alături de un specialist/evaluator, în cel mai apropiat centru de testare din județul lor, pentru a afla dacă felul în care consumă alcool le pune sănătatea în pericol.
”După o primă ediție exclusiv offline, în 2019 – Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, și alte două ediții online (Săptămâna AUDIT în iulie 2021 și Luna AUDIT în iunie 2022), care au adunat peste 40.000 de chestionare AUDIT completate de români, anul acesta revenim cu cel mai mare și unicul eveniment național de evaluare a consumului personal de alcool într-o formulă hibridă. Ne dorim să venim mai aproape de români, după o perioadă pandemică ce ne-a separat și a pus presiune și mai mare pe sănătatea noastră mintală, pentru a le oferi ocazia de a se cunoaște mai bine, a-i consilia cu privire la sănătatea lor și, în final, a preveni riscurile asociate consumului de alcool," a explicat Psih. Viorel Roman, Directorul Executiv al Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală, de asemenea psiholog clinician și psihoterapeut cu experiență în adicții.
În plus, la ediția de anul acesta, Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală a încheiat parteneriate cu o serie de ONG-uri și inițiative locale din țară, inclusiv din mediul rural, din județe precum Constanța, Mureș, Harghita, Dolj, Cluj, Galați, Deva, Argeș, Suceava și Vrancea, care vor organiza campanii stradale sau în zone intens circulate pentru a promova importanța evaluării consumului propriu de alcool și a-i asista pe cei care doresc sa completeze chestionarul AUDIT și să aibă parte de consiliere.
De asemenea, vineri, 23 iunie, echipele de voluntari și specialiști ALIAT vor asigura testarea bucureștenilor în două centre stradale amplasate strategic în Capitală – în Piața Universității (la Fântâni, lângă Facultate de Geografie) și în Piața Victoriei (Zona pietonală dintre Calea Victoriei și Buzești).
Ca la edițiile anterioare, românii care vor intra pe platforma www.testareaudit.ro pentru a-și face testul AUDIT, vor beneficia de asistență specializată în ceea ce privește completarea chestionarului și interpretarea punctajului obținut, prin intermediul unui chat box, disponibil în intervalul 10 – 18.00. În plus, fiecare utilizator care a completat chestionarul va avea posibilitatea de a invita prieteni/cunoscuți să-și efectueze testul AUDIT, direct din platformă. Sharing is caring!
Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool este un proiect care aduce informații valoroase pentru înțelegerea și combaterea consumului riscant de alcool în România: vine în sprijinul oricărui român care dorește să-și evalueze într-un mod rapid, științific și confidențial consumul de alcool, oferindu-le celor care completează chestionarul posibilitatea de a descoperi din timp dacă se află la risc.
Testul Audit, urmat de o intervenție scurtă, salvează vieți - poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool, conform INSP, care arată că e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an. În anul 2021, 48% dintre persoanele evaluate în cadrul Săptămânii Audit au avut un consum problematic de alcool, potrivit rezultatului obținut la Testul AUDIT.
Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant. Cuprinde 10 întrebări scurte și generează un punctaj care determină categoria în care se înscrie fiecare respondent: consum puțin riscant (0-7 puncte), consum riscant (8-15), nociv (16-19) și extrem de nociv (peste 20).
Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală (ALIAT SM) a fost fondată în ianuarie 2019 pentru a reuni inițiativele și proiectele dedicate exclusiv promovării și sprijinirii sănătății mentale a românilor, păstrând zona de expertiză în adicții acumulată din 1993 de Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT). În prezent, ALIAT SM este implementatorul programului Alcohelp la nivel național.
Înapoi